Posted on Lasă un comentariu

Sindromul Raynaud – circulatie periferica deficitara

Sindromul Raynaud

Sindromul Raynaud este caracterizat printr-o scădere continuă a fluxului sangvin către extremităţi, în general către mâini, dar pot fi implicate şi picioarele, degetele de la picioare, nasul, obrajii, urechile şi bărbia. Sindromul RaynaudPărţile corpului care sunt afectate se pot albi iniţial din pricina spasmului vaselor de sânge şi apoi înroşi intens, pe măsură ce vasele se destind, aducând o cantitate sporită de sânge în zonă. Degetele pot fi iniţial reci şi amorţite, apoi pot începe să furnice, să se umfle şi să devină dureroase.

Sindromul Raynaud se poate datora unor tulburări sistemice sau poate fi primar, în care caz este numit boala lui Raynaud.
Boala lui Raynaud este întâlnită mai ales la femei, câtă vreme Sindromul Raynaud este observat cam cu aceeaşi frecvenţă la bărbaţi şi femei. Boala începe de obicei în adolescenţă sau la începutul celui de-al treilea deceniu de vârstă, însă instalarea se poate produce oricând. Sindromul Raynaud tinde să se manifeste mai târziu, în general, după vârsta de treizeci de ani. Simptomele sindromului pot fi unilaterale, câtă vreme în cazul bolii, simptomele sunt în general bilaterale şi simetrice. Crizele pot avea loc de mai multe ori pe zi sau, dimpotrivă, pot fi relativ rare. Cazurile uşoare ţin, de obicei, numai câteva minute; cazurile severe pot persista mai multe ore. Mâinile au, în general, un aspect normal între crize, dar dacă boala este avansată şi severă, ele pot rămâne uşor albăstrii. Odată cu avansarea bolii, crizele devin mai frecvente şi ţin mai mult. Din cauza lipsei de sânge în zonă, degetele se umflă, iar pielea devine palidă şi decolorată, lucioasă, întinsă şi netedă. Degetele pot deveni boante şi deformate. Simţul tactil poate scădea şi mişcările devin nesigure. Pacientul poate prezenta infecţii recidivante şi gangrenă.

Crizele sunt provocate de frig. Îmbrăcaţi-vă călduros tot timpul, îngrijindu-vă ca extremităţile să fie la fel de bine acoperite ca şi trunchiul, pentru a asigura o distribuire proporţională a sângelui, încât să reţină căldura corporală păstrând-o în „straturi” de aer. Şosetele de lână groase, ţesute des (bătut) şi, de asemenea, mănuşile vor reduce mult pierderea căldurii din extremităţi. Mănuşile cu un singur deget sunt mai bune decât acelea cu cinci degete, deoarece acestea din urmă îngăduie aerului rece să „înconjoare” şi să răcească fiecare deget în parte. Picioarele trebuie păstrate calde în încălţăminte căptuşită cu lână.

Stresul induce adesea Sindromul Raynaud prin cauzarea spasmelor vaselor sangvine.

Adoptaţi un stil de viaţă eliberat de povara stresului, pe cât posibil. Este recomandat exerciţiul fizic viguros, zilnic, în aer liber. Amintiţi-vă că exerciţiul neutralizează stresul. Schiorii folosesc următoarea metodă pentru a încălzi mâinile reci: ţineţi mâinile deasupra capului, permiţând astfel sângelui din vene să se scurgă din ele. Rotiţi braţele, împingând sângele arterial în capilare prin forţa centrifugă.

Evitaţi contactul cu obiectele reci, fie şi pentru fracţiuni de secundă. Când pregătiţi masa, spălaţi legumele cu apă călduţă, nu rece. Folosiţi mănuşile pentru a scoate ceva din frigider sau din congelator.

Încălzirea centrală este preferabilă, deoarece toate camerele din apartament sunt încălzite aproximativ la aceeaşi temperatură. Evitaţi schimbările bruşte de temperatură când vă deplasaţi dintr-o cameră în alta.

Scufundarea părţii afectate a corpului în apă caldă (nu fierbinte), nu mai caldă însă de 32 °C, va grăbi calmarea pacientului. Băutura caldă ajută la încălzire. Masajul stimulează circulaţia în zonă.

