Sfatul specialistului

Posted on by — Lasă un comentariu

Sindromul Raynaud – circulatie periferica deficitara

Sindromul Raynaud

Sindromul Raynaud este caracterizat printr-o scădere continuă a fluxului sangvin către extremităţi, în general către mâini, dar pot fi implicate şi picioarele, degetele de la picioare, nasul, obrajii, urechile şi bărbia. Sindromul RaynaudPărţile corpului care sunt afectate se pot albi iniţial din pricina spasmului vaselor de sânge şi apoi înroşi intens, pe măsură ce vasele se destind, aducând o cantitate sporită de sânge în zonă. Degetele pot fi iniţial reci şi amorţite, apoi pot începe să furnice, să se umfle şi să devină dureroase.

Sindromul Raynaud se poate datora unor tulburări sistemice sau poate fi primar, în care caz este numit boala lui Raynaud.
Boala lui Raynaud este întâlnită mai ales la femei, câtă vreme Sindromul Raynaud este observat cam cu aceeaşi frecvenţă la bărbaţi şi femei. Boala începe de obicei în adolescenţă sau la începutul celui de-al treilea deceniu de vârstă, însă instalarea se poate produce oricând. Sindromul Raynaud tinde să se manifeste mai târziu, în general, după vârsta de treizeci de ani. Simptomele sindromului pot fi unilaterale, câtă vreme în cazul bolii, simptomele sunt în general bilaterale şi simetrice. Crizele pot avea loc de mai multe ori pe zi sau, dimpotrivă, pot fi relativ rare. Cazurile uşoare ţin, de obicei, numai câteva minute; cazurile severe pot persista mai multe ore. Mâinile au, în general, un aspect normal între crize, dar dacă boala este avansată şi severă, ele pot rămâne uşor albăstrii. Odată cu avansarea bolii, crizele devin mai frecvente şi ţin mai mult. Din cauza lipsei de sânge în zonă, degetele se umflă, iar pielea devine palidă şi decolorată, lucioasă, întinsă şi netedă. Degetele pot deveni boante şi deformate. Simţul tactil poate scădea şi mişcările devin nesigure. Pacientul poate prezenta infecţii recidivante şi gangrenă.

Crizele sunt provocate de frig. Îmbrăcaţi-vă călduros tot timpul, îngrijindu-vă ca extremităţile să fie la fel de bine acoperite ca şi trunchiul, pentru a asigura o distribuire proporţională a sângelui, încât să reţină căldura corporală păstrând-o în „straturi” de aer. Şosetele de lână groase, ţesute des (bătut) şi, de asemenea, mănuşile vor reduce mult pierderea căldurii din extremităţi. Mănuşile cu un singur deget sunt mai bune decât acelea cu cinci degete, deoarece acestea din urmă îngăduie aerului rece să „înconjoare” şi să răcească fiecare deget în parte. Picioarele trebuie păstrate calde în încălţăminte căptuşită cu lână.

Stresul induce adesea Sindromul Raynaud prin cauzarea spasmelor vaselor sangvine.

Adoptaţi un stil de viaţă eliberat de povara stresului, pe cât posibil. Este recomandat exerciţiul fizic viguros, zilnic, în aer liber. Amintiţi-vă că exerciţiul neutralizează stresul. Schiorii folosesc următoarea metodă pentru a încălzi mâinile reci: ţineţi mâinile deasupra capului, permiţând astfel sângelui din vene să se scurgă din ele. Rotiţi braţele, împingând sângele arterial în capilare prin forţa centrifugă.

Evitaţi contactul cu obiectele reci, fie şi pentru fracţiuni de secundă. Când pregătiţi masa, spălaţi legumele cu apă călduţă, nu rece. Folosiţi mănuşile pentru a scoate ceva din frigider sau din congelator.

Încălzirea centrală este preferabilă, deoarece toate camerele din apartament sunt încălzite aproximativ la aceeaşi temperatură. Evitaţi schimbările bruşte de temperatură când vă deplasaţi dintr-o cameră în alta.

Scufundarea părţii afectate a corpului în apă caldă (nu fierbinte), nu mai caldă însă de 32 °C, va grăbi calmarea pacientului. Băutura caldă ajută la încălzire. Masajul stimulează circulaţia în zonă.

Fumatul trebuie eliminat întrucât tutunul produce o vasoconstricţie dăunătoare în Sindromul Raynaud.

Evitaţi folosirea medicamentelor. Acestea au un aparent efect binefăcător în cel mai fericit caz, iar cei mai mulţi pacienţi cu Sindromul Raynaud găsesc că efectele secundare ale medicaţiilor folosite curent le întrec în număr pe cele scontate, producând mai degrabă o persistenţă a simptomelor bolii.

Evitaţi obiectele care duc la vibraţia mâinilor. Într-un studiu, 50% dintr-un grup de lucrători cu ciocanul pneumatic aveau Sindromul Raynaud, în comparaţie cu 5,6% din populaţie, în general. Cioplitorii în piatră, lucrătorii cu maşini de nituire, polizorii de metale şi operatorii cu fierăstrăul mecanic au puseuri prezente la Sindromul Raynaud mai frecvente decât au alţi muncitori. Traume repetate la mâini, cauzate prin exercitarea unor meserii ca aceea de dulgherie, mecanică, strungărie şi altele, pot induce forme severe in Sindromul Raynaud. Folosirea unei maşini electrice de scris şi o bună încălzire pe timpul iernii va fi de folos secretarelor.

Pastilele anticoncepţionale au fost implicate în producerea şi accentuarea efectelor în Sindromul Raynaud. Simptomele se ameliorează după încetarea luării pastilelor.

Folosiţi o dietă fără grăsimi şi zahăr pentru a combate Sindromul Raynaud.

Păstraţi tot timpul o bună hidratare, pentru a avea o circulaţie mai bună. Beţi apă obişnuită, nu băuturi fine îndulcite, ceaiuri, cafele sau chiar sucuri de fructe.

Dacă suferiţi de Sindromul Raynaud abţineţi-vă de la băuturile alcoolice, alimentele foarte asezonate şi folosiţi o dietă scăzută în proteine.

Băile de soare pot fi de folos în Syndromul Raynaud, îmbunătăţind rezistenţa generală a corpului la boală. Razele ultraviolete sunt un excelent tonic sangvin, din pricina transformărilor chimice petrecute în sânge.

logo-farmacia-naturii

FARMACIA NATURII vă recomandă:

Vein defense (2 tablete/zi la masă) – îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi limfatică, reduce fragilitatea pereţilor capilari, îmbunătăţeşte tonusul pereţilor şi al valvelor venoase, menţine integritatea pereţilor venoşi (prin inhibarea elastazei), reduce inflamaţiile venoase, antitrombotic (reduce coagularea şi formarea trombilor venoşi, descompune trombii formaţi), antiedematos, astringent, antioxidant şi cicatrizant, îmbunătăţeşte elasticitatea pielii, ideal in tratamentul pacientilor cu Sindromul Raynaud.

Evening Primrose (“Luminita de seară” sau “Luminiţa nopţii”), intern 3 capsule/zi şi aplicaţii locale de 2-3 ori/zi. Datorită componentelor sale – acizi grasi esenţiali (acid alfa-linoleic si acid gama-linoleic), vitamina E, potasiu, magneziu – este foarte eficientă ca tratament naturist în afecţiunile cardiovasculare (hipertensiune arterială, ateroscleroză, cardiopatie ischemică, hipercolesterolemie etc), ale sistemului nervos, endocrin etc. Experienţele au dovedit că ameliorează simptomele din boala Raynaud şi Sindromul Raynaud, dacă este folosită ca tratament intern şi aplicaţii locale prin masaj uşor. Pentru aceasta se înţeapă cu un ac o capsulă de Luminiţa nopţii şi se masează cu conţinutul ei locul afectat de 2-3 ori/zi.

Vitamina C 1000mg (1 capsulă de 1-2 ori/zi dupa masa, 3 luni continuu) are rol trofic al capilarelor arteriale, mentinand o circulatie normala la nivelul membrelor, mai ales superioare – unde manifestarile din Sindromul Raynaud sunt mai vizibile.

Magneziu + Vitamina B6 (1 tabletă/zi) – Magneziul are un rol cheie in numeroase si importante procese biochimice din organism: este indispensabil functionarii sistemului nervos, inhiba excitabilitatea neuronilor in caz de stres, are efecte benefice asupra sistemului cardiovascular, relaxeaza vasele de sange contractate. Vitamina B6 (piridoxina) asigura functionarea normala a sistemului nervos in caz de stres.

Ceai cardiovascular ECORITM (3 căni/zi cu 15-20min înainte de fiecare masă) ce reglează tensiunea arterială şi activitatea cardiacă, previne anxietatea şi insomnia, calmant, vasodilatator coronarian, hipotensiv, deosebit de benefic pentru pacientul cu Sindromul Raynaud si circulatie sanguina deficitara.

