Posted on Lasă un comentariu

PARINTELE ARSENIE, O PERSONALITATE DE ÎNALTĂ STATURĂ MONAHALĂ, CUM N-A MAI AVUT BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

Zicea: „Tu, dacă sunteţi doi sau trei inşi undeva, şi povestiţi de mine, eu sunt lângă voi şi eu vă ascult şi vă ajut“. Lelea Aurelia din Boiu ne spunea de multe ori că dumneaei a avut multe necazuri, dar de când l-a cunoscut pe Părintele, simţea necazul ca pita albă pe care o mănânci şi îţi cade bine. Aşa îi cădea necazul de bine, de nu-1 ducea greu, îl ducea foarte bine, că era cu ajutorul părintelui, şi cu puterea dată de părintele. Nu se înţelegea cu fetele, şi dumneaei se înţelegea cu străinii mai mult decât cu fetele dumneaei. A fost multă lume la dumnealui, unii au înţeles puterea dumnealui, unii nu au înţeles-o.
Dar acum, toţi care au fost odată sau de două ori la Părintele, şi ţin ce-a lăsat Părintele, toţi vor fi chemaţi dincolo şi ajutaţi de Părintele. Părintele ne spunea: „Tu, când am să fiu dincolo, am să am şi eu cuvânt acolo şi am să vă ajut“.
Nu ştiu cum să vă spun, dar când mergeai, îţi ştia gândul, îţi ştia totul. Când erau copiii mei mici, şi bunica mea, din prima pensie, le-a cumpărat, că începea şcoala, căciuliţe, s-a dus odată bărbatul meu la Părintele şi i-am spus: „Ia căciuliţele în geantă şi dă-le să le binecuvânteze părintele“. Dar bărbatul meu a uitat să le dea. Şi când să plece de la părintele, acesta i-a zis: „Măi, tu ai ceva acolo în geantă. Ce ai?“. Bărbatul meu zice: „Vai! Am uitat, am căciuliţele la copii“. „Dă-le aici să le binecuvântez, că tu când ajungi acasă şi pui mâna pe mâner la uşă, nevastă-ta îşi ridică capul de pe pernă şi te întreabă dacă am pus eu mâna pe ele“. Exact aşa a fost. Când a intrat în casă, prima vorbă a mea a fost: „A pus Părintele mâna pe ele?“. Atunci a rămas surprins. Zice: „Ştiam că asta mă întrebi, că mi-a spus Părintele“.
Copiii în şcoală toţi au mers bine, au fost binecuvântaţi, n-am avut probleme, n-am avut necazuri, că toţi au fost cu darul Părintelui. Mai ales fata, care crede şi acum, deşi e în străinătate, are mare dar de la Părintele şi mare încredere. Ea tot timpul îmi spune: „Vezi mică, Părintele scrie aşa“… Acolo unde s-a dus, oamenii străini sunt mult mai apropiaţi de Dumnezeu, şi prin depărtarea aceea mare, ei s-au apropiat de Dumnezeu şi de Părintele care îi ocroteşte şi acolo, dincolo de ocean.
Spunea Părintele că cei care mor în accidente de maşini, au păcate grele (în familie) pe care nu le pot duce. Sunt păcatele mai grele decât el. Aceştia mor în accidente.
Spunea: „Nu mergeţi la joc! Stai jos şi uită-te cum joacă alţii şi nu juca!“. Să te uiţi cum joacă diavolii şi se schimonosesc, că jocul nu-i de la Dumnezeu, jocul e de la diavol şi toţi care nu-L au pe Dumnezeu, se înjunghie, se omoară. Aceştia sunt toţi cei care n-au nici o sămânţă de la Dumnezeu, au numai sămânţă de la acela rău. De aceea e bine, cei care suntem creştini ortodocşi, care mergem la biscrică, să ţinem sfaturile părintelui, că vor veni vremuri grele, şi vor veni vremuri când nu ne mai putem ruga şi nu mai avem unde. Tot părintele spunea că „vine vremea când o bucăţică de anaforă şi o gură de apă sfinţită o s-o duci întreagă şi nu o să-ţi fie foame, că vin vremuri antihristice. De aceea, cer care suntem cu Biserica şi cu Dumnezeu, să avem mare credinţă,că Biserica ne ocroteşte, ne păzeşte şi ne apără de duhul rău care e îngăduit la sfârşitul veacurilor“.
De câte ori am fost la o credincioasă părintelui Arsenie, la Boiu, la lelea Aurelie, ne duceam, şi duceam fiecare ce puteam (eram câteva femei). Şi totdeauna spunea: „Fetelor, să ştiţi, chiar, acum s-au terminat proviziile şi mă gândeam că părintele Arsenie sigur trimite pe cineva“. Şi atunci ne duceam şi se bucura, şi bani pentru lemne îi duceam, ce putea fiecare. Se bucura extraordinar de tare şi era fericită, şi spunea: „Uite vezi puterea părintelui Arsenie? A văzut că nu mai am nimic şi acum iar mă aprovizionează cu câte ceva, fiecare când îşi aduce aminte“, şi venea de multe ori şi un părinte preot de la Sighişoara, şi atunci de multe ori îi lăsa bani pentru lemne, şi ea era foarte-foarte fericită. Deşi avea trei fete care nu o ajutau, şi îi luau de multe ori din fiecare câte ceva. Dar ea de fiecare dată primea din nou ce avea nevoie, şi era foarte fericită şi îi mulţumea lui Dumnezeu şi părintelui Arsenie.
*
Am avut o întâmplare neaşteptată în viaţa mea, o supărare mare care m-a îmbolnăvit. I-am spus soţului meu să mă lase să plec la mănăstire. Dacă nu, ori mor, ori înnebunesc. Şi i-am zis: „Decât să înnebunesc, mai bine să mor“. Şi atunci el mi-a zis: „Du-te“. M-am dus în ziua de Schimbare la Faţa, am ajuns acolo după-masă, după Vecernie. Părintele era înconjurat de copii de diferite vârste, pe care îi binecuvânta, le spunea la fiecare ce ştia dânsul. Eu când am plecat de acasă, am plecat cu trenul, dar nu mi se părea că trenul merge aşa de repede, faţă de cum doream. Îmi venea să mă dau jos să ajung mai repede. Când am ajuns acolo, dumnealui, fără să îi spun un cuvânt, mi-a spus: „Te-ai grăbit că ai avut chemare. Odihneşte-te şi mâine stai de vorbă“. Dimineaţa ne-am dus la biserică. După slujbă a început să predice la lume, în mijlocul pădurii, unde este un altar. Se apropia, se înghesuia lumea să stea de vorbă cu dumnealui. Am auzit câteva cazuri, eu, cu urechea mea.
