ISOPUL -iarba sfanta biblica Denumirea grecească ”hyssopus” derivă probabil din ebraica ”esob”, deşi aceasta se referea probabil la o varietate locală de măghiran, nu la actuala plantă isop. Altă teorie indică drept sursă primară termenul arab ”azzof” (iarba sfântă).

 ISOPUL -iarba sfanta biblica

Proprietăţi terapeutice şi acţiuni specifice

Conform Bibliei, isopul era folosit în multe ritualuri de purificare. După ce David şi-a mărturisit păcatele, a fost spălat cu isop. David ştia că nu prin isop i se vor ierta păcatele, ci, după ce a mărturisit, a fost purificat fizic în semn de nou început

”Stropi-mă-vei cu isop, şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei, şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi”. (Psalmul 50)

Din Tâlcuiri ale Sfinţilor Părinţi, aflăm că David, prin cuvintele acestea, prooroceşte pentru sine, cum că se va ierta păcatul lui mai desăvârşit, şi că pentru iertarea aceasta i se va umple inima de bucurie, deoarece legea curăţă, prin stropirea cu isop, pe unii care se spurcau

“Pentru aceasta, după asemănarea buruienii acesteia curăţitoare, nădăjduiesc că mă vei stropi cu curăţitoare stropire”. Iar aceasta este una cu un cuvânt de iertare de la Dumnezeu, ori cu lacrima pocăinţei, fiindcă şi lacrima, de la Dumnezeu se dăruieşte, şi mai ales ceea ce iese fără osteneală.

„Luaţi un mănunchi de isop şi, muindu-l în sângele strâns de la miel într-un vas, să ungeţi pragul de sus şi amândoi stâlpii uşii cu sângele cel din vas, iar voi să nu ieşiţi nici unul din casă până dimineaţă.” (Ieşirea 12, 22)

„Va lua lemnul de cedru, aţa, isopul şi pasărea vie şi le va muia în sângele păsării înjunghiate şi în apa de izvor şi va stropi casa de şapte ori. Şi va curăţi astfel casa cu sângele păsării, cu apa de izvor, cu pasărea cea vie, cu lemnul cel de cedru, cu aţa roşie răsucită şi cu isop.” (Leveticul 14, 51-52)

„Apoi să ia preotul lemn de cedru, isop şi aţă de lână roşie şi să le arunce pe juninca ce se arde.” (Numeri 19, 6)

„Un om curat să ia isop, să-l moaie în apa aceea şi să stropească din ea casa, lucrurile şi oamenii câţi sunt acolo şi pe cel ce s-a atins de os de om.” (Numeri 19, 18 )

„Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.” (Psalmul 50, 7)

„Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui.” (Ioan 19, 29) Ramura de isop a constituit suportul buretelui şi amândouă au fost ridicate în vârful unei trestii.

„Într-adevăr Moise, după ce a rostit întregului popor toate poruncile din Lege, luând sângele cel de viţei şi de ţapi, cu apa şi cu lâna roşie şi cu isop, a stropit şi cartea şi pe tot poporul.” (Evrei 9, 19)

Credinţa în puterea curăţitoare a isopului nu a pierit nici după Moise. Din contră, ea este exprimată şi dorită cu deosebită convingere şi de David împăratul, în pocăinţa lui adâncă după păcatul săvârşit cu soţia lui Urie Heteul. El zice aşa cum am arătat în Psalmul 50, 7:

„Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi.”

“Isopul are o putere aşa de mare căci nici măcar o piatră nu i se poate pune în drum să-i oprească creşterea atunci când sămânţa lui a fost sădită acolo. Isopul curăţă cui îl mănâncă sucurile dăunătoare şi putrede şi face ca spuma (rea) să iasă (din corp) ca şi cum face focul la mâncarea (din oală). Gătit sau pulverizat este mai bun decât crud (proaspăt). Mâncat el curăţă ficatul şi plămânul. Cine tuşeşte sau are dureri la ficat şi cine are aburi la plămâni şi suferă de plămâni să mănânce isop cu carne sau cu grăsime (unt) şi îi va merge mai bine. Când însă se pune isop în vin sau în apă (ceai) atunci la om mai mult i se dăunează decât i se ajută”. Deci ceaiul de isop şi vinul cu isop este dăunător !” Hildegard

Datorită taninurilor isopul are acţiune tonic-amară şi uşor astringentă.
– favorizează eliminarea apei din ţesuturi
– uşurează expectoraţia şi transpiraţia
– stimulează pofta de mâncare şi reglează funcţiile digestive

Extern are acţiune antiseptică şi cicatrizantă asupra rănilor.

Uleiul esenţial de isop prezintă acţiune antiseptică, antispastică, antivirală, bactericidă, carminativă, cicatrizantă, digestivă, diuretică, emenagogă, febrifugă, hipertensivă, sedativă, tonică, vermifugă.

Componentele uleiului volatil au acţiune expectorantă, antiseptică etc, iar marubiina şi taninurile au efect tonic – amar, şi uşor astringent. Se utilizează sub formă de infuzie în afecţiuni cronice ale aparatului respirator (bronşite cronice, astm bronşic). Având acţiune antiseptică şi cicatrizantă, este utilizat sub formă de băi sau comprese. Substanţele amare au efect stimulator asupra poftei de mâncare şi funcţiilor digestive.  Nu se recomandă persoanelor cu afecţiuni ale sistemului nervos, la care poate produce crize epileptiforme (A. Radu, E. Andronescu, 1984).