Bitter suedez – câte 1 linguriţă în fiecare cană cu ceai cardiovascular ECORITM. Extern, se utilizează aplicat local, sub formă de comprese.

Ceai cu 33 plante bio (pentru cataplasme) Farmacia Naturii – Sunt folosite pentru regenerarea şi eliminarea unor afecţiuni ale pielii, în dureri articulare, varice, acnee, furuncule, în afecţiuni respiratorii (cataplasme calde), oriunde este nevoie de hrănirea şi regenerarea ţesuturilor prin transferul substanţelor şi energiei vindecătoare de la plantă spre corpul uman. În urma acestui transfer, ţesuturile se refac miraculos, organele îşi normalizează activitatea, tumorile şi infecţiile se retrag, activitatea nervoasă este restabilită. Prin intermediul cataplasmelor, acest transfer benefic de la plantă spre om se realizează extrem de rapid şi eficient. Mod de folosire: Într-un vas curat, de preferat din porţelan sau sticlă, vom pune pulberea şi puţină apă la temperatura camerei, apoi vom amesteca, adăugând progresiv apă până când obţinem o pastă omogenă. În general, pentru o cataplasmă simplă avem nevoie de 1-2 pumni de plantă uscată. Pasta obţinută din pulberea de plantă şi apă se pune într-un tifon simplu şi se aplică în strat de grosime medie (5 mm) pe întreaga suprafaţă a pielii. Acoperim apoi cataplasma cu un alt tifon steril şi deasupra, dacă mai este necesar, punem o bucată de nailon sau chiar o pungă curată, pentru a evita pierderea prea rapidă a umidităţii. Strângem în final totul cu o faşă şi lăsăm mai departe plantele să-şi îndeplinească menirea lor vindecătoare. Cataplasmele calde: acestea au un rol aparte în tratamentul anumitor afecţiuni care necesită apariţia transpiraţiei sau încălzirea locală. Modul de preparare în acest caz, presupune înmuierea plantelor pe o baie de abur.

SALV 7 – extract uleios din 7 plante – adjuvant în bolile cardio-vasculare, probleme de circulatie. Se iau, diluat sau nu, câte 1-2 linguriţe de 2-3 ori/zi înaintea meselor principale. A se agita înainte de utilizare. Pentru actiune mai puternica, se tamponeaza extern zonele afectate de Sindromul Raynaud, lasand 10-15min pana la absorbtia acestuia.

Cerealele din ovaz integral ecologic considerate cele mai hrănitoare. Ovazul integral ecologic conţine albumine şi acizi graşi de valoare înaltă, iar cu numai 100gr de ovăz se acoperă necesarul zilnic al 8 dintre aminoacizii esenţiali. Constitue o mancare de baza pentru micul dejun, se pot folosi in aluaturi de paine, chiftele sau clatite.

Pulberea de Catina uscata se poate folosi ca supliment, direct în musli, iaurt, suc de fructe sau de legume. Se poate face si ceai vitaminizant, infuzie peste 20 min acoperit, o linguriţă de fructe la 250ml apă caldă (60°C). Se beau 2-3 căni pe zi între mesele principale ale zilei. Se pot consuma şi ca atare sau prin macerare la rece.

Ceai de fructe de padure – infuzie peste 20 min acoperit, o linguriţă de fructe la 250ml (sau o lingură la 1litru) de apă caldă (60°C). Se beau 1-2 căni pe zi între mesele principale ale zilei. Se pot consuma şi ca atare sau prin macerare la rece. Au rol imunostimulator, revigorant, tonic general, aduce aport important de vitamine şi minerale, săruri, taninuri, zaharuri, acizi organici, celuloză, uleiuri complexe.

Ceai din flori de PADUCEL sau infuzie de fructe de PĂDUCEL ecologic  – avand un potential hipotensiv, vasodilatator coronarian, tonifiant si vitaminizant. Se beau 1 cana spre seara, infuzie peste 20 min acoperit, o linguriţă de fructe la 250ml apă caldă (60°C).

Ceai Ecoritm -3 cani /zi

Consultanta :fitoterapeut dr.ing. Iuliana Barbu o728970912

Posted on by — Lasă un comentariu

Să păstrăm lumina ochilor

soare-lumina-ochilorO, ce mare dar de la Dumnezeu este pentru orice fiinţă lumina ochilor săi!

Nimic de pe lume nu-şi păzeşte omul mai cu grijă ca lumina ochilor. Şi totuşi iată că Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne porunceşte şi ne învaţă că mai este ceva pe care omnul trebuie să-l preţuiască întocmai ca pe lumina ochilor săi. Ba chiar poate şi mai mult.

Ţine sfaturile Mele şi vei trăi – zice Domnul.
Păzeşte învăţăturile Mele ca lumina ochilor tăi…

Până ce omul are lumina ochilor curată, oricâte alte neputinţe ar avea, aceasta i le face pe toate mai uşoare. Binefacerile luminii îl despăgubesc în mare parte de toate celelalte neputinţe. Şi i le uşurează.

Remedii tradiţionale pentru afecţiuni oculare

În următorul paragraf, veţi găsi reţete pentru o serie de remedii uşor de preparat în casă, grupate în funcţie de simptomele care apar. Printre cele mai frecvente simptome întâlnite în sfera afecţiunilor oftalmologice se numără:

Ochi uscaţi, obosiţi

– Se pun câteva picãturi de miere, ghee (unt clarifiat) sau ulei de susan în fiecare ochi, o dată pe zi, seara.
– Se fierb ½ de linguriţă de seminţe de fenicul într-o cană cu apă până se evaporă jumătate din cantitate. După ce se răceşte şi se strecoară amestecul, se foloseşte ca orice colir.
– Se spală picioarele şi apoi se masează cu ulei. Stimularea terminaţiilor nervoase de la acest nivel va produce o îmbunătăţire a circulaţiei sanguine la nivelul ochiului.

-se ung ochii cu glicerinat de rostopasca

Extract glicerinat de ROSTOPASCA

Ochi inflamaţi, iritaţi

– Se foloseşte apă de trandafiri, câte 3 picături, dimineaţa şi seara.
– Se înmoaie două tampoane de vată în apă de trandafiri, lapte sau suc de aloe vera şi se aplică pe ochi, timp de 20 minute, fiind aşezat într-o poziţie confortabilă.
– Reţeta de mai sus se poate face şi cu rondele de castraveţi, binecunoscuţi pentru efectul antiinflamator.
– Se fierb 2-3 smochine şi o lingură de stafide într-o cană de lapte. Se bea acest amestec în fiecare dimineaţă.

-se iau 3 lingurite SALV 7 PE ZI  se ung pleoapele seara cu acest ulei

SALV 7 – Extract uleios 200 ml

Ochi cu vedere slabă

– Se macină jumătate de cană de Migdale, respectiv aceleaşi cantităţi de zahăr brun şi de seminţe de Anason. Amestecul rezultat se împarte în 40 de doze care se administrează o dată pe zi cu o cană de lapte cald.
– Se face zilnic un exerciţiu de concentrare a privirii pe lumina unei lumânări.
– Un alt exerciţiu util: ţineţi capul nemişcat şi efectuaţi următoarele mişcări oculare – priviţi în sus, în jos, în stânga şi apoi în dreapta şi repetaţi exerciţiul de 5 ori.
– Se spală ochii cu apă în mod repetat.
– Se iau zilnic o lingură de miere cu câteva fructe de cardamom.
– Se recomandă odihnă după o activitate solicitantă pentru ochi (scris, citit, lucrat la calculator, vizionare TV).

Un remediu complet pentru afecţiuni oculare este Saptamrit Loh, un amestec de 5 componente cu acţiune puternic antioxidantă şi revitalizantă. Trei dintre plantele aflate în compoziţia acestuia, Emblica officinalis (Amla), Terminalia chebula (Haritaki) şi Terminalia bellerica (Birhitaki) fac parte din cunoscuta formulă ayurvedicã Triphala, o reţetă tradiţională anti-îmbătrânire. Celelalte două componente sunt: Glycyrrhiza glabra (Mulethi sau lemnul dulce), cunoscută pentru acţiunea hepatoprotectoare şi Loh bhasma, un remediu standard cu un conţinut mare de fier de origine mineralã. Toate aceste remedii reunesc principii nutritive esenţiale pentru buna funcţionare a ţesuturilor oculare.

Dieta recomandatã pentru prevenirea afecţiunilor oculare

Alimentele de nelipsit pentru a avea o vedere bună până la vârste îndelungate sunt:
– grăsimi: unt, ghee (unt clarifiat), ulei de muştar, ulei din germeni de grâu
– lactate: lapte de capră, de iapă
– dulciuri: miere, glucoză
– legume: legume cu frunze verzi (salată, spanac), broccoli, morcov
– fructe: mere, afine, stafide, nucă de cocos
– condimente: mărar, seminţe de chimen negru, piper alb combinat cu ghee, sare gemă, camfor, pulbere de triphala.

