Posted on Lasă un comentariu

Forța conștiinței

Forța conștiinței

Forta constiintei
Forta constiintei

Dragi prieteni, haideţi sã imunizãm conştiinţa împotriva confuziei şi indiferenţei – a RÃULUI – printr-o curã zilnicã de IUBIRE.

A trãi iubire nu înseamnã cã facem lucruri extraordinare. Dãruim pur şi simplu în cursul fiecãrei zile o blândeţe care pãtrunde în inima celor pe care-i întâlnim. Aceastã blândeţe vine de la Dumnezeu şi trebuie, la rândul nostru, sã o transferãm fraţilor şi surorilor noastre.

Încercarea de a face un serviciu ajutându-l pe fiecare dupã nevoile lui, dã vieţii o fecunditate spiritualã.

 

Întrebat fiind, de ce oamenii se bucurã de lucrurile lumeşti, Cuv.Paisie Aghioratul a rãspuns: ”Oamenii contemporani nu se gândesc la veşnicie. Iubirea de sine îi face sã uite cã vor pierde tot. Nu au prins sensul profund al vieţii. N-au simţit alte bucurii, cele cereşti. Inima lor nu tresaltã pentru ceva înalt. Cei ce se odihnesc în cadrul lumii materiale, seamanã cu puişorii prostuţi care nu fac zgomot în gãoace, ca sã spargã coaja, sã iasã afarã şi sã se bucure de soare – de zborul ceresc spre viaţa paradisiacã – ci stau nemişcați și mor în gaoacea oului.”

Epoca noastrã se gãseşte sub semnul unei creşteri impetuoase a rãului, acompaniatã de negarea lui. Ori omul rãmâne dezarmat în faţa lui, când nu-l vede. Personalitatea se cãleşte când se face deosebirea între bine şi rãu, când se  ştie sã se delimiteze rãul.

Când omul se aflã într-o stare de confuzie şi indiferenţã, personalitatea se corupe şi se descompune, cãci forţa conştiinţei este legatã de descoperirea rãului, în confuzie şi indiferenţã, în pierderea viziunii rãului, omul e lipsit de libertatea spiritului, începe sã caute necesitatea care îi garanteazã binele.

Rãul este negat în acelaşi timp de evoluţionişti cât şi de adepţii doctrinelor umanitare, anarhiştii şi teosofii,care  inspirã oamenilor ideea înşelãtoare cã se poate lupta prin rãu împotriva rãului.

Omul care combate rãul prin rãu adesea se gãseşte prins în cursele lui, care-l pãstreazã definitiv captiv.

Rãutatea oamenilor a întrecut orice limitã, pãcatul a devenit modã şi nedreptatea isteţime.

Experienţa duhovniceascã ne aratã cã povestea vieţii oricãruia dintre noi, fie ea oricât de “fericitã”, este o luptã, adeseori dramatică şi plinã de sânge, între plãcere şi durere, între bine şi rãu, între pãcat şi virtute. Numai cine nu luptã împotriva pãcatului nu cunoaşte durerea şi umilinţa acestei lupte, înfrângerea şi biruinţa. Cei care luptã însã cu rãul îşi fac înfrângerile tot mai mici şi tot mai rare, pânã la eliberarea deplinã de orice formã de pãcat, pânã la urcarea pe treapta nepãtimirii.

Fiecare ştim din propria experienţã cã egoismul şi afirmarea de sine epuizeazã forţele şi nimicesc viaţa. Infinitul oribil, hãul setei şi poftei neînfrânate de viaţã se întredeschid, dar dispare viaţa. Dorinţa egoistã, interesatã, desfrânatã, implicã întotdeauna pierderea adevãratelor izvoare de viaţã şi despãrţirea de viaţa originarã. “Cei ce se apropie de cei îndureraţi se apropie de Dumnezeu în mod firesc, deoarece totdeauna Dumnezeu Se aflã alãturi de fiii Sãi îndureraţi. Cei ce îşi jertfesc chiar şi viaţa lor, din dragoste curatã, ca sã ajute pe semenii lor, imitã pe Hristos. Aceştia în mod firesc sunt cei mai mari eroi. Cei ce au intenţia cea mai bunã sã ajute, dar nu au nimic sã dea, şi-i doare pentru aceasta, fac milã cu sângele inimii lor”. Cuviosul Paisie Aghioritul – “CALE cãtre CER”.

Dragi cititori, haideţi sã imunizãm conştiinţa împotriva confuziei şi indiferenţei – a RÃULUI – printr-o curã zilnicã de IUBIRE.

A trãi iubire nu înseamnã cã facem lucruri extraordinare. Dãruim pur şi simplu în cursul fiecãrei zile o blândeţe care pãtrunde în inima celor pe care-i întâlnim. Aceastã blândeţe vine de la Dumnezeu şi trebuie, la rândul nostru, sã o transferãm fraţilor şi surorilor noastre.

Încercarea de a face un serviciu ajutându-l pe fiecare dupã nevoile lui, dã vieţii o fecunditate spiritualã.

