Etichetă: ortodox

Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol în Zair (1942-1989)
Apusul vrăjitoriei

Dimitrie Aslanides si monahul Damaschin Grigoriatul

Fii credincios până la moarte, si-ți voi da cununa vieții (Apoc. 2, 10).

Distribuţie: SC Egumeniţa SRL
O.P. 3, C.P. 301, 800730 Galaţi, www.egumenita.ro

        Pentru toți cei care, pentru dragostea lui Hristos si a aproapelui,
„îsi urăsc viața în această lume” si trăiesc pentru a propovădui
Evanghelia Păcii, întru zidirea preasfintei Biserici a lui Hristos.

„Începutul misionarului îsi are semnificația lui, desi, poate că nu e chiar o piatră de temelie… Începutul poate fi binecuvântat ori poate deveni binecuvântat la sfârsit. Ceea ce este important este ca dăruirea să fie sinceră si totală, fără rețineri, cu o dispoziție spre jertfă si lepădare de sine, si cu scopul de a ne lăsa oasele printre băstinasi.” – Cuviosul Părinte Cosma Grigoriatul, din Gânduri despre lucrarea misionară, adunate din experiență.

Un model de misiune în epoca lui Antihrist

Încă de la vârsta de nouăsprezece ani, el a primit de la Dumnezeu chemarea să lucreze în câmpul Său misionar. Având o personalitate dinamică, „inspirată de o dragoste arzătoare pentru Hristos, el nu a vrut să ducă o viață crestinească convențională, nici să se mărginească la o simplă carieră si slujbă eclesiastică. Dorea să se dăruiască cu totul lui Dumnezeu si aproapelui său”¹. N-a căutat laude, deoarece „grija lui de căpetenie era mântuirea oamenilor si zidirea Ortodoxiei în Zair”². Iubitul Cosma era, după cuvintele fostului Mitropolit Augustin al Florinei, „deschizătorul de drum al unei frumoase călătorii pentru neamul nostru”. El si-a făcut din porunca lui Hristos (învățați toate neamurile) un motiv de despărțire de o lume a compromisului, o poartă de intrare pentru Ortodoxie în regiunile subsahariene si în inimile nenumăratelor suflete. Spre deosebire de misionarii confesiunilor heterodoxe, el pune accent atât pe prima cât si pe a doua parte a Marii Porunci: Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Reusita lui, sau mai degrabă credinciosia lui în împlinirea primei jumătăți a Marii Porunci³, a fost o urmare directă a credinciosiei si hotărârii statornice de a împlini cea de-a doua parte, adică a-i învăța cum se cuvine să păzească toate cele ce ni le-a poruncit Hristos.
Altfel nici n-ar fi putut fi cu putință, deoarece africanii nu seamănă cu europenii de astăzi, epuizați de secole de ideologii absurde derulate în duhul miilor de filosofii umaniste, nici cu americanul tipic, dispus spre compromis si spre lucrurile comode pentru a realiza un succes de suprafață sau superficial. Sufletul lui nobil si umil înclină mai degrabă către cealaltă lume, iar mintea lui simplă, bazată pe intuiție, are încă o dispoziție sănătoasă pentru zona percepțiilor. Cu câteva luni înainte de a pleca din această viață, părintele Cosma a vizitat mănăstirea sa de metanie⁴ unde a vorbit pelerinilor de acolo despre mărinimia africană si dorința lor pentru o Ortodoxie ascetică, autentică. Episcopul Atanasie Yievtici, un apropiat ucenic al marelui părinte contemporan – arhimandritul Iustin Popovici, a fost si el prezent acolo. Iată relatarea lui cu privire la cuvintele părintelui Cosma: „Există oameni cu o sensibilitate si o constiință a lumii lăuntrice. De obicei europenii îi subestimează, dar gresesc enorm. Sufletul africanului înclină spre mistică si din acest motiv Ortodoxia are ceva să le spună si ceva să le ofere, dar numai Ortodoxia adevărată – Ortodoxia monahală, aghiorită. Magia si vrăjitoria sunt predominante printre frații din Africa – o adevărată demonocrație. În Africa am văzut cum poate intra Evanghelia! Tot ceea ce Hristos a spus despre posedarea demonică, eu am văzut aievea. Cu toate acestea, Dumnezeul Cel Viu si Adevărat este mult mai puternic decât satan si toți slujitorii lui. Dar, să fie bine înțeles că adevărata lucrare misionar-apostolică nu poate fi împlinită în Africa decât dacă cel în cauză se hotărăste să-si lase oasele acolo”⁵.
Si astfel, învățându-i pe băstinasii africani întreaga Evanghelie a lui Hristos si înfățisându-le imaginea nedeformată a Dumnezeului-Om si a Bisericii Sale, era de asteptat că dăruirea sa va fi la fel de simplă si totală. În „unicul, adevăratul si foarte folositorul”⁶ studiu despre lucrarea misionară, intitulat Gânduri despre lucrarea misionară, adunate din experiență, el stabileste un principiu, o piatră de temelie pentru toți cei care-i vor urma exemplul: „Începutul misionarului îsi are semnificația lui, desi, poate că nu e chiar o piatră de temelie… Începutul poate fi binecuvântat ori poate deveni binecuvântat la sfârsit. Ceea ce este important este ca dăruirea să fie sinceră si totală, fără rețineri, cu dispoziție spre jertfă si lepădare de sine, si cu scopul de a ne lăsa oasele printre băstinasi…”⁷ Dar cu mult înainte de a-si lăsa oasele pe câmpul misionar, trebuie – dacă vrea ca jertfa finală să fie roditoare – să se lepede de mândrie si slavă desartă. Astfel, pentru părintele Cosma, adevăratul misionar, pentru a avea parte de un sfârsit binecuvântat, nu trebuie să dea pricină de invidie si de slavă desartă, ci mai degrabă trebuie să înțeleagă că ținta lui este împreună-împărtăsirea: „împreună în luptă, împreună în suferințe si împreună întru slava Bisericii”⁸.
Trebuie „să ofere o inimă deschisă, iubitoare, care să comunice cu ceilalți, să se îngrijească de propriile necazuri fără a mai adăuga pe deasupra si altele; să fie atent la ce fac alții, fără a-i privi cu ochi pizmas si a pricinui dezbinare”⁹. Împlinindu-si datoria cu umilință, „adevăratul misionar nu caută vreo apreciere a lucrării sale, nici de la băstinasi, nici de la cei din alte locuri, deoarece mărturia constiinței sale sănătoase precum si mărturia părintelui său duhovnic si a colaboratorilor săi îi sunt suficiente”¹⁰.

