PR. NICOLAE STREZA -Sibiu
Primele întâlniri cu Părintele Arsenie
Mulţumesc tinerilor din A.S.C.O.R. care m-au invitat şi au acceptat să vorbesc despre personalitatea marelui duhovnic Arsenie Boca, pe care l-am cunoscut când eram elev de liceu, în anul 1942, când şi-a început activitatea la mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, din Ţara Oltului. După ce 1-am cunoscut, în toate vacanţele mergeam din satul meu natal, Ludişor, (cam 15 km depărtare de mănăstire), şi chiar în fiecare zi de duminică şi sărbătoare, să-1 văd şi să-1 ascult, alături de mii de credincioşi. Împărtăşindu-ne din darul lui, am fost pe urmele părintelui, iată, aproape 60 de ani. A vorbi despre marea personalitate a părintelui Arsenie Boca este o temeritate şi o îndrăzneală, atât în faţa conştiinţei noastre cât şi în faţa, mai ales, a Părintelui care ne priveghează de dincolo, ne vede şi ne ajută tuturor celor ce-l cinstim.
Părintele Arsenie alegea în fiecare duminică la uşa mănăstirii un grup de 70-80 de credincioşi, pe care îi chema în biserică, le citea molitva spovedaniei, le dădea un cuvânt de învăţătură şi apoi le spunea să rămână la mănăstire toată săptămâna. Mâncau la bucătăria mănăstirii, ajutau la trebuinţele mănăstirii, şi unii aşteptau la uşa bisericii (7-8 inşi) ca să intre la spovedanie. Prin taina spovedaniei pătrundea în adâncul, în profunzimea fiinţei oamenilor şi îi îndemna să-şi schimbe viaţa creştină, să se apropie de Dumnezeu mai mult. Erau adunaţi câteodată sute de oameni, iar părintele arăta cu degetul pe cei pe care-i chema la el sau le zicea chiar pe nume. Cei care erau strigaţi mergeau şi intrau în biserică. Eram elev în clasa a şasea de liceu şi mă aflam la marginea acestei mulţimi cu încă cineva din satul meu. La un moment dat, când Părintele alesese deja 7-8 inşi, am zis că uite pe noi nu ne mai cheamă şi, credeţi-mă, la puţine clipe Părintele a arătat cu mâna şi a zis: „Măi, Nicolae, vino şi tu!“. Avea darul înainte vederii. Aşa a devenit duhovnicul meu pe parcursul vieţii, până când autorităţile de atunci au obligat Episcopia Aradului să-1 scoată din monahism şi să-1 trimită cu domiciliul forţat la Bucureşti, fiind supravegheat. Dar nu ne-a lăsat! L-am căutat şi acolo cu toate greutăţile, silindu-ne să nu-i facem probleme.
*
Părintele Arsenie s-a născut în satul Vaţa din ţinutul Zarandului, unde a făcut şi şcoala generală, urmând apoi cursurile liceului „Avram Iancu“ din oraşul Brad. După mărturisirea colegilor săi contemporani (din care unul a trăit până nu demult la Sibiu), a fost unul din cei mai deosebiţi elevi ai liceului, şef de promoţie în 1929. Dirigintele clasei împreună cu colegii, l-au pus pe Zian Vălean (căci aşa îl chema înainte) să sădească un stejar în curtea liceului, pe care mai târziu colegii 1-au numit gorunul lui Zian Vălean Boca. Apoi, se înscrie la Teologia din Sibiu în 1929 pe care o absolvă în 1933. La Teologie, de asemenea, a fost remarcat de colegi printr-o ţinută ascetică, prin interiorizare, prin capacitatea de a învăţa şi de a se orienta nu numai în domeniul Tealogiei, ci şi în cel al ştiinţelor, în special al desenului (devenind cel mai mare pictor), dar şi al muzicii; cânta la flaut. Liturghia pe care o cântă maicile la Prislop a fost organizată şi armonizată de părintele Arsenie. Unul din colegii săi a spus că Părinteie a fost şi „infirmier al teologiei“. După terminarea Teologiei, este trimis cu bursă de către Mitropolia Sibiului la Belle Arte în Bucureşti, unde audiază şi cursuri de medicină, în special de anatomie ale unui mare anatomist de atunci. Acestuia îi prezintă o experienţă cu fotografia (pe care anatomistul Reiner Franz a văzut-o). Aceasta consta în următorul lucru: a tăiat figura sa perpendicular şi din faţa (partea) dreaptă a făcut o figură şi din partea stângă alta şi au ieşit două feţe diferite (ştiţi că nu suntem simetrici, numai ochii noştri văd simetria dintre feţe). Când a văzut Reiner figura provenită din partea dreaptă a scris: sfântul; iar din figura provenită din faţa stângă a ieşit o altă figură, sub care Reiner, cunoscutul anatomist, a scris: omul cavernelor, căci aşa arăta. Mai târziu, Părintele a spus că poate de aceea a pus Dumnezeu inima în partea stângă, ca să-1 mai domolească pe omul cavernelor şi să-l întoarcă spre partea dreaptă, spre Dumnezeu. La Bucureşti a studiat şi cursurile de mistică ale lui Nichifor Crainic (primul profesor de teologie care a propus mistica în Teologia de la Bucureşti). Nichifor Crainic a fost ocrotit mai târziu de părintele Arsenie Boca atunci când a fost urmărit. A fost în închisori şi la canal, ca şi părintele Arsenie.