Fumatul trebuie eliminat întrucât tutunul produce o vasoconstricţie dăunătoare în Sindromul Raynaud.

Evitaţi folosirea medicamentelor. Acestea au un aparent efect binefăcător în cel mai fericit caz, iar cei mai mulţi pacienţi cu Sindromul Raynaud găsesc că efectele secundare ale medicaţiilor folosite curent le întrec în număr pe cele scontate, producând mai degrabă o persistenţă a simptomelor bolii.

Evitaţi obiectele care duc la vibraţia mâinilor. Într-un studiu, 50% dintr-un grup de lucrători cu ciocanul pneumatic aveau Sindromul Raynaud, în comparaţie cu 5,6% din populaţie, în general. Cioplitorii în piatră, lucrătorii cu maşini de nituire, polizorii de metale şi operatorii cu fierăstrăul mecanic au puseuri prezente la Sindromul Raynaud mai frecvente decât au alţi muncitori. Traume repetate la mâini, cauzate prin exercitarea unor meserii ca aceea de dulgherie, mecanică, strungărie şi altele, pot induce forme severe in Sindromul Raynaud. Folosirea unei maşini electrice de scris şi o bună încălzire pe timpul iernii va fi de folos secretarelor.

Pastilele anticoncepţionale au fost implicate în producerea şi accentuarea efectelor în Sindromul Raynaud. Simptomele se ameliorează după încetarea luării pastilelor.

Folosiţi o dietă fără grăsimi şi zahăr pentru a combate Sindromul Raynaud.

Păstraţi tot timpul o bună hidratare, pentru a avea o circulaţie mai bună. Beţi apă obişnuită, nu băuturi fine îndulcite, ceaiuri, cafele sau chiar sucuri de fructe.

Dacă suferiţi de Sindromul Raynaud abţineţi-vă de la băuturile alcoolice, alimentele foarte asezonate şi folosiţi o dietă scăzută în proteine.

Băile de soare pot fi de folos în Syndromul Raynaud, îmbunătăţind rezistenţa generală a corpului la boală. Razele ultraviolete sunt un excelent tonic sangvin, din pricina transformărilor chimice petrecute în sânge.

logo-farmacia-naturii

FARMACIA NATURII vă recomandă:

Vein defense (2 tablete/zi la masă) – îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi limfatică, reduce fragilitatea pereţilor capilari, îmbunătăţeşte tonusul pereţilor şi al valvelor venoase, menţine integritatea pereţilor venoşi (prin inhibarea elastazei), reduce inflamaţiile venoase, antitrombotic (reduce coagularea şi formarea trombilor venoşi, descompune trombii formaţi), antiedematos, astringent, antioxidant şi cicatrizant, îmbunătăţeşte elasticitatea pielii, ideal in tratamentul pacientilor cu Sindromul Raynaud.

Evening Primrose (“Luminita de seară” sau “Luminiţa nopţii”), intern 3 capsule/zi şi aplicaţii locale de 2-3 ori/zi. Datorită componentelor sale – acizi grasi esenţiali (acid alfa-linoleic si acid gama-linoleic), vitamina E, potasiu, magneziu – este foarte eficientă ca tratament naturist în afecţiunile cardiovasculare (hipertensiune arterială, ateroscleroză, cardiopatie ischemică, hipercolesterolemie etc), ale sistemului nervos, endocrin etc. Experienţele au dovedit că ameliorează simptomele din boala Raynaud şi Sindromul Raynaud, dacă este folosită ca tratament intern şi aplicaţii locale prin masaj uşor. Pentru aceasta se înţeapă cu un ac o capsulă de Luminiţa nopţii şi se masează cu conţinutul ei locul afectat de 2-3 ori/zi.

Vitamina C 1000mg (1 capsulă de 1-2 ori/zi dupa masa, 3 luni continuu) are rol trofic al capilarelor arteriale, mentinand o circulatie normala la nivelul membrelor, mai ales superioare – unde manifestarile din Sindromul Raynaud sunt mai vizibile.

