PAPADIA
– Este o plantă erbacee perenă cu rădăcină pivotantă lungă de 12-20 cm; datorită acestei rădăcini viguroase păpădia e denumită în China ”cuiul pământului”.
– păpădia este o excelentă sursă de minerale: fier, cupru, potasiu, fosfor (0,5% – conţine mai mult fosfor decât spanacul şi varza), calciu (1,6%) şi magneziu;
– conţine vitaminele A, B1, C, D;
– proprietăţile stimulent digestive se datorează unui principiu amar: taraxacina;
– rădăcina este bogată în fructoză (concentraţie maximă primăvara) şi inulină (40% toamna);
– flavonoide cu proprietăţi diuretice;
– fitosteroli;
– lactone cu proprietăţi laxative;
– acizi (cafeic, silicic, palmitic, oleic);
– taninuri.
ISTORIC
Despre Theseu, cel mai cunoscut erou atenian din mitologia greacă, se spune că ar fi dorit, după ce a ucis Minotaurul, o salată de păpădie pentru a-şi reface forţele. Legendele mai spun că în Atlantida păpădia era folosită şi ca aliment, dar şi terapeutic, pentru proprietăţile ei tonice.
Păpădia a fost una dintre plantele medicinale cele mai cunoscute şi mai utilizate de-a lungul istoriei.
Primele informaţii scrise despre păpădie le avem de la medicii arabi din secolele X şi XI, care considerau păpădia un fel de andivă sălbatică.
Era mult preţuită de indienii americani, care o foloseau ca tonic amar, cicatrizant pentru răni şi arsuri şi ca aliment.
În perioada medievală era consumată în Europa sub formă de salată, dar medicii menţionau şi proprietăţile ei sedative şi diuretice, francezii chiar au numit-o ”pisse- en-lit” (pipi-n pat), iar Lyle, unul din primii herbologi americani, o descria ca fiind relaxantă, stimulentă hepatic şi având o lentă acţiune diuretică.
- Indicaţii terapeutice
– anorexie (lipsa apetitului);
– diskinezie biliară, alături de anghinare;
– hepatită, insuficienţă hepatică;
– creşteri ale colesterolului sanguin (împreună cu anghinarea şi frunzele de mesteacăn);
– retenţie de apă (edeme, ascită) şi afecţiuni renale (cistită, pielonefrită, litiază renală) datorită proprietăţilor diuretice. Este un diuretic valoros, deoarece economiseşte potasiul din organism;
– constipaţie;
– obezitate, datorită proprietăţilor diuretice, diaforetice, laxative şi stimulent digestive;
– gută, reumatism;
– afecţiuni ale pielii (acnee, eczeme) alături de trei fraţi pătaţi şi rădăcina de brusture, datorită proprietăţilor depurative;
– diabet zaharat, alături de frunzele de dud şi de afin.
Mod de administrare
În alimentaţie: toate părţile păpădiei pot fi folosite în alimentaţie; frunzele şi tijele se pot consuma crude în salate, rădăcinile de asemenea, florile s-au folosit prăjite sau încorporate în clătite, din frunze se poate face ceai, iar rădăcinile, prăjite şi râşnite, se pot utiliza ca o cafea tonică. Terapeutic, păpădia poate fi folosită cu succes pentru curele depurative de primăvară. Frunzele tinere culese din zone nepoluate, atâta timp cât păpădia e în floare, se pot consuma sub formă de salată.
• Cura cu tije de păpădie: se consumă câte 6 tije pe zi, înainte de masă, timp de 2-4 săptămâni. Se culeg tot când păpădia e în floare;
• Suc proaspăt stors din planta întreagă (fără rădăcină) – se consumă 1-3 linguri zilnic, timp de 6 săptămâni;
Planta uscată se poate lua sub formă de:
– pulbere: câte o linguriţă de plantă râşnită se ia de 4 ori pe zi, la intervale regulate, cu minim 30 minute înainte de mese, se ţine sub limbă 15 minute, apoi se înghite cu puţină apă plată;
– macerat: se pun 2 linguri pline de pulbere de plantă la 1 litru de apă plată, se lasă la temperatura camerei aproximativ 7 ore, apoi se strecoară; lichidul rezultat se bea peste zi, cu înghiţituri mici, între mese.
Puteţi găsi încă această plantă în crânguri sau pe lângă case, aşa că nu ezitaţi să o culegeţi şi să o folosiţi, mai ales cei care suferiţi de una dintre afecţiunile menţionate mai sus. Puteţi astfel să-i verificaţi eficienţa şi să vă bucuraţi de rezultate.
Multă sănătate!