Prin 1952-1953 când părintele a fost la canal, cei de acolo ca să-şi bată joc de Sfinţia Sa, l-au băgat într-o baracă cu delicvenţi de rând. Rezultatul a fost că delicvenţii s-au întors de la faptele lor rele, văzându-1 şi ascultându-1 pe părintele, şi 1-au ocrotit. Când trebuiau să lucreze la canal, să sape şi să care cu roaba, ei îl scuteau pe părintele de munca pe care trebuia să o facă, lucrând ei în locul lui. Erau cronometraţi să vadă cât au lucrat. Iată ce influenţă a avut asupra unor delicvenţi de rând un om al lui Dumnezeu!
După ce s-a întors de la studii din Bucureşti în 1940, a fost tuns în monahism la mănăstirea Sâmbăta de mitropolitul Nicolae Bălan, apoi a fost trimis la Muntele Athos, pentru ca să cunoască felul de viaţă, de organizare şi de trăire de acolo. A mărturisit o singură dată că a căutat un mare duhovnic care să-1 înveţe şi pe dânsul să fie duhovnic. S-a rugat Domnului Hristos să-i scoată în cale un mare duhovnic de acolo, însă nu a reuşit. S-a rugat şi Maicii Domnului, care l-a dus în vârf de munte, în Athos, şi a fost dat în grija unui duhovnic care a trăit cu 200 de ani înainte de dânsul!
Alături de Părintele Arsenie
Întorcându-se de la Athos, în 10 aprilie 1942 a fost hirotonit preot ieromonah pentru mănăstirea Brâncoveanu, rectitorită de mitropolitul Nicolae Bălan. Astfel devine duhovnic al mănăstirii. Spovedania era cea dintâi pe care o făcea pentru rezidirea omului. În 1947 în postul Sfintei Marii, după sfânta Liturghie şi spovedanie, părintele Arsenie citea şi explica părţi din Cărarea Împărăţiei.
Înainte de a fi eu student la teologie, i-am zis părintelui să ne arate chilia dânsului din stăreţia veche de la Sâmbăta. Seara pe la 10 ne-a arătat chilia (care era în faţa bibliotecii): ferestrele erau spre munte, o masă în colţ, pe care era o Biblie, o cruce şi alte cărţi; mai era un dulap şi un cuier, dar lipsea soba. .. în rest nu prea avea nimic. Ne-a spus că vom dormi acolo ca să vedem şi noi cum e călugăria. După ce am spus cu toţii câteva rugăciuni, am stins lampa (nu era electricitate atunci), părintele s-a aşezat pe scândura dânsului, aşa cum era îmbrăcat cu rasa, şi noi pe podeaua din mijlocul camerei. Noi nu am putut să ne odihnim, dar părintele ne-a întâmpinat dimineaţa zâmbind. A mai dormit odată părintele Arsenie, la noi acasă, când fiul meu avea câteva luni. Copilul adormea foarte greu seara. I-am spus Părintelui că o să plângă. Înainte de a ne culca părintele s-a uitat la copil, a fluierat spre el, iar acesta a dormit toată noaptea încât preoteasa i-a spus Părintelui că ar fi bine să mai vină pe la noi.
În 1946 începuse lucrarea la chilia din munte şi am lucrat acolo o săptămână dormind pe jos, pe cetină de brad. Dintr-un perete de stâncă curgea un mic pârâiaş de apă, nu 1-am întrebat pe Părintele, dar am înţeles, că pentru rugăciunea lui, Dumnezeu a lăsat acest pârâiaş pentru trebuinţele noastre. Autorităţile au interzis apoi lucrarea, iar în 1948 Părintele a fost mutat de către Mitropolit la mănăstirea Prislop, fiind stareţ aici între 1949-1950. Părintele spunea că cu fiecare dintre noi Dumnezeu are un rost pe care trebuie să-l împlinim, iar marii duhovnici ne ajută să ni-1 descoperim. Părintele Arsenie pe unii i-a trimis în monahism, pe alţii în viaţa de familie pentru a naşte copii după rânduială.
