SUBSTANŢELE ACTIVE DIN PLANTELE MEDICINALE
actiunea benefica a plantelor medicinale in sanatate
Cele mai importante grupe de substanţe active sunt:glucidele, pectinele, mucilagiile şi gumele, uleiurile grase, uleiurile esenţiale, rezinele, acizii organici, glicozidele, saponinele, materiile tanante, substanţele amare, vitaminele, alcaloizii, coloranţii vegetali, antibioticele şi fitoncidele, substanţele minerale.
Substanţa activă din plante acţionează asupra bacteriilor patogene, a unor virusuri şi ciuperci, având efecte antioxidante, antihelmintice, de stimulare a secreţiilor enzimatice la nivel digestiv şi un rol foarte important de modulare a sistemului imun.
http://www.farmacianaturii.ro/magazin/categorie-produs/ceaiuri-ecologice/
Ca mod specific de acţiune s-a demonstrat că, de regulă, componentele bioactive care acţionează sinergic, penetrează membrana celulară a speciilor de bacterii patogene pe baza proprietăţilor lipofilice şi determină catalizarea fosfolipidelor din membrana celulară. Alte modalităţi de acţiune se realizează prin liza membranei celulare şi vărsarea conţinutului celular, inhibarea pompelor ionice de transport, stoparea transcripţiei proteinelor şi inhibarea activităţii unor enzime.
Uleiurile esenţiale sunt un amestec de substanţe active a căror concentraţie variază în funcţie de plantă.
Acţiunea plantelor medicinale se bazează pe compoziţia chimică a acestora, pe componentele principale active şi pe activitatea sinergică a tuturor componentelor.
http://www.farmacianaturii.ro/magazin/categorie-produs/ceaiuri-ecologice/ceaiuri-aromatice/
SUBSTANŢELE ACTIVE DIN PLANTELE MEDICINALE
– hidrocarburile monoterpenice sunt hidrocarburi aromatizante cu 10 atomi de carbon şi se găsesc în marea majoritate a uleiurilor volatile. Ca şi structură chimică sunt alcătuite din H şi C. Aceste componente acţionează ca: stimulatoare ale sistemului nervos central, antiseptice, antiinflamatoare, corticozonică, decongestivă, detersivă, imunomodulatoare
– compuşii cu structură monoterpenică, saturată, nesaturată sau aromatizantă, caracterizaţi prin prezenţa uneia sau mai multora grupări hidroxilice respectiv:
- a) alcoolii terpenoidici, substanţe ce acţionează ca tonice asupra sistemului nervos central,
antiinfecţioase (bactericidă şi bacteriostatică, virulicidă, fungicidă, paraziticidă), imunostimulatoare, hipertermizante; cei mai întâlniţi sunt borneolul, cis şi trans-limonen epoxid, terpinen, dilleter component caracteristic uleiului volatil obţinut din iarba de mărar.
SUBSTANŢELE ACTIVE DIN PLANTELE MEDICINALE
Acţiunea bacteriostatică a alcoolilor monoterpenici se manifestă în diluţii de 1/800-1/2000, atât asupra speciilor de germeni gram pozitivi (de tipul Staphylococcus, Micrococcus, Streptococcus, Diplococcus, Corinebacterium etc.), cât şi asupra speciilor de germeni gram negativi (de tipul Escherichia, Klebsiela, Proteus, Pseudomonas, Niseria etc.) cu specificarea că acţionează diferit, de exemplu, geraniolul are acţiune asemănătoare cu timolul care, la rândul lui este mai activ decât carvacrolul; acţionează asupra florei intestinale saprofite având rolul de a evita proliferarea şi chiar distrugerea acestora, practic se diminuează cantitatea de micotoxine neurotrope circulante, care chiar în doze foarte mici au rol perturbator; au rol important în întărirea sistemului imunitar.
- b) fenolii terpenoidici. Din această categorie întâlnim: timol şi carvacrol glucozidele şi galactozidele carvacrolului şi timolului. Aceste componente bioactive sunt cele mai importante din punct de vedere al activităţii farmacodinamice acţionând ca şi componente prim active (Gill C., 1999 citat de Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie ). Au gradul cel mai mare de toxicitate, dar timolul este de 18 ori mai puţin toxic decât carvacrolul (Wichtl M., 1994; Istudor Viorica, 2001).
