Posted on Un comentariu

Lansarea cartii dr.ing.IULIANA BARBU

iulia-barbu-lansare-carte-bacauDna dr. ing. Iuliana Barbu, în calitate de autor, a lansat cartea “SĂNĂTATE ŞI ARGINŢI prin folosirea şi cultivarea a 7 plante binecuvântate” (comanda acum!) în 22 iulie 2011.
“Plantele sunt, ca şi noi, o parte de viaţă, ele ne pot dărui sănătate, bunăstare materială şi spirituală, atunci când dorim. Vă invit să cunoaşteţi 7 plante medicinale ce pot constitui atât o veritabilă TRUSĂ DE PRIM AJUTOR  pentru sănătate, dar şi o sursă de câştig bănesc. Sfaturile privind aplicarea tehnologiilor nepoluante (biologice), pot ajuta mult iubitorii de natură şi pe cei care doresc să înceapă o afacere în domeniul cultivării plantelor medicinale” mărturiseşte autoarea.

        Recenzia cărţii a fost făcută de binecunoscutul dr.farm.Ovidiu Bojor, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale precum şi de dr.ing.Stoian Lucian, membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din România. (citeşte articolul).

Opinii despre carte

Doresc să vă mulţumesc din inimă pentru satisfacţia pe care mi-aţi prilejuit-o prin faptul că am avut ocazia să ţin în mână şi să studiez cartea Domneavoastră: “Sănătate şi arginţi – prin folosirea şi cultivarea a 7 plante binecuvântate”.
Lucrarea este scrisă cu pasiune, cu mult suflet şi este evident opera unui om implicat efectiv în activităţi legate de plantele aromatice şi medicinale, dar şi preocupat de ecologie şi agricultura ecologică (biologică), de sănătatea fizică şi spirituală a oamenilor.
Este o lucrare amplă, dacă ne gândim la volum – 534 pagini -, la problematica abordată – 7 specii aromatice şi medicinale (pentru fiecare informaţia, foarte bogată, merge de la aspecte cu caracter general – “Denumiri populare”…, la “Tehnologia de cultivare” şi până la “Prelucrarea materiei prime”), şi la prezentarea foarte în detaliu a unor “Sfaturi utile pentru bioagricultori”.
Lucrarea este scrisă cu mult har, nu are ariditatea lucărilor strict ştiinţifice care apar în domeniu. Astfel, devine mai accesibilă persoanelor active în domeniu, dar şi publicului larg, doritor de un mediu mai curat, de o hrană mai curată şi mai apropiată de natură. Cartea este scrisă de un om credincios – aşa cum sunt foarte adesea locuitorii Moldovei, şi are multă poezie. Redarea unor titluri din lucrare, care caracterizează inspirat plantele descrise, ilustrează convingător afirmaţia noastră: Satureja hortensis – “Iarba fericirii”; Thymus vulgaris – “Antibioticul săracului”; Ocimum basilicum – “Regele plantelor”; Salvia officinalis – “Cea care salvează vieţi”; Mentha piperita – “Planta cu o sută de vertuţi”; Melissa officinalis – “Leac pentru memorie şi întinerire”; Hyssopus officinalis – “Iarba sfântă”.
Informaţia ştiinţifică este corectă. Mărturie stau, pe de o parte experienţa proprie a autoarei, bine cunoscută, de altfel, prin implicarea în cultivarea plantelor aromatice şi medicinale şi în mişcarea ecologistă, precum şi sursele bibliografice la care a apelat – nume de referinţă în ştiinţele agricole româneşti, în general, dar cu deosebire în problemele de ecologie, agricultură ecologică (biologică), plante medicinale şi aromatice. În acest sens, ne gândim la personalităţile respective, printre care menţionăm (în ordine alfabetică): M. Alexan, O. Bojor, Evdochia Coiciu, Fl. Crăciun, Viorica Istudor, A. Laza, L.S. Muntean, T. Opriş, I. Puia, G. Racz, V. Soran, R. Stoioanov, B. Stugren, D. Teaci, I. Toncea.
Subliniind încă o dată mulţumirea pe care mi-a produs-o această lucrare de ţinută ştiinţifică şi frumos tipărită,
Doresc să Vă felicit şi să Vă urez mult succes în ceea ce veţi întreprinde în viitor !
Cu deosebit respect,
 Prof. univ. emerit dr. Gheorghe Valentin ROMAN
Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice
Vice-Preşedinte al Secţiei Cultura plantelor de câmp