O persoană a avut un singur copil care a murit şi nu se mai putea linişti, mângâia. Părintele i-a spus: „Ba da, tu te poţi mângâia, dar te duci acasă, şi în capătul satului e copilul cu numele … care nu are pe nimeni, e murdar şi flămând, spală-l şi du-l acasă, că acela e copilul tău. Copilul care a murit nu a fost pentru tine“.
O persoană spunea că i s-au furat diferite lucruri. Părintele i-a spus imediat: „Nu e adevărat. Ţi-a luat numai cât ai fost datoare şi nu ai vrut să plăteşti. Socoteşte-te, şi răspunde-mi“.
Lumea îmi spunea: „Stăm de două-trei săptămăni, nu ajungem să putem vorbi“. Eu îmi pun toată încrederea. Eu ştiu că pot, pentru că dumnealui mi-a spus: „Stai, odihneşte-te, şi mâine vorbim“. Vorbind, stând de vorbă cu lumea, l-am văzut trecând pe drum. Repede am fugit ca să nu-1 pierd din ochi, şi când m-am apropiat de dumnealui, îşi suceşte capul, şi mi-a spus: „Ce ţi s-a întâmplat îţi este dat. Tu să rabzi şi să te rogi pentru fraţii tăi care ţi-au greşit. Şi să nu-i blestemi, că altfel va cădea blestem pe tine“.
Atunci când am plecat la părintele Arsenie eram foarte îngândurată de ce am lăsat acasă. Pe soţul cu trei băieţi. Şi părintele Arsenie, văzând-o aşa întristată, a spus: „Fii liniştită, că acasă totul e bine“. Când s-a întors a doua zi, soţul ei, care nu avea timp de copii, era în pat şi se juca cu cei trei băieţi ai dânsei, şi era fericită, şi nu a întrebat-o de ce a lipsit o zi. Cu rugăciunile părintelui Arsenie s-a văzut minunea care s-a petrecut în casa mea.
Eu, după discuţia cu dumnealui, am avut o schimbare, am început să mă însănătoşesc. Şi de atunci am urmat sfaturile lui, aşa cum mi le-a dat şi sunt foarte mulţumită. Şi persoanele care au mai fost acolo, tot aşa, au fost foarte mulţumite de felul cum i-a tratat. Era o persoană care într-adevăr, se lupta să salveze sufletele. Fiindcă cei ce mergeau acolo erau disperaţi, dar nimeni nu pleca fără mulţumire. Nu trebuia să-i povestesc, fiindcă atunci când luai legătura cu dumnealui îţi dădea răspunsul, fără să spui ce-ai avut. Întotdeauna vorbea scurt, la obiect. Odată era pe o schelă, lucrând, pictând la tavanul bisericii. După câtva timp s-a dat jos şi ne-a spus atât: „Pentru ceea ce aţi venit sunt foruri“.
La Drăgănescu, când picta, era îmbrăcat cu halat alb şi cu bonetă albă (ca un doctor). Avea ochelari închişi la culoare, sandale romane şi pantaloni maro.
„Dar tu ce vrei să grăieşti cu mine?“ Am zis: „Părinte, să mă iertaţi, vreau numai două vorbe“. „Ce vrei tu să-mi spui în două vorbe?“. Şi apoi zice: „Tu să ştii că trebuie să mai aduci un copil pe lumea asta. Şi nu te mai consuma atâta“. Eu îi să spun: „Dar ce să fac părinte?“. „Lasă-L tu pe Dumnezeu să te conducă El, că tu ajungi la nebuni altfel. Lasă să te conducă Dumnezeu şi atunci toate li se împlinesc, ţi se fac cum trehuie“. Şi zic: „Părinte, vă rog să mă ajutaţi să trăim în curăţenie“. Zice: „Tu, stai aşa, nu se poate încă. Trebuie să mai aştepţi, tu. E bine ce vrei, dar mai lasă până vine timpul. Şi atunci o să fie cum gândeşti tu, înspre bine“. Şi apoi îmi zice către mine: „Tu să mai vi“. Vai Doamne, când am auzit, aşa m-am bucurat. Şi a mai spus câte ceva. Dar de copii mi-a spus să mai aduc unul pe lume, că aveam trei.
Părintele Arsenie stătea pe băncuţă şi se ţinea aşa de cap. Umblau maşini mari, încărcate, şi era zgomot, şi atâta lume. Eu numai aşa, m-am uitat. Şi zice către mine: „Hai tu şi stai jos, că tu eşti bolnavă“. Am crezut că cine ştie la cine zice. Nu m-am dus. A zis a doua oară. Maica Ambrozia îmi zice: „Hai, că ţie îţi zice!“. „Dar cum să stau lângă Părintele, la o masă cu Părintele? Eu?“. „Hai că vin şi eu“. Şi Părintele spunea într-una. Spunea la toţi, ca să înveţe fiecare, că era prea multă lume să spună la fiecare separat. Şi era una din Glăjani -Mărioara, care era cu maică-sa, şi era bolnavă cu spatele, şi plângea pentru că ar fi vrut să conducă ea casa, că era la ea pe curte bărbatul. Şi i-a zis: „Tu, nu mai tot plânge! Şi fii cu capul mai jos, lasă ca să conducă bărbatul tău, că e destul de cumsecade, prea cumsecade încă. Toate cărţile le are bune. Aşa că tu fii mai mică!“.
Odată, când am fost la Părintele am avut la mine şi cecul cu bani. L-am pus în fundul genţii, sub un carton. În tramvai erau doi bărbaţi înalţi, dintre care unul se tot dădea către mine. Când am ajuns la Părintele şi am golit geanta, am văzut că nu mai am cecul. I-am zis la Părintele, dar nu ştiam cum să-i spun la bărbatul meu, când ajung acasă. Părintele mi-o zis că nu am ce face, trebuie să-i zic. Am ajuns acasă şi i-am zis şi nu s-o supărat deloc. După un timp, am văzut că vine poştăşiţa şi îmi aduce cecul. Venise părintele până în sat şi 1-a adus, la poştă. Ea venit şi 1-a adus, şi nu a spus că cine-i, şi a spus: „Uite, lelea!“.
*
Despre beţie Părintele a spus: „Decât să scoţi pe diavol dintr-un beţiv, mai uşor scoţi un suflet din iad“.
L-am întrebat pe Părintele unde-i mama mea şi a zis: „În iad“. Şi despre tatăl meu a zis la fel, pentru că a băut şi a fumat toată viaţa.
I-am spus Părintelui că eu nu vreau să rămân de dânsul. Dar mi-a zis că trebuie să rămân de dânsul, pentru că atunci când voi trece în lumea cealaltă dânsul va avea un rost şi dincolo.
*

