Posted on Lasă un comentariu

PARINTELE ARSENIE, O PERSONALITATE DE ÎNALTĂ STATURĂ MONAHALĂ, CUM N-A MAI AVUT BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

La Sâmbăta, într-o perioadă, Părintele nu a mai vorbit. Povestea cineva din Voivodeni că după o vreme, la o Sfântă Liturghie în mănăstire, la acea rugăciune de prefacere a darurilor în Trupul şi Sângele Domnului, i-a venit aşa un grai şi un glas de putemic, încât s-a zguduit mănăstirea.
Altădată, Părintele săvârşea Sfânta Liturghie la altarul din pădure şi toată lumea a văzut că vine un nor pe deasupra, a început să picture; oamenii (cu umbrele şi fără umbrele) aproape să părăsească locul de rugăciune. Părintele a spus: „Puneţi umbrelele la loc că nu mai plouă“. Aşa s-a şi întâmplat.
Acest lucru s-a întâmplat şi la Prislop când am fost şi eu la primele parastase ale Părintelui. Plouase cu vreo 2 zile înainte şi în acea zi m-am dus cu maşina pe ploaie până la Prislop. În toată ţara ploua din abundenţă. Eram mulţi preoţi şi ne-am gândit să slujim în biserică, dar în cele din urmă am zis să ieşim afară fiindcă era lume foarte multă. În momentul când s-a dat binecuvântarea la Liturghie în altarul pregătit lângă biserică, ploaia a încetat. Am mers şi la mormânt si după ce s-a terminat parastasul, după „veşnica pomenire“ din nou s-a pornit ploaia şi abia am ajuns până acasă pe o ploaie torenţială.
Părintele a venit odată la Ludişor (un sat vecin) într-o vară secetoasă, fiind chemat la un maslu de obşte. I-au zis: „Părinte, veniţi că murim de foame, noi şi satele învecinate“. Părintele a venit, s-a rugat cu preoţii de acolo, au făcut Sfântul Maslu. Părintele a plecat pe jos. Oamenii i-au spus că-1 duc cu căruţa până la Sâmbăta. Dar dânsul le-a zis că vrea să meargă pe jos şi spun oamenii că Părintele ar fi binecuvântat satele şi locurile pe unde a trecut şi după acea secetă a dat Dumnezeu şi ploaie şi un an cu belşug, încât toamna oamenii ziceau că mâna lui Dumnezeu a lucrat prin Părintele Arsenie şi i-a salvat de la pieire.
*
Cineva din satul vecin mergea des la Părintele, era o femeie credincioasă. Părintele când a văzut-o i-a zis: „Du-te acum înapoi cu ce poţi pentru că nora ta se urcă în căruţă să meargă la doctor să-şi facă avort. Du-te şi opreşte-o“. A ajuns cu ce a putut de la Bucureşti la Făgăraş şi a ajuns acasă chiar când nora era urcată în căruţă să meargă la Făgăraş la medic. Le-a spus că Părintele a trimis-o ca să spună să nu facă acest păcat pentru că va fi greu de toată familia. Nora nu a mai făcut avort şi chiar a mai avut şi alţi copii. Era împotriva păcatului uciderii, aşa cum ne învaţă Sfinţii Părinţi şi Biserica. De multe ori Părintele spunea: „Mă, de ce nu-1 omori pe fiul cel mare, că e botezat? De ce să omori pe unul care nu este încreştinat?“. Spunea asta pentru ca să-i sperie pe oameni, să-i facă conştienţi de fapta 1or, nu cu gândul ca să-l omoare.