Precauţii şi contraindicaţii la isop
În cazul persoanelor care suferă de epilepsie, nu se vor administra mai mult de două grame de isop pe zi, iar un tratament cu isop nu va dura în aceste cazuri mai mult de două săptămâni, cu o săptămână de pauză.
În cazul bolilor respiratorii, isopul nu va fi folosit în fazele congestive extreme.

        Forme de utilizare în terapeutică

• Infuzie (se pune 1 linguriţă la o cană)
• Infuzie concentrată

(1 lingură la 100 ml de apă) – împotriva hipertensiunii arteriale şi a bronşitelor; adjuvant în boala canceroasă şi în ciroza hepatică: se beau 2-3 căni pe zi.
Băi sau comprese cu infuzie concentrată împotriva tusei uscate.
● Pulbere din plantă (se obţine prin măcinarea cu râşniţa electrică a părţilor aeriene uscate ale plantei, urmată de cernere (prin sita pentru făina albă), pentru îndepărtarea resturilor nemăcinate) împotriva astmului, bronşitei: se administrează o jumătate de linguriţă rasă de pulbere de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol, cu puţină apă. Tratamentul durează minimum două săptămâni şi are efecte antiinfecţioase puternice, decongestionează traiectul respirator, amplifică imunitatea. Se ia, cu un sfert de oră înainte de masă, un vârf de cuţit de pulbere sau un sfert de pahar de macerat la rece, obţinut din isop.

Această plantă are calitatea de a inhiba reflexul vomitiv, de a reda apetitul şi de a induce chiar o stare de bună dispoziţie, fiind un imens ajutor în bolile grave. Contra balonării, se ia pulberea – câte un sfert de linguriţă, înainte de masă.
● Macerat din planta de isop (se pune o linguriţă de plantă mărunţită într-un pahar de apă şi se lasă la temperatura camerei, să macereze de seara şi până dimineaţa, când se filtrează) împotriva arsurilor la stomac, gastritei, gazelor intestinale. Se consumă maceratul la rece: 2-3 pahare administrate pe parcursul unei zile, înainte de mesele principale şi imediat după ele. Sau: Se beau 1-2 pahare pe zi, pe stomacul gol, de regulă înainte de masă.
Se consumă zilnic o jumătate de litru de macerat de isop îndulcit cu miere împotriva depresiei, asteniei, nevrozei astenice: tratamentul durează minimum 21 de zile şi are o acţiune tonică psihică.
● Sirop de isop cu miere de albine – se pun 100 g plantă uscată şi mărunţită la 1 l apă clocotită; se infuzează 10-15 minute, se strecoară şi se adaugă 1,6 kg miere de albine. Se pune la foc mic şi se încălzeşte până aproape de clocot, asigurând o consistenţă siropoasă. După răcire, se trece în borcane închise, din care se iau câte 4-6 linguri pe zi, în caz de afecţiuni respiratorii acute şi cronice.

Adjuvant în schizofrenie: se administrează, pe parcursul unei zile, două-trei pahare de macerat la rece, în cure de 2 săptămâni, cu o săptămână de pauză.

• Uleiul de isop are o acţiune stimulatoare. Este un excelent tonic nervos, întăreşte şi încălzeşte corpul, dând o senzaţie de relaxare.

Este util şi în tratamentul isteriei.

• Perna Farmacia Naturii cu isop

Mucoasa olfactivă este singurul loc din organism unde sistemul nervos central intră în legătură directă cu lumea exterioară, fără o intermediere realizată de către „circuite” nervoase suplimentare. Datorită acestui fapt se poate spune că simţul mirosului este cel mai direct simţ al nostru, fiind astfel deosebit de celelalte cinci simţuri. Această caracteristică aparte explică de altfel şi influenţa majoră pe care mirosul o poate exercita asupra stărilor psihice, legătura lui cu instincte fundamentale ale fiinţei (hrănirea, atracţia sexuală etc.), capacitatea lui de a ne induce cu rapiditate modificări la nivelul minţii. Toate uleiurile volatile au un efect antiseptic la nivelul aparatului respirator, de aceea ele sunt în general indicate pentru afecţiuni respiratorii cum ar fi gripa, sinuzita, bronşita, TBC-ul etc.
Cel mai interesant efect al uleiurilor volatile naturale este însă cel asupra sistemului nervos, prin stările pe care aceste arome le pot induce.

\      Utilizări

– Culinară

Isopul, apreciat mai mult ca plantă ornamentală, nu este un condiment valoros, din cauză că aroma sa este slabă (şi se reduce dramatic în stare uscată), iar gustul este cam amărui. Poate fi, totuşi, utilizat la prepararea felurilor de mâncare robuste, cum sunt supele de cartofi şi de fasole, şi cele grase. Câteodată, în unele variante de reţetă ale amestecului de condimente ”bouquet garni”, este întâlnit şi isopul printre ingrediente.

– În aromoterapie

Se utilizează numai în mici concentraţii diluat într-un ulei pe bază de măsline sau uleiuri vegetale obţinute prin presare la rece. Intern, diluaţia uzuală este de 3-4 picături la o lingură de ulei vegetal, iar uleiul de isop intră ca aromatizant în numeroase produse cosmetice, parfumuri, săpunuri etc.

– Ornamentală

Se pretează a fi plantată ca bordură în grădina de flori, având un aspect plăcut, ornamental, care nu necesită îngrijiri speciale şi cu o durată de viaţă lungă.

Text preluat din cartea:

SĂNĂTATE ŞI ARGINŢI prin folosirea şi cultivarea a 7 plante binecuvântate

Autor Barbu Iuliana