Adio Dializa ?
Bicarbonatul ca alternativa la dializa in cazurile de insuficienta renala.
După un articol de Antje Bultmann, apărut în revista „raum&zeit” Nr. 170 din Martie-Aprilie 2011
Peste 65.000 de persoane, în Germania, sunt supuse procedurilor de dializă în mod regulat. Marea majoritate a lor este recunoscătoare acestei tehnici care le permite să-şi trăiască mai departe viaţa, chiar şi aşa, cu neajunsurile respective. Desigur, pacienţii care suportă dialize sunt îngădiţi în desfăşurarea normală a vieţii lor, iar costurile pentru aceste dialize sunt uriaşe.
De peste 35 de ani însă există o alternativă spectaculos de simplă, [la dializa (n.n.)] care este cu mult mai puţin costisitoare şi care de asemenea este mult mai uşor de suportat pentru pacienţi. Din păcate nimeni nu vrea să audă ceva despre această metodă alternativă. Nimeni din cei implicaţi în medicina şcolastic-alopată.
De ce oare? Sau mai bine zis… Qui bono? (Cine profită?)
Totul a început cu o fericită neglijenţă, care i-a atras atenţia şi deschis noi căi de cercetare Profesorului Dr. Med. em. Klaus Friedrich Kopp. Şi pentru ca să nu cumva le vină vreo idee adepţilor alopaţiei, şi să acuze din nou de „şarlatanie”, am sa va spun mai întâi, pe scurt, care sunt calificările şi competenţele Domnului Profesor Doctor Kopp.
Născut în 1935, este medic specialist în medicină internă, cu specializare în nefrologie. A studiat printre altele în Paris, Aberdeen şi la Universitatea Goethe din Frankfurt. Acolo a şi creat un centru de dializă cu aparatură creată de el însuşi. În 1970 primeşte o catedră de Profesor la Universitatea Utah din Salt Lake City (USA), unde şi-a continuat cercetările sub îndrumarea celebrului descoperitor al rinichiului artificial, olandezul Willem Johan Kolff. În 1973 este chemat la Universitatea Tehnică din München unde devine directorul Centrului de nefrologie de la Clinica „rechts der Isar”, ocupându-se intensiv în continuare de dializă şi de transplantul de rinichi, pâna la pensionarea sa în anul 2000.
Deci nu este vorba de un medic naturist, alternativ, şarlatan, chinez, şaman, homeopat sau mai ştiu eu ce, stimaţi Domni Alopaţi. Este unul de-ai Dumneavoastră. Dar în mod sigur unul care-şi iubeşte meseria cu adevărat, astfel încât se îngrijeşte de pacient, şi nu de plic.
O întîmplare „norocoasă”
Şeful Clinicii de urologie de la Clinica „rechts der Isar” l-a chemat pe Dr. Kopp pentru unul dintre pacienţii internaţi în Clinică, ai cărui rinichi se „blocaseră” în urma unei operaţii ample de litiază renală. Pacientul practic nu mai putea elimina urina. Colegii de la urologie încercaseră deja toate metodele cunoscute (lor), spre exemplu administrarea masivă de infuzii şi diuretice, în scopul de a debloca rinichii pacientului, de a-i aduce din nou în stare de funcţionare. Deseori aceste metode sunt folositoare. Dar atunci când aceste metode nu ajută, se crează un foarte mare pericol pentru pacient şi pentru viaţa acestuia.
Lichidul (care nu poate fi eliminat) se adun mai întâi în picioare şi de acolo treptat creşte nivelul „apei” până la plămâni, putând astfel provoca sufocarea pacientului. De asemenea substanţele conţinute în mod normal în urină (ca de exemplu Creatinul) şi care tot în mod normal sunt eliminate din organism odată cu acest lichid, rămân în organism, provocând în cele din urmă o otrăvire a acestuia. Şi aceasta încă nu este totul: simulta cu această acumulare de apă şi substanţe toxice se produce si acidoză, deci ţesuturile şi sângele devin din bazice, acide, deoarece ştim că urina este acidă, nu? Ori această acidoză pune în pericol foarte serios viaţa pacientului. Toate aceste lucruri îi erau foarte clare Profesorului Kopp, astfel încât în cazul la care facem referire, el a încercat mai întâi neturalizarea acidozei.