Mereu le spunea celor cu avorturi: „Măi, nu numai că veţi da răspuns în faţa judecăţii, dar cei care rămân copii în familie (cei neavortaţi, cei născuţi) vor fi foarte chinuiţi şi veţi avea de lucru cu ei“. Unei femei i-a spus: „Câţi copii ai?“. Ea a spus că unul. Şi Părintele i-a zis: „Dar ceilalţi 9 unde sunt? Vai, vai, ce va fi de capul tău! Acest copil te va chinui mai mult decât ceilalţi nouă“. Şi aşa a avut să se întâmple, fiind un copil problemă.
O femeie din satul vecin care-l căuta des pe Părintele, mi-a spus într-o zi că avea obiceiul de a drăcui şi nu se putea stăpâni. S-a dus la Părintele şi i-a spus să o ajute. Dar Părintele, până să zică ea acest cuvânt, i-a spus: „Tu, decât să-1 mai pomeneşti pe cel rău mai bine prinde-te cu dinţii de masă să-ţi rupi dinţii“. Atunci ea a început să plângă, Părintele a binecuvântat-o şi a zis: „Dumnezeu să ne ajute“. Şi din acea clipă nu a mai rostit şi nu a mai pomenit numele celui rău.
Părintele a zis: „Mă, eu nu ghicesc. Eu îi spun omului ce are pe suflet“. Părintele este cinstit aici, în Ţara Făgăraşului, în mod deosebit. Eu ca preot am fost ajutat de Părintele. Nu mi-a spus taina vieţii mele, ca preot, dar mi-a zis: „Mă, după ce nu mai sunt, mai strigă câteodată: Părinte Arsenie, ajută-mă!“. Cred astăzi că şi Părintele ne-a ajutat, de acolo de unde este, pentru a redobândi liniştea şi a scăpa de marile frământări de după revoluţie, de aici din sat (cauzate de neînţelegerile dintre ortodocşi şi uniţi).
N-ai cum să nu te gândeşti la ceea ce ne-a învăţat, la ceea ce a făcut, la atâtea minuni făcute de Părintele în viaţa oamenilor. N-avem cum să nu-1 pomenim pe Părintele Arsenie că a fost atât de aproape de noi. Foarte multă lume spune că este un sfânt al nostru şi mai ales al făgărăşenilor şi foarte multă lume ar dori să fie canonizat, să fie trecut în rândul cuvioşilor părinţi, al sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu pentru că L-a slujit pe Dumnezeu, pentru că a avut un dar deosebit. Eu întotdeauna spun celor care 1-au cunoscut şi nu 1-au cunoscut, că un Părinte Arsenie se mai naşte doar la 1000 de ani. Nu ştiu ce mă face să rostesc mereu acest cuvânt.
Poate vreodată Sfântul Sinod se va apleca să cunoască mai bine viaţa, trăirea, sfaturile Părintelui Arsenie şi îndemnurile sale deosebite, ca ale Sfântului Ioan Botezătorul, şi, poate, printr-o minune a lui Dumnezeu şi prin vrerea lui Dumnezeu să-1 cinstim şi în calendarul Bisericii noastre. O parte din ierarhii noştri 1-au cunoscut pe Părintele, unii au fost chiar ucenici ai Părintelui.
Noi îl pomenim şi în rugăciunile noastre cu nădejdea că şi Părintele ne pomeneşte. Foarte multă lume, credincioşi din toată ţara merg la Prislop şi peste săptămână şi în zi de sărbătoare şi de duminică. Părintele nu poate fi uitat, iar credincioşii transmit cuvânt bun şi sfânt despre Părintele şi va fi tot mai cunoscut în neamul românesc…