-3 lingurite chlorella pe zi  http://www.farmacianaturii.ro/magazin/chlorella-pulbere-bio-125g-niavis/

Terapii ayurvedice pentru sãnãtatea ochilor

Panchakarma este domeniul din Ayurveda care reuneşte o serie de terapii de detoxifiere, folosite cu succes pentru tratarea bolilor cronice. Pancha înseamnă cinci, iar Karma înseamnă cale, semnificând cinci căi de eliminare a toxinelor, respectiv a energiilor viciate din organism. Cele cinci terapii principale, implicit căi de eliminare a toxinelor sunt: Vamana (provocarea vomei), Virechana (provocarea purgaţiei), Basti (clisme apoase/uleioase), Nasya (inhalaţii) şi Rakta Mokshana (mici incizii practicate în zone specifice pe corp/aplicare de lipitori).

Pentru afecţiuni oculare, se cunosc câteva terapii speciale, menţionate în textele strãvechi:

Netra Tarpana

Se face o pastă din făină de linte neagră şi apă, care se aplică în jurul ochilor, ca un contur de ochelari. În spaţiul obţinut se pune ghee terapeutică (unt clarifiat în care se fierb diferite plante medicinale) şi se lasă pentru o perioadă determinată.

Kashaya Dhara

Se face un decoct din plante medicinale care se amestecă în miere. De la o înălţime potrivită, se toarnă în fir subţire pe zona ochilor.

Shashtika Sweda

Se face o pastă dintr-un decoct de plante medicinale şi lapte care se pune în nişte săculeţi cu care se masează apoi zona ocularăşi zonele adiacente.

Terapiile de mai sus sunt foarte utile în faza incipientã a unor afecţiuni grave precum glaucomul sau cataracta. De asemenea, ele sunt excelente pentru întãrirea ţesuturilor oculare, îmbunãtãţirea vederii şi îndepãrtarea cearcãnelor.

Consultanta in fitoterapie dr ing .Iuliana Barbu 028970912,0728970915

Farm. Irina LUPAŞCU

Posted on by — Lasă un comentariu

“LEAC PENTRU MEMORIE ŞI REÎNTINERIRE”

     “LEAC PENTRU MEMORIE ŞI REÎNTINERIRE”ceai-melisa

 

MELISA – Melissa officinalis L.

 

                      Una din cele mai folosite plante medicinale din lume

 

 

 

Melissa officinalis L. este o plantă perenă din familia Labiatae (Lamiaceae), care se menţine în cultură 4-6 ani.

Roiniţa este originară din sudul Europei (estul zonei mediteraneene), estul şi centrul Asiei şi nordul Africii. Se cultivă în Europa centrală, meridională şi orientală, în Asia şi America de Nord, ca plantă medicinală şi aromatică.

La noi în ţară apare spontan, dispersat în sud şi în vest, în pajişti şi luminişuri din zona stejarului. S-a luat în cultură în Transilvania, în sudul şi vestul ţării.

Uleiul volatil de roiniţă are acţiune sedativă, antispastică, coleretică, carminativă şi stomahică. Se utilizează în tulburări digestive şi stări de vomă, spasme, colici, nevroze intestinale şi stomacale, dischinezii biliare şi colite cronice.

Extractele (apoase şi alcoolice) din frunzele de roiniţă intră în compoziţia unor medicamente sedative şi hipnotice, virusatic în tratamentul herpesului. Frunzele intră în compoziţia ceaiurilor medicinale. Se foloseşte la prepararea apei de melisă etc.

Roiniţa se foloseşte extern sub formă de băi, ajutând la vindecarea rănilor, având proprietăţi cicatrizante, antiseptice. Uleiul volatil de roiniţă are largă utilizare în industria parfumurilor şi a lichiorurilor. Frunzele de roiniţă (verzi sau uscate) sunt un apreciat condiment, dând preparatelor aromă şi un gust foarte plăcut. Roiniţa este o valoroasă plantă meliferă, este foarte bogată în nectar (150 kg/ha) fiind mult căutată de albine.

Forme de utilizare în terapeutică

  • Pulberea

Se obţine prin măcinarea cât mai fină, cu râşniţa electrică de cafea, a tulpinilor uscate de roiniţă. Depozitarea pulberii obţinute astfel se face în borcane de sticlă închise ermetic, ţinute în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum două săptămâni (deoarece uleiurile volatile se evaporă foarte rapid). De regulă, se administrează de 3-4 ori pe zi, câte o jumătate de linguriţă rasă, pe stomacul gol.
·Tinctură

Se pun într-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de roiniţă, peste care se adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat, vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează câte 50-100 de picături diluate în puţină apă, de patru ori pe zi.
● Vinul de roiniţă

Într-un litru de vin natural alb se pun douăzeci de linguri de pulbere de roiniţă şi se lasă la macerat vreme de trei săptămâni, după care se strecoară. Se iau câte 3 linguri, înainte sau după masă. Administrat înainte de masă, vinul de roiniţă stimulează digestia, combate dispepsia, previne apariţia spasmelor tubului digestiv.

  • Mixtura de roiniţă

Era foarte mult folosită de către călugării benedictini, care o considerau un panaceu pentru memorie şi pentru reîntinerire.

Iată reţeta sa de preparare: se combină două gălbenuşuri de ou cu două linguri de miere şi cu 2-3 linguriţe de tinctură de roiniţă, la care se adaugă jumătate de linguriţă de pulbere de busuioc. Preparatul astfel obţinut se consumă pe stomacul gol, dimineaţa, ca reîntineritor şi revigorant.
● Infuzia combinată

Este un remediu excelent pentru dezodorizare şi răcorire. El este util în afecţiunile cutanate, în ulceraţiile cavităţii bucale şi ale faringelui.

Se pun 3-4 linguri de roiniţă mărunţită la macerat în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseşte intern (1-2 căni pe zi) sau extern, sub formă de comprese şi băi.
● Uleiul de roiniţă

Uleiul este recomandat în alergii, el elimină eczemele, psoriazisul, neurodermitele, ameliorează starea generală în cazul astmului bronşic.

– bronşită cronică, astm bronşic

– gripă, maladii respiratorii acute, febră

– boală ischemică a cordului, reumatism articular

– insomnie, irascibilitate, melancolie, neurastenie, migrenă, stres

– hipocapacitate intelectuală şi fizică

– dermatite alergice: eczeme, psoriazis, neurodermite

– hipertonie arterială, distonie vegeto-vasculară

– alungă insectele (moliile)

Uleiul de melisă se foloseşte pe larg în producerea substanţelor dezinfectante, săpunurilor şi insecticidelor. În medicina chineză se utilizează, din timpuri străvechi, în calitate de remediu antireumatic.

Se pun într-un borcan cu filet 15 linguri de pulbere de roiniţă, peste care se adaugă jumătate de litru de ulei de floarea-soarelui sau de măsline. Se lasă la macerat vreme de două săptămâni, într-un recipient închis ermetic, după care se filtrează, iar preparatul rezultat se pune într-o sticlă închisă la culoare. Remediul se poate folosi atât intern, ca ulei alimentar pus în salate (are efect digestiv, reîntineritor), cât şi extern, contra reumatismului, nevralgiilor, durerilor de cap.
● Cataplasma cu roiniţă

O mână de frunze mărunţite de roiniţă se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50 de grade Celsius). Se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, şi se lasă vreme de o oră.

  • Băi

Menopauză: se pun 5 picături ulei + 5 picături Ulei Levănţică la o cadă plină cu apă, 37-38 grade C. Procedurile, cu durata de 10-15 min. fiecare, se vor efectua peste o zi. Cura de tratament cuprinde 10-15 băi. Cura de menţinere va include 1-2 băi pe săptămână.

Paralizie infantilă cerebrală

5 picături la cada plină, temperatura apei 37 grade C, durata procedurii: 10 min. Cura de tratament cuprinde 10-15 băi.

Sindrom premenstrual

5 picături + 5 picături Ulei Levănţică la cadă, temperatura apei 37-38 grade C. Procedurile, cu durata de 10-15 min. procedura, se vor face peste o zi. O cură de tratament cuprinde 10-15 proceduri.

● Perna cu melisă Farmacia NaturiiÎn medicina chineză se utilizează, din timpuri străvechi, în calitate de remediu antireumatic. Uleiul de melisă influenţează activ sfera psihică şi emotivă a persoanei. Calmează, înlătură stările depresive şi melancolice, normalizează somnul, ameliorează memoria. În plus, uleiul diminuează tensiunea arterială, este eficient în accesele de tahicardie.