¹ Arhimandritul Gheorghe de la Grigoriu, Apostolul Zairului – Părintele Cosma Grigoriatul, Asociația Misionară Sfântul Cosma Etolul, Tesalonic, 1996, p. 160.
² Idem, p. 161.
³ În decurs de 12 ani, slujind Bisericii din Zair, părintele Cosma a botezat în jur de 15.000 de suflete.
⁴ Mănăstirea de metanie [de la metanoia = schimbare a minții, pocăință] sau a pocăinței sale. Prin aceasta se înțelege pe de-o parte locul de care aparține monahul respectiv, iar pe de altă parte locul în care el se pocăieste spre mântuire [n. tr].
⁵ Episcopul Atanasie Yievtich, Ieromonahul Cosma Aghioritul, în Pravoslavie, organul de presă al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Sârbe, nr. 530/1989, p. 15.
⁶ Arhimandritul Gheorghe, Apostolul…, p. 160
⁷ Cosma Grigoriatul, Gânduri despre lucrarea misionară, adunate din experiență, Frăția ortodoxă pentru misiuni externe, Tesalonic, 1988, pp. 7-8.
⁸ Idem, p. 7.
⁹ Ibid.
¹⁰ Ibid.

Un început ascetic

Urmându-si principiile, părintele Cosma nu a dat pricină nici unei îndoieli – cuvintele lui se întemeiau pe experienţă, iar începutul si sfârsitul său erau binecuvântate. Toate sunt întemeiate pe aceea că el „era înainte de toate un ascet si apoi un misionar”, după cum scrie undeva în cartea sa arhimandritul Ioanichie. Din experienţă cunostea însemnătatea ascezei, a postului, a privegherii, a rugăciunii pentru Biserică. „Îi mulţumim Domnului – scrie Stareţul Gheorghe -, chiar dacă era unul ca noi, el dispreţuia desfătările carnale si pământesti, plăcerile omenesti, toate făcându-le pentru dragostea lui Hristos, alegând o cale aspră, nevoitoare, plină de lupte, deosebit de obositoare si mai presus de puterile umane, toate făcându-le pentru dragostea lui Dumnezeu, a fraţilor si semenilor săi”.
Stareţul Gheorghe adevereste toate acestea cu o relatare despre primele zile ale părintelui Cosma la mănăstire:
„Am trecut odată pe lângă chiliuţa părintelui Cosma si i-am văzut patul: scânduri de lemn, iar pe ele – un cearsaf mic si subţirel. Nici măcar o pătură nu avea. Văzând aceasta si alte lucruri, m-am gândit că fratele avea harul lui Dumnezeu si că trebuie să devină monah”¹¹.
Dar asceza sa nu se limita numai la a dormi pe scânduri de lemn sau la post, priveghere si rugăciune. Mai presus de toate, părintele Cosma era neînduplecat în zidirea Bisericii din Zair. Părintele Mihail Hristodoulidis din Cipru scrie despre vizita lui la misiunea Kolwezi si despre asceza lucrării părintelui Cosma:
„Ceea ce-l distingea cel mai mult era sârguinţa si osteneala la lucru, metoda si organizarea muncii, inteligenţa, iuţimea si usurinţa cu care înfrunta greutăţile, priceperea si credinţa nestrămutată, duhul dragostei si al jertfei… Neobosit în muncă, era în stare să muncească ore întregi în orice fel de sarcină. Programul Centrului Misionar era stabilit începând de la miezul nopţii până a doua zi seara târziu si tot asa. Muncă din straja dimineţii până în noapte pe drumuri inexistente, cu vehicule si masini care se stricau în permanenţă, cu jertfe de sânge, întru multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în tulburări, în osteneli… în posturi, în privegheri (II Cor. 6, 4-5)”¹².
Descrierea de mai sus îsi găseste multiple confirmări nu numai într-un număr de mărturii asemănătoare, dar si în însesi cuvintele părintelui Cosma, care ne trimite totodată către un alt aspect al importanţei pe care o acorda ascezei. El scrie următoarele:
„Este bine-cunoscut că noi lucrăm aici pe temelia a douăzeci si patru de ore, în condiţii precare, alegându-ne cu neputinţe în trup si slăbiciune în duh. Prin urmare, pentru o realizare a desăvârsirii trupesti si sufletesti, existenţa a două mănăstiri, una pentru femei si alta pentru bărbaţi, la o oarecare depărtare de baza misiunii, poate fi socotită destul de potrivită… Mănăstirea funcţiona strict ca o mănăstire ori, cu binecuvântarea Mitropolitului local, ca un metoc al Sfântului Munte, fără să se amestece cu Misiunea”¹³.
Părintele Cosma credea că o Biserică locală nu putea rezista fără monahism, motiv pentru care a dat întâietate întemeierii unei mănăstiri si, către sfârsitul vieţii sale, si-a văzut împlinirea planurilor sale o dată cu înfiinţarea unei mănăstiri pentru femei închinată Sfântului Nectarie.
¹¹ Arhimandritul Gheorghe de la Grigoriu, cuvânt ţinut la o zi după moartea neasteptată a părintelui Cosma, sâmbătă, 28 februarie 1989, la Metocul Sfintei Mănăstiri Grigoriu, Stavroupoli, Tesalonic.
¹² Părintele Mihail Hristodoulidis, O Ierapostolos, în Misiuni Externe, nr. 113/1989, pp. 209-217.
¹³ Gânduri despre lucrarea misionară, adunate din experienţă, p. 11.

Citeşte textul integral Apusul vrajitoriei – Cuviosul Cosma Athonitul Apostol in Zair.pdf sau treci în revistă cuprinsul.

—–     Cuprins     —–

[column]
[twocol_one]