Fragment din cartea Sanatos si fericit ,autor Iuliana Barbu

Posted on Lasă un comentariu

SĂNĂTOS ŞI FERICIT CU FARMACIA NATURII

dr.ing. Iuliana Barbu SĂNĂTOS ŞI FERICIT CU FARMACIA NATURII

  Mulţi oameni se află astăzi într-o căutare disperată a vindecării. Cei aflaţi in suferinţe mai grele ajung să consulte zeci de medici, se internează în multe spitale din ţară şi urmează diverse tratamente, însă de cele mai multe ori fără nici un rezultat. Diagnosticele puse de medici variază de la boli comune până la boli grave. Fiecare medic dă un alt diagnostic şi un alt tratament. De obicei se simte o uşoară îmbunătăţire a stării de sanatate la începutul tratamentului, apoi boala reve­ne la starea iniţială. Unii fac schimbări majore în viaţa lor, schimbă serviciul sau renunţă la el, dar constată că nici această schimbare nu îi ajută să-şi revină. În disperarea lor, continuă să caute un remediu pentru boală, făcând apel la practicanţii medicinei alterna­tive.

   Multe boli se abat fără deosebire atît asupra credincioşilor, cît şi asupra ne­credincioşilor, atat asupra bogaţilor cât şi asupra săracilor. Ele variază în gravitate. Cele mai multe boli sunt însă în mod evident cauzate de păcat, după cum spune BIBLIA, dar sunt şi oameni care îşi pro­duc singuri boala prin modul în care trăiesc. Este de neimaginat câte boli ar putea fi prevenite printr-un stil de viaţă NORMAL (aflaţi ce este normalul, citind vieţile sfinţilor). Cancerul, bolile psihice, accidentele de circulaţie practic ar dispărea dacă s-ar renunţa la droguri, tutun, alcool. Creşterea nivelului de trai transformă oamenii în gur­manzi, afectaţi şi ei de diverse boli: hipertensiune arterială, ateroscleroză, atac de cord, diabet, hiperuricemie (gută) şi carii dentare, pentru a menţiona doar cîteva.

   FARMACIA NATURII este CONSILIERUL DUMNEAVOASTRĂ, a celor aflaţi în aceste situaţii disperate dar şi a celor doritori să-şi trăiască viaţa frumos, prevenind degradarea corpului fizic. Veţi găsi aici, în acest site, SFATURI UTILE (împărțite pe subiecte) atât pentru menţinerea sănătăţii, cât şi remedii din natura pamantului străbun. Pentru cei atinşi deja de boală, puteţi cumpăra produse naturale din MAGAZIN ONLINE la preţuri accesibile. Pentru cei ce vor să înceapă o afacere în Agricultură, vă vom pune la dispoziţie materiale utile. Specialiştii noştri vă stau la dispoziţie oferindu-vă CONSULTANŢĂ GRATUITĂ.

INIMĂ LÂNGĂ INIMĂ de vom fi, bolile ne vor ocoli !

Dr. ing .Iuliana Barbu

Posted on Lasă un comentariu

“LEAC PENTRU MEMORIE ŞI REÎNTINERIRE”

     “LEAC PENTRU MEMORIE ŞI REÎNTINERIRE”ceai-melisa

 

MELISA – Melissa officinalis L.

 

                      Una din cele mai folosite plante medicinale din lume

 

 

 

Melissa officinalis L. este o plantă perenă din familia Labiatae (Lamiaceae), care se menţine în cultură 4-6 ani.

Roiniţa este originară din sudul Europei (estul zonei mediteraneene), estul şi centrul Asiei şi nordul Africii. Se cultivă în Europa centrală, meridională şi orientală, în Asia şi America de Nord, ca plantă medicinală şi aromatică.

La noi în ţară apare spontan, dispersat în sud şi în vest, în pajişti şi luminişuri din zona stejarului. S-a luat în cultură în Transilvania, în sudul şi vestul ţării.

Uleiul volatil de roiniţă are acţiune sedativă, antispastică, coleretică, carminativă şi stomahică. Se utilizează în tulburări digestive şi stări de vomă, spasme, colici, nevroze intestinale şi stomacale, dischinezii biliare şi colite cronice.

Extractele (apoase şi alcoolice) din frunzele de roiniţă intră în compoziţia unor medicamente sedative şi hipnotice, virusatic în tratamentul herpesului. Frunzele intră în compoziţia ceaiurilor medicinale. Se foloseşte la prepararea apei de melisă etc.

Roiniţa se foloseşte extern sub formă de băi, ajutând la vindecarea rănilor, având proprietăţi cicatrizante, antiseptice. Uleiul volatil de roiniţă are largă utilizare în industria parfumurilor şi a lichiorurilor. Frunzele de roiniţă (verzi sau uscate) sunt un apreciat condiment, dând preparatelor aromă şi un gust foarte plăcut. Roiniţa este o valoroasă plantă meliferă, este foarte bogată în nectar (150 kg/ha) fiind mult căutată de albine.