Dr. Ing Iuliana Barbu

Fitoterapeut

FarmaciaNaturii

Erou Gh Rusu nr.4 (spate casa de cultura)

Energiei 32

www.farmacianaturii.ro

0234/537346

 

 

Posted on by — Lasă un comentariu

Escherichia coli

Escherichia coli

Coli-infecţia dă sindroame hemoragice uremice (SHU), uneori mortaleEscherichia coli

Escherichia coli
Este o maladie infecţioasă acută din grupul bolilor intestinale provocată de Escherichia coli, care se transmite omului sănătos de la cel bolnav mai frecvent pe cale orală şi se caracterizează clinic prin sindroame de intoxicaţie sau deshidratare, fiind însoţite de afectarea tractului digestiv, ce se exprimă prin semne de gastroenterită sau gastroenterocolită.
Pentru prima dată Escherichia coli a fost depistată de către savantul austriac Escherich în 1886, căruia îi şi poartă numele.
Actualmente se cunosc mai multe variante serologice de E.coli. Acest germen se atârnă la familia Enterobacteriaceae, genul Escherichia. Escherichiile (eşeriile) au forma unui bastonaş, sunt gramnegative, cresc pe medii nutritive obişnuite şi au o structură antigenică complicată. Ele conţin antigenul somatic central O, flagilat – H şi somatic superficial – K.
Actualmente sunt studiaţi circa 170 de O – antigeni ai E.coli, dintre care peste 80 ştamuri sunt patogene pentru organismul uman. În baza deosebirilor după antigenul O, E.coli se subdivizează în mai multe grupuri serologice. În timpul de faţă E.coli patogene pentru organismul uman se subdivizează în trei grupuri: enteropatogene (ECEP), enteroinvazive (ECEI) şi enterotoxigene (ECET).
Eşerihiile coli enteropatogene (ECEP) sunt, de regulă, cauza bolilor, care decurg cu afectarea intestinului subţire la sugari
Escherichiile enteroinvazive (ECEI) au particularitatea de a invada epiteliul intestinal şi de a provoca o maladie asemănătoare cu şigheloza (forma dezinteriformă de escherichioză).
Escherichiile coli enterotoxigene (ECET) sunt capabile de a produce enterotoxine şi deseori sunt cauza diareei la copii şi adulţi din ţările ce se află în curs de dezvoltare, de asemenea şi la persoanele, care vizitează aceste ţări, fiind numită “diareea călătorului”
.Sursa principală de infectare cu Escherichia coli o constituie omul bolnav de escherichioză cu diferite forme clinice, manifeste, însă mai frecvent cu cele uşoare, diminuate, şterse. Mecanismul de infectare, ca şi în alte infecţii intestinale, rămâne cel fecalo-oral.
Mai frecvent maladia se transmite pe cale alimentară, mai ales prin intermediul laptelui şi produselor lactate infectate. A doua cale de transmitere a acestei infecţii intestinale este apa contaminată. În cazuri de coli-infecţie provocată de ECEP, maladia se mai poate răspândi pe calea contactului direct şi indirect cu sursa de infecţie.
Receptivitatea către escherichii cea mai sporită este la copii, iar coli-infecţia provocată de ECEP se întâlneşte numai la copiii până la 2 ani.
Escherichia coli provoacă maladii, care decurg atât sporadic cât şi sub forme de focare epidemice. Escherichioză dizenteriformă poartă un caracter sezonier (mai frecvent în lunile de vară-toamnă ale anului) şi, de regulă, se răspândeşte pe cale alimentară.
Mai demult, Escherichia coli era cunoscută ca o bacterie inofensivă, componentă normală a florei intestinului gros uman şi animal, a părţii lui terminale numită colon.

Era considerată ca o bacterie “comensală”, care “stă la masă cu noi”, hrănindu-se cu resturi nutritive din intestinul gros. Abia prin 1982 s-a semnalat o varietate periculoasă a acestei bacterii, notată ca E.coli O157:H7, care este un agent patogen ce provoacă boli grave gastro-intestinale. Această varietate de E.coli se fixează pe peretele intestinului, secretînd o shigatoxină asemănătoare cu toxina bacteriei Shigella disenteriae. Shigatoxina de E.coli patogenă pătrunde în celulele intestinului gros şi trece în circulaţia sanguină atacînd, la distanţă, tuburile urinifere din rinichi, capilarele renale şi intestinale, celulele pancreatice şi chiar neuronii din creier. Cel mai frecvent dă sindroame hemoragice uremice (SHU), uneori mortale. Boala se transmite la oameni prin carne, fructe, legume, apă infestată şi nu are ca tratament decît profilaxia prin igienă alimentară.Şi totuşi, statisticile medicale arată că, în ţările unde infecţiile diareice cu E.coli patogenă bîntuie mai mult, scade semnificativ frecvenţa de cancer de colon. O echipă de medici americani a constatat, recent, un rol protector al shigatoxinei. Deşi această bacterie şi toxină dereglează transportul de ioni între intestin şi sînge cauzînd diaree şi alte daune grave, ea blochează totodată multiplicarea celulelor canceroase şi, prin aceasta, chiar dezvoltarea cancerului intestinal, de la nivelul intestinului gros şi a părţii lui terminale numită colon. Totuşi, îmbolnăvirile cu E.coli patogenă nu sînt decît rareori atît de grave, căci tubul digestiv se mai protejează şi prin defensinele sale. Ar rămîne însă beneficiul protecţiei antitumorale.
Escherichia coli Tratamente din natura
Busuioc
1,5 l ceai de busuioc, neandulcit(este usor aromat si baubil), pe zi, timp de 3-4 luni
Mierea de albine
Actiunea antibacteriana se datoreaza unor substante din plante colectate de albine
Mierea de tei sau conifere este mai eficienta in lupta contra bacteriilor
Alaturi de binecunoscutele proprietati nutritive, mierea are o activitate antibacteriana, mentionata in papirusul Egbert si in tratatele de medicina orientale. Actiunea antibacteriana este pusa pe seama compusilor fenolici, substante provenite de la plantele vizitate de albine in cursul colectarii nectarului, fiind diferita in functie de sortimentul
respectiv. “Se pare ca mierea de culoare inchisa, cea de tei si conifere au actiunea cea mai pronuntata, evidentiata experimental mai ales pe germeni Gram negativi si E. Coli, Klebsiella, Shigella sonnei, Pseudomonas, pyocianic, germenii Gram pozitivi fiind in general rezistenti”, ne-a declarat dr. Larisa Ionescu Calinesti, medic primar de medicina interna cu atestat in apifitoterapie de la Institutul National de Medicina Alternativa si Complementara. Mierea are urmatoarele proprietati: laxativa, sedativa, antiseptica, emolienta, febrifuga, antianemica, antitoxica, mai puternice in cazul mierii diluate. Eficienta acesteia a fost evidentiata in rectocolita ulcerohemosragica, in afectiuni ORL si respiratorii (sub forma de inhalatii sau gargara), precum rinite acute si cronice, laringite, faringoamigdalite, bronsite cronice simple si asmatiforme
Propolis,antibioticul care te poate salva
Se iau pentru adult 6o picaturi pezi tinctura sau o granula cat un bob de mazare de 3 ori pe zi,timp de 3 luni.
Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut,sub forma de aliment pur.
Este o planta atat de puternica incat, cand e frecata pe picioarele cuiva, intra in singe rapid si are efect benefic in pmamani.O cataplasma cu usturoi pusa pe talpile picioarelor este foarte buna pentru oprirea tusei si alungarea racelilor.Se face tocand cativa catei de usturoi, amestecandu_i cu putin ulei de masline si aplicand mixtura pe talpi.Usturoiulajuta la reducerea tensiunii si a nivelului de zahar din singe,alunga astma si bronsita,imbunatatind circulatia si functiile inimii, previne cancerul si ajuta organismul sa se debaraseze de toxinele periculoase.
CATINA ALBA
este singura planta (din cate am gasit eu)care,pe langa multiplele ei efecte terapeutice asupra organismului,are si calitatea de a stimula producerea de INTERFERON de catre insasi celulele responsabile cu aceasta functie. Si daca stiti ca INTERFERONUL este substanta care lupta pe cale naturala cu orice VIRUS care poate aparea si afecta organismul uman,atunci este cu adevarat ‘antibioticul’ ideal.
Alte plante
Coda soarecului, radacinul de hrean, ceapa, chili, ardei iute,obligeana,romanita,limba-mielului,cimisir,turta,albastrele,
SALV 7-EXTRACT ULEIOS MINUNE CE SE COMPORTA CA UN VERITABIL ANTIBIOTIC .O CURA DE 3 LUNI vindeca total afectiunea
Ceai ecoren 3 cani pe zi

dr.Haralambie Fabian
Articol preluat din revista Farmacia Naturii

Posted on by — Lasă un comentariu

FOBIA

Proiecţii ale anxietăţii, fobiile pot invada oricare din obiectele şi situaţiile realităţii de care experienţa individuală se leagă într-un mod oarecare

Fobia simplă

frica

În acest tip de tulburare, o persoană este în mod inadecvat anxioasă în prezenţa unui anumit obiect sau unei anumite situaţii, pe care ea tinde să o evite. În prezenţa obiectului sau a situaţiei respective se poate manifesta întreaga gamă de simptome anxioase:

-simptomele psihice: presimţire amestecată cu teamă, iritabilitate, concentrare dificilă, nelinişte, instabilitatea memoriei;

-uscăciunea gurii, dificultatea de deglutiţie, borborisme, scaune frecvente; senzaţii de constricţie toracică, inspiraţie dificilă; palpitaţii, senzaţii de disconfort.

