Posted on Lasă un comentariu

PARINTELE ARSENIE, O PERSONALITATE DE ÎNALTĂ STATURĂ MONAHALĂ, CUM N-A MAI AVUT BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

Silvia Vasu (Arpaşul de Jos):

Părintele ne-a dat multe învăţături.
Când am mers prima dată la Părintele era într-o miercuri şi era slujbă. Am stat până s-a terminat şi s-a făcut seară. Cu toată lumea vorbea şi cu mine nu a mai vorbit. Mă tot întrebam de ce nu vorbeşte cu mine. Mai eram eu şi nişte oameni de pe lângă Drăgănescu. M-am dus la Părintele Bunescu şi i-am spus că am venit şi Părintele nu vorbeşte cu mine şi se face noapte. Am stat lângă uşă şi m-am tot uitat la Părintele, iar dânsul era lângă o strană. Şi mă gândeam: dacă ştie Părintele atâtea, de ce nu ştie şi despre mine?! Atunci s-a ridicat Părintele de la strană şi a venit direct la mine şi a zis: „Să ştii că stai de vorbă cu un călugăr“. Am început să plâng.
Eu am avut doar un copil şi ziceam că nu-mi mai trebuie copii. Am făcut mai multe păcate… Am mers la dânsul şi mi-a spus că sunt o păcătoasă, că n-am vrut copii şi acum sunt bolnavă. Mi-era frică să nu am cancer. Mi-a spus să merg la spital ca să mă tratez, dacă am făcut păcate şi nu am făcut copii câţi a dat Dumnezeu. Eu am zis în gândul meu că dacă mi-ar da Dumnezeu copii nu m-aş mai duce la spital. Am venit acasă şi am mai făcut o fetiţă.
Apoi am fost şi cu amândouă fetele şi ne-a binecuvântat şi orice gând aş avea către Părintele, mă ajută. Părintele m-a ajutat mult cu fetele. Am avut o încercare grea şi cu amândouă fetele, am fost acolo pe 14 septembrie în 1987. Deşi era foarte multă lume, Părintele mi-a simţit durerea din suflet şi a zis: „Faceţi loc să vină femeia aceea cu două fete“. Aşa s-au ferit oamenii ca atunci când cădeşte preotul prin biserică. N-am crezut că sunt eu, dar am intrat împreună acolo şi le-a spus fetelor multe lucruri.
Odată am avut nişte necazuri acasă. L-am visat pe Părintele: era undeva bolnav şi n-am putut intra, dar până la urmă m-a primit şi a zis să stau în genunchi. Era acoperit cu un cearşaf şi la picioare era, aşa, cu sânge, cearceaful ud şi zdrenţuit. I-am spus mai multe lucruri de ce eram necăjită, printre care mi-a zis: „Ţi-am binecuvântat fetele, îţi binecuvântez şi nepoţii, dar fetele să se roage mai mult“. La urmă a zis: „Să te duci la Sinea lu’ Mitru (Dobrin Eufrosina) să-i spui să-mi dea o pătură că mi-e frig la picioare“. Dimineaţa m-am dus şi în curte era venit părintele Arsenie Dobrin (fiul Silviei Vasu), călugăr la Mănăstire la Sâmbăta. L-am întrebat ce face şi mi-a zis că a venit la mama lui să ia o pătură nouă ca să o ducă la cineva la mănăstire.
Am mers la Mănăstirea Prislop la Părintele cu maşina cu încă doi nepoţi (într-o zi de vineri). Era luna septembrie şi mormântul era acoperit cu o folie. La picioarele Părintelui era folia ruptă şi a venit o măicuţă cu o bucată de folie şi se întreba dacă o să-i ajungă folia pentru tot mormântul (se stricau florile). M-am gândit atunci că Părintele mi-a dat de înţeles că trebuia să aduc nişte folie. Lucram la Combinat la Victoria şi magazia era plină de folie. Lunea m-am dus la serviciu. L-am întrebat pe un coleg când merge băiatul lui la Prislop (tot mergea cu microbuzul acolo). Mi-a spus că mâine. Am scos folie de la magazie pe poartă şi aşa am putut trimite folia la Prislop.
Ne tot spunea să ne rugăm mult şi să ne ferim de păcate şi avorturi. Când te apropiai nu trebuia să spui tu pentru că dânsul îţi spunea tot. Prima dată când am fost la dânsul era o femeie care avea o fetiţă căreia i se lua pielea de pe mâini. Soţul ei a zis că el are păcate că a fumat şi a luat Sfânta Cuminecătură. Dar Părintele i-a zis: „Ia întreabă soţia… unde-s ceilalţi copii?“.
Eram tânâră şi când eram acasă din auzite am dorit mult de tot să-l văd pe Părintele. L-am visat, într-o sâmbătă de Rusalii, şi aşa 1-am găsit în aceeaşi haină în care l-am visat.
Părintele avea vorba asta; „Mă, nu mă mai căutaţi acum că nu mă mai găsiţi!“. Era prin 1988-1989.
Dânsul întreba şi de serviciu. Printre altele a spus şi de Combinatul de la Victoria: „Pădure a fost, mă, şi pădure va rămâne“.
Când am avut dureri mai mari atunci a fost lângă mine Părintele.
Un coleg de serviciu, strungar, Vasile Bratu, a mers odată la Părintele când am fost şi eu. Părintele i-a spus lui: „Vrei să te căsătoreşti sau… ?“. Şi după nici o lună a plecat la Mănăstire la Sâmbăta. Acum e călugăr, preot econom (părintele Siluan) la Sâmbăta la mănăstire. Atunci avea o prietenă care şi ea s-a dus la mănăstire, acum fiind stareţă (Maica Marina) la Mănăstirea Horezu, jud. Vâlcea.
*