Prefaţă la prima ediţie grecească ……………. 7
Introducere la ediţia engleză ……. 8
Un model de misiune în epoca lui Antihrist …….. 9
Un început ascetic ………….. 10
Acrivia în Ortodoxie ………… 11
Un principiu fundamental: Lucrarea sub binecuvântarea episcopului local 12
Un vizionar care a luat lucrurile cu binisorul…. 14
Un pom roditor pentru generaţiile următoare … 14
APOSTOL ÎN ZAIR……. 16
Viaţa Cuviosului părintelui nostru Cosma Grigoriatul 16
Nasterea si educaţia ………….. 16
Studii …………………… 17
Viaţa în Biserică ………………….. 17
Scoala tehnică si alte îndeletniciri ……… 17
Serviciul militar …… 18
Frăţia Sfânta Cruce si alte studii……….. 19
Prima perioadă a misiunii …… 20
Întoarcere în Grecia …………… 21
La sfânta mănăstire Grigoriu ……………. 22
A doua perioadă misionară …. 24
Educaţia duhovnicească a africanilor …. 25
Ferma si posibilităţile de crestere a animalelor ….. 26
Bisericile Misiunii din regiunea Kolwezi……………. 27
Călătorii în Grecia …………….. 28
Personalul misionar din Kolwezi………… 29
Cum a reusit Misiunea ………. 29
Amenajările si proprietăţile Misiunii …… 30
Dragoste pentru semenii săi… 31
Datoriile de judecător si păstor …………. 33
Samba, doctorul african……… 33
Atelierele Misiunii … 34
Catehizare, Botez si Căsătorie …………… 34
Viaţa liturgică si vizitele misionarilor….. 35
Traduceri în swahili …………… 37
Recunoasterea Ortodoxiei …… 37
Încercări si experienţe dureroase……….. 38
Neasteptatul său sfârsit ……… 40
Epilog ……… 43
Ultimele zile ale Cuviosului părinte Cosma Grigoriatul 43
Kolwezi: mai, 1989 ……………. 43
Vineri – 20 ianuarie 1989……. 43
Vineri – 27 ianuarie 1989……. 43
Luni, 30 ianuarie 1989: Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi 44
CUVÂNT LA URMĂ…… 46
CUVÂNT LA URMĂ II… 48
Fragmente din scrisorile Cuviosului părintelui Cosma Grigoriatul 51
Sosirea si începuturile …….. 51
Ca în Noul Testament ……… 53
Dragostea si suportul pentru mănăstire ……….. 54
Puterea apelor sfinţite ale Botezului… 55
Nu nădăjduiţi în oameni, ci în Domnul Misiunii .. 56
Lupta va fi una de lungă durată……… 56
Problema hirotoniilor ………. 57
Pogorârea Duhului Sfânt, ieri, azi si în veci……. 58
Discernământ pastoral ……. 59
Fragmente din cartea Cuviosului părintelui nostru Cosma Grigoriatul 61
Locul de acţiune …………….. 61
Forţele umane…… 61
Modurile si mijloacele de realizare a evanghe-lizării 62
Din zona rurală spre centru…………… 62
Din centru spre zona rurală…………… 63
Filantropia……….. 63
Viaţa liturgică …… 63
Provocările evanghelizării…. 64
Sincretism……….. 64
Colonialismul contemporan …………… 65
Rolul Ortodoxiei… 65
ORTODOXIE SI VRĂJITORIE PE CONTINENTUL NEGRU 67

[/twocol_one]
[twocol_one_last]