Mecanismul de „revărsare” (overflow) al rinichilor
Kopp i-a aplicat deci pacientului o perfuzie cu o soluţie ce conţinea 8,4% natriu-hidrogencarbonat (sinonim cu natriu bicarbonat), aşa cum se obişnuieşte în medicina intensivă. Natru-hidrogencarbonatul este o substanţă care se găseşte în mod natural în sânge şi cu ajutorul căreia organismul menţine în echilibru balanţa bază-acid. Între timp Kopp a început să studieze valorile analizelor de sânge sosite de la laborator şi a uitat să închidă clama de la tubul pungii cu perfuzie. Rezultatul a fost că în pacient au fost introduse suplimentar, prin perfuzie, 200 ml de soluţie de bicarbonat mai mult decât este permis în teoria şi manualul de urologie.
Acest lucru era considerat ca fiind foarte periculos (creşterea nivelului de bicarbonat peste o anumită valoare) astfel încât Kopp, evident stânjenit şi cu un sentiment clar de „penibil”, a efectuat imediat o măsurătoare a pH-ului urinei pacientului. Spre surprinderea sa, Kopp a constatat că urina pacientuluii, care până la acel moment era acidă, devenise subit bazică (alcalină), cu o valoare pH de 8,0. Aceasta însemna că urina pacientului trebuia să conţină acuma şi bicarbonat.
„Am încercat, cu ajutorul unui diuretic, să elimin surplusul de bicarbonat din sânge” relatează Kopp. „Spre marea mea surprindere, rinichii şi-au „deschis porţile” (în sensul că s-au deblocat, şi-au dat drumul) iar pacientul a început să urineze ca un campion mondial, ajungînd la circa 20 de litri în 24 de ore”.
Astfel pacientul a fost eliberat nu numai de pericolul acumulării apei, dar şi de cel al intoxicării prin substanţele conţinute în urină. Toate substanţele toxice au fost eliminate. Iar dializa a devenit inutilă! Desigur că Profesorul Kopp a urmat şi cercetat această „cale” deschisă întâmplător, printr-o neglijenţă, astfel confirmându-se faptul că în cazul unei depăşiri a cantităţii de natru-bicarbonat din sânge se declanşează un mecanism de „revărsare” al rinichilor, mecanism care fusese de fapt deja din anul 1949 semnalat şi descris de către Robert F. Pitts, medic american celebru pentru cunoştinţele sale asupra rinichilor şi a metabolismului acestora, mai ales în ceea ce priveşte aciditatea , alcalinitatea, electroliza şi administrarea apei. Doar că aceste foarte preţioase cunoştinţe ale lui Pitts fuseseră date uitării până când Kopp nu a uitat el însuşi să închidă la timp clama aparatului de perfuzie.
Kopp a ajutat peste 300 de pacienţi
Din 1974 şi până în 2000 Profesorul Kopp a putut prin metoda sa să ajute peste 300 de pacienţi pe care i-a scutit de neplăcerile cauzate de dializa. Prin aceasta au fost economisite şi costurile foarte ridicate ale dializelor respective, iar pacienţii au scăpat şi de neplăcerile sociale şi psihice pe care le aduce cu sine dializa.
Chiar şi un tigru de la Circul Barum, grav rănit şi care drept urmare suferea de o insuficienţă renală acută a putut fi eficient ajutat prin această metodă. Un tigru desigur că nu poate fi suspus unei dialize! Acest tigru este până în prezent singura felină mare care a supravieţuit unei insuficienţe renale acute, iar animalul trăieşte şi astăzi în Parcul Serengeti de lângă Hanovra.
Kopp a efectuat şi o serie de experienţe cu şoareci cărora li se provocase artificial o insuficienţă renală acută. În grupul de animale terapiat după schema cu bicarbonat a lui Kopp aproape toate animalele au supravieţuit, în timp ce din grupul de control (neterapiat) nu a supravieţuit nici un animal.
Şi cu toate acestea, descoperirea şi metoda terapeutică a lui Kopp a fost şi este în continuare ignorată, şi nu există nici un medic (referire se face aici la situaţia din Germania) care să fi preluat şi aplicat metoda terapeutică a lui Kopp.
„După pensionarea mea în anul 2000, totul a fost complect şters cu buretele” ne spune Profesorul Kopp. Succesorul său la Clinica de urologie nu cunoaşte altă metodă decât dializa care a fost pentru prima oară introdusă ca terapie de către Willem J. Kolff în 1945.