Dobrin Eufrosina (Arpaşul de Jos):

Ca părintele Arsenie nu a fost nimeni pe pământ şi nici nu va fi. Părintele Arsenie i-a spus băiatului meu să meargă la mănăstire ca să se facă călugăr. Băiatul meu a fost căsătorit şi Părintele i-a spus să se despartă dacă nu poate să trăiască, cu toate că Părintele nu zicea către nimeni să se despartă. Eu l-am întrebat pe Părintele dacă nu-i păcat să se despartă. Dar Părintele a zis: „Dar nu-i păcat că-i mănâncă sufletul? Care-i mai păcat?“.Şi a avut dreptate. Când a venit la noi acasă Părintele a zis că avem ce ne trebuia, dar ale cui rămân?
Pe băiatul meu îl chema Simion. Când a fost călugărit (în 8 septembrie 1996 de către mitropolitul Antonie Plămădeală) toată împrejurimea a rămas uimită pentru că a vorbit mereu cu Părintele Arsenie, a fost mereu la dânsul, iar Părintele a fost de multe ori la dumnealor în curte. Şi când i-au pus numele de călugărie Arsenie toţi s-au mirat. Când l-a întrebat ce nume îi va pune, băiatul meu spunea că ce va rândui Dumnezeu. Iar mitropolitul Antonie a spus: „Ştii ce a rânduit Dumnezeu? Azi noapte am văzut în vis pe un băiat care mi-a spus că Arsenie să fie numele pentru acest călugăr“. Astfel, Arsenie i-a pus numele de călugăr.
*
De ce venea acasă la dumneavoastră?
Pentru că şi băiatul meu se ducea mult la dânsul. Îşi lua câte trei zile libere de la serviciu şi stătea la Drăgănescu.
*
Nu l-aţi cunoscut pe Părintele şi când era la Sâmbăta la mănăstire?
Nu-l ştiu prea mult pentru că nu am prea fost la dânsul. Eram o copilă când s-a pornit Părintele la Sâmbăta. Mama noastră nu prea vroia să ne lase pentru că trebuia să trecem prin pădure.
Ne spunea Părintele să fim cuminţi, să ascultăm de părinţi, să respectăm pe toată lumea… şi să avem copiii pe care n-i dă Dumnezeu şi ce ne dă Dumnezeu aia să ducem, că la un om crucea e mai grea, la altul e mai uşoară; dar poate la acela care ţi se pare că e mai uşoară; e mai grea ca la celălalt. Cât este de greu sau cât este de bine, trebuie să-ţi duci crucea.
*
Despre sectari ce zicea?
A venit o femeie la dânsul şi tot dădea să se apropie, iar Părintele nu o lăsa şi zicea: „Nu te apropia că tu nu ai ce căuta aici! Pleacă de aici! Din cauza credinţei tale vor arunca copiii cu pietre“. Pe cei pe care-i simţea cumva… sau de la securitate… sau veneau cu gânduri ascunse, Părintele nu-i primea.
Atunci când am fost cu fetele am plecat de acasă foarte necăjită şi Părintele m-a chemat şi le-a spus fetelor: „În mama voastră aruncă numai cu pietre şi ea aruncă cu pâine. Să-i luaţi şi să-i urmaţi învăţăturile“.
Când ne-am dus odată la Drăgănescu -eram mai multe femei- şi am zis: „Doamne, când o să ajungem la Sfânta Biserică, numai să-1 vedem pe Părintele şi suntem mulţumite“. Când am ajuns, am stat puţin şi a apărut Părintele, care a zis: „Mă, care sunteţi mulţumiţi că m-aţi văzut puteţi pleca“. Dar n-a plecat nimeni, ci am stat să vorbim cu dânsul.
Când eram la Drăgănescu era o femeie la părintele şi îi spunea despre ginerele ei că o bate, şi altele. Iar Părintele i-a zis: „Mă, acum ţi se întoarce ceea ce ai făcut tu. Dar să te duci să te spovedeşti“. Ea a zis: „M-am spovedit, Părinte!“. Şi s-a repetat dialogul ăsta de trei ori, pentru ca să înţeleagă că nu s-a spovedit cum a trebuit.
Am fost odată cu nepoţica mea căreia îi crăpau degetele şi o dureau. Când am ajuns la Părintele i-am spus despre nepoata mea. A zis: „Mă, pune-i smântână de pe lapte dulce şi învăluie-i mâna cu o cârpă albă şi câteva zile să nu pună mâna în apă“. De atunci fetiţa nu a mai avut nimic.
Eu aveam cu sinuzita şi i-am spus Părintelui să mă ajute. Şi a zis: „Mă, sinuzita se mai şi tratează“. Dar m-a binecuvântat şi până în ziua de azi nu am mai avut probleme cu sinuzita.
Mie îmi place când merg la mormânt să fie linişte. După învăţăturile Părintelui cred că e mai primit să te rogi în linişte decât când e foarte multă lume şi nu ştii ce-i acolo. Nu ştii dacă mai ajungi să te închini la mormânt.
*