MOSTENIREA…………. 70
CUGETĂRI DESPRE, SI ÎNTÂMPLĂRI DIN VIAŢA CUVIOSULUI PĂRINTELUI COSMA 70
Ajutor oferit de călători ………. 70
Călătorii pe drumuri mocirloase………… 70
Sărbători parohiale……………. 71
Scăparea de vrăjitori………….. 71
Respectul autorităţilor faţă de părintele Cosma …. 71
Munca de traducere de la Centrul Misionar………. 71
Locul de pelerinaj si candela părintelui Cosma ….. 72
Scolile conduse de Misiunea Ortodoxă …………….. 72
Declaraţia de după moarte a părintelui Cosma ….. 73
Cererile părintelui Cosma si returnarea sticlei …… 73
Îndemnat să continue cu catehizarea …. 73
Copiii de la internat ne-au spus… ……… 74
Preoţii zairezi ne-au spus… …. 74
Mijlocirea părintelui Cosma vindecă pe ipodiaconul Serafim Ilunga 74
ÎNTÂMPLĂRI SI RELATĂRI DESPRE VRĂJITORIE 76
„Este mai mare decât mine” …………… 76
Cercul vicios al demonocraţiei ……….. 76
Înselat de iubirea de arginţi …………… 77
Preotul ortodox este foc pentru vrăjitor …………. 79
Neputincios în faţa puterii lui Dumnezeu………. 80
Lovitura finală ….. 81
Un tânăr vrăjitor vine la lumină……… 81
Înfrângerea unui misionar romano-catolic …….. 82
Un misionar protestant primeste o lecţie ………. 82
MINUNI, NEVOINŢĂ MISIONARĂ SI SEMNE ALE SFINŢILOR 84
Vrem Troparul Sfântului Patapie ……. 84
Duceţi-vă la adevărata Biserică, unde preoţii au bărbi si sutane 84
Un romano-catolic este condus la adevărata Biserică 84
Porumbelul si flacăra pâlpâitoare……. 85
Credinţa ta te-a mântuit ….. 85
O tânără fată este readusă la viaţă …. 86
O femeie închinătoare la idoli…………. 87
„Nu pe aici… Acolo e o biserică” ……… 88
Un student de la internat ne-a spus… ………….. 88
Hoţie la parohia Sfinţilor Teodor Tiron si Teodor Stratilat 88
Sfat duhovnicesc ……………. 88
Sfinţii sunt cu noi în toate împrejurările ……….. 89
Vindecat de Sfântul Teodor……………. 89
Vindecată de sterilitate ……. 89
Copilul trebuie să moară în biserică …………….. 89
O fulgerare……….. 90
O epidemie de pojar ………… 90
Protecţie minunată …………. 90
Păziţi de holeră …. 90
„Cum se roagă ortodocsii?” ……………. 90
Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu… si toate acestea se vor adăuga vouă 91
Cineva în sutană intră în biserică…… 92
Sfântul David intră în cort …………….. 93
O convertire minunată…….. 94
O intervenţie minunată……. 94
O vizită minunată …………… 94
Am văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu 94
Un nou Saul vine la Biserică………….. 95
Îndoita vindecare a unei fete anemice …………… 97
Arhanghelul Mihail în Kolwezi………… 97
O minune a Sfântului Nectarie si a Sfintei Anastasia Romana 98
Obiecte sfinţite salvate din calea focului ……….. 98
Du-te în Biserica Ortodoxă ……………. 99
Credinţa noastră ortodoxă ajunge până în îndepărtata Sandoa 99
Aventuri în lucrarea de pastoraţie…. 100
Mai bine sărac si ortodox decât bogat si eretic 100
Mai bine sărac si ortodox decât bogat si musulman 100
MĂRTURII ALE BOTEZURILOR …………… 102
Anexa 1: Kenya…….. 105
Anexa 2: Pasi pe insula Java … 107

[/twocol_one_last]
[/column]

Citeşte textul integral Apusul vrajitoriei Cuviosul Cosma Athonitul Apostol in Zair.pdf

    Parintele Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vața de Sus, România – d. 28 noiembrie 1989, Sinaia, Prahova), părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București).
Parintele Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic roman al secolului XX. La mormântul său de la Mănastirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini. (vezi sursa)

Ţara Făgăraşului a fost binecuvântată de Dumnezeu şi odată cu ea întreaga noastră ţară, trimiţându-ni-l pe Parintele Arsenie Boca spre a trezi, sfătui, mustra duhovniceşte şi îndruma pe oameni pentru a trăi viaţa în duhul şi spiritualitatea autentic creştină, asemenea primilor creştini.
A fost o mişcare care a cuprins zeci de mii de creştini de toate vârstele şi treptele sociale. Din rândul acestora a făcut parte şi un tânăr dintr-o comună din apropierea Mănăstirii Brâncoveanu, care a auzit vorbindu-se despre Părintele Arsenie şi astfel s-a născut în sufletul său dorinţa de a-l vedea, de a-l cunoaşte şi, mai ales, de a se lăsa îndrumat de Sfinţia sa.
După ce au trecut câţiva ani, angajat sufleteşte şi perseverând pe calea vieţii duhovniceşti; cu râvnă sporită, cu multe rugăciuni şi osteneli, a ajuns să se spovedească la Părintele Arsenie. A fost cea mai mare bucurie a vieţii sale până la acest moment binecuvântat. Stările de har, de trăire duhovnicească nu le putea descrie, dar le simţea din plin şi mulţumea lui Dumnezeu cu lacrimi pentru această binecuvântare.

