Boala celiaca, o afecţiune cronică ce este cauzată de indigestia de gluten, împiedică intestinul subţire să absoarbă anumiţi nutrienţi, provocând şi leziuni la acest nivel, fiind o afecţiune a sistemului imun pentru acele persoane. Simptomele care trebuie să te trimită la medic sunt: scădere sau creştere foarte mică în greutate după introducerea cerealelor în alimentaţie, inapetenţă, diaree, scaune urât mirositoare, balonări, dureri abdominale, paloare a pielii sau tendinţa de a sângera uşor. Leziunile provocate la nivelul intestinului subţire afectează absorbţia normală a nutrienţilor, în special a grăsimilor, calciului, fierului şi fosfaţilor (sindrom de malabsorbţie).
Glutenul este o masă proteică elastică şi vâscoasă prezentă în majoritatea cerealelor. Responsabil de dospirea pâinii şi a altor produse de brutărie, glutenul serveşte de liant alimentar. Glutenul se găseşte în boabele mai multor cereale, printre care grâu, orz, ovăz şi secară. În cazul grâului, reacţia alergică este îndreptată împotriva gliadinei (o fracţiune de proteină prezentă în glutenul din grâu). În cazul orzului, hordeina este toxică, iar pentru secară – secalina.
Boala celiaca mai poartă numele de celiachie, sprue celiac, enteropatie gluten sensibilă, enteropatia glutenică sau sprue nontropical.
Cercetările medicale din ultimii ani au identificat anumite gene care definesc o predispoziţie crescută pentru boală. Prezintă un risc crescut de a dezvolta boala persoanele care au o rudă de gradul întâi cu sprue celiac (mamă, tată, frate, soră, fiică sau fiu).
Factorii de mediu, precum infecţiile virale sau bacteriene, pot declanşa diferite modificări la nivelul intestinului subţire în cazul persoanelor predispuse genetic. Ingerarea alimentelor care conţin gluten declanşează apoi diferite reacţii imune, ce cauzează leziunile intestinale caracteristice bolii. Studiile genetice actuale se concentrează asupra legăturii dintre gene, factorii imuni şi de mediu ce caracterizează fiziopatologia bolii. Studiile realizate până acum nu au demonstrat vârsta reală de apariţie a bolii, precum şi mecanismul apariţiei complicaţiilor pe termen lung.
Simptomele caracteristice bolii celiace apar secundar leziunilor intestinale cauzate de ingestia glutenului. Acestea diferă de la un caz la altul, de la simptome uşoare care trec deseori neobservate, la simptome şi complicaţii severe care au un impact negativ asupra vieţii de zi cu zi. Unele dintre ele au caracter intermitent (apar şi dispar la un anumit interval de timp) deseori manifestate prin: balonare, meteorism, discomfort abdominal, scaun anormal, diareic, scăderi în greutate, în ciuda unui apetit normal,datorate tulburărilor digestive şi de absorbţie; fatigabilitate şi slăbiciune, anemii, vărsături; boala conducând frecvent la osteoporoză, amenoree, pubertate întârziată, tulburări de memorie şi concentrare, implicit tulburări psihice. Toate aceste simptome nespecifice, care pot apărea şi în alte afecţiuni, întârzie deseori diagnosticul bolii celiace.
Riscul apariţiei bolii este crescut în cazul familiilor cu antecedente heredo-colaterale semnificative. 10% dintre persoanele care au o rudă de gradul întâi cu boala celiacă dezvoltă la un moment dat boala. În cazul persoanelor predispuse genetic, boala celiacă poate fi declanşată de diferiţi factori de mediu, inclusiv infecţiile virale şi bacteriene.
Diagnosticul bolii celiace este deseori confundat cu alte afecţiuni, precum intoleranţa alimentară sau sindromul intestinului iritabil datorită simptomelor asemănătoare. Deseori diagnosticul bolii celiace este unul de excludere al celorlalte afecţiuni cu simptome similare dar care nu răspund la tratament. Examenul clinic şi testele de laborator stau la baza diagnosticului de boală celiacă. Diagnosticul este confirmat de efectuarea unei biopsii a intestinului subţire, intervenţie realizată în timpul endoscopiei digestive (explorarea video a tubului digestiv). Boala celiaca declanşează un răspuns imun sistemic cu apariţia în exces a anumitor anticorpi.
În cazul copiilor cu boala celiaca, poate fi necesară suplimentarea dietei cu fier şi calciu. Odată cu începerea dietei alimentare fară gluten, simptomele dispar de obicei după 2-3 săptămâni şi odată cu vindecarea leziunilor intestinale, absorbţia revine la normal.
Tratamentul şi evoluţia bolii – presupun evitarea totală a glutenului şi înlocuirea cerealelor cu gluten prin produse fabricate din cereale fără gluten toxic, la care se adaugă aditivi alimentari capabili să înlocuiască proprietatea de liant al glutenului. Etichetarea alimentelor de larg consum din comerţul alimentar obligă producătorii alimentari să declare existenţa glutenului. Deşi produsele fără gluten sunt absolut necesare pentru persoanele afectate de boala celiacă şi tot mai căutate, sunt puţine locuri unde le puteţi găsi, iar Farmacia Naturii, din dorinţa de ai ajuta pe cei afectaţi de boala celiaca, pune la dispoziţie alimente sigure, naturale, fără gluten, cum ar fi: făină, pâine, paste, dulciuri şi biscuiţi etc.
Medicaţia este necesară doar în cazul în care apar complicaţii severe ale bolii sau în cazul copiilor care au simptome persistente, în ciuda dietei fără gluten. Medicaţia este administrată până la remiterea simptomelor. Unele complicaţii, precum deficitul staturo-ponderal nu se pot trata prin administrarea medicamentelor. Rar, unii copii cu boala celiaca şi cu dietă fară gluten au nevoie de tratament cu medicaţie corticosteroidă pentru a reduce inflamaţia intestinală şi a îmbunătăţi absorbţia intestinală a nutrienţilor şi vitaminelor alimentare.
AMIGDALITA PRIVITĂ PRIN PRISMA NOII MEDICINE GERMANE