Etiologie

Cele mai multe fobii simple întâlnite la adulţi sunt o continuare a fobiilor din copilărie. În copilărie fobiile simple sunt frecvente. Între 13 şi 15 ani cea mai mare parte a acestor frici ale copilăriei dispar, dar unele persistă şi în viaţa adultă.

Cele mai multe fobii din copilărie se ameliorează fără tratament specific, dacă părinţii adoptă o atitudine fermă şi liniştitoare.

Pentru fobiile ce nu se ameliorează, tratamentul comportamental simplu poate fi combinat cu liniştea şi încurajarea.

Nu se ştie cu certitudine de ce unele fobii persistă, însă, în mod nesurprinzător cele mai severe fobii sunt şi cele care, de obicei, durează cel mai mult. Conform explicaţiei psihoanalitice, fobiile care persistă nu sunt legate de stimulul aparent, ci de o sursă ascunsă de anxietate. În termenii acestei teorii, sursa anxietăţii este exclusă din conştient prin refulare şi pusă în legătură cu obiectul manifest prin deplasare. O mică parte din fobiile simple debutează în viaţa adultă, în legătură cu stresul puternic, de exemplu o fobie de cai poate fi urmarea unei ciocniri periculoase cu un cal în galop.

Tratamentul constă în expunerea la situaţii fobiogene, formă a terapiei comportamentale.

Expunerea poate fi practicată chiar în situaţiile ce provoacă anxietatea (“expunere în practică”), sau în clinică ajutând pacientul să-şi imagineze aceste situaţii (“expunere în imaginaţie”). În oricare dintre procedee expunerea poate fi treptată, începând cu situaţii ce provoacă o mică anxietate şi trecând încet înspre situaţii mai dificile (desensibilizare). Sau dimpotrivă, expunerea poate fi bruscă, începând cu o situaţie ce provoacă anxietate severă-imersie (“flooding”).

Fobia socială

Fobia socialaÎn această tulburare, o persoană devine în mod inadecvat anxioasă în situaţii în care este observată şi ar putea fi criticată.

Subiectul tinde să evite astfel de situaţii, iar atunci când le întâlneşte nu se angajează pe deplin, de exemplu evită conversaţiile sau stă într-un loc unde atrage mai puţin atenţia. De asemenea, anxietatea este resimţită anticipat, înainte de intrarea în situaţiile respective. Printre acestea se numără: petrecerile, seminariile, şedinţele, prilejurile de a vorbi în public.

Etiologia fobiei sociale nu este bine înţeleasă. Principala cogniţie anormală, care a fost numită “teama de apreciere negativă”, constă în îngrijorarea nejustificată ca ceilalţi să nu aibă o atitudine critică. Nu se ştie dacă această cogniţie precede tulburarea sau se dezvoltă împreună cu ea dar, în orice caz, este probabil să crească şi să perpetueze anxietatea fobică.

Tratamentul fobiei sociale constă în terapia cognitiv comportamentală, în care expunerea la situaţiile ce fac obiectul temerilor este combinată cu controlul anxietăţii. Pacienţii sunt învăţaţi să reducă efectul gândurilor parazite în două moduri. Prima metodă este distragerea, iar cea de-a doua constă în repetarea unei fraze liniştitoare care neagă conţinutul gândului.

Rata recăderilor este mică după acest tratament conchinat.

Agorafobia

fobiaPacienţii cu agorafobie sunt anxioşi atunci când se găsesc departe de casă, în aglomeraţii sau în locurile din care nu pot ieşi cu uşurinţă. Simptomelor fobiei simple se asociază simptome precum depresia, depersonalizarea şi gândurile obsesive.

Etiologie

Există trei explicaţii pentru atacurile iniţiale de anxietate. Ipoteza psihoanalitică propune conflicte psihice inconştiente, legate de pulsiuni sexuale sau agresive inacceptabile. Totuşi, singurele probe în sprijinul acestei ipoteze provin din şedinţele de psihoanaliză cu pacienţii. Ipoteza cognitivă afirmă că atacurile de anxietate se dezvoltă la persoanele cu o frică neraţională a simptomelor somatice minore (de exemplu, interpretarea greşită a palpitaţiilor ca semne de boală cardiacă severă). Ipoteza biologică afirmă că fobiile rezultă dintr-o insuficienţă a mecanismelor inhibitorii normale din ariile cerebrale care controlează anxietatea.

Tratament

Pacienţii vor fi insistent încurajaţi să meargă în locurile pe care le evită, deoarece evitarea pare să prelungească evoluţia tulburării. Tratamentul de elecţie este sub forma terapiei comportamentale în care se combină expunerea la situaţii fobiogene cu exerciţii pentru stăpânirea atacurilor de panică.

 

Posted on by — Lasă un comentariu

STRESUL din alimente !!!

stresul din alimente· Cofeina. Aceasta se găseşte în cafea, ceai, ciocolată, cola etc. Cofeina determină producerea de adrenalină şi în felul acesta duce la creşterea nivelului stresului. Persoanele dependente de cofeină îşi extenuează glandele suprarenale, cele care produc hormonii stresului. Aceşti hormoni ai stresului influenţează metabolismul. În consecinţă, pe termen lung, cofeina determină  si creşterea în greutate, mai ales dacă este asociată cu un regim alimentar nesănătos. Consumul excesiv de cofeină are acelaşi efect ca şi stresul prelungit.

· Alcoolul este o cauză majoră ce provoaca stresul. Culmea ironiei este tocmai faptul că mulţi oameni se apucă de băut pentru a combate sau atenua stresul. Dacă însă alcoolul este asociat cu stresul, combinaţia este fatală. Alcoolul stimulează secreţia de adrenalină, ceea ce duce la apariţia unor probleme precum tensiunea nervoasă, irascibilitatea şi insomnia. Excesul de alcool duce la creşterea depozitelor de grăsime din zona inimii şi slăbeşte funcţia imunitară. De asemenea, alcoolul micşorează capacitatea ficatului de a elimina toxinele din organism. În condiţii de stres, organismul produce o serie de toxine. Dacă aceste toxine nu sunt filtrate de ficat, ele continuă să circule prin organism, provocând daune majore.

· Dulciurile. Zahărul nu conţine substanţe nutritive esenţiale. El furnizează o creştere bruscă de energie în organism, care este posibil să ducă la extenuarea glandelor suprarenale. Acest lucru poate duce la irascibilitate, o slabă capacitate de concentrare şi depresie. Consumul ridicat de zahăr reprezintă o povară serioasă pentru pancreas, fapt ce măreşte riscul apariţiei diabetului.

· Alimentele sărate. Sarea creşte tensiunea, epuizează glandele suprarenale şi induce instabilitatea emoţională. Folosiţi un înlocuitor al sării care să conţină potasiu, în loc de sodiu. Evitaţi alimentele gata preparate, cu un conţinut ridicat de sare, precum şunca, murăturile, cârnaţii etc.

· Alimente grase. Evitaţi consumul de alimente bogate în grăsimi saturate, cum ar fi produsele de origine animală, produsele lactate, alimentele prăjite şi cele din meniurile de fast-food. Grăsimile supun sistemul cardiovascular la un stres inutil.

· Laptele de vacă şi produsele lactate. Acestea provoaca stresul organismului prin substanţele pe care le conţin, de exemplu proteina numită caseină, care este foarte greu de digerat şi poate declanşa reacţii alergice.

· Carnea roşie. Carnea roşie, care are un conţinut ridicat de proteine, sporeşte concentraţia de dopamină şi norepinefrină din creier, ambele substanţe fiind asociate cu stari precum anxietatea şi stresul.