A trecut un an de la spovedania făcută la Părintele Arsenie când, pe neaşteptate, a simţit în suflet un gând vrăjmaş, păgân, hulitor de Dumnezeu şi de tot ce este sfânt. Cu trecerea timpului aceste stări au luat proporţii aşa încât, după încă un an, uraganul necredinţei, al ateismului s-a dezlănţuit cu o furie pe care numai iadul, duhul negaţiei şi al minciunii putea să-l dezlănţuie. Luptându-se din răsputeri cu ispita satanei, a ateismului, tânărul se îngrozea, gândindu-se că va ajunge să-şi piardă credinţa şi odată cu aceasta şi mintea.
Singura lui scăpare era Dumnezeu şi Părintele său duhovnicesc, Arsenie, pe care s-a hotărât să-l caute la mănăstire. Durerile lui sufleţeşti nu le-a destăinuit nimănui, nici chiar părinţilor lui, adică a păstrat o tăcere desăvârşită în acest sens. Răvăşit sufleteşte, tulburat, îngrozit, aproape de pragul sau doaga nebuniei, s-a înfăţişat la Parintele Arsenie care, văzându-l, l-a întrebat, înainte ca tânărul să-i spună durerea sa: „Ce fac cei din sat, care spuneau că nu este Dumnezeu şi tu spuneai că este?“. Părintele s-a referit la gândurile de referinţă care îl luptau furibund în timp ce el era în sat. Tânărul i-a spus cu ochii în lacrimi: „Părinte, mă chinuieşte cumplit gândul necredinţei“. A confirmat personal ceea ce Părintele i-a spus cu câteva momente înainte. „Dacă nu veneai se putea să ajungi ateu“, i-a spus Părintele Arsenie şi apoi l-a îndemnat să cheme în ajutor mila şi harul lui Dumnezeu, spunându-i: „Spovedania şi Împărtăşania“. Aşa a luat sfârşit chinul tânărului greu încercat de ispita necredinţei.
După câţiva ani de zile s-a găsit la Mănăstirea Brâncoveanu o copie a unui manuscris al Părintelui Arsenie în care se descriau stările sufleteşti ale celor care, datorită păcatelor înaintaşilor lor sau poate ale celor în cauză, trăiau momente asemănătoare cu cele pe care le-a trăit tânărul respectiv.
*
O tânără dintr-o comună de lângă Făgăraş s-a hotărât să intre într-o mănăstire cu dorinţa de a se călugări, după ce, câţiva ani de zile, a cercetat Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus – unde l-a cunoscut pe Părintele Arsenie. Sfinţia sa, după un scurt timp, a primit-o la Sfânta Taină a Spovedaniei, fapt care a fost o surpriză în viaţa celor care se osteneau cercetând această mănăstire. Uneori au fost situaţii când credincioşii aşteptau ani de zile până le venea rândul să se spovedească la Părintele Arsenie.
Formată duhovniceşte în atmosfera de evlavie a acestei mănăstiri, tânăra Viorica – în călugărie Veronica – a intrat în Mănăstirea Bistriţa – Vâlcea, apoi la Mănăstirea Ţigăneşti – Ilfov şi, la urmă, la Mănăstirea Horezu, unde a urmat câţiva ani Seminarul teologic monahal. Prin decretul de expulzare a monahilor din mănăstiri, monahia Veronica a plecat din mănăstire cu inima îndurerată, împreună cu alte monahii, lucrând apoi în viaţa civilă în domeniul sanitar ca, după câţiva ani, să înceapă un şir de suferinţe fizice, care au durat 12 ani.