ARESTAREA PĂRINTELUI ARSENIE (scrisori)

Pr. Dr. Mihai Săsătujan

…Personal, în arhiva Episcopiei Aradului, am găsit trei documente în legătură cu arestarea Părintelui Arsenie, o arestare absolut brutală: 10 oameni au venit să-l aresteze într-o noapte, au intrat în chiliie maicilor de la Mănăstirea Prislop, au folosit un limbaj absolut murdar şi l-au ridicat pe Părintele Arsenie pentru a fi anchetat. După un timp oarecare Părintele Arsenie se întoarce la mănăstire şi scrie episcopului său – Andrei Magieru al Aradului – o scrisoare impresionantă. Voi cita un text în legătură cu arestarea din Mănăstirea Prislop a Părintelui Arsenie Boca:
„În noaptea de 15 spre 16 ianuarte 1951, orele 5 dimineaţa, a fost ridicat de un grup de 10 oameni din partea autorităţii de stat. Aceştia nu au prezentat nici un ordin, procedeul a fost brutal, au intrat în chiliile surorilor; vorbind foarte necuviincios, toate acestea fără nici o motivaţie“.
Vă citesc acum o scrisoare pe care dânsul o scrie, la întoarcerea la Prislop, episcopului Andrei Magieru al Aradului. Textul este absolut impresionant pentru verticalitatea morală şi profunzimea sufletească a Părintelui Arsenie:
„De Buna Vestire, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns acasă, la Prislop, sănătos, mult folosit şi tot atâta de senin. Bucuria n-are multe vorbe, de aceea, dimpreună cu obştea v-o împărtăşim aşa cum e, cu recunoştinţă şi smerită metanie, pentru că faceţi parte, în toate privinţele, din motivele ei. Am aflat că după Paşti veniţi la noi. Vă aşteptăm aşa cum vechii creşti îşi aşteptau părinţii. Dar, pe lângă motivul străvechi, mai e şi unul local, mai nou: îndeplinirea ultimelor.forme în conducerea obştii de aici, ceea ce îmi va asigura şi mie răgazul preocupării de ceilalţi talanţi care-i am, cu care încă nu am lucrat încă nimic pentru Iisus. Al Preasfinţiei Voastre fiu duhovnicesc, Arsenie“ (Prislop, 3 aprilie 1952). Documentul este convingător prin conţinutul lui. El exprimă atmosfera duhovnicească specifică Mănăstirii Prislop la acea dată şi liniştea sfletească profundă a celui deţinut mai mult de 1 an pentru anchetele impuse de autorităţile comuniste ale vremii.
Revin la momentul arestării Părintelui Arsenie şi aş vrea să vă citesc o scrisoare a obştii Mănăstirii Prislop pe care întreaga obşte – Monahia Zamfira şi celelalte maici de la Mănăstirea Prislop – o trimit episcopului Aradului Andrei Magieru, insistând, rugându-1 să intervină la Patriarhul României, iar acesta la puterea de stat pentru a se rezolva cât mai repede problema Părintelui Arsenie. Din scrisoarea obştii Mănăstirii Prislop către episcopul Andrei Magieu reiese importanţa personalităţii Părintelui lor duhovnicesc -Arsenie Boca – pentru ele, în acea vreme, la mănăstire:
„Preasfinţite Stăpâne, cu strângere de inimă, vă aducem la cunoştinţă, precum ni s-a spus, ridicarea Părintelui nostru Stareţ şi duhovnic, Arsenie, de către autorităţi. O facem din ascultare. Pentru noi el este mereu prezent în formarea creştinească pe care ne-a dat-o. Şi o mai facem cu nădejdea că cel pe care îl socotim ca pe părintele nostru mai mare, ca pe episcopul nostru, în mentalitatea de creştinism primar cu care ne-a deprins Părintele Arsenie, Preasfinţia Voastră veţi veni până la obştea Prislopului, încercând personal sau prin delegaţi, să arătaţi Înalt Preasfinţitului Patriarh rolul şi activitatea Părintelui Arsenie în această mănăstire şi, prin ea, în această regiune. Cunoaşteţi caracterul pur religios al activităţii Părintelui Arsenie, încadrată în întregime în spiritul sfânt al Bisericii. Cunoaşteţi înflorirea pe care a luat-o mănăstirea noastră sub conducerea Sfinţiei sale. Cunoaşteţi caracterul ortodox pe care îl imprimă, pe nesimţite, în rândul foştilor uniţi, fapt pe care-1 ştie mai îndeaproape părintele protopop Ciobanu al Haţegului, care ar putea fi delegat. Având în vedere cele de mai sus, fiţi sigur, Preasfinţite Stăpâne, că numai o neînţelegere a putut provoca ridicarea Părintelui Arsenie din partea autorităţilor. Ştim că numai Înalt Preasfinţitul Patriarh poate interveni pentru a lămuri această neînţelegere. Credem că nu ne veţi părăsi. Aşteptăm clipă de clipă întoarcerea Părintelui nostru Stareţ şi duhovnic. Până atunci, rămânem după putinţă, mărturii ale Ortodoxiei, conştiinţa obştii monahale că sunt mărturii ale Ortodoxiei. După faptele noastre ne veţi cunoaşte ca ucenice ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rod al activităţii Părintelui Arsenie în această mănăstire. Întru aceasta ne sprijină poporul şi cu aceasta vă vom putea mulţumi de sprijinul pe care nu ne îndoim că ni-I veţi da. Cu smerită metanie, vă sărutăm dreapta, ale Preasfinţiei Voastre fiice duhovniceşti“ -semnează părintele Dometie şi numele şi semnăturile monahiilor de atunci de la mănăstire.
…Iată, de data aceasta, nu doar mărturii orale, ci documente scrise, de arhivă, care vin să contureze profilul unui cleric, al unui slujitor al Bisericii Ortodoxe, într-o anumită stare de fapt, socială şi politică din România… Ierarhul Aradului a intervenit de nenumărate ori la Petru Groza-primul ministru, la ministrul cultelor- Stanciu Stoian, la patriarhul României pentru ca să rezolve situaţia preoţilor din acest moment… (Timişoara)

