Forța conștiinței
Dragi prieteni, haideţi sã imunizãm conştiinţa împotriva confuziei şi indiferenţei – a RÃULUI – printr-o curã zilnicã de IUBIRE.
A trãi iubire nu înseamnã cã facem lucruri extraordinare. Dãruim pur şi simplu în cursul fiecãrei zile o blândeţe care pãtrunde în inima celor pe care-i întâlnim. Aceastã blândeţe vine de la Dumnezeu şi trebuie, la rândul nostru, sã o transferãm fraţilor şi surorilor noastre.
Încercarea de a face un serviciu ajutându-l pe fiecare dupã nevoile lui, dã vieţii o fecunditate spiritualã.
Întrebat fiind, de ce oamenii se bucurã de lucrurile lumeşti, Cuv.Paisie Aghioratul a rãspuns: ”Oamenii contemporani nu se gândesc la veşnicie. Iubirea de sine îi face sã uite cã vor pierde tot. Nu au prins sensul profund al vieţii. N-au simţit alte bucurii, cele cereşti. Inima lor nu tresaltã pentru ceva înalt. Cei ce se odihnesc în cadrul lumii materiale, seamanã cu puişorii prostuţi care nu fac zgomot în gãoace, ca sã spargã coaja, sã iasã afarã şi sã se bucure de soare – de zborul ceresc spre viaţa paradisiacã – ci stau nemişcați și mor în gaoacea oului.”
Epoca noastrã se gãseşte sub semnul unei creşteri impetuoase a rãului, acompaniatã de negarea lui. Ori omul rãmâne dezarmat în faţa lui, când nu-l vede. Personalitatea se cãleşte când se face deosebirea între bine şi rãu, când se ştie sã se delimiteze rãul.
Când omul se aflã într-o stare de confuzie şi indiferenţã, personalitatea se corupe şi se descompune, cãci forţa conştiinţei este legatã de descoperirea rãului, în confuzie şi indiferenţã, în pierderea viziunii rãului, omul e lipsit de libertatea spiritului, începe sã caute necesitatea care îi garanteazã binele.
Rãul este negat în acelaşi timp de evoluţionişti cât şi de adepţii doctrinelor umanitare, anarhiştii şi teosofii,care inspirã oamenilor ideea înşelãtoare cã se poate lupta prin rãu împotriva rãului.
Omul care combate rãul prin rãu adesea se gãseşte prins în cursele lui, care-l pãstreazã definitiv captiv.
Rãutatea oamenilor a întrecut orice limitã, pãcatul a devenit modã şi nedreptatea isteţime.
Experienţa duhovniceascã ne aratã cã povestea vieţii oricãruia dintre noi, fie ea oricât de “fericitã”, este o luptã, adeseori dramatică şi plinã de sânge, între plãcere şi durere, între bine şi rãu, între pãcat şi virtute. Numai cine nu luptã împotriva pãcatului nu cunoaşte durerea şi umilinţa acestei lupte, înfrângerea şi biruinţa. Cei care luptã însã cu rãul îşi fac înfrângerile tot mai mici şi tot mai rare, pânã la eliberarea deplinã de orice formã de pãcat, pânã la urcarea pe treapta nepãtimirii.
Fiecare ştim din propria experienţã cã egoismul şi afirmarea de sine epuizeazã forţele şi nimicesc viaţa. Infinitul oribil, hãul setei şi poftei neînfrânate de viaţã se întredeschid, dar dispare viaţa. Dorinţa egoistã, interesatã, desfrânatã, implicã întotdeauna pierderea adevãratelor izvoare de viaţã şi despãrţirea de viaţa originarã. “Cei ce se apropie de cei îndureraţi se apropie de Dumnezeu în mod firesc, deoarece totdeauna Dumnezeu Se aflã alãturi de fiii Sãi îndureraţi. Cei ce îşi jertfesc chiar şi viaţa lor, din dragoste curatã, ca sã ajute pe semenii lor, imitã pe Hristos. Aceştia în mod firesc sunt cei mai mari eroi. Cei ce au intenţia cea mai bunã sã ajute, dar nu au nimic sã dea, şi-i doare pentru aceasta, fac milã cu sângele inimii lor”. Cuviosul Paisie Aghioritul – “CALE cãtre CER”.
Dragi cititori, haideţi sã imunizãm conştiinţa împotriva confuziei şi indiferenţei – a RÃULUI – printr-o curã zilnicã de IUBIRE.
A trãi iubire nu înseamnã cã facem lucruri extraordinare. Dãruim pur şi simplu în cursul fiecãrei zile o blândeţe care pãtrunde în inima celor pe care-i întâlnim. Aceastã blândeţe vine de la Dumnezeu şi trebuie, la rândul nostru, sã o transferãm fraţilor şi surorilor noastre.
Încercarea de a face un serviciu ajutându-l pe fiecare dupã nevoile lui, dã vieţii o fecunditate spiritualã.
Fragment din cartea Sanatos si fericit ,autor Iuliana Barbu