· Alimentele gata preparate şi rafinate , precum pâinea albă şi făina rafinată, supun la stres organismul ca urmare a faptului că sunt sărace în substanţe nutritive, conţinând din abundenţă calorii inutile. În plus, pentru a digera alimentele rafinate, organismul dumneavoastră trebuie să-şi folosească propriile vitamine şi minerale, adică să îşi consume rezervele. Alimente pe bază de făină albă sunt prăjiturile, biscuiţii, pâinea şi produsele de patiserie.alimentatie-bio-piramida

· Margarina şi alte uleiuri vegetale procesate. Acestea au un conţinut foarte ridicat de acizi graşi trans, iar o dietă care abundă în aceşti acizi poate avea un efect negativ asupra colesterolului, crescând riscul afecţiunilor cardiace. În acelaşi timp, aceste produse blochează asimilarea de către organism a acizilor graşi esenţiali, benefici pentru sănătate.

· Alimente condimentate. Condimentele conţin uleiuri volatile, care au capacitatea de a irita mucoasa stomacului. Este mai bine să evitaţi să consumaţi curry, ardei iuţi şi cârnaţi foarte picanţi, prezenţi în bucătăria mexicană şi indiană, precum şi unele băuturi. Un meniu cu curry sau chilli, conţinând un amestec de condimente foarte picante, are capacitatea de a perfora, la propriu, mucoasa gastrică.

· Aditivii alimentari, conservanţii şi alte substanţe chimice. Aditivii alimentari provoacă un stres enorm organismului, deoarece acesta este nevoit să lucreze din greu pentru a le face faţă; rezultă că energia şi substanţele nutritive atât de valoroase sunt irosite, în loc să fie folosite în mod profitabil, de exemplu, la întărirea sistemului imunitar.

Produse eficiente pentru a combate stresul

[prima_products_with_skus title=”” skus=”CC001,CS024,MP00-01,PT01-03,ST01-01,SNN01,SNN02,SNN03″ numbers=”” columns=”4″ image_width=”150″ image_height=”150″ image_crop=”yes” product_saleflash=”yes” product_title=”yes” product_price=”yes” product_button=”yes”]

Alte produse pentru: , , , , , , , , , altele.

 SFATURI recomandate:

Trei solutii pentru combaterea stresului.
MEMORIE SI TINERETE VESNICA
PSORIAZISUL

Posted on by — Lasă un comentariu

Boala celiaca, intoleranta la gluten

boala celiaca Boala celiaca, o afecţiune cronică ce este cauzată de indigestia de gluten, împiedică intestinul subţire să absoarbă anumiţi nutrienţi, provocând şi leziuni la acest nivel, fiind o afecţiune a sistemului imun pentru acele persoane. Simptomele care trebuie să te trimită la medic sunt: scădere sau creştere foarte mică în greutate după introducerea cerealelor în alimentaţie, inapetenţă, diaree, scaune urât mirositoare, balonări, dureri abdominale, paloare a pielii sau tendinţa de a sângera uşor. Leziunile provocate la nivelul intestinului subţire afectează absorbţia normală a nutrienţilor, în special a grăsimilor, calciului, fierului şi fosfaţilor (sindrom de malabsorbţie).

Glutenul este o masă proteică elastică şi vâscoasă prezentă în majoritatea cerealelor. Responsabil de dospirea pâinii şi a altor produse de brutărie, glutenul serveşte de liant alimentar. Glutenul se găseşte în boabele mai multor cereale, printre care grâu, orz, ovăz şi secară. În cazul grâului, reacţia alergică este îndreptată împotriva gliadinei (o fracţiune de proteină prezentă în glutenul din grâu). În cazul orzului, hordeina este toxică, iar pentru secară – secalina.

Boala celiaca mai poartă numele de celiachie, sprue celiac, enteropatie gluten sensibilă, enteropatia glutenică sau sprue nontropical.

Cercetările medicale din ultimii ani au identificat anumite gene care definesc o predispoziţie crescută pentru boală. Prezintă un risc crescut de a dezvolta boala persoanele care au o rudă de gradul întâi cu sprue celiac (mamă, tată, frate, soră, fiică sau fiu).
Factorii de mediu, precum infecţiile virale sau bacteriene, pot declanşa diferite modificări la nivelul intestinului subţire în cazul persoanelor predispuse genetic. Ingerarea alimentelor care conţin gluten declanşează apoi diferite reacţii imune, ce cauzează leziunile intestinale caracteristice bolii. Studiile genetice actuale se concentrează asupra legăturii dintre gene, factorii imuni şi de mediu ce caracterizează fiziopatologia bolii. Studiile realizate până acum nu au demonstrat vârsta reală de apariţie a bolii, precum şi mecanismul apariţiei complicaţiilor pe termen lung.

Simptomele caracteristice bolii celiace apar secundar leziunilor intestinale cauzate de ingestia glutenului. Acestea diferă de la un caz la altul, de la simptome uşoare care trec deseori neobservate, la simptome şi complicaţii severe care au un impact negativ asupra vieţii de zi cu zi. Unele dintre ele au caracter intermitent (apar şi dispar la un anumit interval de timp) deseori manifestate prin: balonare, meteorism, discomfort abdominal, scaun anormal, diareic, scăderi în greutate, în ciuda unui apetit normal,datorate tulburărilor digestive şi de absorbţie; fatigabilitate şi slăbiciune, anemii, vărsături; boala conducând frecvent la osteoporoză, amenoree, pubertate întârziată, tulburări de memorie şi concentrare, implicit tulburări psihice. Toate aceste simptome nespecifice, care pot apărea şi în alte afecţiuni, întârzie deseori diagnosticul bolii celiace.

Riscul apariţiei bolii este crescut în cazul familiilor cu antecedente heredo-colaterale semnificative. 10% dintre persoanele care au o rudă de gradul întâi cu boala celiacă dezvoltă la un moment dat boala. În cazul persoanelor predispuse genetic, boala celiacă poate fi declanşată de diferiţi factori de mediu, inclusiv infecţiile virale şi bacteriene.

Diagnosticul bolii celiace este deseori confundat cu alte afecţiuni, precum intoleranţa alimentară sau sindromul intestinului iritabil datorită simptomelor asemănătoare. Deseori diagnosticul bolii celiace este unul de excludere al celorlalte afecţiuni cu simptome similare dar care nu răspund la tratament. Examenul clinic şi testele de laborator stau la baza diagnosticului de boală celiacă. Diagnosticul este confirmat de efectuarea unei biopsii a intestinului subţire, intervenţie realizată în timpul endoscopiei digestive (explorarea video a tubului digestiv). Boala celiaca declanşează un răspuns imun sistemic cu apariţia în exces a anumitor anticorpi.

În cazul copiilor cu boala celiaca, poate fi necesară suplimentarea dietei cu fier şi calciu. Odată cu începerea dietei alimentare fară gluten, simptomele dispar de obicei după 2-3 săptămâni şi odată cu vindecarea leziunilor intestinale, absorbţia revine la normal.
Tratamentul şi evoluţia bolii – presupun evitarea totală a glutenului şi înlocuirea cerealelor cu gluten prin produse fabricate din cereale fără gluten toxic, la care se adaugă aditivi alimentari capabili să înlocuiască proprietatea de liant al glutenului. Etichetarea alimentelor de larg consum din comerţul alimentar obligă producătorii alimentari să declare existenţa glutenului. Deşi produsele fără gluten sunt absolut necesare pentru persoanele afectate de boala celiacă şi tot mai căutate, sunt puţine locuri unde le puteţi găsi, iar Farmacia Naturii, din dorinţa de ai ajuta pe cei afectaţi de boala celiaca, pune la dispoziţie alimente sigure, naturale, fără gluten, cum ar fi: făină, pâine, paste, dulciuri şi biscuiţi etc.

Medicaţia este necesară doar în cazul în care apar complicaţii severe ale bolii sau în cazul copiilor care au simptome persistente, în ciuda dietei fără gluten. Medicaţia este administrată până la remiterea simptomelor. Unele complicaţii, precum deficitul staturo-ponderal nu se pot trata prin administrarea medicamentelor. Rar, unii copii cu boala celiaca şi cu dietă fară gluten au nevoie de tratament cu medicaţie corticosteroidă pentru a reduce inflamaţia intestinală şi a îmbunătăţi absorbţia intestinală a nutrienţilor şi vitaminelor alimentare.

Posted on by — Lasă un comentariu

AMIGDALITA e un CANCER TRATABIL. Insa noi complicam lucrurile!