Magneziu + Vitamina B6 (1 tabletă/zi) – Magneziul are un rol cheie in numeroase si importante procese biochimice din organism: este indispensabil functionarii sistemului nervos, inhiba excitabilitatea neuronilor in caz de stres, are efecte benefice asupra sistemului cardiovascular, relaxeaza vasele de sange contractate. Vitamina B6 (piridoxina) asigura functionarea normala a sistemului nervos in caz de stres.

Ceai cardiovascular ECORITM (3 căni/zi cu 15-20min înainte de fiecare masă) ce reglează tensiunea arterială şi activitatea cardiacă, previne anxietatea şi insomnia, calmant, vasodilatator coronarian, hipotensiv, deosebit de benefic pentru pacientul cu Sindromul Raynaud si circulatie sanguina deficitara.

Bitter suedez – câte 1 linguriţă în fiecare cană cu ceai cardiovascular ECORITM. Extern, se utilizează aplicat local, sub formă de comprese.

Ceai cu 33 plante bio (pentru cataplasme) Farmacia Naturii – Sunt folosite pentru regenerarea şi eliminarea unor afecţiuni ale pielii, în dureri articulare, varice, acnee, furuncule, în afecţiuni respiratorii (cataplasme calde), oriunde este nevoie de hrănirea şi regenerarea ţesuturilor prin transferul substanţelor şi energiei vindecătoare de la plantă spre corpul uman. În urma acestui transfer, ţesuturile se refac miraculos, organele îşi normalizează activitatea, tumorile şi infecţiile se retrag, activitatea nervoasă este restabilită. Prin intermediul cataplasmelor, acest transfer benefic de la plantă spre om se realizează extrem de rapid şi eficient. Mod de folosire: Într-un vas curat, de preferat din porţelan sau sticlă, vom pune pulberea şi puţină apă la temperatura camerei, apoi vom amesteca, adăugând progresiv apă până când obţinem o pastă omogenă. În general, pentru o cataplasmă simplă avem nevoie de 1-2 pumni de plantă uscată. Pasta obţinută din pulberea de plantă şi apă se pune într-un tifon simplu şi se aplică în strat de grosime medie (5 mm) pe întreaga suprafaţă a pielii. Acoperim apoi cataplasma cu un alt tifon steril şi deasupra, dacă mai este necesar, punem o bucată de nailon sau chiar o pungă curată, pentru a evita pierderea prea rapidă a umidităţii. Strângem în final totul cu o faşă şi lăsăm mai departe plantele să-şi îndeplinească menirea lor vindecătoare. Cataplasmele calde: acestea au un rol aparte în tratamentul anumitor afecţiuni care necesită apariţia transpiraţiei sau încălzirea locală. Modul de preparare în acest caz, presupune înmuierea plantelor pe o baie de abur.

SALV 7 – extract uleios din 7 plante – adjuvant în bolile cardio-vasculare, probleme de circulatie. Se iau, diluat sau nu, câte 1-2 linguriţe de 2-3 ori/zi înaintea meselor principale. A se agita înainte de utilizare. Pentru actiune mai puternica, se tamponeaza extern zonele afectate de Sindromul Raynaud, lasand 10-15min pana la absorbtia acestuia.

Cerealele din ovaz integral ecologic considerate cele mai hrănitoare. Ovazul integral ecologic conţine albumine şi acizi graşi de valoare înaltă, iar cu numai 100gr de ovăz se acoperă necesarul zilnic al 8 dintre aminoacizii esenţiali. Constitue o mancare de baza pentru micul dejun, se pot folosi in aluaturi de paine, chiftele sau clatite.

Pulberea de Catina uscata se poate folosi ca supliment, direct în musli, iaurt, suc de fructe sau de legume. Se poate face si ceai vitaminizant, infuzie peste 20 min acoperit, o linguriţă de fructe la 250ml apă caldă (60°C). Se beau 2-3 căni pe zi între mesele principale ale zilei. Se pot consuma şi ca atare sau prin macerare la rece.

Ceai de fructe de padure – infuzie peste 20 min acoperit, o linguriţă de fructe la 250ml (sau o lingură la 1litru) de apă caldă (60°C). Se beau 1-2 căni pe zi între mesele principale ale zilei. Se pot consuma şi ca atare sau prin macerare la rece. Au rol imunostimulator, revigorant, tonic general, aduce aport important de vitamine şi minerale, săruri, taninuri, zaharuri, acizi organici, celuloză, uleiuri complexe.