“Am primit cu bucurie invitaţia prietenei mele întru ale plantelor şi întru ale vieţii să îi citesc cartea pregătită pentru tipar. O ştiu demult pe Iulia, ca o persoană sensibilă şi dornică să aducă lumina în jurul ei prin tot ceea ce înfăptuieşte. Şi totuşi, nu mă aşteptam ca această carte să fie altceva decât cartea care să mărturisescă despre experienţa în domeniul agriculturii ecologice (sau organice) a unui inginer horticultor. Am descoperit de fapt un crez de viaţă pe care Iulia Barbu l-a descoperit în miracolul plantelor şi pe care îl transmite celor care se vor putea conecta la modelul ei de înţelegere a lumii şi a vieţii.
Sunt cărţi a căror citire însemnă ceva în devenirea noastră şi altele sunt doar …. cărţi din cărţi. Cartea Iuliei se încadrează în cea dintâi categorie şi va bucura pe mulţi. Mai mult decât atât, vom şti acum că plantele ecologice de la “Farmacia Naturii” sunt încărcate de dragostea pentru natură a unor oameni, dezvăluindu-şi astfel potenţialul terapeutic maxim.
Totodată, autoarea ne invită, pe cei mai curajoşi dintre noi să trecem la acţiune: să ne apropiem de Natură, să îi simţim binefacerile şi să cultivăm şi noi la scară mai mică sau mai mare plantele. Am vrut să spun plantele medicinale, dar mi-a rămas în minte o vorbă auzită de curând şi pe care o consider foarte adevărată: potenţialul terapeutic al plantelor este imens, iar atributul de medicinal acordat plantelor devine restrictiv din perspectiva puţinei noastre cunoaşteri. Apropiindu-ne de Natură, cu timpul, alte şi alte plante îşi vor dezvălui calităţile terapeutice. Aşadar, bucuraţi-vă de lectura acestei cărţi, umpleţi-vă de adevărurile ei spirituale şi ştiinţifice şi dăruiţi şi voi mai departe!”
FARMACIST Carmen Ponoran