CÂTEVA ÎNVĂŢĂTURI DE LA PĂRINTELE ARSENIE

Pr. Simion Todoran – Cuvânt la Parastasul din 28 noiembrie 2007 –

1. „Fiecare dintre noi duce un ateu în spate, trupul pe cate-l avem. De la starea aceasta trupească până la a face din trup «Templu al Duhului Sfânt» (I Corinteni 3, 16), de a face din el «Biserica lui Dumnezeu», este de luptat, de cele mai multe ori, o viaţă întreagă“ spunea Părintele. Deci, trebuie să ştim că lupta aceasta nu este o luptă de o zi, de două, de trei, ci că trebuie să avem răbdare, îngăduinţă şi o viaţă întreagă ne trebuie ca să ajungem la măsura desăvârşirii.
2. „Firea trupului fiind oarbă, surdă şi mută, nu te poţi înţelege cu trupul decât prin osteneală şi foame. Aceasta, însă, trebuie să fie condusă după dreapta socoteală, pentru că s-au făcut şi s-au văzut şi ştim din Pateric că foarte mulţi au căzut şi în dreapta, adică atunci când s-au luptat, vrând să ajungă la desăvârşire au căzut în păcat, în mândrie, în slavă deşartă“. De aceea, spune că trebuie condusă după dreapta socoteală ca să nu ne dăuneze sănătăţii. Postul şi rugăciunea sunt două lucruri pe care le avem şi cu care putem să alungăm poftele din noi. Aşa cum spunea şi Părintele foarte pe scurt, dar şi din Sfânta Scriptură şi din viaţa noastră „foamea îmblânzeşte fiarele“. Când înţelegem postul ca pe o stare în lupta spre desăvârşire înseamnă că începem urcuşul nostru duhovnicesc.
3. „Când dreptatea lui Dumnezeu se întoarce asupra noastră a sosit vremea de plată sau ispăşirea“. De multe ori venim, aici la Prislop la Părintele, şi, în general, avem necazuri, avem încercări. „Ispăşirea nu-i o pedeapsă de la Dumnezeu, ci un mijloc de înţelepţire, o îndreptare mai aspră. Iar fiindcă dreptatea lui Dumnezeu mereu se ţine între faptă şi răsplată, putem vorbi chiar de o lege a dreptăţii, ca de o lege milostivă pentru care ne curăţim de petele, faptelor rele. Dacă răbdăm necazurile de bună voie, neumblând cu ocolirea, ne ajută Dumnezeu, iar de nu vrem să primim cele ce vin peste noi că nu le înţelegem, nu ne ajută Dumnezeu, deşi El ar fi vrut“.
Cu alte cuvinte, Părintele spunea aici să luăm încercarea ca o binecuvântare. Dânsul a luat în viaţă toate încercările ca o binecuvântare şi când a fost în închisoare şi când a fost scos din mănăstire; a stat 30 de ani, ca să nu slujească pentru că a făcut ascultare, deşi au fost voci care au spus că trebuia să slujească pentru că putea. N-a putut pentru că a ascultat de ierarhie aşa cum se cuvine pentru că a depus votul ascultării. Un călugăr se remarcă, mai ales, prin voturile pe care le are asupra lui şi, mai ales, dacă le respectă. Părintele Arsenie a fost, deci, un exemplu şi din acest punct de vedere.

Lasă un răspuns