Timolul şi carvacrolul sunt substanţe solubile în alcool. Sunt constituenţi chimici electropozitivi cu deficit electronic care generează curenţi negativi. Au proprietatea de a imprima proprietăţi tonice şi stimulente uleiului volatil în care se găsesc (Istudor Viorica, 1988, 2001). Fenolii terpenoidici (timolul, carvacrolul) sunt buni antiseptici în infecţiile intestinale cu acţiune superioară alcoolilor (Istudor Viorica, 2001).
http://www.farmacianaturii.ro/magazin/categorie-produs/ceaiuri-ecologice/tratament-naturist/
SUBSTANŢELE ACTIVE DIN PLANTELE MEDICINALE
Mecanismul de acţiune al compuşilor monoterpenici asupra germenilor patogeni este strâns legată de gradul de disociere al lor, soluţiile acestora având un pH acid, iar cu cât aciditatea lor este mai mare şi puterea de acţiune este mai mare. Din punct de vedere farmacocinetic aceste substanţe sunt absorbite la nivel digestiv, se leagă enzimatic de o oză, intrând în circuitul sanguin, legându-se apoi cu o proteină serică, ajung la ficat unde
suferă o serie de transformări după care ajung să fie eliminaţi pe cale renală. Interesant de reţinut este faptul că doar o fracţiune foarte mică va trece nemodificată în sânge după procesele hepatocitare, fracţiune care este activă farmacodinamic (Istudor Viorica, 2001).
– esterii terpenoidici şi neterpenoidici (substanţe electronegative cu o hidrosolubilitate scăzută) au acţiune sedativă, de regulă pe cale neurovegetativă; antiinflamatoare; antispastică; antalgică;
– oxizii monoterpenici sunt derivaţi oxigenaţi ai terpenelor, dintre care cel mai răspândit este 1-8-cineol sau eucaliptolul. Oxizii au pe scheletul monoterpenic grefat o punte oxidică, sunt substanţe electropozitive de intensitate mică până la medie, au o hidrosolubilitate medie. Izolat cineolul are acţiune antibacteriană (este activ pe Staphilococcus aureus), antivirală, eupeptică, stomahică, antifungică, imuno-modulatoare (cineolul, după Lee şi col., 2004, creşte γ-globulinele dar scade γ-euglobulinele), antiinflamatoare, antiparazitară, manifestă fenomene de toxicitate chiar la doze foarte mici.
Acţiunea cineolului este mărită de o serie de compuşi secundari, respectiv: cetone, alcooli, α- pinen, care determină o activitate mult mai puternică şi o toxicitate mai redusă decât a cineolului pur (Istudor Viorica, 2001).
– cetonele monoterpenice sunt substanţe care au o funcţiune ceto pe o structură monoterpenică. Cele mai întâlnite sunt camfora, carvona şi verbenona.
Din punct de vedere fizico-chimic sunt compuşi negativanţi, ionizabili, lichizi, buni solvenţi pentru celelalte componente ale uleiului volatil, cu proprietăţi atât stimulatoare cât şi sedative asupra SNC, antiinflamatoare, mucolitice, lipolitice, antiinfecţioase, antivirale (atât de distrugere cât şi de protecţie împotriva reinfestării), imunomodulatoare generale, cito-histo-poetice, colecistochinetice (caracteristică specială a carvonei)( Istudor Viorica, 2001).
Cetonele au acţiuni importante asupra organismelor, respectiv acţiune antiinfecţioasă (antibacteriană, antivirală, antifungică, antiparazitară), acţiune care se bazează pe nucleofilia biologică a cetonelor faţă de grupările amino şi tiol, ale unor situsuri active ale unor enzime esenţiale vieţii acestora, inducând alchilări ireversibile ce conduc la oprirea multiplicării agenţilor infecţioşi (Wictl M.,1994; Istudor Viorica, 2001). Acţiunea farmacocinetică se bazează pe afinitatea cetonelor pentru lipide, iar metabolismul lor este greu de descifrat. Astfel, la un studiu efectuat pe uleiul volatil de rozmarin (cu un conţinut de verbenonă de 25 %), cercetările au dus la concluzia că cetonele fixează un atom de oxigen la legătura etilenică, cu formarea unui epoxi-derivat (verbenona se transformă în liponă), apoi se produce scindarea legăturii catenei izopropilice cu refacerea structurii monociclice şi sunt eliminate hepatic sau renal (Istudor Viorica, 1988). Biogenetic, carvona are ca precursor α-felandren, a cărui concentraţie creşte în plantă până la înflorire, ca apoi să scadă, sintetizându-se carvona, a cărei concentraţie ajunge la maxim în fructele mature. Dilleterul dispare din compoziţia uleiului volatil din fructe (Eliu- Ceauşescu V., 1988).
