Posted on Lasă un comentariu

PARINTELE ARSENIE, O PERSONALITATE DE ÎNALTĂ STATURĂ MONAHALĂ, CUM N-A MAI AVUT BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

4. „E ştiut că pentru a scoate un gând rău din inimă trebuie să o învălui de mai multe ori în cuvântul cel bun ca să o izbăveşti din robia gândului rău. Asta e calea cea mai lungă: calea de la minte la inimă“. Ca să-l faci pe om să înţeleagă trebuie să te adresezi inimii. Inima, ca să poată să fie luminată, trebuie să fie aşezată în minte.
5. „Când auzi pe cineva făcându-te tobă de blesteme, nu te pripi cu mintea şi nu sări cu gura, răspunzându-i ce nu trebuie. Nu-l întreba pe el: «De ce mă ocărăşti?», ci întreabă-te pe tine: «Oare de ce mă ocărăşte omul acesta?». În orice caz, răspunde Dumnezeu pentru păcatele mele“.
Personal nu 1-am auzit niciodată pe Părintele să vorbească de rău pe cineva. N-a vorbit de rău niciodată, ci dacă a putut să spună a spus doar cuvinte de mângâiere şi dacă a putut să ajute pe cineva, a făcut lucrul acesta. Părintele îţi spunea păcatul în faţă, pentru că avea această putere duhovnicească deosebită. Părintele Arsenie avea un dar deosebit. Părintele Arsenie era un om instruit, a studiat: Teologie, Belle Arte, cursuri de medicină şi a fost un om care citea cu o plăcere deosebită.
Într-o situaţie la Bucureşti, când m-a vizitat cu ocazia sfinţirii bisericii de la Drăgănescu, a stat la mine acasă şi l-am văzut cu câtă pasiune citeşte şi se interesează de tot cea ce este nou. Îl preocupau, mai ales, problemele de antropologie creştină şi faptul că o familie, cum a fost familia Sfântului Vasile cel Mare, a putut să aibă copii numeroşi şi mulţi sfinţi. Se interesa şi se întreba: oare cum este posibil să se facă lucrul acesta? Tot cu lucrarea lui Dumnezeu.
6. „Încercările nu sunt o pedeapsă, ci o şcoală, lumină pentru mine şi milă de la Dumnezeu. Că le simţim noi ca suferinţe? Spune Părintele: De nu le simţim ca atare, n-am învăţat nimic. Precum plăcerea e dascălul păcatelor, aşa durerea e dascălul înţelepciunii. Iar din odihnă până acum n-a ieşit ceva de folos“. A făcut lucrul acesta şi toate încercările şi toate ispitele care i-au venit în viaţă le-a luat şi le-a pus în seama lui Dumnezeu.
7. „Toate necazurile ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii nu înţeleg că vindecarea prin necazuri nu dovedeşte părăsirea lui Dumnezeu“. Adesea auzim: m-a părăsit Dumnezeu, mă bate Dumnezeu că am atâtea necazuri în viaţă. Atunci când ai necaz să ştii că Dumnezeu se milostiveşte de tine: „Ba chiar prin aceea că Dumnezeu are grijă de noi, dacă avem necazuri“. Mântuitorul spune: „În lume necazuri veţi avea. Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“ (In. 16, 33).
8. „Nu fericiţi pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta, căci cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-I înţeleagă căile, nu le rânduieste o îndreptare prin încercări în lumea aceasta, ci osândă în cealaltă“.
9. „Până nu vom ajunge de aceeaşi părere cu Dumnezeu despre viaţa noastră pământească, despre cealaltă de pe celălalt tărâm, nu vom avea linişte în suflet, nici unii cu alţii şi nici sănătate în trup şi nici în orânduirea omenească“. Acest lucru ar trebui să-1 citim şi să-1 înţelegem foarte bine. Deci, trebuie să ne punem de aceeaşi părere cu Dumnezeu. Nu pe Dumnezeu să-L punem de acord cu noi, ci noi trebuie să fim de acord cu Dumnezeu. Până nu vom face lucrul acesta nici noi, nici între noi şi nici în societatea noastră nu va fi pace.
„Trebuie să ne plecăm înţelepciunii atotştiutoare a lui Dumnezeu, Care, în tot ceea ce face, urmăreşte înţelept firea noastră, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Când plecăm capul şi vrem şi noi ce a vrut Dumnezeu, în clipa aceea căpătăm liniştea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre“. Atunci când Îl ai pe Dumnezeu, orice greutate devine o binecuvântare şi este foarte uşoară.
Mântuitorul spunea: „Luaţi jugul Meu că este uşor şi sarcina mea că este uşoară“. De ce? Pentru că Dumnezeu este Cel ce ne poartă şi pe noi şi greutăţile noastre.
10. „Credinţa este un risc al raţiunii, dar nicidecum o anulare a raţiunii; ci, dimpotrivă, o iluminare a ei. E o absolvire a sufletului într-un «dincolo» al lumii acesteia, în spaţiul divin al existenţei. Conştient de această dezamăgire fără să fii mort deloc şi în lume, experimentezi, trăieşti la intensităţi nebănuite sentimentul libertăţii spiritului. Acum scapi de frică. Va urma, apoi, o realitate de o evidenţă absolută“. Astfel înţelegea Părintele subtil ce este credinţa- care este această iluminare, această angajare ca să treci dincolo. În momentul în care eşti un om credincios, pătruns de Dumnezeu, orice s-ar întâmpla cu tine, vei învinge!
Am văzut oameni din toate părţile, din străinătate, din întreaga ţară care sunt prezenţi aici cu ocazia acestui sfânt parastas. Ştim că Părintele, de acolo de unde este, ne binecuvântează şi se roagă pentru noi. Sunt convins şi de acele cuvinte pe care le-a spus Părintele, că „Va lua ţara foc din Prislop“ – şi de la alte mănăstiri, focul spiritual al renaşterii noastre.