In natura si in viata, totul e perfect, e simplu, doar noi complicam lucrurile!

amigdalitaAMIGDALITA PRIVITĂ PRIN PRISMA NOII MEDICINE GERMANE

sursa: ascultatisufletul.wordpress.com

Sper sa nu te sperie afirmatia conform careia AMIGDALITA ESTE CANCER! Nu ai motive si o sa iti demonstrez pe parcursul articolului de ce. Si oricum, cancerul nu este mai grav, in peste 90% din cazuri decat o simpla raceala, iar acest lucru l-am dezbatut deja pe larg in alte articole. Ai stiut ca o femeie pana la 20 de ani face pe putin vreo 10 cancere de san care, spre norocul ei, trec neobservate? De cate ori se nelinisteste, se ingrijoreaza pentru cineva drag (frate, sora, parinti, pisica, caine) si traieste acest lucru in mod conflictual, face o mica proliferare de celule la nivelul glandelor mamare. In cazul in care trairile sale de acest gen sunt de perioada de timp si de intensitate scazuta, tumora nu va fi sesizata. Ghinionul unei femei apare atunci cand, pentru preventie, isi face mamografie. Daca tocmai atunci trece printr-o asemenea faza conflictuala, nici nu vreau sa mai explic ce se poate intampla. Intelegi de ce esti impulsionata si tinuta in frica sa iti faci acele controale cat mai des? Tocmai acesta este rolul controalelor medicale: sa te tina in frica si sa isi faca clienti. Nu ai observat ca ti se ofera posibilitatea sa iti faci analize gratuite dar, in urma acestor analize, nu prea se intampla sa nu mergi acasa cu o reteta? In cel mai bun caz… Cea mai buna analiza ar fi autoanaliza: sa ma analizez eu pe mine, sa observ cum ma simt, ce probleme am, la ce nivel se afla starea mea de bine. Dar acest lucru este mai greu realizabil atat din cauza dezinformarii la care asistam, cat si din cauza fricii ce rezulta din aceasta dezinformare…

Eu nu am amigdale. Mi-au fost scoase cand am fost mic. Multe lucruri nu imi aduc aminte, decat ca mi se umflasera de cateva ori, dupa care am fost dus la operatie. Faza cand am fost legat de scaun si mi-au pus pe fata o masca pe care inainte au imbibat-o intr-o solutie pentru a ma adormi, ce mirosea a acetona, mi-a ramas clar intiparita in memorie. De fiecare data, de atunci incoace, cand simt miros de acetona, retraiesc acele momente, cand ma zbateam in scaun si il imploram in zadar pe medic sa ma ajute, sa ma salveze, sa nu o lase pe asistenta sa ma adoarma, sa imi faca rau. Cu mintea mea de copil stiam, simteam ca acei medici si asistente nu imi fac bine, desi ai mei credeau contrariul… Iar, cu mintea de acum, stiu ca mi-au scos amigdalele degeaba, m-au chinuit degeaba, si o sa afli in cele ce urmeaza si de ce…

amigdalita-evolutieAmigdalele, ca si origine, sunt niste glande stravechi, desi medicina le clasifica ca si parti ale sistemului limfatic, pe motiv ca sunt inundate de vase limfatice. Functia biologica straveche ale acestor glande (amigdale) era de a umezi (pentru facilitarea inghitirii) imbucaturile de mancare din zona gurii, din gat. Pe parcursul evolutiei, aceste functii de imbibare, de pregatire, de umezire a hranei, au fost preluate de glandele parotide si de cele salivare (de sub limba); totusi, amigdalele au ramas, inca nu au disparut cu totul.

Atunci cand cineva sufera un conflict de genul “cu siguranta imi intra imbucatura (care poate fi mancare, un contract, o afacere, o sarcina, o jucarie, orice alt cadou, orice lucru de care are nevoie)” si, cu toate astea, o scapa, nu ii mai intra, acest conflict este in stransa legatura cu functia de baza a amigdalei (prin urmare, ea va intra in reactie). Atata timp cat persoana se nelinisteste, tanjeste, doreste, se streseaza ca nu a reusit sa obtina imbucatura pe care aproape ca a “inghitit-o”, a vrut-o intens, a crezut ca o are deja si care a facut-o sa aiba trairi de genul “ca si cum ar fi avut-o”… atata timp persoana se va afla in faza activa a conflictului. In aceasta perioada, amigdalele vor creste in dimensiuni, intensificandu-si functia si incepand sa produca o cantitate tot mai mare de secretii, cu rolul biologic de a imbiba, umezi mai bine imbucatura, pentru a putea fi inghitita, ca sa nu o scape.

Aceasta crestere a amigdalelor este, de fapt, un adenocarcinom (cancer malign !!) care, totusi, nu are obicei sa fie diagnostizat (spre norocul persoanei) deoarece, in primul rand, aceste tipuri de conflicte nu au obicei sa dureze mai mult de o saptamana, maxim o luna (deci cresterea amigdalelor nu va fi exagerata), iar, in al doilea rand, aceasta perioada nu este insotita de simtome stanjenitoare de gen dureri, trecand astfel neobservata. In natura, in viata, totul e perfect, e simplu, doar noi complicam lucrurile! Gandeste-te, daca aceasta perioada ar fi insotita de dureri, ai mai avea pofta de acea imbucatura, ai mai tanji dupa ea?!

amigdalitaIn faza postconflictuala (de vindecare), cand persoana se linisteste, se impaca cu gandul ca a scapat imbucatura, accepta situatia ca atare, sau, din contra, dupa atatea “chinuri”, in sfarsit a obtinut acea imbucatura (desi crezuse ca o scapa)… in aceasta perioada incepe descompunerea tuberculoasa a adenocarcinomului (cancerului) format in perioada activa a conflictului, proces cunoscut de stiinta medicala ca si amigdalita. Gura, respiratia persoanei in cauza va fi urat mirositoare tocmai pentru ca aceasta descompunere este realizata de catre “nenorocitele” astea de ciuperci, impotriva carora luptam cu atata indarjire. Ciupercile sunt activate de catre organism, ca sa vina sa descompuna straturile de tesut superfluu din amigdale, care fusesera create in perioada conflictuala si nu se afla in acea zona din motivele invocate si anume pentru ca ele ar cauza infectia locala.

Nestiindu-se cauzele reale ale bolilor si nefacandu-se legatura intre emotiile, trairile noastre si efectele pe care le produc acestea in organism, foarte multe boli se pun pe seama amigdalelor: are copilul mancarimi la ochi? il dor dintii? tuseste? are eruptii cutanate?… sigur amigdalele sunt de vina, desi nu exista niciun fel de legatura intre ele. Oare de ce? Pentru ca indepartarea amigdalelor are efecte secundare relativ nesemnificative si, in acelasi timp, este foarte profitabila. Se intervine pentru a nu sta cu mainile in san si pentru ca sa nu iasa la iveala faptul ca nu se stiu cauzele reale, originea acestor modificari, reactii din biologic, pe care le numesc boli. Si totusi, nimeni nu o sa scape de alergii, de eczeme, de dureri de dinti sau de orice altceva, odata amigdalele extirpate.

Este, deci, un lucru important si as atrage atentia parintilor, ca, atunci cand copilasul are amigdalita, aceasta este, de fapt, un simptom al fazei de vindecare al unui conflict de tipul “nu pot obtine”, care s-a rezolvat intr-o anumita directie. In mod norocos, amigdalele sunt intr-un loc in care nu pot sa infunde vreun canal, nu pot sa produca nicio complicatie, modificarile la nivelul lor nu sunt periculoase fiziologic, deci, in afara de o atenuare de simptome, nu ar fi necesara interventia numita “amputare”, care nu e o solutie viabila, reala.

Si totusi, de ce este amigdalita numita boala a copilariei, de ce e mai frecventa la copii? Pentru ca, copiii sunt mai creduli, cred ca pot avea o gramada de lucruri, ca o sa primeasca o gramada de lucruri, si astfel, traiesc, din aceste motive, mai multe dezamagiri, mai multe conflicte ca nu au putut obtine ce si-au dorit. Trebuie inteles faptul ca, daca copilul nu recade din nou si din nou in faza activa a conflictului, nu va mai avea probleme niciodata cu amigdalele. Ca si parinte, este responsabilitatea ta sa fii atent la aceste lucruri, sa ii oferi copilului tau o viata lipsita de conflicte, lipsita de boli… Succes!”

[prima_products_with_skus title=”REMEDII UTILE PE CARE SA VA BAZATI !” skus=”CS028,UT02-02,CS032,SNR01,SNR02,SNI18,CS003,CS001″ numbers=”” columns=”4″ image_width=”150″ image_height=”150″ image_crop=”yes” product_saleflash=”yes” product_title=”yes” product_price=”yes” product_button=”yes”]

Posted on by — Lasă un comentariu

Scleroza multipla

Scleroza multipla

Scleroza multiplă – o boală a sistemului nervos central (SNC)Scleroza multipla

În cazul sclerozei multiple, mielina este afectată în diverse zone, cunoscute sub numele de plăci sau leziuni. Când mielina este distrusă sau lezată, capacitatea nervilor de a transmite impulsurile nervoase la/de la creier este afectată, astfel apare diversele simptome ale sclerozei multiple.

Care sunt cauzele bolii?