– sesquiterpenoidele cuprind:
- a) alcoolii sesquiterpenici cu acţiune specifică antidepresivă şi sedativă; aceste substanţe sunt alcătuite din 15 atomi de carbon şi conţin o grupare alcool şi însoţesc de regulă alţi compuşi care sunt în cantitate mai mare în unele uleiuri volatile. Sunt compuşi lichizi, incolori, de hidrofilie medie, cu potenţial electric pozitiv şi reactivitate chimică medie. Au proprietăţi diferite de ale alcoolilor monoterpenici, iar ca acţiuni farmacodinamice sunt cardiotonice, neurotonice, antidepresive, sedative, antispastice, antimicotice în special prin spatulenol, care acţionează sinergic cu cetonele monoterpenice (Istudor Viorica, 2001).
- b) hidrocarburile sesquiterpenice au 15 atomi de carbon ce însoţesc de regulă compuşii monoterpenici în uleiurile volatile, sunt substanţe lipofile lichide, insolubile în apă, au acţiune antiinflamatoare, antialergică şi emenagogă.
– acizii polifenol carboxilici fac parte din grupa heterozidelor, sunt compuşi cu structură acetalică, rezultată din esterificarea oxidrilului glicozidic al unei oze cu un alcool, fenol, tiol sau cu o bază azotată prin intermediul funcţiunilor -OH, -SH, -NH2. Partea neglucidică se numeşte aglicon, iar cea glucidică glicon.
Heterozidele sunt substanţe solide cristalizate, de regulă, incolore, cu gust mai mult sau mai puţin amar, solubile în apă şi în unii alcooli. Rolul fiziologic al acestor substanţe este de a-şi solubiliza metaboliţii lipofili în vederea difuzării acestora din plasmă în vacuole ori prin membranele celulare, ajungând în organele de rezervă.
Din această grupă de compuşi întâlnim o serie de heterozide fenolice cum ar fi: acizii rosmarinic, cafeic, gentizic, vanilic, siringic (Istudor Viorica, 2001).
Acidul rosmarinic este de fapt o depsidă obţinută prin esterificarea acidului 3,4-dihidroxi-fenil-lactic cu acidul cafeic. Mai este denumit şi acid labiatenic, are proprietăţi antioxidante, anihilează acţiunea radicalilor oxid şi peroxid ce intervin în procesele infecţioase şi de îmbătrânire, activează circulaţia cerebrală.
Compuşii de tipul chimic prezentat au o serie de efecte terapeutice cu acţiune în special hepatoprotectoare, coleretică, colecistokinetică şi antioxidantă, antialergică dar şi bacteriostatică faţă de Salmonella, Staphylococcus şi Proteus (Istudor Viorica, 2001).
Sănătos și fericit
– compuşii triterpenici sunt de fapt saponozide triterpenice cu structura chimică pentaciclică şi acţionează farmacodinamic ca imunostimulatoare, antimicrobiană, antimicotică, antiinflamatoare (datorită inhibării ciclooxigenazei), tonică, anabolizantă, hipoglicemiantă, hepatoprotectoare, antiseptic-urinară etc. (Istudor Viorica, 2001; Robu T., 2004). Au resorbţie scăzută dacă sunt administrate separat pe cale orală, dar prin fenomenele iritative produse asupra mucoasei de la nivelul tubului digestiv determină creşterea nivelului secreţiilor şi favorizează absorbţia altor substanţe active. Se pare că unii acizi (ursolic şi oleanolic) intervin în ameliorarea bolilor de metabolism produse de colagen (Istudor Viorica, 1998, 2001.)
– rezinele sunt reprezentate de un amestec de compuşi organici rezultaţi de regulă în urma metabolismului secundar al compuşilor terpenici din uleiul volatil şi au rol principal de apărare contra diferitelor infecţii (Istudor Viorica, 2001);
– saponinele sunt substanţe naturale de structură sterolică sau triterpenică care formează cu apa soluţii coloidale ce spumifică la agitare. Sunt considerate substanţe toxice. Se utilizează în terapeutică doar saponinele triterpenice care au resorbţie scăzută, dar care, prin fenomenele iritative produse asupra mucoasei enterale, determină mărirea secreţiilor gastrice o dată cu o mai bună absorbţie a altor componente active (Istudor Viorica, 2001).
– mucilagiile sunt heteropoliozide cu structură mai puţin cunoscută, se găsesc de regulă în membrană sau în vacuole ca substanţe de rezervă. Au acţiune în special demulcentă datorită stratului coloidal pe care îl formează cu apa, laxativă, antiinflamatoare, imunostimulatoare, sunt medii de cultură favorabile pentru dezvoltarea florei intestinale şi activează peristaltismul intestinal.