Murar Maria (Arpaşu de Sus):

Eu m-am dus la mănăstire cu un gând rău şi am ascultat predica Părintelui Arsenie. Dar mă gândeam că cine i-o fi spus Părintelui Arsenie ce gândeam eu!? Tot ce gândeam eu, spunea în predică. Eu mi-am pierdut gândul acela rău dacă am văzut că ştie ce gândesc eu. Nu m-am cuminecat la dânsul, dar am şi azi o credinţă mare faţă de dânsul. Mă rog la dânsul să mă ajute.
Acolo era un băiat mut care fugea după cruce. Avea o boală rea şi dacă prinde crucea îl lasă boala aceea. A stat mut un an de zile pentru că Părintele i-a spus să nu spună nimănui ce vede, dar el a spus. După un an băiatul a vorbit acolo, la mănăstire.
Nu numai vorbele Părintelui erau aparte, ci şi figura dânsului. Am auzit de la alţii că s-au dus la dânsul şi s-au vindecat mulţi bolnavi.
*

Pandrea Viorica (Hârseni):

După ce a murit soţul meu m-am dus la Părintele Arsenie la Drăgănescu cu o femeie de aici care a mai fost la Părintele şi era şi ea văduvă. Ea avea pe un om care era şi el văduv şi vroia să-1 întrebe pe Părintele dacă să-1 ia sau nu. Dânsul i-a spus de atunci că să nu-1 ia. Când am ajuns în autogară în Bucureşti 1- am văzut pe Părintele (1-am cunoscut de când a fost aici la Sâmbăta). I-am zis vecinei mele: „Uite-1 pe Părintele Arsenie“. Ea zice: „Nu-i Părintele Arsenie, că Părintele are barbă“. Zic: „Părintele e urmărit şi nu mai are“. Vine o femeie din spatele meu şi mi-a zis că este Părintele. Ne-am urcat în autobuz prin spate, iar Părintele s-a urcat prin faţă şi s-a aşezat în spatele şoferului (cred că-1 cunoştea şoferul că-i ţinea totdeauna loc). Noi eram în spatele dânsului. Când am ajuns la casa parohială din Drăgănescu (care este peste drum de biserică) Părintele a intrat în casă şi a încuiat uşa. Erau doi câini mari şi am început să vorbesc cu ei ca şi cu nişte copii. S-a dus la uşă mai întâi vecina mea şi a ciocănit la uşă, iar Părintele a întrebat-o cu cine mai e şi ea a zis că mai este cu încă o femeie. Ne-a poftit în casă şi avea un pisoi aşa de mare încât am crezut că-i miel. A zis să aşteptăm ca să-i dea de mâncare şi apoi o să mergem la biserică. A trecut vreun sfert de oră şi a venit Părintele. Vecina mea i-a spus că a mai fost la dumnealui, iar dânsul i-a răspuns că dacă vrea vreo povaţă i-a spus de atunci de când a mai fost ce are de făcut, dacă vrea să asculte bine, dacă nu să facă cum ştie. Dar să ştie că are să plângă. Atât i-a spus.
Şi acum mă gândesc ce minune dumnezeiască a fost: când s-a întors Părintele şi s-a uitat la mine am simţit o putere dumnezeiască din cap până-n picioare şi m-am trezit în picioare, dar nu ştiu cum. Zice: „Cu tine ce-i?“. Era mama bolnavă şi i-am zis că am venit pentru mama. A zis: „Mama e bolnavă, dar să n-o necăjiţi, ci s-o lăsaţi să-şi ducă crucea ca să se mântuiască“. Şi a mai zis: „Tu eşti rea de gură şi să nu-i mai pomeneşti pe acela rău că ai să înnebuneşti dacă-1 mai pomeneşti“. Aşa era. Am zis: „Dar ce să fac că nu mă pot abţine. Vă rog să mă ajutaţi că eu nu pot!“. A zis Părintele: „Mie nu mi-e frică de cei care înjură pe Dumnezeu, cum mi-i frică de aceia care se dau singuri răului. Căci la judecată vor zice diavolii că aceia sunt ai lui că de bună voie s- au dat lui“.

Lasă un răspuns