Posted on Lasă un comentariu

PARINTELE ARSENIE, O PERSONALITATE DE ÎNALTĂ STATURĂ MONAHALĂ, CUM N-A MAI AVUT BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

În anul următor, 1984, i-am trimis din nou pe amândoi copiii la Drăgănescu. Părintele Arsenie 1-a luat lângă el pe băiat, care era şi el student, şi i-a explicat pictura de pe pereţi, mai ales cea legată de chimie (structura moleculei, etc.) şi i-a ţinut o adevărată prelegere privind efectul nociv al tutunului asupra organismului, încât ai fi zis că e profesor universitar. Mai târziu ne-am dat seama care a fost rostul acestei discuţi: deşi în familia noastră nu s-a fumat niciodată, băiatul, în anturajul de la facultate, a încercat de câteva ori să fumeze. Dar, după discuţia avută cu Părintele, nu a mai fumat deloc, nici până azi. Părintele i-a mai spus băiatului: „Du-te acum, până eşti student, să-ţi tratezi urechea cu care auzi mai rău, fă-ţi aparat auditiv, că nu te costă nimic“ -băiatul nu-i spusese nimic, că nu auzea bine cu o ureche. După ce a venit de la Părintele s-a dus la doctor, şi-a făcut aparat auditiv şi, Doamne fii lăudat, că 1-a purtat vreo 2 ani şi auzul i-a revenit aproape complet.
În anul 1986 aflând că în Săptămâna Patimilor Părintele Arsenie se afla la Drăgănescu am luat pe fiica mea şi pe naşa copiilor şi am plecat la Drăgănescu. A trebuit să mergem vreo 3 km pe jos pentru că era un pod stricat şi autobuzul nu putea să treacă. Am ajuns la biserică pe la ora 11 dimineaţa, în Joia Mare. Era lume foarte multă, biserica plină. Se făcea listă ca în ordinea sosirii să se intre la Părintele Arsenie -care era în altar- şi să stea fiecare un minut. Noi am fost trecute cu nr. 186, 187, 188. Când ajungea omul în faţa Părintelui era imposibil să stea numai un minut. După un timp a ieşit Părintele afară şi a zis: „De ce aţi venit aşa de mulţi? Ştiţi că sunt urmărit de Securitate!“. „Părinte, nu vrem să vă facem rău -a zis un domn- dar n-am venit dintr-un loc, suntem din Constanţa, Cluj, Braşov, Galaţi, suntem din toată ţara“.
Părintele a început să treacă printre oameni adresându-se unuia sau altuia. Mă uitam la dânsul -era înalt, purta ochelari fumurii. Se întoarce spre altar şi-i zice unui tânăr cam de 30-35 de ani: „Mă, tu cu cămaşa albastră, porţi barbă?“. „Nu, Părinte!“. „Eşti popă?“. „Nu, Părinte!“. „Atunci de ce te dai drept popă, mă? Nu te mai da popă, că-i păcat!“. Tânărul nu i-a răspuns nimic.
Oprindu-se lângă un domn cam de 60-65 ani, a zis bătrânelul: „Părinte, am necazuri mari“. „Câţi ai omorât?“. „Nici unul, Părinte!“. „Câţi ai bătut?“. „Aşa mi-a fost meseria…“. „Puteai să te muţi de acolo?“. „Puteam…“. „N-ai făcut-o, acum trage-o!“.
Se apropie de Părintele o femeie cu doua cărţi în mână, una de anatomie şi una de chimie şi-1 roagă să le binecuvânteze, ca fiica ei vrea să dea examen la medicină. Părintele le-a luat, le-a răsfoit şi a zis: „Dacă pun mâna pe ele crezi că o să intre la medicină? Spune-i să înveţe!“.
Părintele se duce de acolo la o tânără, cam de 30 de ani, ce avea o tumoare pe gât, în dreptul urechii drepte, care nu se vedea, că avea basma pe cap. Părintele dă basmaua deoparte şi o întreabă: „Doare, mă, doare?“. „Mă doare, Părinte!“. „Mai rabdă, mă, un pic, mai rabdă, că prin răbdarea ta nouă seminţii ies din iad“.
Apoi, a venit la mine şi a zis, fără ca eu să-l fi întrebat ceva: „Păcatele, făcute aici, pe pământ, aici se vor ispăşi; că nu le vor trage cei ce le-au făcut ci se vor duce până la al nouălea neam, că le vor ispăşi cei nevinovaţi. Are Dumnezeu grijă de ei, le va răsplăti El!“. Şi s-a dus mai departe. Eu n-am spus nimic şi nici nu mi-am dat seama atunci de ce mi-a spus mie toate astea, ci mult mai târziu am înţeles: mă întrebasem, de multe ori, în tinereţe de ce doar eu, din nouă copii, m-am născut infirmă, de ce nu pot purta şi eu pantofi ca celelalte fete, ci doar ghete ortopedice. Şi, iată, acum, am primit răspunsul de la Părintele Arsenie.