Forme de utilizare în terapeutică

  • Pulberea

Se obţine prin măcinarea cât mai fină, cu râşniţa electrică de cafea, a tulpinilor uscate de roiniţă. Depozitarea pulberii obţinute astfel se face în borcane de sticlă închise ermetic, ţinute în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum două săptămâni (deoarece uleiurile volatile se evaporă foarte rapid). De regulă, se administrează de 3-4 ori pe zi, câte o jumătate de linguriţă rasă, pe stomacul gol.
·Tinctură

Se pun într-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de roiniţă, peste care se adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat, vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează câte 50-100 de picături diluate în puţină apă, de patru ori pe zi.
Vinul de roiniţă

Într-un litru de vin natural alb se pun douăzeci de linguri de pulbere de roiniţă şi se lasă la macerat vreme de trei săptămâni, după care se strecoară. Se iau câte 3 linguri, înainte sau după masă. Administrat înainte de masă, vinul de roiniţă stimulează digestia, combate dispepsia, previne apariţia spasmelor tubului digestiv.

  • Mixtura de roiniţă

Era foarte mult folosită de către călugării benedictini, care o considerau un panaceu pentru memorie şi pentru reîntinerire.

Iată reţeta sa de preparare: se combină două gălbenuşuri de ou cu două linguri de miere şi cu 2-3 linguriţe de tinctură de roiniţă, la care se adaugă jumătate de linguriţă de pulbere de busuioc. Preparatul astfel obţinut se consumă pe stomacul gol, dimineaţa, ca reîntineritor şi revigorant.
Infuzia combinată

Este un remediu excelent pentru dezodorizare şi răcorire. El este util în afecţiunile cutanate, în ulceraţiile cavităţii bucale şi ale faringelui.

Se pun 3-4 linguri de roiniţă mărunţită la macerat în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseşte intern (1-2 căni pe zi) sau extern, sub formă de comprese şi băi.
Uleiul de roiniţă

Uleiul este recomandat în alergii, el elimină eczemele, psoriazisul, neurodermitele, ameliorează starea generală în cazul astmului bronşic.

– bronşită cronică, astm bronşic

– gripă, maladii respiratorii acute, febră

– boală ischemică a cordului, reumatism articular

– insomnie, irascibilitate, melancolie, neurastenie, migrenă, stres

– hipocapacitate intelectuală şi fizică

– dermatite alergice: eczeme, psoriazis, neurodermite

– hipertonie arterială, distonie vegeto-vasculară

– alungă insectele (moliile)

Uleiul de melisă se foloseşte pe larg în producerea substanţelor dezinfectante, săpunurilor şi insecticidelor. În medicina chineză se utilizează, din timpuri străvechi, în calitate de remediu antireumatic.

Se pun într-un borcan cu filet 15 linguri de pulbere de roiniţă, peste care se adaugă jumătate de litru de ulei de floarea-soarelui sau de măsline. Se lasă la macerat vreme de două săptămâni, într-un recipient închis ermetic, după care se filtrează, iar preparatul rezultat se pune într-o sticlă închisă la culoare. Remediul se poate folosi atât intern, ca ulei alimentar pus în salate (are efect digestiv, reîntineritor), cât şi extern, contra reumatismului, nevralgiilor, durerilor de cap.
Cataplasma cu roiniţă

O mână de frunze mărunţite de roiniţă se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50 de grade Celsius). Se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, şi se lasă vreme de o oră.

  • Băi

Menopauză: se pun 5 picături ulei + 5 picături Ulei Levănţică la o cadă plină cu apă, 37-38 grade C. Procedurile, cu durata de 10-15 min. fiecare, se vor efectua peste o zi. Cura de tratament cuprinde 10-15 băi. Cura de menţinere va include 1-2 băi pe săptămână.

Paralizie infantilă cerebrală

5 picături la cada plină, temperatura apei 37 grade C, durata procedurii: 10 min. Cura de tratament cuprinde 10-15 băi.

Sindrom premenstrual

5 picături + 5 picături Ulei Levănţică la cadă, temperatura apei 37-38 grade C. Procedurile, cu durata de 10-15 min. procedura, se vor face peste o zi. O cură de tratament cuprinde 10-15 proceduri.

● Perna cu melisă Farmacia NaturiiÎn medicina chineză se utilizează, din timpuri străvechi, în calitate de remediu antireumatic. Uleiul de melisă influenţează activ sfera psihică şi emotivă a persoanei. Calmează, înlătură stările depresive şi melancolice, normalizează somnul, ameliorează memoria. În plus, uleiul diminuează tensiunea arterială, este eficient în accesele de tahicardie.

Dr. Ing Iuliana Barbu

Fitoterapeut

FarmaciaNaturii

Erou Gh Rusu nr.4 (spate casa de cultura)

Energiei 32

www.farmacianaturii.ro

0234/537346

 

 

Posted on Lasă un comentariu

Magnatul care a renuntat la tot

Dl Sterligov este profund angajat în credința creștină ortodoxă

Magnatul care a renuntat la tot

 … pentru O VIAŢĂ REALĂ, implinită şi interesantă !

