Să ştiţi că Părintele, de acolo de unde este, ne ajută, dacă avem credinţă şi ne rugăm la mormânt cu toată dragostea. Să ne spunem tot necazul şi durerea.
Ne spunea Părintele despre oamenii bogaţi, că au uitat de Dumnezeu, că lucrează şi duminica, ei spun că raiul e aici, pe pământ, iar Dumnezeu le dă toate ca să-şi petreacă aici, pe pământ. Iar săracilor le dă Dumnezeu, din când în când, necazuri, ca să nu-L uite. Că şi Dreptul Iov, câte i-a dat Dumnezeu, dar nu şi-a pierdut credinţa; a spus: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat“.
Venea lume la Părintele Arsenie cu fel de fel de necazuri şi i le spunea. Iar Părintele le dădea cuvinte de mângâiere. Pe mulţi îi binecuvânta Părintele. În toată vremea era înconjurat de lume, îi sfătuia la lucruri bune. Odată a ieşit dintre lume şi s-a dus mai departe că îl aşteptau nişte saşi. A zis către lumea care era acolo: „Mă duc să le dau un butoi cu miere“, să le dea o mângâiere că era în timpul când erau persecutaţi.
Iar altă dată a venit un om de prin satele din jurul mănăstirii (poate din Drăguş, căci acolo sunt bivoli mulţi) şi a spus Părintelui că de o săptămână i-a plecat o junincă de bivol din ciurdă şi a căutat-o prin toată împrejurimea şi nu a găsit-o şi nu ştie dacă o mai găseşte sau nu. Părintele s-a uitat puţin în pământ şi a ridicat mâna către răsărit şi i-a zis: „te duci încolo şi caut-o“. Şi după două săptămâni a găsit-o, mergând în direcţia indicată, în Şercăiţa sau în Şinca. Şi a venit acel om şi i-a mulţumit Părintelui.
Părintele ne mai spunea că noi avem credinţa numai până ne apasă necazurile, că dacă scăpăm de ele am uitat de Dumnezeu, tot noi suntem. Ne mai spunea că numai prin post şi prin rugăciune vom fi mântuiţi. Să nu căutăm să ne adunăm comori pe pâmânt, ci să ne adunăm în cer, ca să le avem acolo.
*
Tot Părintele Arsenie spunea lumii să nu se zămislească copii la praznice mari că ies anormali; acum le spune handicapaţi. Pe atunci nu se ştia de handicapaţi, ci de anormali. Zilele îngăduite pentru zămislirea pruncilor sunt: marţea şi joia, dacă vrem să avem copii sănătoşi şi buni. Şi atât cât purtăm sarcina să mergem regulat la biserică ca să le fie şi lor dragă biserica şi credinţa. Ne mai spunea cât de mari sunt patimile, moartea pe Cruce şi Învierea de a treia zi -minunea cea mai mare a Domnului Hristos. Moartea şi Învierea Mântuitorului ne-a scos din robia păcatului strămoşesc şi a descuiat raiul şi ne-a lăsat Sfânta Împărtăşanie la Cina cea de Taină. De aceea, trebuie să ne pregătim înainte de Paşti cu post, cu rugăciune şi smerenie şi să ne împărtăşim cât mai des, să nu trecem dincolo nespovediţi şi neîmpărtăşiţi, căci acolo nu mai vine nici un preot cu Potirul să îţi dea Sfânta Împărtăşanie în iad. Să ştim că şi Sfânta Împărtăşanie este o taină mare, a primi pe Domnul Iisus Hristos în toate mădularele noastre. Mulţi bolnavi s-au făcut sănătoşi după Sfânta Împărtăşanie.
Când m-am căsătorit am fost la Părintele cu soţul meu, am stat de vorbă cu Părintele şi am primit binecuvântarea de la dânsul în anul 1945. Iar în anul 1946, la 30 ianuarie, am fost la mănăstire de ne-am spovedit şi ne-a împărtăşit, că pe 3 februarie 1946 aveam căsătoria.
Părintele ne-a întrebat dacă facem cu muzică. I-am răspuns: „Da, Părinte“. Iar Părintele a zis: „O ţâr’ cu Dumnezeu, o ţâr’ cu ălalalt“.
Celor necununaţi la preot le spunea să se cunune la biserică pentru că aceea e adevărata cununie în faţa altarului, să nu trăiască în curvie. Cununia de la primărie este ca o ţidulă pe o viţă. Mulţi copii suferă din cauza părinţilor. Părintele Arsenie spunea că păcatele părinţilor cad asupra copiilor, căci precum sunt părinţii aşa vor fi şi copiii.