Apoi, Părintele Arsenie s-a dus în altar şi a adus de acolo o secure mare legată cu o basma. A dezlegat-o şi a zis: „Vedeţi securea asta? Mi-a adus-o o mamă tare necăjită“. Unicul său fiu a vrut s-o omoare pentru că nu era de acord ca el să se însoare cu o fată neserioasă. Şi i-a zis mamei sale: „Te omor! Vino în curte să te omor, nu aici în casă!“. Au ieşit în curte şi i-a zis băiatul: „Zi-ţi rugăciunile! Să-mi spui când ai terminat!“. A zis mama că şi-a terminat rugăciunile. Atunci băiatul a zis: „Hai la pădure, nu te omor aici, ci în pădure!“. A plecat mama plângând şi feciorul cu ea… Biata mamă! Când au ajuns în pădure a zis din nou băiatul: „Zi-ţi rugăciunile şi să-mi spui când ai terminat!“. Şi mamă s-a rugat din nou şi i-a spus că a terminat. Atunci băiatul a zis: „Hai acasă! Nu te mai omor, dar dacă din curte nu veneai în pădure, atunci, acolo te omoram!“. Şi biata mama a adus securea cu pricina la Părintele.
Apoi Părintele a cerut un scaun, s-a urcat în picioare şi a zis: „Vă spun un cuvânt de învăţătură la toţi, că nu e timp să stau cu toţi de vorbă. Majoritatea aţi venit pentru căsătoriile copiilor: o fată, când vorbeşte cu un băiat, să nu se căsătorească până nu merg părinţii fetei să se intereseze de băiat -dacă merge la biserică, dacă posteşte, dacă părinţii lui merg la biserică, dacă postesc… Tot aşa şi părinţii băiatului, să se intereseze de fata cu care vorbeşte băiatul -dacă fata merge la biserică, dacă posteşte şi părinţii la .fel. Şi dacă-i aşa, să fie de acord cu căsătoria lor. Iar după ce se căsătoresc, să facă copii, dacă vor să fie sănătoase. Uitaţi-vă la cele cu rochii creţe (la ţigănci): sunt roşii în obraji şi sănătoase, că ele nasc toţi copiii. Se vor înmulţi ei şi vor acoperi naţia noastră. Alţii aţi venit obsedaţi de vrăjitori; nu vă mai, fie teamă de ei! Dacă mergeţi la biserică şi ţineţi posturile, n-au nici o putere. Şi lăsaţi-vă de desfrâu astăzi! Dumnezeu pedepseşte desfrâul cu moartea (SIDA). Gata! Trebuie să plec! E aproape ora unu şi vine clopotarul să facă curat în biserică. Hai, plecaţi!“. Şi s-a îndreptat către uşă.
Eu eram tare necăjită că nu vorbisem deloc cu dânsul şi m-am luat după dânsul. Spre uşă, un tânăr i-a cerut voie să-i facă o poză. Părintele i-a zis: „Bine, mă, fă-mi o poză, că mai am trei primăveri“. În pridvorul bisericii s-a oprit şi le-a spus unor femei din partea Făgăraşului: „Mergeţi după biserică şi aşteptaţi-mă, că după ora trei mă întorc“. Am rămas şi noi. Eram în jur de 20-25 de persoane. Pe la ora trei şi jumătate a venit Părintele. Lua câte o persoană sau două şi mergeau în spatele bisericii şi stăteau de vorbă câteva minute.
Odată, când s-a întors din spatele bisericii, i-am ieşit înainte şi i-am spus: „Părinte, am fost la Sfinţia Voastră acum 40 de ani şi mi-aţi dat atunci o binecuvântare care mi-a întărit picioarele să pot umbla şi tot binecuvântarea dumneavoastră mi-a purtat de grijă, că m-am căsătorit cu un preot“. Dânsul m-a întrebat: „Şi cum vă împăcaţi, mă?“. I-am zis: „Foarte bine, Părinte!“. Apoi s-a dus de a luat alte două persoane să stea de vorbă. Când s-a întors, trecând pe lângă mine, i-am spus că sunt cu fiica mea care vorbeşte cu un băiat şi noi nu prea suntem de acord. Atunci fiica mea i-a arătat poza băiatului. Dânsul a luat-o şi a zis: „Nu-i de tine, mă, nu-i de tine, că e un om foarte rău. Lasă-l şi să-ţi iei un om din oameni. Şi nu te îndepărta de părinţi, că o să-ţi fie foarte greu!“. Când s-a mai întors o dată 1-am oprit din nou şi i-am arătat poza băiatului meu; care vroia să mai facă o facultate. A luat poza şi a zis: „De ce, mă, inginer nu-i place?“. Eu nu-i spusesem că-i inginer. I-am răspuns că e prea mult zgomot în uzină. Atunci Părintele a zis: „Să nu mai facă nici o facultate, că se gată calendarul. Ai auzit? Se gată calendarul“. Abia mai târziu mi-am dat seama ce a vrut să spună: băiatul lucra ca inginer la Satu-Mare şi dacă ar fi fost la facultate la Cluj -acolo vroia se meargă- ar fi fost în fruntea revoluţiei, că el era din fire iniţiator, sufletist, se implica în toate şi fiind printre revoluţionari putea fi omorât.