Ceai din flori de PADUCEL sau infuzie de fructe de PĂDUCEL ecologic  – avand un potential hipotensiv, vasodilatator coronarian, tonifiant si vitaminizant. Se beau 1 cana spre seara, infuzie peste 20 min acoperit, o linguriţă de fructe la 250ml apă caldă (60°C).

Ceai Ecoritm -3 cani /zi

Consultanta :fitoterapeut dr.ing. Iuliana Barbu o728970912

Posted on Lasă un comentariu

CIUPERCA LUI DUMNEZEU

agaricus-blazei-ciuperca-lui-dumnezeu“Ciuperca lui Dumnezeu” – asa este supranumita Agaricus Blazei Murill, date fiind proprietatile absolut uimitoare, fiind o ciupercă comestibilă, originară din Brazilia, care si-a găsit însă mediul propice şi în Japonia, unde e cultivată în ferme speciale şi transformată într-un supliment minune. Utilizată în terapia cancerului, diabetului, tumorilor, colesterolului şi al osteoporozei, ciuperca a ajutat mulţi pacienţi să învingă boli grave şi să cîştige în sănătate. Din acest motiv, a fost supranumită Ciuperca Zeilor. Medicii japonezi o numesc Kawariharatake.

Este o ciupercuţă aproape obişnuită, dar cu proprietăţi extraordinare. Fermele sînt la peste 1000 metri altitudine, pămîntul e îmbunătăţit doar cu îngrăşăminte de cal sălbatic. Locurile sînt alese astfel încît să plouă mărunt în fiecare seară, iar temperaturile să se încadreze între 18-25 grade Celsius. Un teren odată cultivat, nu se mai foloseşte 7 ani.

Totul e prelucrat manual, motiv pentru care rezultatele tratamentului cu această ciupercă cultivată la ferme sînt mai bune decît cele similare, dar procesate mecanic. Tocmai de aceea, procesul tehnologic este foarte scump. Plus că, de-a lungul etapelor, se fac zeci de seturi de analize. Ciuperca este fărîmată şi transformată în pulbere care e ambalată în pliculeţe.

În forma comercializată, Ciuperca lui Dumnezeu se gaseste intr-o pulbere denumită Bio-Active MC si reprezintă un supliment alimentar care poate fi luat în paralel cu alte tratamente. Nu are contraindicaţii, doar un uşor efect laxativ şi gust sălciu, considerat neplăcut de către unele persoane. Se dizolvă conţinutul plicului într-un pahar cu apă şi se bea cu înghiţituri mici. Evident, bolnavilor alergici la ciuperci nu li se recomandă tratamentul cu această ciupercă. Produsul este avizat de către Institutul de Bioresurse Umane din România.

Ciuperca Agaricus Blazei Murill are 120 de elemente, fiind bogată în proteine, vitamine şi minerale. De asemenea, conţine şase tipuri de steroizi (cerebusterol şi ergosterol) care ajută la oprirea creşterii numărului de celule canceroase. In doar citeva luni de tratament cu Agaricus Blazei Murill, tumorile unor oameni, carora medicii le mai dadusera circa 3 luni de viata, s-au micsorat aproape suta la suta.

La testul HeLa (oprirea multiplicării celulelor), pentru care s-a folosit un ţesut afectat de cancer uterin, o cantitate foarte mică de steroizi (10-30 ppm) a oprit celulele canceroase să se multiplice. De asemenea, diminuează efectele secundare ale chimioterapiei şi radioterapiei, determinînd o creştere considerabilă a imunităţii organismului. Prin urmare, sînt eliminate stările de vomă, lipsa poftei de mîncare, oboseala, lipsa de energie şi, ce este mai important, terapiile, sub influenţa ciupercii minune, devin mai eficiente de 3 pînă la 7 ori. Aceste rezultate sînt înregistrate de către Asociaţia Japoneză de Cancer şi Asociaţia Farmaceutică Japoneză. Aceste instituţii au constatat încă de la primele studii, din 1994, că Agaricus Blazei Murill sporeşte imunitatea şi, spre deosebire de alte ciuperci terapeutice, efectul anti-tumoră este de 100%.