Sursa: BBC News – “The oligarch who gave it all up”

Dl Sterligov este profund angajat în credința creștină ortodoxă
Dl Sterligov este profund angajat în credința creștină ortodoxă

Omul care a devenit al doilea milionar oficial al Rusiei de dupa caderea comunismului si-a abandonat averea pentru a trai ca un taran intr-o parte indepartata a tarii.

La doar 24 de ani, German Sterligov a pus bazele propriei companii si in scurt timp, profitand de vidul de legislatie din acea vreme, a reusit sa construiasca un imperiu financiar, cu birouri in Londra si New York. Mai tarziu a incercat sa candideze la presedentia Federatiei Ruse. Dar acum, la 15 ani dupa ce a facut primul sau milion, a renuntat la afaceri si a optat pentru o viata traditionala taraneasca, traita in adancul zonei rurale rusesti, impreuna cu sotia sa si cei cinci copii. “Viata mea nu a fost niciodata mai buna – inca nu pot crede ca am o viata atat de implinita si interesanta“, a declarat el postului BBC World Service’s Outlook.

Magnatul care a renuntat la tot
Puii de curcan tocmai au iesit de sub closca – aceasta este o stire interesanta pentru noi in momentul de fata. Am reusit sa gasim fericire ca si familie – si inca nu pot sa cred ca am reusit sa parasim Moscova, cu toata atmosfera ei de mercenariat, ividie si ostilitate. Cu greu pot descrie starea sufleteasca in care ne aflam, exact cum nu poti descrie gustul unei inghetate. Trebuie sa o gusti pentru a stii asta.

Magnatul care a renuntat la tot

Noul capitalist

Domnul Sterligov traieste acum intr-o casa mica, pe care o descrie ca fiind “o soba ruseasca, cateva ferestre, pereti si un tavan“. Are deasemenea doua tractoare, un boldozer si o Toyota veche, desi pe timp de iarna la ferma se poate ajunge doar cu o caruta tarasa de cai. Ce mai apropiata casa se afla la 11 km distanta. Nu are electricitate si acum incearca sa se descotoroseasca si de telefonul mobil.

Dl Sterligov traieste o viata reala, implinita si interesanta
Dl Sterligov trăieşte o viaţă reală, împlinită şi interesantă cu adevărat

Cu toate acestea, el spune ca nici atunci cand era bogat nu a dus o viata tipica de magnat rus. “Nu aveam elefanti sau piscine“, spune el. “Dar este adevarat, am trait intotdeauna in cele mai bogate, elegante si exclusiviste cartiere, in case mari si scumpe“.
In afara de Moscova, a avut birouri pe Battery Park, langa Wall Street, in New York, si pe Curzon Street, din centrul Londrei.
Domnul Sterligov a avut succes achizitionand imprumuturi nesigure de la institutii financiare care inca se straduiau sa supravietuiasca intr-un sistem nou, capitalist. A investit in actiuni si a pus la punct o companie de comert international. In trei luni a reusit sa returneze toate imprumuturile pe care le datora.
In periada lui de prosperitate, German Sterligov a oferit locuri de munca pentru 2.500 de persoane. In prezent, acestia mai sunt doar in numar de doi, ambii muncitori, care il invata pe Sterligov cum sa faca lucruri precum constructia de ziduri sau repararea de garduri.

Magnatul care a renuntat la tot

O familie mai fericita

Domnul Sterligov si-a vandut averea la licitatie dupa ce s-a ales praful de ambitiile sale politice. Acestea incepusera cu o campanie pentru functia de guvernator al Siberiei si au fost urmate de candidaturile pentru primaria Moscovei si in final pentru presedentia Rusiei.
Mi-am dorit sa schimb viata oamenilor din Rusia in bine“, spune el. “Mi-am dorit sa aduc o noua viziune acestei tari, pentru a crea o viata mai buna. Dar nu am reusit, si am ajuns sa imi dau seama ca, chiar daca nu voi putea fi alaturi de tara mea in acest mod, familia mea inca are nevoie de mine – si am putut face schimbari la acest nivel.

A ajuns sa acumuleze datorii uriase din pricina costurilor campaniilor sale electorale. Ca rezultat, si-a vandut casa din Moscova, toate proprietatile si actiunile, si si-a platit datoriile. Apoi, dupa o calatorie in padure, si-a construit o casa cu banii care ii mai ramasesera dupa ce totul fusese vandut. “In astfel de situatii urgente, nu este timp de discutii – atunci capul familiei, barbatul, trebuie sa ia toate deciziile“, spune el.

German Sterligov, magnatul care a renuntat la tot

A fost greu pentru sotia mea, care nu era obisnuita cu viata la tara, ci mai degraba cu viata de milionar. Acum este recunoscatoare, deoarece copiii nostrii duc o viata normala, o viata reala. Familia mea este fara indoiala mai fericita.

Copiii domnului Sterligov primesc educatie acasa, deoarece el crede ca mediul din scoala “ii va corupe”. Nu le va permite sa urmeze studii universitare, din acelasi motiv: “Universitatile sunt pline de depravare – nu s-ar deprinde cu altceva de acolo in afara de corupere morala. Asadar, este in afara de orice discutie“, spune el.