Apoi i-am cerut Părintelui un sfat legat de soţul meu: dacă e bine se citească moliftele Sfântului Vasile cel Mare. Mi-a răspuns: „Într-un cuib de viespi niciodată să nu bagi băţul!“. Eu 1-am privit, probabil, uimită, dar dânsul mi-a zis: „Du-te şi spune-i soţului tău ce am zis şi va înţelege el“. Eu aveam un buchet de flori de măr, făcute de nişte măicuţe, din pânză şi le-am dat Părintelui, rugându-1 se le primească în semn de mulţumire şi recunoştinţă. Le-a primit, deşi nu primise nimic de la nimeni. Apoi am cerut voie să-i sărut mâna şi m-a lăsat. A venit şi fiica mea să-i sărute mâna şi 1-am rugat să-i dea o binecuvântare. Părintele i-a luat mâna şi i-a zis: „Mă, tu ai oasele moi, să mănânci brânză de vaci“. Eu am zis: „Nu-i place, Părinte“. Părintele a zis: „S-o mănânci ca medicament, ai auzit? Ca medicament!“. Apoi a venit şi naşa copiilor mei să-i sărute mâna, dar Părintele n-a lăsat-o, zicând: „Vezi ce-mi faci, mă? Toată lumea vrea să-mi sărute mâna, dar eu nu sunt vrednic“.
Am mulţumit Părintelui şi ne-am îndreptat spre poartă. După ce am făcut 5-6 metri, Părintele ne-a întrebat: „Aveţi bilet de autobuz?“. „Da“, am răspuns. „Vezi că trece un autobuz gol pe aici, fă-i semn să vă ducă până în Pantelimon. Dar aveţi grijă, după ce ieşiţi pe poartă, să nu vorbiţi nimic cu babele de la marginea drumului“. După ce am ieşit din biserică n-am făcut nici 300 de metri şi ne-a ajuns un autobuz care ne-a luat pe toate trei şi ne-a dus până în Pantelimon, la staţia de tramvai care mergea la gara de nord.
Aceasta a fost ultima mea întâlnire cu PărinteleArsenie.
Dar am simţit, nu o dată, că Părintele Arsenie ne-a îndrumat şi ne-a ajutat şi după ce s-a mutat la Domnul. Vă relatez doar două cazuri.
În anul 2000 a avut loc o sfinţire de biserică în apropiere de Braşov, dar noi nu ne-am dus. Noaptea 1-am visat pe Părintele Arsenie, care mi-a spus: „Să mergeţi la sfinţiri de biserici, că acolo, în timpul sfinţirii, se pogoară Duhul Sfânt în toată plinătatea Lui peste cei prezenţi şi vă e de mare folos“.
În vara anului 2004 fiica, ginerele şi soţul meu s-au hotărât să meargă la Prislop, la mormântul Părintelui Arsenie. Eu nu voiam să merg deoarece aveam o crăpătură în talpă, la piciorul drept, care mă durea îngrozitor, nu puteam nici să ating cu el pământul, dar să calc pe picior. Dar copiii nici n-au vrut să audă, atât au insistat, că am plecat cu ei. Am mers cu maşina până lângă biserica mănăstirii şi de acolo m-au luat aproape pe sus până la mormântul Părintelui. M-au aşezat pe un scăunel lângă cruce; nu era nimeni, era într-o miercuri, peste săptămână. Mi-am întins piciorul bolnav şi l-am atins de Sfânta Cruce şi am început să plâng şi să-i spun Părintelui Arsenie: „Părinte, acum 50 de ani mi-ai întărit picioarele de am putut să merg şi în toţi aceşti ani m-ai scos din multe necazuri. Te rog, vindecă-mi şi acum piciorul, că poţi să mă ajuţi, dar a mea nevrednicie te opreşte şi ale mele păcate te ţin departe! Ajută-mă, Părinte, şi nu mă lăsa!“. În timp ce ai mei citeau acatiste şi rugăciuni s-a îndurat Părintele de rugăciunile lor şi mi-a vindecat piciorul, încât de la mormânt am plecat pe picioarele mele.
La câteva zile după moartea Mitropolitului Antonie Plămădeală, în vis am auzit un cor de îngeri care cântau înălţător. M-am întrebat cine cântă, unde cântă? O voce mi-a răspuns: „E un alai de îngeri care îl însoţeşte pe Mitropolitul Antonie“. Eu am fost foarte mirată: „Pe Antonie?“„Da, e sub ocrotirea Părintelui Arsenie – mi-a răspuns vocea – şi au venit să-l ia“.
Sărut-mâna, Părinte Arsenie! Îţi mulţumesc pentru tot ajutorul! Vino mai repede între copiii tăi, că valurile ispitelor sunt mari, iar credinţa noastră se împuţinează. Vino, şi nu ne lăsa, că pierim!
Sfinte Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin.

Lasă un răspuns