La vremea respectivă desigur că această metodă, dializa, a reprezentat un mare progres şi o şansă de supravieţuire pentru foarte mulţi pacienţi. Dar totuşi şi până în ziua de astăzi au rămas pe mai departe riscurile pe care această metodă le aduce cu sine, respectiv relativ marea rată de deces, precum şi permanentul risc de contaminare a sângelui care este reintrodus în organism.
Dializa
Dar să vedem acuma un pic mai îndeaproape ce este cu această dializa. Dializa este aplicată atunci când rinichii, ca urmare a unei insuficienţe renale acute sau cronice, nu mai pot elimina din corp apa (urina) şi produsele reziduale rezultate în urma metabolismului. Acest lucru poate avea urmări deosebit de grave, ce pot conduce la decesul pacientului. Astfel de situaţii de „cădere a rinichilor” pot apare în diferite cazuri, ca urmare a unor alte afecţiuni (diabet, afecţiuni cardiace, după operaţii foarte grave, grele sau complicate) sau ca urmare a unor traume (accidente grave, situaţii de şoc, infarct cardiac, arsuri sau otrăviri grave). De multe ori o astfel de „cădere” a rinichilor este relativ târziu remarcată.
În cadrul dializei, un „rinichi artificial” efectuează necesara curăţire a sângelui. Desigur însă că această procedură afectează calitatea vieţii persoanei respective. Un pacient cu insuficienţă renală cronică trebuie să efectueze 3-4 dialize săptămânal, în cadrul cărura trebuie să fie conectat pentru timp de mai multe ore la tuburile care preiau şi apoi reintroduc sângele în organism. Această „spălare a sângelui” [prin dializa (n.n.)] desigur că împovărează organismul în întregul său şi aduce cu sine complicaţii cum ar fi durerile de cap, ameţelile, căderile de tensiune sangvină sau dereglările de ritm cardiac. Pe deasupra pacientul respectiv trebuie să se supună unui ritm de viaţă şi unui regim alimentar deosebit de sever. Asta pe de o parte.
Pe partea cealaltă avem însă o categorie de indivizi care este foarte mulţumită şi satisfăcută de metoda dializei. Sper că nu este cazul să vă spun la cine anume mă refer, nu? La cei care….. QUI BONO! [au de castigat din dializa (n.n.)] Căci dializa este una dintre terapiile cele mai scumpe şi care este recunoscută şi plătită de către Casele de Asigurări de Sănătate.
Pro pacient cronic (aici vă descriu desigur situaţia din Germania) dializa costă 1.000 de Euro lunar, ceea ce pentru Germania înseamnă anual circa 3,5 miliarde de Euro. MILIARDE! În Germania există circa 65.000 de pacienţi care necesită o permanentî curăţare a sângelui [prin dializa (n.n.)], iar tendinţa este în greştere.
Pe deasupra mai trebuie aici să calculăm şi pacienţii cu insuficienţă renală acută, pentru care este necesar, timp de două până la patru săptămâni, în funcţie de necesităţile medicale intensive, dializa şi terapii de circa 1.000 de Euro zilnic!
Revoluţionara metodă a Profesorului Kopp ar face ca această împovărătoare şi scumpa dializa să nu mai fie necesară în foarte multe cazuri. În ciuda nenumăratelor articole publicate de către Profesorul Kopp în jurnalele medicale de specialitate, această metodă alternativă este pur şi simplu ignorată de către medicina clinică. Şi este de asemenea de neînţeles de ce nici Casele de Asigurări de Sănătate nu iau această metodă în considerare, atâta timp cât dializa este o metodă foarte costisitoare iar aceaste Case se vaită în permanenţă că nu au destui bani. Păi cu asemenea sistem medical, nici n-au cum să aibă destui bani! Casele ar putea economisii enorme sume de bani iar pacienţii ar putea avea un standard de viaţă cu mult mai bun decât cel care rezultă ca urmare a dializei. De asemenea rata de mortalitate în rândul pacienţilor dializaţi ar scădea simţitor.