Este un nationalist convins şi istoric amator, a devenit profund religios in 1996 – desi nu vrea sa vorbeasca despre acest lucru, descriindu-l ca fiind “prea personal”. A militat pentru pedeapsa capitală împotriva avorturilor.

Nu mi-a mai ramas nici un ban – tot ceea ce am sunt banii din buzunar. Si mai am niste gaste, vite, un berbec si mai nou, niste curcani. Avem aproape tot ceea ce ne trebuie. Nu mai trebuie sa cumpar decat zahar, sare, ceai si ocazional paine, atunci cand suntem suficient de lenesi pentru a nu ne macina propria faina“.

Sursa: BBC News – “The oligarch who gave it all up”

Posted on Lasă un comentariu

Dragostea vine de la Dumnezeu

Dragostea vine de la Dumnezeu

Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Corinteni 13Dragostea, iubirea

10 modalitati de a iubi conform Bibliei

  1. Asculta fara sa intrerupi (Proverbe 18).
  2. Vorbeste fara sa acuzi (Jacob 1:19).
  3. Ofera fara sa te zgarcesti (Proverbe 21:26).
  4. Roaga-te fara sa te opresti (Coloseni 1:9).
  5. Raspunde fara sa te certi (Proverbe 17:1).
  6. Impartaseste fara sa pretinzi (Efeseni 4:15).
  7. Bucura-te fara sa te plangi (2:14).
  8. Increde-te fara sa eziti (Corinteni 13:7).
  9. Iarta fara sa pedepsesti (Coloseni 3:13).
  10. Promite fara sa uiti (Proverbe 13:12) .

Cele mai frumoase citate de dragoste din Biblie

“De fiecare data cand imi treci prin minte, izbucnesc in exclamatii de multumire catre Dumnezeu.” (Filipeni 1:3; Apostolul Pavel)

“Pune-ma ca pe un semn in inima ta, ca pe un semn pe bratul tau; iubirea este puternica precum moartea si manie amara precum infernul: carbunii ei sunt carbuni de foc; violente sunt vapaile ei.” (Solomon – Cantarea Cantarilor)

“Si acum acestea trei raman: credinta, speranta si dragostea. Dar cea mai mare dintre acestea este dragostea” (1 Corinteni 13:13)

“Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta, chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii si n-as avea dragoste, nu sunt nimic. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars si si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.” (1 Corinteni, 13:1-13)

“Sa ne iubim unii pe altii caci dragostea vine de la Dumnezeu. Oricine care iubeste s-a nascut din Dumnezeu si il cunoaste pe Dumnezeu.” (1 Ioan 4:7)dragostea-iubirea-scriptura

“Dragostea trebuie sa fie sincera. Uraste ce este rau; tine-te strans de ce este bine.” (Romani 12:9)

„In dragoste nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa; si cine se teme, n-a ajuns desavarsit in dragoste. Noi iubim pentru ca El ne-a iubit intai.” (1 Ioan 4:18-19)

“Cele cateva ore pe care le petrec cu tine valoreaza cat cele o mie de ore pe care le petrec fara tine !” (Cantarea lui Solomon 2:2,3)

“Dragostea vine dintr-o inima pura, dintr-o constiinta buna si dintr-o credinta sincera.” (1 Timotei 1:5)

„Sa nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta si cu adevarul.” (1 Ioan 3:18)

“Nu-mi cere sa te parasesc sau sa fac cale intoarsa de la tine. Unde mergi tu, voi merge si eu si unde vei sta tu voi sta si eu. Oamenii tai vor fi oamenii mei si Dumnezeul tau Dumnezeul meu.”
“Unde vei muri tu, voi muri si eu si voi fi ingropată acolo. Faca-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu ma va desparti de tine in afara de moarte !” (Cartea Rut 1:16)

“O dragoste mai mare decat aceasta nu poate avea cineva, ca sa-si puna sufletul pentru prietenii sai.” (Ioan 15:13)

“Nimanui cu nimic nu fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul.” (Romani 13:8)

“Deci nu mai sunt doi, ci unul singur ! Așadar, omul nu trebuie sa desparta ceea ce Dumnezeu a adus laolalta !” (Matei 19:6-8)

Posted on Lasă un comentariu

DRAGOSTEA – Cuviosul Paisie Aghioritul – “CALE catre CER”

Cuviosul-Paisie-Agioratul“Dragostea duhovnicească este mai înaltă decât dragostea ce au fraţii după trup, pentru că se înrudeşte cineva prin Hristos şi nu prin mamă. Toţi cei ce au această dragoste nobilă sunt plini de bunătate, pentru că înlăuntrul lor au pe Hristos, iar pe feţele lor este zugrăvită îndumnezeirea. Nu este cu putinţă să vină dragostea lui Hristos în noi dacă nu ieşim noi înşine din dragostea noastră, astfel ca să o dăm lui Dumnezeu şi chipurilor Sale şi să ne dăruim mereu celorlalţi, fără să vrem ca ceilalţi să ni se dăruiască nouă.