În ceea ce priveşte efectul anti-cancer, testele de la Facultatea de Medicină a Universităţii Tokyo şi alte centre de cercetare din Japonia, au arătat că rata involuţiei complete a maladiei este de 90% în cazul Ciupercii Zeilor, performanţă neatinsă de nici o altă ciupercă folosită în terapii. Prin conţinutul de beta-glucan, ciuperca ajută la inhibarea celulelor canceroase şi fortifică organismul. Prelungeşte astfel viaţa, celulele maligne fiind stopate din evoluţie. Mai mult, are rol profilactic, prevenind apariţia cancerului. Polizaharidele şi acidul ribonucleic complex stimulează producţia de insulină prin vitalizarea funcţiei pancreasului datorită aportului de aminoacizi şi zinc. Astfel ciuperca este de ajutor în tratamentul diabetului. Acizii graşi nesaturaţi, grăsimile şi mineralele din conţinutul ciupercii, reglează tonusul vascular şi presiunea sangvină, inhibă vasoconstricţia, protejează vasele sangvine, previne ateroscleroza, are efect diuretic.

Ciuperca lui Dumnezeu reduce durerile de orice fel

Ciuperca Agaricus Blazei Murill are un conţinut bogat în vitamine D, cu rol în absorbţia calciului. Stimulează producţia osoasă prin ergosterol, motive pentru care e considerată un remediu excelent în osteoporoză. Contribuie la sporirea imunităţii, tratînd alergiile cutanate, reglează secreţia tiroidiană şi a gonadelor.

Mai e cunoscută ca o ciupercă utilă în bolile reumatismale cronice. Beta-D-glucan stimulează producţia de interferon propriu, de aceea ciuperca are rol protector împotriva virusului hepatic. Prin vitamina B12, acid folic, fier, cupru, cobalt, triptofan, ciuperca stimulează producţia de globule roşii. S-a mai constatat că este un puternic detoxifiant, favorizează absorbţia intestinală, stimulează transmisia nervoasă şi activitatea sistemului nervos central, reglează contracţia musculară, ajută regenerarea capilară şi epitelială.

Cazurile în care Ciuperca lui Dumnezeu şi-a dovedit cu prisosinţă calităţile curative sînt: cancerul de sîn, de colon, de ficat, plămîni, pancreas, iar în faze foarte avansate, readuce pofta de mîncare, buna dispoziţie şi ameliorează durerile pînă cînd bolnavul nu mai are nevoie de morfină.

In curele de slabire, Ciuperca Zeilor poate fi folosita ca un adjuvant al dietelor. Suplimentul potenteaza regimul alimentar si imbunatateste functiile sistemului digestive si ale sistemului hormonal. Administrat inainte de masa, Agaricus Blazei Murill creeaza senzatia de satietate, taie pofta de mincare si accelereaza metabolismul. Specialistii spun ca se pot pierde circa 5 kilograme, in doar 10 zile, cu ajutorul acestui supliment nutritiv.

Formula sănătatii adusa de Ciuperca lui Dumnezeu

Ciuperca Agaricus Blazei Murill are calităţi nutritive şi terapeutice care o situează deasupra altor ciuperci:
– cel mai mare nivel de proteine (46,2%, faţă de media de 43%)
– cel mai înalt nivel de carbohidraţi non-fibroşi (38%)
– conţine mai mult acid glutamic decît alte ciuperci Agaricus de pe piaţă.
– conţine (la 100 grame): 359Kcal, 10,5 g proteine, 0,5 g grăsimi, 68,1 g carbohidraţi.