– substanţele amare sunt substanţe ternare netoxice cu gust puternic amar care determină o creştere a secreţiei gastrice (dacă sunt administrate separat pe cale orală). Administrate o dată cu hrana pot declanşa creşterea secreţiilor gastrice precum şi stimularea motricităţii stomacului şi intestinului subţire (Istudor Viorica, 2001);
– flavonoidele sunt substanţe fenolice naturale ce conţin o serie de pigmenţi vegetali (factori de permeabilitate); acţionează prin legarea cu proteinele intracelulare, au proprietăţi antiinflamatoare, antialergice, antioxidante. In vitro au rol de inhibitor al enzimelor implicate în procesul inflamator, sunt hepatoprotectoare, hipocolesterolemiante, diuretice, antibacteriene, antivirale, antifungice, scad timpul de sângerare, potenţează activitatea vitaminei C (Pârvu C., 2000; Istudor Viorica, 2001);
SUBSTANŢELE ACTIVE DIN PLANTELE MEDICINALE
– carotenoidele sunt pigmenţi de natură terpenoidică, alcătuiţi din unităţi izoprenice, de culoare galbenă, portocalie, roşie sau violetă, găsite de regulă în ardeiul iute. Din punct de vedere chimic, sunt hidrocarburi nesaturate, cu 20-50 de atomi de carbon, sau derivaţi oxigenaţi ai acestora, biosintetizate doar de plante. Carotenoidele se găsesc în toate ţesuturile plantelor superioare însoţind, de regulă, clorofila şi sunt localizate în complecşii proteici ai fotosistemelor membranelor protectoare. Carotenoidele sunt substanţe solide cristalizate, puternic lipofile, solubile în solvenţi organici, uşor oxidabile. Ca şi acţiuni farmacodinamice au rolul de a preveni afecţiunile degenerative ale pielii şi mucoaselor prin reglarea multiplicării celulare, intervin în elaborarea rodopsinei, stimulează formarea de anticorpi, influenţează funcţiile tiroidei, au efect antioxidant, împreună cu vitamina E au efect anticanceros, sunt surse vegetale de vitamina A (Istudor V., 2001).
SUBSTANŢELE ACTIVE DIN PLANTELE MEDICINALE
Ce este clorofila?
Clorofila a mai fost numită şi rază solară lichidă pentru că absoarbe energie de la soare
Un pigment rezultat prin fotosinteză, prezent în majoritatea plantelor, algelor şi în cianobacterii. Clorofila a mai fost numită şi rază solară lichidă pentru că absoarbe energie de la soare. Clorofila este localizată în cloroplaste – organite caracteristice celulelor vegetale.
Numele acesteia derivă din limba greacă (chloros = verde; phyllon = frunză). Pigmenţii sunt compuşi chimici care se formează doar la anumite lungimi de undă din lumina vizibilă. Există trei clase principale de pigmenţi implicaţi în fotosinteză: clorofilele – pigmenţii verzi; carotenoidele – pigmenţii de culoare roşie, portocalie sau galbenă; antocianele. Toţi aceşti pigmenţi sunt întâlniţi sub formă de cromoproteine (complex pigment-proteine), având o componentă proteică şi una non-proteică .
Iniţial, s-a presupus că există un singur tip de clorofilă, dar în 1864 Stokes a relevat, prin intermediul spectroscopiei, că aceasta este un amestec.
În 1912, Willstatter et al. au demonstrat că clorofila este un amestec de doi compuşi liposolubili, clorofila a şi clorofila b.
Astăzi este cunoscut faptul că există mai multe tipuri de clorofilă, cea mai importantă fiind clorofila a.
Toate plantele, algele şi cianobacteriile conţin clorofilă a.
Clorofila a este comună tuturor organismelor eucariote în care se desfăşoară procesul de fotosinteză, un proces important prin care plantele, algele, protozoarele şi unele bacterii convertesc energia solară în energie chimică. Energia chimică este utilizată apoi la formarea de glucide sau la fixarea azotului în aminoacizi. În fine, majoritatea organismelor vii depind de energia produsă prin fotosinteză pentru hrana lor, aceasta devenind un factor crucial pentru viaţa pe Pământ. Fotosinteza este responsabilă, de asemenea, de producerea oxigenului care alcătuieşte o mare parte din atmosfera Pământului.
Fragment din cartea Sanatate si arginti prin folosirea si cultivarea a 7 plante binecuvantate,autor Barbu Iuliana