Cei care suferă mult pentru mântuirea întregii lumi şi ajută nevoindu-se în felul lor şi încredinţându-se cu smerenie în mâinile lui Dumnezeu, unii ca aceştia simt cea mai mare bucurie cu putinţă în această lume, iar viaţa lor este o slavoslovire continuă, pentru că se înalţă lăuntric ca îngerii, lăudând zi şi noapte pe Dumnezeu. Iar cei ce sunt nepăsători pentru mântuirea sufletelor lor şi încearcă să afle bucurie şi odihnă în această viaţă deşartă, se chinuiesc mereu şi se împiedică în angrenajele lumeşti cele nesfârşite, trăind încă de aici în iad.

Cei râvnitori, fiindcă se mişcă în locul ceresc al slavosloviei, primesc cu bucurie şi încercările, mulţumind lui Dumnezeu pentru acestea la fel ca şi pentru facerile de bine; pentru aceasta ei primesc mereu binecuvântarea lui Dumnezeu din toate, topindu-se lăuntric de recunoştinţa faţă de Dumnezeu pe care o manifestă, ca fii ai lui Dumnezeu, prin orice lucrare duhovnicească ar săvârşi.

Deşi Bunul Dumnezeu ne dă îmbelşugate binecuvântări şi lucrează totdeauna pentru binele nostru, şi pe toate le face ca să slujească făpturii Sale şi să se jertfească pentru om, de la plante până la animale şi zburătoare, mici şi mari – ba chiar şi El Însuşi S-a jertfit ca să elibereze pe om – , din păcate însă mulţi dintre noi suntem încă nepăsători faţă de toate acestea şi-L rănim prin marea noastră nemulţumire şi nesimţire, deşi ne-a dat conştiinţa care se moşteneşte împreună cu toate celelalte bunuri ale Sale.

Conştiinţa este prima lege a lui Dumnezeu, care a fost întipărită adânc în inimile primilor creaţi, şi pe care o primeşte în continuare fiecare dintre noi ca pe o copie de la părinţii lui atunci când se naşte.

Cei care au izbutit să-şi subţieze conştiinţa lor prin cercetare zilnică de sine înşişi, se simt străini de această lume, iar mirenii se miră de comportamentul lor delicat. Iar cei ce nu-şi cercetează conştiinţa lor nu se folosesc nici de studiile duhovniceşti, nici de sfaturile bătrânilor şi nici de poruncile lui Dumnezeu, pe care nu le vor putea împlini deoarece devin nesimţitori.

Cei sensibili şi afectivi, care pe toate le ţin cu scumpătate, de obicei sunt nedreptăţiţi de cei nesimţitori prin cedările continue pe care ei le fac din dragoste; însă dragostea lui Dumnezeu se află totdeauna cu ei. De multe ori se nedreptăţesc şi ei înşişi din exagerata sensibilitate, mărindu-şi micile lor păcate sau încărcându-se cu păcate străine, dar iarăşi Dumnezeu îi îndulceşte cu bunătatea Sa paradisiacă, întărindu-i totodată şi duhovniceşte.

Cei care rănesc sau nedreptăţesc pe oamenii sensibili lăuntric nu sunt oameni.
Cei care spun că sunt sensibili şi au dragoste şi gingăşie şi suferă de la semenii lor, dar spun „Dumnezeu să le răsplătească”, sunt batjocoriţi de cel viclean şi nu înţeleg că în felul acesta se blestemă pe sine în chip tainic. În această viaţă toţi oamenii dăm examene ca să trecem la cea veşnică, în rai. Gândul îmi spune că acest blestem tainic este mai prejos de temelia duhovnicească.

Aşadar, toţi cei care nedreptăţesc, pe ei înşişi se nedreptăţesc veşnic, şi cei care primesc cu bucurie nedreptăţile ce li se fac sunt îndreptăţiţi să ia plata veşnică cu dobândă.
De multe ori Bunul Dumnezeu lasă pe oamenii cei buni în mâinile celor răi, pentru a se vădi bunătatea lor şi a-şi aduna plată cerească.

Fiecare om în mod firesc va fi răsplătit de stăpânul său la care a lucrat. Cei care lucrează pentru Hristos vor primi aici „însutit şi viaţă veşnică”, iar cei ce lucrează la stăpânul cel negru, acesta le face viaţa neagră încă de aici.
Cei care lucrează pentru Hristos, dar cu mândrie, îşi spurcă virtuţile lor precum se spurcă ouăle prăjite când cade în ele puţin găinaţ, făcându-se bune de aruncat împreună cu tigaia.

Însă cei care lucrează cu smerenie şi dobândesc virtuţi şi seamănă cu smerenie, din dragoste, trăirile lor cele tainice, sunt cei mai mari făcători de bine deoarece fac milostenie duhovnicească şi ajută foarte mult sufletele slabe sau care se clatină în credinţă. Şi iarăşi, cei ce se aruncă pe ei înşişi în lume, din dragoste, după ce au aruncat lumea din ei, unii ca aceştia zboară deja în cer şi nu sunt prinşi de lume.