Înzestrată de Dumnezeu cu o sensibilitate sufletească deosebită, interiorizată, la care s-au adăugat roadele nevoinţelor călugăreşti, monahia Veronica a atins un grad de puritate morală, de viaţă duhovnicească deosebită, fiind o pildă vie pentru toţi cei care au cunoscut-o. După trecerea sa la cele veşnice în anul 1985, surorile sale duhovniceşţi din Mănăstirea Prislop, cu care a făcut ucenicie la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, au întrebat pe Părintele Arsenie: „Prea Cuvioase părinte, care va fi acum starea sufletului Maicii Veronica, având în vedere lunga ei suferinţă, pe care a purtat-o mulţumind lui Dumnezeu pentru că a cercetat-o astfel, apoi curăţia îngerească a vieţii sale, râvna pentru cele duhovniceşti şi viaţa sa de adevărată călugăriţă?“. La această întrebare Părintele Arsenie a dat un răspuns pe care numai un părinte duhovnicesc de talia Sfinţiei sale a putut să-l dea: „Dacă aţi şti voi în ce lumină se află acum sufletul Maicii Veronica!…“. Părintele ştia ceea ce se petrece cu un suflet după ce a trecut dincolo.
*
Părintele Arsenie a aflat, prin darul lui Dumnezeu, că un episcop nu şi-a mântuit sufletul plecând din lumea aceasta şi a ajuns la locul de osândă. În viaţa lui se îngrijise foarte mult de o mănăstire şi călugării 1-au pomenit la Sfânta Liturghie şi la parastase. După 30 de ani, în timpul unei Sfinte Liturghii, Părintele a spus că în acel moment episcopul acela a ieşit din chinurile cele veşnice şi, şi-a mântuit sufletul.
Părintele Arsenie, referindu-se la realităţile cereşti, a afimat că după plecarea sa din lume, el va merge acolo unde a mai fost: „Eu ştiu unde mă duc, eu am mai fost acolo“. De asemenea, a spus fiului său duhovnicesc – părintelui SimionTodoran – următoarele cuvinte, care se referă tot la realităţile cereşti: „Mă duc, dar de acolo de unde mă voi duce, eu vă ajut mult mai mult decât am făcut până aici“.
Preotul Constantin Prescure din parohia Berivoii Mici din Ţara Făgăraşului mergea adeseori la biserica parohiei Drăgănescu, pe care o picta Părintele Arsenie. Erau apropiaţi sufleteşte, aşa încât Părintele, la un moment dat, i-a destăinuit un gând, care l-a uimit pe preotul respectiv: „Mă, să ştii că eu, dacă vreau, pot să trăiesc până în anul 2000″. Întâlnirea dintre ei, când a rostit aceste cuvinte, a avut loc în jurul anului 1970. Preotul respectiv este fratele semnatarului acestor rânduri şi, pentru că a auzit un lucru care l-a uimit, a simţit nevoia să-l spună şi altora. În situaţia aceasta mi s-a adresat, spunându-mi: „Auzi, mă, să dispună cineva de viaţa sa încât să poată muri atunci când vrea el“.
Mai spunea Părintele: „ Mă, să creşteţi în Hristos!“.
*