*
Silvia (Merghindeal):
Când eram copil (cu vreo 68 de ani în urmă) veneam la mănăstire cu o mătuşă din Merghindeal. Părintele Arsenie ne strângea pe noi, copiii, pe un deluşor în, grădina mănăstirii de la Sâmbăta. Stăteam în jurul Părintelui şi ne povestea câte ceva, ne dădea sfaturi. La un moment dat Părintele a luat-o la fugă- în glumă şi noi, copiii, după dânsul. Dar pleca aşa de repede (ca o nălucă) că noi copiii nu puteam să ne ţinem după el. La poalele dealului era un pârâiaş şi Părintele trecea (nu sărea!) la vreo 30 de centimetri pe deasupra pământului şi a pârâiaşului. Noi însă buluc prin apă.
Cornea Elena (Hârseni):
Când m-am dus a doua oară la Părintele, dânsul se încălzea la reşou şi nu prea te lăsa să-i săruţi mâna, dar eu m-am repezit, i-am prins mâna şi i-am sărutat-o.Zice:„Tu, tu nu te-ai lăsat până nu mi-ai pupat mâna,aşa-i?“.
Tot atunci era o femeie din Drăguş şi a zis Părintele către ea: „Câţi copii ai?“. Ea a zis că unul. „Şi ceilalţi unde sunt?“. Ea plângea. „De ce plângi?“. I-a spus că o bate copilul. „Zi tare că de la tine trebuie să înveţe altele şi de la altele trebuie să înveţi şi tu. Ştii de ce te bate? Ceilalţi, pe care i-ai dat afară, cer răzbunare. Şi aşa o să te petreci cât o să trăieşti şi o să răspunzi de toţi cei pe care i-ai dat“.
Alta a zis: „Părinte, la noi nu se mai ţine a treia zi de Rusalii. E bine?“. Părintele a zis: „Măi, măi, Rusaliile sunt închinate Sfintei Treimi. Cine îndrăzneşte să taie o persoană din Sfânta Treime, acela va răspunde cu sufletul lui, mă! La Rusalii se ţin trei zile, mă, nu două“.
Au fost nişte oameni de la noi din sat în Postul Paştilor la Părintele şi i-a zis unuia în biserică – era plină biserica- „Mă, să mai posteşti!“. Unul de la noi din sat i-a zis: „Da, Părinte, postim“. Dar Părintele i-a zis: „Da, mă, chiar tu o să posteşti, cu slană în traistă!“.
Când am mers a doua oară la Părintele la Drăgănescu, ne uitam la icoana Învierii Mântuitorului. Şi Părintele a zis: „Ce vă miraţi?“. Noi nu vorbisem nimic. „Eu ştiu că vă miraţi. Dar Mântuitorul după ce a înviat nu a mai fost cu trup pământesc, a fost cu trup duhovnicesc. Aşa vom fi toţi la Înviere. Nu mai suntem cu trupurile acestea, ele se prefac în trupuri duhovniceşti“.
Unei femei din sat i-a murit soţul şi l-a întrebat pe Părintele unde s-a dus soţul ei. Părintele i-a zis că dacă s-a pregătit pe lumea asta, s-a spovedit şi s-a cuminecat aşa cum trebuie, atunci s-a dus la bine. Dacă nu, s-a dus la osândă.
Într-o familie bărbatul a avut cancer şi doctorii i-au mai dat puţin de trăit. S-a dus la Părintele care i-a zis: „Bine, mă, că ai venit. Bine că n-ai venit mai târziu!“. I-a spus să se ducă acasă să se spovedească şi el şi familia lui, toate rudele, apoi să meargă din nou la dânsul. S-a dus şi s-a împărtăşit. Înainte de a se mai duce la Părintele s-a dus la medic că trebuia să-i mai dea tratament. Dar medicul i-a zis că nu mai are cancer. Apoi s-a dus la Părintele care ştia că a fost mai întâi la doctor şi i-a spus: „Să vă rugaţi, mă, să vă rugaţi, mă, să vă rugaţi, mă! Degeaba plătiţi la preoţi să se roage pentru voi dacă voi nu vă rugaţi“. Părintele a mai spus că pomenile pentru morţi nu se fac cu rudele şi cu vecinii, ci cu cei săraci, care nu au.
*
La mormântul Părintelui era o doamnă cu o fată (nu ştiu de pe unde) de vreo 15 ani şi a fost cu ea prin multe state ale lumii şi nu-i găsea boala. Cineva a îndrumat-o să meargă cu ea la Părintele Arsenie la mormânt. La două săptămâni venea la mormânt şi se închina înainte de a veni nu se putea nici apleca, o durea tare spatele. A venit vreun an de zile şi s-a făcut mai bine.