Pr. Petru Vamvulescu

Părintele Arsenie zicea că, în cazul muceniciei, puţin la început este mai greu, dar după aceea, Dumnezeu încercând bunăvoinţa, credinţa şi dragostea noastră ne uşurează durerile încât nu mai simţim focul lor, cruzimea lor.
Sfinţii de demult ştiau de Părintele Arsenie pentru că erau în legătură. Ne spunea Părintele Arsenie: „A fost Sfântul Vasile pe la mine şi m-a mustrat că prea vă canonesc pe voi“.
Fumatul atacă mintea şi credinţa omului, nu doar plămâni, inima, sângele şi organele respiratorii.
Să ne spovedim din toată inima şi din tot sufletul nostru.
Despre Sfânta Împărtăşanie Părintele Arsenie spunea: „Nici prea rar dar nici prea des pentru nevrednicia noastră, că noi nu avem viaţa mucenicilor şi a creştinilor de demult“.
Părintele zicea că Dumnezeu nu răsplăteşte şi nu pedepseşte cele mai multe aici, ci dincolo, la judecată. Dar aici dă, din când în când, câte un semn.
„Când Dumnezeu nu va mai asculta rugăciunile sfinţilor pentru tot felul de păcate şi de necazuri care sunt în lumea aceasta, mai este una care nu se poate să nu fie ascultată: Maica lui Dumnezeu care are o milă şi o stăpânire nemăsurată. Ea şi Sfânta Liturghie“.

PR. OPREA (CINCIŞ)

Prin anii ‘50, un credincios, cântăreţul Morar Ionică din Cinciş, a fost de faţă la o întâmplare. Când Părintele Arsenie a ieşit din biserica Mănăstirii Prislop, toţi oamenii care stăteau jos pe pajişte, lângă izvor, s-au ridicat în picioare să-i sărute mâna Părintelui. Doar un copil a rămas jos. Unchiul copilului i-a zis Părintelui să-1 ierte pe copil că nu s-a ridicat deoarece acesta nu poate să se ridice, niciodată nu şi-a putut folosi picioarele. „Ba poate“ a zis Părintele şi a întins mâna copilului. Copilul a prins cu mâna un deget al Părintelui şi s-a ridicat în picioare. De atunci copilul n-a mai avut nimic şi a putut să meargă.