De ce nu există nici un interes…..
a) Din partea corpului medical
Metoda terapeutică a Profesorului Kopp presupune o destul de mare diferenţiere. Nu este suficient să administrezi oareşce tablete sau infuzii şi perfuzii şi apoi să aştepţi liniştit. În mod deosebit la pacienţii cu insuficienţă renală acută este necesară o continuă supraveghere şi un continuu control din partea medicului. Balanţa acid-bază joacă în cadrul insuficienţei renale un rol hotărâtor. Conform metodei dezvoltate de Kopp trebuiesc controlate permanent valorile de laborator ale sângelui şi urinei, în coordonare cu greutatea corporală a pacientului. Apoi trebuieşte individual exact calculat, ce cantitate şi în ce modalitate (oral sau intravenos) trebuieşte administrată (deci, de la caz la caz, de la individ la individ!). În cazul insuficienţei renale cronice de regulă este suficientă administrarea orală de bicarbonat. În consecinţă deci, o terapie care implică activ şi de durată prezenţa,atenţia şi efortul medicului.
Deci, astfel stând lucrurile, iată părerea Doctorului Q.B. (personaj imaginar Qui foarte bono ales):
„Acuma, o astfel de metodă presupune ce eu să stau câteva ore, să-mi bat capul cu fiecare individ, să-l cântăresc, să-i verific valorile de sânge şi urină, adică să mă ţin după el cu borcănaşul până face pipi, nu? După aia să calculez cât bicarbonat trebuie pus în… prăjitură, nu? Şi dacă greşesc socoteala şi pacientul dă ortul popii, cine mă acoperă? Atâta timp cât nu-i terapie standard recomandată de la Minister, nu-mi bag capul în laţ pentru 2-3 care nu pot urina. Ca doar nu d-aia am facut şcoală 6 ani, şi practică şi specializare, ca să calculez bicarbonatul unuia sau altuia. Dializa este de bază, domle. Îl legi la furtun şi după 2 ore o trimiţi pe soră să-i scoată ţeapa şi să-l trimită acasă. Şi p-ormă, cu câte procente mă aleg eu din bicarbonatul ăsta? Păi aşa dau faliment şi închid cabinetul, domle! Pentru mine şi pentru clinica unde lucrez, dializa este mult mai rentabilă, aşa că mai scutiţi-mă cu bicarbonatul vostru, bine?”
b) Din partea industriei farmaceutice
Industria farmaceutică realizează câştiguri enorme de pe urma dializei. Şi tocmai de aceea se îngrijeşte ca lucrurile să rămână şi pe mai departe tot aşa de „dializo-rentabile”. Pe pagina de Internet a firmei „Fresenius Medical Care”, una dintre cele mai mari firme în domeniul dializei se poate citi: „În indicele de bursă DAX firma Fresenius a obţinut un beneficiu de 9 procente, deci de 10,6 miliarde US-dolari pentru anul 2008, iar la închiderea anului acest beneficiu s-a mărit până la 14 procente, deci cu încă 818 milioane de dolari.”
Profesorul Kopp remarca: „Industria nu este deloc interesată în terapiile ieftine, căci nu are nimic de profitat de pe urma lor. Iar rata mare de mortalitate nu cade în sarcina şi responsabilitatea concernelor farmaceutice”.
Deci, astfel stând lucrurile, iată părerea Managerului q.b. (tot imaginar Qui este frate geamăn cu bono-ul ales mai sus):
„Păi, staţi un pic, ce-i cu prostia asta. Firma noastră de renume mondial vinde tehnologie de ultimă generaţie, pentru terapii moderne, pe bani frumoşi, nu? Sau ce credeţi, că sunt vânzător la Alimentara să mă ocup de … bicarbonat, auzi. Cum o să arate DAX-ul nostru anul viitor, dacă ne apucăm de vândut bicarbonat? Primitivilor, şarlatanilor, ALTERNATIVILOR…. să vă fie ruşine! Auzi ce prostie, bicarbonat!”
Metodele noi, simple şi ieftine, nu au nici o şansă
Iar acest lucru îl ştim şi îl simţim pe propria noastră piele cu toţii. Că pentru medici, clinici şi spitale, manageri şi concerne farma metoda lui Kopp nici nu intră în discuţie, nu este cazul să ne mire. Deşi, sincer vorbind, ar cam fi cazul să se mai schimbe un pic politica asta de făcut bani pe pielea noastră, nu?