In toate timpurile, sanatatea a fost cel mai bun dar ce i-a fost dat omului, cea mai mare bogatie, care nu poate fi cumparata cu bani si nici dobandita prin frauda. Cu toate acestea, omul nu se prea gandeste la mentinerea sanatatii sale dacat atunci cand incepe agravarea starii de sanatate, intr-un corp slabit si epuizat de boala. Un vechi proverb arab sublinia ca „omul isi bate joc de doua lucruri, atunci cand le are: tineretea si sanatatea”.
Acesta este un adevar de necontestat pentru ca marea majoritate a oamenilor isi neglijeaza sanatatea, fie din necunoastere, fie din superficialitatea cu care actioneaza in diferite etape ale vietii.
Cunoscutul scriitor si moralist francez LA BROUYERE spunea ca „Nu exista pentru om decat trei evenimente: nasterea, viata si moartea. El nu simte cand se naste; uita sa traiasca si sa-si intretina viata, dar sufera cand trebuie sa moara”.
Omul care se cunoaste pe sine din punct de vedere al starii de sanatate, poate actiona direct pentru a-si intretine armonia in corp si pentru a asigura remediile cele mai eficace impotriva unor boli posibile. Unul dintre aceste remedii il constituie plantele din Natura, la care omul a apelat permanent, cu speranta ca acestea vor putea sa-l scuteasca de suferinte.
Cartea „Sanatate si Arginti prin folosirea si cultivarea a 7 plante binecuvantate” vine in intampinarea omului modern care se pare ca a pierdut legatura cu natura in mijlocul careia a aparut ca specie, care i-a fost hrana si medicament pentru mii de ani. Autoarea prin lucrarea de fata ne indeamna sa restabilim legatura, sa restabilim echilibrul natural al organismului nostru si sa eliminam substantele chimice ingerate odata cu medicamentele.
Lucrarea este structurata in cinci capitole cu numeroase subcapitole aferente fiecarui capitol.
Capitolul 1 – Intregirea omului, autoarea incepe incursiunea in carte prezentand starea de sanatate ca un dar de la Dumnezeu, iar boala ca plata a pacatului, mai bine zis consecinta a pacatului, dand numeroase sfaturi care sa foloseasca cititorilor la imbunatatirea starii de sanatate sau la dobandirea ei.
Capitolul 2 – Plante medicinale – sursa de hrana si sanatate, prezinta informatii si date utile despre importanta plantelor medicinale si a uleiurilor eterice extrase din plante medicinale in alimentatia si terapia umana, plecand de la precizarea ca „Atunci cand Dumnezeu a lasat boala, a lasat si leacul pentru a o vindeca”.
Capitolul 3 – Sanatate si bani prin cultivarea si folosirea a 7 plante medicinale aromatice si condimentare, daruite sa vindece trupul si sufletul, face referire la cunoasterea a 7 specii care poarta denumiri salvatoare si anume: „Iarba fericirii” (Cimbrul – Satureja hortensis L.), „Antibioticul saracului” (cimbrisorul – Tymus vulgaris L.), „Regele planelor” (Busuiocul – Ocimum basilicum L.), „Cea care salveaza viata” (Salvia – Salvia officinalis L.), „Planta cu o suta de virtuti” (Menta – Mentha piperita L.), „Leac pentru memorie si reintinerire” (Melisa – Melisa officinalis L.) si „Iarba sfanta” (Isopul – Hyssopus officinalis L.) prezentand pentru fiecare specie date stiintifice cu privire la particularitatile botanice si biologice, descrierea speciei si soiurilor, a proprietatilor terapeutice si a formelor de utilizare in terapeutica, precum si tehnologiile de cultivare in sistem de agricultura biologica.
Capitolul 4 – Consideratii generale privind agricultura biologica, prezinta importanta, obiectul, caile de realizare a agriculturii biologice ca o alternativa la tehnologiile agricole moderne. O atentie deosebita acorda autoarea in acest capitol descrierii cadrului institutional si actelor normative privind conversia la agricultura biologica si a procedurii de certificare a culturilor biologice, informatii deosebit de utile pentru toti cultivatorii de plante medicinale, aromatice si condimentare.
Capitolul 5 – Sfaturi utile pentru bioagricultori in aplicarea tehnologiilor de cultivare a plantelor medicinale aromatice si condimentare, constituie un adevarat ghid pentru toti iubitorii si cultivatorii de plante in care sunt prezentate informatii stiintifice cu privire la cerintele plantelor fata de factorii de mediu (temperatura, umiditatea, lumina, sol si elemente nutritive) si fata de tehnologiile de cultura biologica.
Autoarea incheie cartea cu un cuvant adresat din inima pentru noi cititorii si ne indeamna sa abandonam plimbarea zilnica a noastra printre zidurile „cetatii”, sa ne intoarcem la natura, la pamantul strabun, la locul copilariei, la lucratul pamantului unde vom gasi libertatea pe care o cautam.
Lucrarea de fata este un indemn la meditatie penru toti cititorii ei, dar si un indrumator util tuturor cultivatorilor si utilizatorilor de plante medicinale aromatice si condimentare, care inmanuncheaza date stiintifice obtinute de autoare in urma cercetarilor proprii, dar si preluate dintr-o vasta bibliografie de specialitate care a stat la baza documentarii.
Admir si respect autoarea pentru pasiunea, efortul, daruirea pe care o manifesta pentru cultivarea plantelor medicinale aromatice si condimentare, pentu dorinta de cunoastere pentru sine si semenii sai si sunt convinsa ca se incadreaza perfect in parerile academicianului Valeriu D. Cotea despre munca, care spunea: „Am avut intotdeauna convingerea pozitiva, normala ca menirea omului este de a construi, de a lasa pe pamant semnele bune ale trecerii sale”.
Cartea de fata este unul din semnele bune ale d-nei dr.ing. Iuliana Barbu. Felicit autoarea, o imbratisez, ii doresc multa sanatate, putere de munca, viata sa-i fie plina de impliniri ca acest moment generat de lansarea cartii.
Cu pretuire
Dr.ing. Elena Trotus
Director al Statiunii de Cercetare – Dezvoltare Agricola Secuieni – Neamt

Alte ecouri publicistice:
“Sanatate si arginti prin folosirea si cultivarea a 7 plante binecuvintate”, o “viziune holistica a ceea ce reprezinta medicina viitorului” (Ziarul de Bacau)
Lansarea cartii “Sanatate si arginti prin folosirea si cultivarea a 7 plante binecuvintate” de catre dr. ing Iulia Barbu, “mama” retelei Farmacia Naturii Bacau, eveniment petrecut vineri 22 iulie a adunat in sala de spectacol a Teatrului Municipal…
Filmari de la Targul Eco Bacau, organizat de FARMACIA NATURII SRL la aniversarea a 10 ani de activitate (1TV Bacau)
Alimente, medicamente si produse cosmetice eco, la targ. Timp de trei zile, intre 22 si 24 iulie 2011 bacauanii pot achizitiona produse naturale de la Targul din fata Casei de Cultura organizat de Farmacia Naturii in parteneriat cu Primaria Mun.Bacau avand tema SANATATE DIN NATURA PENTRU TOATE VARSTELE

1 thought on “Lansarea cartii dr.ing.IULIANA BARBU

  1. Bună, sunt f convins de tot ce am citit, vreau cartea. Mulțumesc

Lasă un răspuns