Posted on Lasă un comentariu

BURUIENILE DE LEAC – singurele medicamente de odinioara

buruienile de leacPe la mijlocul secolului al XX-la, farmacistul Dr. Gh. P. Grinţescu prezenta într-o carte premiată de Academie (Botanică farmaceutică. Cultura şi recolta plantelor farmaceutice, publicată în 1945 la Bucureşti) o listă cu 500 de plante de leac ale poporului român, bună parte din ele necunoscute în medicină şi farmacie.

Acesta afirma că în popor plantele de leac au o reputaţie bine stabilită, cunoştinţele despre ele fiind moştenite din tată în fiu şi păstrate în taină de acei ce le ştiau mânui. Importanţa unora este foarte mare şi rămăşiţele populare ale cunoştinţelor despre ele provin dintr-un tezaur sacerdotal străvechi şi unic în spaţiul carpatic, lucru confirmat de faptul că aceleaşi buruieni sînt cunoscute sub acelaşi nume şi pentru acelaşi tratament, din Maramureş până în Oltenia şi din Apuseni până în Moldova nordică.

Iată câteva plante de leac, împreună cu întrebuinţările lor în medicina populară:

Pentru junghi (pneumonie şi dureri reumatismale): Coada racului sau Scrântitoare (Potentilla anserinna), folosită şi pentru scrântituri sau friguri, Rocoţea sau Buruiana junghiului (Stellaria graminea).

Nebunie:  Sică (Statice Gmelini). 

Febră tifoidă: Drob (Cytisus Heufelianus), Ononis hircina.

Blenoragie: Negruşcă (Nigella arvensis), Ciucuşoară sau Albiţă (Berteroa incana), Potolnic (Genista tinctoria).

Boli de piept: Turiţă mare (Agrimonia eupatorium), Cinci degete (Potentilla reptans), Lytospermum arvense, Helyanthemum vulgare. 

Reumatism: Cinci degete (Potentilla alba), Pidosnic (Cerinthe minor), Trifoi roşu (Trifolium pratense), Cervană sau Iarba lui ceas rău (Lycopus europaeus), Urzică mare (Urtica dioica), Răchită (Salix fragilis).

Debilitate: Năsturel sau Iarba voinicului (Nasturtum silvestre) – se foloseşte şi ca salată de primăvară, Solovârfiţă (Phlomis tuberosa) – se pune în baia lăuzelor, Răchitan, Florile zânelor sau Sburătoare (Lytrum salicaria) – folosită şi împotriva paraliziei, Bobornic (Veronica beccabunga) – în popor se foloseşte şi împotriva neputinţei la urinare, a hidropiziei şi pentru curăţirea sângelui, Cătină (Tamarix Palassi), Slăbănog sau Buruiana celor slabi (Impatiens noli-tangere) – are proprietăţi diuretice.

Icter sau hepatită: Buruiana gălbinării sau Iarba faptului (Potentilla recta), Morcov (Daucus carota), Hrean (Armoraceae rustica) – se foloseşte şi la tuberculoză.

Dureri de stomac: Cinci degete (Potentilla reptans), Volbură (Convulvulus arvensis), Brustan (Telechia speciosa) – considerat bun pentru toate bolile, Spirea filipendula, Salvia silvestris, Orobus niger, Ononis hircina.

Hernie: Studeniţă (Arenaria serpillyfolia), Sânziene (Galium mollugo), Phelipaea ramosa.

planse carte Cultura si recolta plantelor farmaceutice - Dr. Gh. P. GrintescuDalac sau antrax: Izma broaştei (Mentha aquatica) – folosită ca stimulent în convalesenţă şi contra palpitaţiilor, Brâna ursului (Heracleum sphonylium), Rostogol sau Măciuca ciobanului (Echinops sphaerocephalum), un soi de Neghină (Agrostema coronaria), Heracleum sibiricum.

Epilepsie: Silnic sau Rotundioară (Glechoma hederacea), Sburătoare sau Pufuliţă (Epilobium hirsutum), Unghia Găii (Astragalus glycyphyllos), Asperula cynanchica.

Cancer:  rădăcini de la diferite specii de spini şi ciulini, Cardus şi Cirsium. Spin (Carduus acanthoides), Scai (Carduus candicans), Pălămidă (Carduus crispus), Ciulin (Carduus nutans), Crăpuşnic (Cirsium boujarti), Colţul lupului (Cirsium erisithales), Crăstăval (Cirsium oleraceum), Captalan (Cirsium rivulare).

Dizenterie: Cioroi (Inula salicina), Cătuşnica sau Iarba vântului (Nepeta cataria), Priboi sau Pălăria cucului (Geranium phaeum).

Oreion: Zârnă sau Umbra nopţii (Solanum nigrum), Silnic (Glechoma hederacea), Crăiţe sau Vâzdoage (Tagetes erecta).

Prostată: Talpa gâştei (Leonorus cardiaca), Rocoină (Stalaria media).

Pentru răni şi furuncule, se utilizau frunzele de patlagină sau de muşcată. În faza de inflamaţie acută, frunzele aveau efecte de înmuiere a pielii, iar enzimele proteolitice acţionau prin macerarea colagenului din ţesuturi, astfel ca furunculul să erupă.

Dr. Gh. P. GrinţescuÎn secolele XIV-XV, medicina populară se practica în bolniţele existente în majoritatea mânăstirilor, cum ar fi Tismana, Bistriţa (din Oltenia), Neamţ, Prislop (din Moldova), în care se foloseau plante medicinale recoltate din flora spontană din jurul mânăstirii sau cultivate în grădinile proprii. Bolile tămăduite erau cunoscute prin anumite denumiri populare: aprindere (congestie pulmonară), oftică (tuberculoză), rac (cancer), blândă (urticarie), brâncă (erizipel), buboaie (furunculoză), cârtiţe (varice), dalac (antrax), gălbinare (icter), lungoare (febră tifoidă), vătămătură (hernie), trânji (hemoroizi), gâlci (amigdalită).

Pentru fiecare boală, călugării din mânăstiri, precum şi vracii şi doftoroaiele satelor, foloseau anumite plante cunoscute ca tămăduitoare: angelica la vătămătură şi boli de inimă, rostopască la gălbinare, fierea pământului la friguri, alior la reumatism şi pecingine, captalan la lungoare.
În tratamentul altor boli se mai foloseau Brusturele, Brustanul, Scrântitoarea, Coada Calului, Coada Şoricelului, Pojarniţa, Muşeţelul, Zămoşiţa, Bozul, Busuiocul, Sunătoarea.

Lasă un răspuns