CONFERINŢA DE LA TIMIŞOARA, 24 NOI.2004 (EXTRASE CU REFERIRE LA PARINTELE ARSENIE):

Firea sa retrasă, reţinută, interiorizată şi puţin comunicativă avea ca suport un caracter moral inflexibil, vulcanic, dinamic, fapt dovedit în momentul în care a început lucrarea de trezire religioasă realizată la Mănăstirea Brâncoveanu. La această mănăstire era, în acea vreme, un pelerinaj de proporţii, „bulboană spitituală uriaşă“- cum a numit-o Nichifor Crainic — „când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj cântând, cu zăpada până la piept“. Dar nu numai atât, ci credincioşi din aproape toate regiunile ţării îşi îndreptau paşii spre Mănăstirea Brâncoveanu pentru a-1 asculta pe Părintele Arsenie, fapt care 1-a determinat pe Părintele Stăniloae să spună: „Părintele Arsenie a.fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc, adică o personalitate de o înaltă statură monahală, cum n-a mai avut Biserica noastră Ortodoxă Română“.
În lucrarea duhovnicească săvârşită de Părintele nostru este de presupus că avea, pe lângă însuşirile native de excepţie, şi o pregătire intelectuală şi o latură harismatică, un dar deosebit dăruit de Dumnezeu ca urmare a nevoinţelor şi a purităţii vieţii sale morale, fapt care i-a determinat pe colegii săi de liceu şi de la teologie să-i spună „sfântul“. Că a fost un harismatic, că s-a învrednicit de vederea unor persoane sfinte, a Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului şi a Sfântului Serafim de Sarov a mărturisit-o Sfinţia Sa însuşi câtorva din apropiaţii săi. Fiind la Sfântul Munte Athos, în Grecia, s-a rugat Mântuitorului Hristos şi Maicii Domnului să-i călăuzească paşii spre un duhovnic cunoscător al tainelor vieţii duhovniceşti, care să-1 îndrume în viaţa călugărească. După rugăciuni stăruitoare la Fecioara Maria s-a învrednicit de o vedenie în care Maica Doninului l-a luat de mână, 1-a urcat pe un munte înalt, cu o prăpastie atât de mare încât cu greu putea cineva să meargă cu piciorul liber, şi 1-a încredinţat Sfântului Serafim de Sarov (1759-1833), care 1-a îndrumat în viaţa monahală. În momentul acela Maica Domnului s-a făcut nevăzută. Când avea nevoie de duhovnic mergea singur în acel loc, iar Maica Domnului 1-a întărit încât a postit 40 de zile, timp în care a fost îndrumat de sfântul care i s-a arătat.
Părintele Teofil de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus ne-a arătat în cartea sa: „Cine sunt eu?“ că în anii liceului a ascultat o predică a Părintelui Arsenie în care a spus că Mântuitorul Hristos i s-a arătat în biserica Mănăstirii Brâncoveanu sub chipul unui copil care plutea în aer, Mântuitorul fiind în acel timp în cadrul uşii din peretele care desparte naosul de pronaos. În această vedenie Domnul i-a arătat haina cu care Părintele era îmbrăcat, deşi albă şi curată, avea totuşi o pată. Această pată reprezenta un păcat (Părintele nu a spus niciodată ce a fost acel păcat).