Chiş Aurelia (Boiu):

Părintele s-a născut în Vaţa de Sus. Mi-a spus: „Eu când am fost mic, am dormit cu maică-mea, cu bunica. Şi mă trezeam noaptea, bunica nu era în cameră. Şi umblam din cameră în cameră şi o căutam. O vedeam pe bunica în genunchi, se ruga la Dumnezeu. Şi eu m-am pus în genunchi şi mă rugam şi eu la Dumnezeu“. Aşa mi-a spus. Apoi zice: „Am crescut mare, pe tata nu-l mai văzusem împreună cu mama“.
Altădată mi-a zis: „Aurelia, tu a trebuit să fii mama la 12 copii“.„Vai!“ am chiuit eu în Biserică. „Mama a 12 copii! Apoi şi eu am făcut numai 2 fete“.
Odată a strigat: „Veniţi la mine, veniţi la mine. Dar nu veniţi să ziceţi: „Iertaţi-mă Părinte, iertaţi-mi păcatele“. Veniţi numai ca să vă măritaţi fetele, să vă însuraţi feciorii, că v-a luat din grădină, că nu v-a dat tot pământul… Dar ca să veniţi să ziceţi: „Iertaţi-ne că suntem păcătoşi“, nu veniţi“. Atunci am strigat: „Iartă-mă, părinte“.
„Omul zgârcit e urât de Dumnezeu“, aşa ne spunea. Şi mai spunea Părintele Arsenie: „Când vorbiţi de mine, eu sunt între voi“. *

Lasă un răspuns