Dragostea cu neagoniseală exterioară ajută mult ca să se dobândească şi neagoniseala de patimi lăuntrică. Aceste două neagoniseli îl fac pe om bogat în bunătatea lui Dumnezeu.
Oamenii buni în mod firesc nu ţin răutate în inima lor, dar nici bunătatea lor n-o ţin pentru ei înşişi. De aceea nu ţin nici lucruri frumoase, nici nu se mişcă de frumuseţile lumii, arătând prin asta credinţa lor fierbinte în Dumnezeu, precum şi dragostea lor cea multă.

Nu există om mai înţelept ca cel milostiv, care dă cele pământeşti, lucruri stricăcioase, şi cumpără cele nestricăcioase, cereşti. Precum nu există mai mare neghiob în lume ca lacomul de bani, care mereu adună şi mereu nu are, şi care în cele din urmă îşi cumpără iadul prin economiile sale adunate. Aceştia care se pierd prin lucruri materiale sunt pierduţi cu totul, pentru că pierd şi pe Hristos.

Cel stăpânit de lucruri materiale totdeauna este stăpânit de întristări şi nelinişte, pentru că pe de o parte tremură ca să nu i se ia acelea, iar pe de altă parte ca să nu i se ia sufletul. Şi iarăşi, zgârcitul care şi-a strâns inima sa, făcându-şi-o de piatră. Ca să se vindece va trebui să cerceteze pe oamenii cei nefericiţi şi să-l doară pentru ei, aşa încât să fie nevoit să-şi deschidă, încet-încet, mâna sa. Şi atunci i se va înmuia şi inima sa cea de piatră, redevenind inimă de om, şi astfel i se va deschide şi uşa raiului.

Bunătatea înmoaie şi deschide inima, precum untdelemnul încuietoarea ruginită.
Cei ce se apropie de cei îndureraţi se apropie de Dumnezeu în mod firesc, deoarece totdeauna Dumnezeu Se află alături de fiii Săi îndureraţi.
Pe fiii Săi cei buni, care ajută în ridicare crucilor pe semenii lor, Dumnezeu îi întăreşte duhovniceşte şi le va uşura crucile încercărilor.

Cei care se gândesc la crucile cele grele ale drepţilor, niciodată nu se mâhnesc în micile lor încercări, cugetând că, deşi au greşit cu mult mai mult în viaţa lor, totuşi suferă mai puţin decât cei drepţi.

Cei care se nedreptăţesc pe nedrept urmează lui Hristos, iar cei se nedreptăţesc pentru păcatele lor sunt fericiţi, deoarece îşi plătesc păcatele lor în această viaţă.

Cei care nu împreună-pătimesc cu cei îndureraţi pătimesc de o boală duhovnicească de moarte, nemilostivirea. Şi iarăşi, cei care sunt deranjaţi de gemetele bolnavilor şi se revoltă fiindcă nu se pot concentra suferă de multe boli duhovniceşti.

Cei care iubesc cu adevărat şi se nevoiesc după lege rabdă cu dragoste, se jertfesc, se lipesc şi odihnesc pe aproapele lor, care este Hristos.

Cei care vor ca toate să li se dea de alţii, fără ca ei înşişi să dea ceva celorlalţi, şi cer mereu de la Dumnezeu fără să-I dea lui Dumnezeu nici măcar păcatele lor (prin pocăinţă), se vor înstrăina cu desăvârşire de Dumnezeu şi se vor preda ei înşişi în mâinile ucigaşului de oameni. Deoarece au cultivat dragostea pentru ei înşişi, firesc este să-şi mărească neliniştea deja mare pe care o au şi să sufere ceva din iad încă din această viaţă.

Cei care nu se pogoară la starea semenilor îndureraţi sunt părăsiţi de Dumnezeu şi cad atunci rău, învăţând să compătimească. În timp ce acei care se întristează şi se interesează de ceilalţi, nepăsându-le de ei înşişi, sunt apăraţi de Dumnezeu şi le poartă de grijă şi Dumnezeu şi oamenii.

Când cineva îşi dă inima sa lui Dumnezeu, atunci mintea aceluia este răpită de dragostea lui Dumnezeu şi, defăimând toate ale lumii, se gândeşte mereu la Părintele ceresc, fiind îndrăgostit de cele cereşti şi slăveşte ca un înger, ziua şi noaptea, pe Făcătorul său.

Dacă e de ajuns ca numai facerile de bine ale lui Dumnezeu, dacă se gândeşte cineva la ele, să arunce în aer o inimă recunoscătoare, cu atât mai mult, dacă se gândeşte şi la multele sale păcate şi la milostivirea lui Dumnezeu!

Cei ce se nevoiesc şi îşi simt păcătoşenia lor şi facerile de bine ale lui Dumnezeu, şi se încred în marea Lui milostivire, îşi urcă sufletele lor în rai cu mai multă siguranţă, şi cu mai puţină osteneală trupească, atunci când au şi intenţie bună.