BENEFICIILE CONSUMULUI ACESTEI CIUPERCI

Efectul anti-tumora (Sarcoma 180/sobolani, metoda IP)
Activarea sistemului imunitar al gazdei (macrophage-ul) si al sistemului reticulo-endotelial. Stimuleaza inductia de cytokinin (interferon-ul), actioneaza ca BRM si prelungeste viata. Polizaharide, etc.
Beta (1-3)-glucan, beta(1-6)D-glucan proteina complexa, heteroglucan acidic, xyloglucan, heteroglucan proteina complexa, glycoproteina (lectin), etc.
Actiune carcinostatica (actiune de suprimare a propagarii celulelor HeLa);
Blocarea propagarii celulelor cancerigene cu cytotoxin Steroizi
Derivate cerebisterol tip 2, ergosterol derivate oxid tip 1
Efect de prevenire a cancerului
Efectul excretor al carcinogenului absorbit Fibre dietetice
Beta-D-glucan digerabil, heteropolizaharide, chitin, etc.
Reducerea glicemiei
Remediu pentru diabet Polizaharide (beta-D-glucan), polizaharide protein complex, RNA complex
Scaderea tensiunii arteriale, scaderea colesterolului, remediu pentru arteroscleroza
Acizi grasi nesaturati, precum cid linolenic (care intra in componenta fibrelor dietetice ) si grasimi
Actiunea vitaminei D2: remediu pentru osteoporoza, expunerea si incalzirea ergosterolului.

EFECTELE CLINICE ALE CIUPERCII AGARICUS BLAZEI PE SISTEME / APARATE
SI ASOCIERI TERAPEUTICE CU PRODUSE ECOLOGICE FARMACIA NATURII

A. APARATUL DIGESTIV ASOCIATA CU CEAI ECODIGEST
Ulcer duodenal, hepatociroza, hipertrofie a ficatului, cancer la ficat, cancer gastric, gastrita, ulcer gastric, gastroptoza, constipatii, stomatite cronice, Pyoreea alveolaris, polipi, hepatita B, cancer rectal, cancer la colon sigmoidian, virus enterita, etc.
B. SISTEMUL CIRCULATOR ASOCIATA CU CEAI ECORITM
Tensiune arteriala ridicata, tensiune arteriala scazuta, cardiopatie, tromboza cerebrala, hemiplegia, pneumonie grava, septicemie, leucemie, limfogranulom malign, boala Hodgkin, boala Basedew, cancer pulmonar
C. APARATUL GENITAL ASOCIATA CU CEAI ECOFEMIN
Mamite, cancer mamar, cancer uterin, cancer ovarian, cancer cervical, dereglari cauzate de menopauza
D. METABOLISMUL NERVILOR CRANIALI ASOCIATA CU CEAI ECORELAX SI SOMN BUN
Diabet, reumatism articular multiplu, reumatism articular cronic, ataxie autonoma, nevroza, encefalita japoneza
E. CAILE URINARE ASOCIATA CU CEAI ECOREN
Cistita, nefrita, insuficienta renala, prostatomegalie, nefroza
F. LA NIVEL CUTANAT ASOCIATA CU CEAI ECODETOX
Dermatofitoza, eczema, dermatita atipica, dermatomiosotis, coriocarcinoma
G. ALTE AFECTIUNI: dureri de umar ASOCIATA CU CEAI ECOREUM, distrofii musculare ASOCIATA CU CEAI DE PEDICUTA , mahmureala, ozena, artrita, gripa

Lista efectelor clinice mentionate mai sus este alcatuita de Asociatia Japoneza de Cancer si Asociatia Farmaceutica Japoneza. Pe viitor, trebuie facute teste privind dozele ce trebuie administrate pacientilor pentru aceste boli. Trebuie sa ne concentram in mod special pe efectele anticancer si antivirus, acestea constituind una din cele mai mari teme de dezbatere in lumea medicala. Credem totodata ca ciuperca Agaricus Blazei Murill va face fata tuturor testelor.

Se recomanda consumul a 1-2 doze zilnic, in functie de starea de sanatate a fiecarei persoane (1 -2 doze pentru ridicarea imunitatii asociata CEAI ECOIMUN, 3 doze pentru afectiuni grave) asociata cu CEAI ECOTUMOR SI EXTRACT SALV 7; continutul unui pliculet se dizolva intr-un pahar cu apa la temperatura camerei.

Contraindicatii:
Daca, dupa primele doze, apare diareea, reduceti cantitatea. Dupa cateva zile, reveniti la consumul obisnuit. In cazul reaparitiei diareei, incetati consumul o perioada mai lunga.

Comanda de mai jos produsele companiei japoneze OYAMA AGARICUS BLAZEI MICRO C. , cultivator recunoscut de ciuperca Agaricus Blazei sau urmareste prezentarea beneficiilor.