… Părintele spune undeva că pentru cei păcătoşi chiar un gând spre Dumnezeu, o lacrimă pentru viaţa lor păcătoasă, poate să aibă ultimul cuvânt înaintea judecăţii Sale. Numai să ai acest moment, chiar şi în ultimele zile ale vieţii! Dar la bătrâneţe, cu un trup dogit şi mintea pierdută, nu mai foloseşti la nimic. Deci, să ne întoarcem până avem conştiinţa minţii, până suntem conştienţi de ceea ce facem.
Diferite învăţături
-Cum îi trata părintele pe catolici? Odată ne-a zis că greco-catolicii sunt „căpuşa în cojocul ortodocşilor“. Vorbind despre unirea creştinilor, care ar trebui să fie şi pe care să o facem noi cei de acum, părintele spunea că se va ajunge la unire numai când oamenii vor avea astfel de suferinţe îndurate de la alţii, care vor cere să nu se mai facă sfânta Liturghie, încât abia poate atunci le va veni în minte să se unească, ca să poată împreună rezista încercărilor mari care vor veni asupra lumii prin lucrarea lui Antihrist. A zis părintele: „Papa vrea unirea, dar numai cu Roma, de aceea poartă şi o cruce strâmbă“ (aşa are cârja). Totuşi, unii teologi şi episcopi catolici caută nişte punţi de legătură (cum ar fi icoana).
-Părintele îl laudă pe Sadhu Sundar Sing care nu era ortodox. De ce? Pentru că va veni vremea când va trebui să trecem peste confesionalitate, care ne învrăjbeşte şi ne desparte. Acest om (provenit dintre hinduşi şi nu se ştie exact care era religia lui în India) a venit să cunoască adevărul. A făcut o şcoală engleză unde a aflat de creştinism. A ajuns şi la ideea sinuciderii. Când i s-a arătat Domnul Hristos a devenit apostot al Lui în Europa creştină şi în India. De aceea, Părintele a avut numai cuvinte de apreciere faţă de acest om care a devenit apostol al Domnului Hristos în veacul XX.
Ce importanţă are citirea Sfintei Scripturi? Poate orice creştin să o citească?
Părintele le spunea celor care ziceau că nu se prea pot ruga să înceapă cu citirea Noului Testament; să înceapă cu Evanghelia de la Matei şi să citească cu mare atenţie Predica de pe Munte de mai multe ori până ce va pătrunde şi în minte ceva din Duhul Evangheliei. Părintele a zis despre sectari că „se duc în iad cu Biblia în mână“.
Ce semnifică un vis în care îţi apare Iisus cu spatele? Dar un vis în care-l simţi pe diavol urmărindu-te?
Eram la Drăgănescu şi a apărut un tânăr din Alba-lulia cam 1a 23 de ani, înalt, deşirat, subţire, cu o figură cadaverică şi îl căuta pe părintele. Părintele nu prea i-a dat importanţă la început. I-a cerut părintelui ajutorul spunându-i că toată noaptea îl chinuieşte diavolul cu fel şi fel de vedenii venindu-i şi gândul sinuciderii. Părintele îi spune: „Mă, da’ aia ce o faci unde ai învăţat-o, în armată?“. Era vorba de onanie, păcatul lui Onan din Vechiul Testament. Aceasta ţi-a mâncat energia din sistemul nervos simpatic. I-a mai spus: să te duci să te spovedeşti, să posteşti, să te rogi, să te căsătoreşti şi să nu mai faci onanie. I-a spus să se ducă la o scenă din biserică şi să arate ce diavol vede el în vis. M-a trimis şi pe mine cu el. Am mers acolo şi a pus mâna pe dracul onaniei.
Două scrisori de la Părintele Arsenie
V-a marcat în mod deosebit un cuvânt sau o faptă a părintelui Arsenie?
Sunt multe. Am primit de la părintele două scrisori în împrejurări foarte grele din viaţa noastră. Prima a fost când urma să se nască băiatul nostru, soţia mea având probleme cu sarcina, ajungându-se până la consensul medicilor de a face avort. Atunci i-am scris părinteiui. Iată ce mi-a răspuns: „Necazul vostru e destul de mare, dar trag nădejde că îl veţi depăşi cu ajutorul Sfintei Împărtăşanii. Aşa se ţin ispitele de orice hotărâre eroică pentru legea lui Dumnezeu. Dragii mei, greu sfat îmi cereţi. Nădăjduiesc că Stăpânul vieţii nu va arăta deşartă osteneala atâtor rugători pentru viaţă. Poate că vreţi să vă vorbesc şi ca un om mai real. N-aş putea decât: 1.consultând cele mai autorizate păreri ale medicilor dintre care unii ar.fi de părerea întreruperii sarcinii, iar alţii ar conta pe puterea de supravieţuire a organismului uman (să renunţi la medicii care propun întreruperea sarcinii, să asiguri mamei toată liniştea…2.grija sufletească prin Sfintele Taine, care sunt un factor neprevăzut în medicină“.