Dar de fapt vroiam să vă mai prezint încă un ultim aspect interesant, la care cred că foarte puţini dintre Dumneavoastră s-au gândit. Şi anume, la poluarea mediului înconjurător provocată de dializa. Probabil că o să căscaţi ochii mari de tot, nu? Ei bine, aparatele de dializa trebuiesc curăţate permanent. În Germania există circa 1.100 de centre de dializa, ale căror aparate sunt curăţate permanent, frecvent, şi astfel ajunge în apa de canal clor în concentraţie extrem de periculoasă. Atunci când aparatele de dializa sunt curăţate, se formează un gaz otrăvitor de culoare galben-verzuie. Asociaţia de purificare a apei din Germania a semnalat de nenumărate ori că prin deversarea la canal a acestor substanţe, este pusă în pericol chiar sănătatea personalului din staţiile de purificare. Ori bicarbonatul nu este otrăvitor! Da, dar nici costisitor, şi deci nu aduce profit!
Metoda terapeutică a Profesorului Kopp este publicată în germană şi engleză, a fost prezentată la nenumărate congrese internaţionale precum şi în publicaţiile acestor congrese, a fost prezentată în conferinţe şi în publicaţiile de specialitate, deci este cunoascută! Ei şi, ce dacă!
Nu ne rămâne decât speranţa că poate, într-o bună zi, ea va fi aplicată spre folosul nostru. Deşi… Qui bono?
Traducere: Qui bono
În următorul număr al revistei „raum&zeit” (Numărul 171 din Mai-Iunie 2011) a apărut următoarea complectare din partea redacţiei, respectiv a Profesolului Kopp:
„La redacţie am primit o avalanşă de scrisori cu foarte multe întrebări din partea cititorilor, întrebări referitoare la articolul „ Adio dializa ”. Deoarece din articol nu reiese destul de clar faptul că procedura respectivă poate fi aplicată doar în cazul pacienţilor care NU au început încă procedurile de dializa, dorim în cele ce urmează să publicăm complectările şi precizările Profesorului Kopp cu privire la acest aspect:
„Procedura Kopp trebuieşte desigur aplicată ÎNAINTEA începerii terapierii prin dializa. Dar în zilele de astăzi predomină tendinţa de a se începe cu dializa foarte timpuriu. După părerea mea personală, chiar prea devreme. Cu 10-15 ani în urmă nu se gândea nimeni să înceapă dializa atât de timpuriu, asta poate şi datorită faptului că la vremea respectivă nu existau încă atît de multe locuri unde se putea face dializa. Astăzi se argumentează prin aceea că începând foarte devreme procedura de dializa se evită eventualele ulterioare complicaţii. Ceea ce nu este tocmai incorect.
De aceea desigur că există o serie de pacienţi la care, după o relativ timpurie dializa şi o relativ bună eliminare a „reziduurilor”, rinichii sunt din nou stimulaţi, asta desigur şi în funcţie de respectiva afecţiunea specifică. Iar în aceste cazuri este necesară terapierea afecţiunii primare a rinichilor, cum ar fi o pielo-nefrită prin terapiere antibiotică sau afecţiuni imunologice la care trebuie aplicată terapia imunologică indicată.
Conform experienţei de până acum aceste terapii au însă un mult mai mare succes în cazul în care se aplică metoda prezentată de mine, aceea de administrare a unei supradoze de bicarbonat, deoarece alimentarea cu sânge a rinichilor este în acest caz optimală.
Rămân cu speranţa că a sosit timpul ca această metode (prin supradozare de bicarbonat) să fie probată, testată şi analizată în studii clinice serioase, care să-i confirme eficacitatea şi multiplele posibilităţi de aplicare.”
(sursa: http://quibono.net)
Căutaţi mau multe:
- Produse cu etichete: afectiuni renale, antiinflamator renal, antiseptic renal, calculi renali, colica renala, depurativ, diuretic, drenor renal, edeme, infectie urinara, insuficienta renala, litiaza renala
- Suplimente nutritive – APARAT RENAL, URINAR
Un ficat slab sau obosit se află în incapacitate de a face eforturi suplimentare, tocmai de aceea atunci el va elimina insuficient aceste otrăvuri care ne intoxică. Pe de altă parte, un mare număr de celule hepatice sunt distruse în contact cu alcoolul, tutunul, cu anumite medicamente sau cu unele substanţe chimice. Dacă această distrugere este cotidiană, ficatul nostru se va micşora şi se va rigidiza gradat, riscând să fie atins de ciroză.