Cei ce se nevoiesc mult, cu multă evlavie, şi au ajuns oarecum la starea îngerească, hrănindu-se de mierea paradisiacă, tot nu oferă nimic important lui Dumnezeu în comparaţie cu cele ce ni le-a oferit El. Deoarece mănâncă miere şi-I oferă ceară. Mănâncă fructul dulce şi-L oferă lui Dumnezeu cu marile Lui faceri de bine. Căci Bunul

Dumnezeu face din gunoaiele noastre, ba chiar şi din bălegar, roade frumoase cu care ne hrănim, iar noi, sărmanii oameni, roadele frumoase le facem gunoi.

Precum bunătatea lui Dumnezeu pe toate le întoarce spre bine, aşa şi noi, făpturile Sale, va trebui ca pe toate să le facem bine, ca să ne folosim şi să folosim.

Oamenii cei buni în mod firesc se folosesc chiar şi în căderile semenilor lor, pe care le folosesc ca frână tare pentru ei înşişi, ca să ia aminte să nu se abată din drum. Însă cei vicleni nu se folosesc, din păcate, nici din virtuţile celorlalţi, deoarece ei şi pe acestea le explică prin vocabularul lor viclean, pentru că sunt întunecaţi de negreala ucigaşului de oameni, nedreptăţindu-se duhovniceşte pe ei înşişi şi pe alţii, totdeauna fiind mâhniţi şi mâhnind pe semenii lor prin această negreală a lor duhovnicească, căci timpul înnourat pricinuieşte mâhnire numai oamenilor ce suferă de duhul întristării.

Bunătatea este una din multele însuşiri ale lui Dumnezeu. De aceea, ea întotdeauna iradiază bucurie, alungă norii, deschide inimile, ca şi lumina soarelui de primăvară, care scoate flori din pământ, încălzeşte chiar şi şerpii şi-i scoate din găurile lro îngheţate ca să se bucure şi ei de bunătatea lui Dumnezeu.

Oamenii perverşi sunt totdeauna înecaţi de gânduri şi prin inima lor îngheţată îngheaţă şi îneacă cu gândul pe oamenii îndureraţi care scapă la ei să se mângâie; în timp ce aceia binevoitori, prin dragostea lor duhovnicească cea nobilă, cea tescuită de durere, îneacă pe draci, eliberează suflete şi dăruiesc mângâiere dumnezeiască semenilor lor.

Fierbintea lor dragoste duhovnicească pe cei sensibili îi face mai sensibili, iar pe cei neruşinaţi îi face mai neruşinaţi.
Însă pe cel orfan, mai ales de mamă, chiar arici de ar fi, trebuie să-l îmbrăţilăm cu durere şi dragoste fierbinte, ca mai întâi să se încălzească şi să prindă curaj, pentru ca mai apoi să-şi deschidă şi el inima sa.

Orfanul mărinimos are nevoie de frână tare la marele lui entuziasm, ca să nu se vatăme de osteneală peste măsură, arătându-şi marea sa recunoştinţă.
Dragostea fierbinte a lui Hristos hrăneşte mai bine decât orice hrană materială şi dă multe calorii sufletului şi trupului, iar de multe ori tămăduieşte şi boli nevindecabile fără medicamente, odihnind suflete.

Cei ce nu îşi jertfesc şi sănătatea lor trupească pentru dragostea lui Hristos, dispreţuind odihna lor trupească, nu află odihnă duhovnicească nici în această viaţă, nici în cealaltă, cea viitoare.

Cei ce îşi jertfesc chiar şi viaţa lor, din dragoste curată, ca să ajute pe semenii lor, imită pe Hristos. Acestia în mod firesc sunt cei mai mari eroi, deoarece chiar şi moartea se teme de ei, căci au înfruntat moartea din dragoste, biruind astfel prin nemurire, luând cheia veşniciei de jos, de sub placa mormântului şi înaintând cu uşurinţă spre fericirea veşnică.

Un om sensibil în mod firesc preferă să fie omorât el însuşi, din dragoste, ca să-l apere pe aproapele său, decât a nu se îngriji sau a-i fi frică, ca apoi să fie ucis mereu de conştiinţa sa, în toată viaţa sa.

Jertfa pentru semenul nostru ascunde marea noastră dragoste pentru Hristos. Cei ce au intenţia cea mai bună să ajute, dar nu au nimic să dea, şi-i doare pentru aceasta, fac milă cu sângele inimii lor.
Iară şi cei ce vor să mărturisească pentru dragostea lui Hristos, dar nu există vreme pentru mucenicie, pot ca această dragoste a lor, de care se ard, s-o manifeste prin nevoinţă trupească pentru sufletele adormiţilor ce se chinuiesc, ca să afle puţină odihnă.

Oamenii cei nepăsători şi nemilostivi, care se gândesc numai la ei înşişi şi se hrănesc cu nesimţire, îşi umplu în acelaşi timp inimile lor cu multă nelinişte, rozându-se de carii grijilor şi remuşcărilor, chinuindu-se şi în această viaţă. În timp ce acei milostivi totdeauna sunt îndestulaţi de dragostea lui Dumnezeu şi de îmbelşugatele Sale binecuvântări, deoarece mereu hrănesc pe alţii cu dragoste. ’’

sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul – “CALE către CER”