MAICA STAREŢĂ MARINA, MĂNĂSTIREA HUREZ

Să-i iubeşti pe toţi care te batjocoresc
Erau două persoane din Oraşul Victoria – mama şi fiică – şi l-au întrebat pe Părintele Arsenie, că nu ştiau ce să facă: Să meargă la mănăstire sau să se căsătorească? şi l-au întrebat pe Părintele Arsenie. Părintele a zis: e grea călugăria, dar e mai grea căsătoria ca să ţi-o duci aşa cum trebuie“.
Eu nu am fost la înmormântarea Părintelui Arsenie. Când a murit, eu eram la Seminar la Craiova. Eram foarte tulburată, dar nu ştiam de ce. Numai după ce am ajuns în gară la Craiova a venit cineva şi mi-a spus: „Aţi auzit că a murit Părintele Arsenie?“. Atunci parcă mi-am găsit răspunsul de ce eram aşa de tulburată. Nu ştiu din ce cauză a murit Părintele, aşa a vrut Dumnezeu. Părintele s-a rugat să fie mucenic, să moară mucenic. Părintele a fost mucenic toată viaţa!
Părintele era pentru naştere de fii. Mi-aduc aminte că, la un moment dat, în mintea mea încolţise ideea ca, dacă mă căsătoresc, să trăiesc în curăţie. M-am dus cu un băiat din Sibiu la Părintele şi aveam în minte acest lucru, şi pentru că acest băiat mi-a garantat că se va lăsa cum vreau eu, adică se va conduce şi după cum vreau eu în familie. Aveam părul scurt şi aveam batic pe cap şi pe sub batic îmi cădea puţin păr pe frunte şi când am ajuns la Părintele, dânsul mi-a dat cu mâna pe frunte şi mi-a zis: „Nu vrei să ai frunte?“. Dar fără să-mi dau seama că „fruntea e ceea ce sunt acum“. I-am spus: „Ba da, Părinte, dar mi-am spălat părul şi de asta mi-a căzut“. Părintele mi-a zis a doua oară: „Nu vrei să ai frunte?“. I-am spus: „Ba da…“, îi tot explicam. Dar Părintele zice: „Ştiu, mă, ştiu“. Dar, probabil o fi zis: nu înţelegi nimic… A zis: „Dacă vrei să te căsătoreşti să nu crezi că trăieşti aşa cum te-ai gândit tu“. Asta nu o ştiam decât eu, că vroiam să trăiesc în curăţie, dar căsătorită. Mă făceam că nu înţeleg ce vrea să zică, dar eu ştiam foarte bine, însă ca să nu mă întrebe cei din jur. .. Părintele mă apasă încă o dată: ,,Dacă vrei să te căsătoreşti să aduci toţi copiii că asta-i familie binecuvântată, nu să crezi că trăieşti în feciorie aşa cum gândeşti tu“.
Şi mamei mele tot aşa i-a zis: „N-ai vrut să-l ai şi de asta ai probleme cu copiii“.
În momentul în care i-am cerut binecuvântare pentru mănăstire, Părintele a zis: „Mă, du-te, dar vă va mai mătura“. În mintea mea am zis că să nu ne măture Dumnezeu. Apoi Părintele a continuat: „Şi pe mine m-a măturat, dar nu m-a măturat Dumnezeu“. Nu ştiu la ce s-a referit, pentru că dacă nu murea Ceauşescu deja era decretul care urma să fie pus în aplicare sau că va veni ceva de acum încolo peste noi.
Părintele mai zicea: „Dacă te duci la mănăstire să-i iubeşti pe toţi care te batjocoresc“. Eu ţineam foarte mult la fratele meu cel mic, care avea problemele lui, şi a zis Părintele: „Ia vezi, dacă, fratele tău ţi-ar da două palme, îl mai poţi iubi la fel ca înainte?“. Şi după ce am ajuns acasă, nu după multă vreme le-am primit, deşi nu mă aşteptam. Lupta a tost extraordinară ca să-1 pot iubi la fel, mai ales că atunci lucram pentru el un pulover şi mă gândeam atunci să i-1 stric.
Deşi înainte duceam o viaţă mai lumească, am fost şi la Părintele; intrarea încă în mănăstire se datorează Părintelui Arsenie. Pot să zic că intrarea mea în călugărie e numai a Părintelui. Părintele mi-a zis şi de Mănăstirea Horezu. Nu am lăsat să-mi spună dânsul la ce mănăstire să mă duc. Am zis eu: „Ce ziceţi de Horezu?“. Fără să ştiu că Părintele a fost pe la Horezu şi-1 cunoaşte foarte bine şi are fiice duhovniceşti. Părintele a zis: „Mă, du-te, dar o să-ţi fie greu la Horezu că e multă muncă“. Poate că s-a gândit la lucrul acesta şi pentru faptul că starea sănătăţii mele nu prea era bună. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Părintelui şi al Sfinţilor Brâncoveni am reuşit, până acum.

Lasă un răspuns