Nu se cunoaşte cauza precisă a bolii,conform cercetărilor, scleroza multipla este o boală autoimună (sistemul imunitar atacă propriile ţesuturi), anticorpii creaţi de organism acţionând împotriva structurilor proprii. Scleroza multipla nu este direct ereditară, deşi studiile arată o predispoziţie familială. Nerespectarea unui regim corect (oboseală intensă, alimentaţia incorectă), abuzul de băuturi alcoolice, fumat, droguri, temperaturile ridicate şi căldura înaltă, care provoacă ameţeală pot contribui la declanşarea bolii.

Care sunt simptomele sclerozei multiple?

Apare ameţeala, ataxie, probleme de înghiţire, tremuratul. Scleroza multipla poate produce paralizia parţială sau totală. Majoritatea pacienţilor cu scleroză multiplă au doar o parte dintre aceste simptome. Poate afecta: vederea (apare vederea dublă sau în ceaţă), echilibrul, concentrarea, rezistenţa la efort (oboseală fizică sau intelectuală, cronică), coordonarea mişcărilor, vorbirea.

Preocupări ale bolnavilor : scleroza multipla este fatală?

Nu este. Statisticile arată că oamenii cu aceasta boala au o viaţă aproape normală. Tratamentul timpuriu va ajuta prevenirea complicaţiilor asociate sclerozei multiple.

Munca vă dăunează? Oboseala este ingrozitoare.

Nu este dovedit ştiinţific că oboseala firească determinată de muncă are vreun efect asupra sclerozei multiple. Aproximativ 30% dintre pacienţii cu scleroza muncesc program întreg după 20 de ani de boală.

Este indicat să nu aveţi copii. Adevarat?

Fals. Aceia care se îngrijorează de transmiterea bolii la copiii lor ar trebui să ştie că de fapt acest risc este foarte scăzut, undeva între 1% şi 5%. Majoritatea femeilor afectate găsesc că simptomele sunt mai puţin prezente în timpul sarcinii. Scleroza multipla nu este contagioasă, nimeni din familie nu va fi afectat.

Regimul poate vindeca scleroza multiplă.

Dieta echilibrata poate face minuni, trebuie încercat !

Medicaţie

Nici unul dintre medicamente nu vindecă boala, dar conform studiilor ele reduc frecvenţa şi severitatea atacurilor, vizează la reducerea efectelor, a crizelor şi încetinirea evoluţiei bolii.

Tratamentul: medicamentos antiinflamator şi imono-modulator , kinetoterapie, psihoterapie, antibiotice, vitamine şi minerale. Adjuvante naturale: Bitter Suedez, ceai de Creţişoară, Salvie, Coada Calului, băi cu Cimbru, Urzică, comprese cu frunze de Brânca Ursului, Melisa, produse apicole, Leurda etc.

[prima_products_with_skus title=”” skus=”UT11-01, UT11-02, UT11-03, CS040, CS012, CS010, CS055, CS024″ numbers=”” columns=”4″ orderby=”sku” order=”asc” image_width=”150″ image_height=”150″ image_crop=”yes” product_saleflash=”yes” product_title=”yes” product_price=”yes” product_button=”yes”]

ORICE VINDECARE E POSIBILA DACA CERI ASTA LUI DUMNEZEU!

Pe cât posibil, să fie activi fizic şi intelectual, să îşi organizeze timpul încât să-şi conserve energia, Să-şi stabilească priorităţile, să înveţe şi să practice exerciţii de relaxare, să-şi menţină simţul umorului, să stabilească obiective realiste.

Aveţi grijă de voi:

  • hrăniţi-vă corespunzător,
  • faceţi mişcare şi
  • odihniţi-vă îndeajuns.

Cu alte cuvinte ascultaţi-vă spiritul !

Posted on by — Lasă un comentariu

PSORIAZISUL

288116-psoriazisPsoriazisul nu este o ameninţare directă la durata vieţii, ci la calitatea ei. Indiferent de stadiul sau forma bolii, pacientul poartă stigmatul “leprosului”, scos în afara lumii. Persoanele sănătoase se feresc de contactul cu un bolnav de psoriazis – în timp, acest lucru are un impact extrem de puternic asupra vieţii lui sociale, profesionale şi afective. Psoriazisul nu este o boală contagioasă.

Simptome:: Se manifestă prin apariţia de pete roşietice şi rotunde, cu marginile bine delimitate şi acoperite de coji de piele suprapuse, de culoare albicioasă, care bate în argintiu. În unele cazuri, zonele respective produc mâncărimi. La debut, erupţia cutanată poate fi discretă şi limitată: doar o placă roşie localizată la articulaţiile cele mai solicitate (coate, genunchi) sau pe scalp, în zone ascunse de păr. Foarte repede, roşeaţa se transformă în pete mari, acoperite de scuame în formă de solzi argintii. Pe lângă aspectul fizic traumatizant, acestea îngreunează şi limitează mişcările pacientului, până la imobilizarea lui.

Cauze:: La baza bolii stă o alterare genetică, transmisă pe cale ereditară şi influenţată de factorii de mediu. Cauzele apariţiei acestei boli nu sunt cunoscute în întregime. Recent, un grup de cercetători de la Universitatea din Roma a reuşit să demonstreze originea poligenetică a bolii şi să identifice “defectarea” mai multor gene responsabile de activitatea celulelor keratocite, aflate în stratul extern al epidermei. Se presupune că genele care determină apariţia bolii sunt solicitate şi activate de infecţiile provocate de un virus din familia herpesului. Aceste infecţii duc la un dezechilibru imunitar, în care organismul nu mai este capabil să controleze boala.

Factori declanşatori::
Stres sau un eveniment psihoemotiv puternic;Traumatisme fizice (arsuri, cicatrice chirurgicale, lovituri întâmplătoare de mică intensitate, dar frecvente, în acelaşi loc);

Medicamente (pe bază de litiu, betablocante). Unele forme de steroizi pot duce la înrăutăţirea bolii în momentul reducerii dozajului sau al suspendării;Infecţii cu streptococ betahemolitic (amigdalite);Alimentaţie lipsită de calciu;Dezechilibru hormonal – apare la vârsta pubertăţii, menopauzei;Alcoolism şi fumat.

 Tratamente naturale::Noni (Morinda Citrofolia) este un megafruct cu un conţinut de peste 160 vitamine, minerale şi alte nutriţionale.

Prin conţinutul său în substanţe nutritive şi multiplele sale efecte pozitive întrece toate aşteptările. Acest fruct tropical originar din Polinezia, Tahiti şi Insulele Hawai, este cunoscut şi utilizat de băţtinaşi de peste câteva secole, dar a devenit cunoscut în lumea largă în ultimele 2 decenii.

Multiplele efecte benefice ale fructului Noni derivă din substanţele componente: aminoacizi, enzime, vitamine, substanţe minerale, xeronină, proxeronină, scopoletină,  damnacantal. Are acţiune adaptogenă, motiv pentru care restabileşte activitatea celulelor disfuncţionale. Xeronina şi proxeronina scad pragul de percepţie a senzaţiei de durere, cauzate de artrite şi artroze, implicit artrita psoriatică.

Tratament : Noni – pulpă – 1-4 linguri / zi în cure de minim 3 luni; capsule / tablete – 1-3 capsule sau tablete /zi în cure de minim 3 luni; cataplasme / pomezi cu pulpă de fruct – aplicaţii locale pe zonele afectate cel puţin o dată pe săptămâna, repetitiv câteva luni.

Contraindicat femeilor gravide.

Din punct de vedere al debutului trebuie remarcat un aspect particular observat la copii: apariţia bolii, sub forma unor elemente mici, punctiforme, ca nişte picături (“psoriazisul în pictură”), generalizate, în urma unor infecţii acute ale căilor respiratorii superioare este un lucru extrem de rar la adulţi. Boala poate recidiva dacă sunteţi supuşi unor stări de stres, consumului de alcool sau folosiţi antiinflamatoare nesteroidiene.

Complicaţiile psoriazisului pot fi considerate mai degrabă forme clinice diferite: psoriazisul eritrodermic, pustulos, artropatic. Toate sunt forme de boală care pot surveni în cursul evoluţiei unui psoriazis “banal” sau se pot instala de la început ca atare. Necesită un diagnostic corect şi precoce, deoarece pot determina alterarea stării generale şi alte complicaţii.

În momentul de faţă, tratamentele în psoriazis nu vizează cauza (cauzele) deoarece acest lucru reprezintă încă o necunoscută, ci se limitează la metode de îndepărtare a scuamelor şi de limitare a eritemului tipic bolii. Există o serie de tratamente “dure” de tipul: Metotrexat, Ciclosporina, Retinoizi ce rezolvă pe perioade mai lungi problematica acestei boli, însă nu definitiv.

                                                                                                                                  

 Dr. Manuela UDREA