Altădată Domnul Hristos i s-a arătat în sfântul altar deasupra Sfintei Mese, tot sub chipul unui copil, căruia i s-a adresat cu cuvintele: „sfinte îngere, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul“. Neprimind nici un răspuns şi-a dat seama că nu este un înger, ci Însuşi Domnul, Căruia i s-a adresat apoi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,miluieşte-mă pe mine, păcătosul“ şi a primit răspunsul din care a înţeles că va trebui să rămână acolo, la acea mănăstire, şi să săvârşească lucrarea duhovnicească rânduită.
Într-o conferinţă pe care a ţinut-o în faţa unor preoţi a spus următoarele cuvinte: „Aşa că, în deplină cunoştinţă a misiunii noastre, putem păşi la lucru că noi nu suntem singuri. Mântuitorul este cu noi. Personal am această cunoştinţă de care nu sunt vrednic. Mi-am văzut Stăpânul şi mi-a arătat păcatele! Aşa se deosebeşte adevărul de părere căci mi-a arătat păcatele mele, nu ale altora. Harul lui Dumnezeu, sălăşluit în sufletele celor care au fost luminaţi cu Sfântul Botez, devine lucrător în măsura în care credinciosul colaborează cu el, adică prin nevoimţe, rugăciuni, postiri, privegheri, ajunări, prin lacrimi de pocăinţă. Urmarea acestei nevoinţe este că cel în cauză ajunge până la o măsură dumnezeiască încât se face vrednic să săvârşească lucruri mai presus de puterile omeneşti, de a săvârşi fapte supranaturale, atunci când şi unde voieşte Dumnezeu“.
De asemenea daruri s-a învrednicit Părintele Arsenie. Dovadă sunt faptele săvârşite înaintea multor credincioşi, despre care aceştia dau mărturie.
Un fost cântăreţ de la Mănăstirea Sâmbăta îşi aminteşte că atunci când Părintele Arsenie era stareţul mănăstirii, într-o dimineaţă, ieşind Părintele din biserica cea veche pentru a merge spre altarul din pădure pentru a săvârşi Sfânta Liturghie, uitându-se în urmă să vadă dacă Părintele vine, s-a cutremurat şi a zis: „Vai, Părinte, sunteţi în foc?“. „Am simţit şi eu că mă arde ceva“ a zis Părintele. Şi atât. S-a ferit să comenteze sau să comunice stările de har ale milei lui Dumnezeu care nu l-au părăsit niciodată.
Ne spunea Părintele că ne ştie toate păcatele noastre şi ale neamului nostru, că a vorbit cu sfinţii pe care-i pictează. Cei care mergeau la el îi simţeau puterea şi ajutorul şi pe mulţi îi vindeca pe loc.
*
În lucrarea Părintelui Arsenie avem şi cazuri de vindecări miraculoase. A vindecat un orb pe care mai întâi l-a spovedit şi l-a împărtăşit şi apoi i-a zis să iasă din biserică. Cei prezenţi au vrut să-l ajute fiind orb, dar Părintele i-a oprit zicându-le să-l lase să meargă singur. Ajungând la uşă bolnavul a zis: „Măi, fraţilor, eu văd?“. În acel moment i-a revenit vederea pentru toată viaţa.
*
Un om paralizat la pat a fost dus cu căruţa la mănăstire şi Părintele i-a zis să coboare din căruţă. El a coborât şi de atunci a mers normal.
*

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22