Eram la Prislop, am ieşit de la biserică şi se făcea un parastas. În familia care făcea parastasul era un copil (de vreo 4-5 ani) care nu putea vorbi. Au mers şi la mormânt şi copilul stătea la picioarele Părintelui Arsenie. A mers şi la cruce şi, dintr-o dată, a început să strângă în braţe crucea Părintelui. Apoi a început să vorbească, nu foarte bine, dar a început să vorbească. Preotul de la mănăstire le-a spus să mai meargă pe acolo.
*
Maria Şandru (Arpaşul de jos):
… Bărbatul meu a fost la mănăstire la Părintele Arsenie şi i-a spus Părintelui că o să meargă pe front, dar să ştie că o să vină acasă rănit. Şi aşa a fost. Un neamţ a ieşit de după un copac şi l-a împuşcat la cap ca să-l omoare, dar nu a reuşit decât să-i rupă gura. În cele din urmă l-au găsit, l-au pus pe o targă şi l-au pus în tren. Când era în tren a fost bombardamentul şi el nu a putut coborî, dar Dumnezeu l-a păzit. Dar a suferit foarte mult prin clinici şi spitale…
Zicea Părintele: „Mă, eu dacă mă duc dincolo, sunt viu şi acolo. Strigă la mine că te aud şi te scot din orice boală şi necaz“. Sau: „Mă, aici nu am timp de voi şi nu am odihnă, căci veniţi toţi aici de nu ştiu ce să mă mai fac cu voi. Dar când voi muri, de acolo de sus o să am răgaz şi vă văd pe toţi şi vă ajut“. Se ducea lumea la Părintele cu fel şi fel de necazuri, iar dânsul le spunea că nu s-au rugat destul, de aceea păţesc atâtea.
Nu cred că Părintele a intrat în casa cuiva fără să-l ajute. Nu l-am ştiut preţui; dacă ştiam să-l preţuim poate că mai trăia.
Când a fost la închisoare, părintele era păzit noaptea ca să vadă ce face. Dânsul se ruga. Ziua era dus, împreună cu alţi preoţi, la Dunăre (la canal) ca să muncească. În Dunăre era o stâncă mare de piatră, iar comuniştii le-au spus că dacă nu sfarâmă şi nu scot afară acea stâncă din apă vor fi împuşcaţi. Părintelui i-au spus că el va fi primul. Părintele le-a spus ca să-i dea un timp de 3 zile şi 3 nopţi şi apoi vor vedea. În acest timp, Părintele cu preoţii care erau acolo, au făcut rugăciuni către Dumnezeu. După ce au terminat, în dimineaţa următoare, au venit toţi pentru a merge la Dunăre să vadă ce s-a întâmplat cu piatra. Când au ajuns au văzut că nu mai era piatră în Dunăre nici măcar cât pumnul. Toată piatra a sfărâmat-o Dumnezeu.
Acolo (în închisoare) a fost cu părintele din sat; Părintele Arsenie i-a spus pe cine va lua de soţie (Livia) şi câţi copii va avea (de care se va bucura mult de tot)… şi aşa a fost.
Părintele zicea despre cei din zona Făgăraşului: „Mă, voi sunteţi apăraţi aici ca într-o grădină închisă cu gard şi mult vă apără Dumnezeu“. Dacă Părintele se ruga pentru ploaie, venea ploaia. Cum a sfărâmat piatra din Dunăre, aducea şi ploaia.
Zicea părintele: „Mă, mie mi-a dat Dumnezeu un dar pe care voi nu-l aveţi; eu sunt văzător sufleteşte, voi sunteţi văzători numai cu ochii, dar sufletul vostru e încărcat de toate relele“. Şi: „A fi credincios înseamnă mai mult decât apartenenţa la doctrină, la creştinism. A crede în Iisus înseamnă a te strămuta din tine în El, înseamnă a-L face pe El viaţa ta. Înseamnă şi să ai un moment în care să-L întâlneşti real pe Iisus“.
M-am dus bolnavă la mormântul dumnealui şi m-am rugat în genunchi şi am venit sănătoasă. Nu găsim pe cineva ca Părintele Arsenie dacă am umbla în toată România.
*
Un vecin avea un copil handicapat şi s-a gândit să meargă la părintele Arsenie, care era atunci la Bucureşti, la Drăgănescu. Părintele le-a spus: „Ce vreţi, mă, de la mine să vă spun?“ I-au spus părintelui că au copilul bolnav; s-au dus şi cu băiatul. Le-a dat Dumnezeu palma asta pentru că ginerele a trăit cu soacră-sa. Părintele le-a zis să se ducă acasă şi să mai aibă un copil pentru ca să fie cine să-l îngrijească pe „amărâtul“ acela; altfel va fi vai de capul lui. Au mai avut o fată, iar pe copilul bolnav îl ţin acasă. Părintele le-a spus tot, pe faţă, ce au făcut. (Dobrin Rozalia)
Spunea că degeaba posteşti, dacă cleveteşti.
*