Posted on Lasă un comentariu

De ce mirosul stârneşte amintiri?

produse-farmacia-naturii De ce mirosul stârneşte amintiri?

Atunci când mirosul de clor adie prin aer se întâmplă să ne amintim de o vacanţă petrecută pe marginea unei piscine. La fel se întâmplă şi cu mirosul de brad sau de cozonaci calzi care aminteşte mereu de Crăciunul din copilărie. De ce se întâmplă acest fenomen sau de ce mirosul stârneşte amintiri?

Lavanda uscata – ODORIZANT NATURAL

Pentru că nasurile noastre au un mod anume de a adulmeca nostalgia.

După ce mirosul intră în nas, acesta călătoreşte prin intermediul nervilor cranieni spre bulbul olfactiv care ajută creierul să proceseze mirosul. Bulbul olfactiv este parte din sistemul limbic, adică a centrului emoţional al creierului. Ca membru al sistemului limbic, bulbul olfactiv poate accesa cu uşurinţă amigdala care joacă un rol important în amintirea emoţională.

Simţul olfactiv are un impact puternic asupra amigdalei care procesează emoţiile. “Amintirile pe care le evocă sunt bune şi sunt mult mai puternice”, a explicat Howard Eichenbaum de la Universitatea din Boston. Tocmai această legătură strânsă dintre simţul olfactiv şi amigdală este unul din principalele motive pentru care mirosul dă naştere nostalgiei.

http://www.farmacianaturii.ro/magazin/categorie-produs/pernute-cu-plante-bio/pernute-antireumatice/

Dr. Ron DeVere, specialist în studierea tulburărilor de gust şi miros, susţine că atunci când oamenii încearcă să îşi amintească ceva în mod conştient tind să se concentreze pe detalii nu pe sentimente. “Când simţi un miros, s-ar putea nici să nu îl identific, dar totuşi îl asociezi cu unele amintiri”, a explicat acesta. De asemenea, există o legătură şi între sistemul olfactiv şi hipocamp, aceasta fiind critică pentru dezvoltarea amintirilor. Chiar dacă sistemul olfactiv interacţionează cu emoţiile şi centrii memoriei de la nivelul creierului, el nu este conectat şi cu alte regiuni.

“Mirosul ne trezeşte amintiri. El intră în părţile emoţionale şi ale memoriei, de la nivelul creierului, la fel cum cuvintele ajung în părţile de gândire”, a declarat dr. Ken Heilman, profesor de neurologie de la Universitatea din Florida.

http://www.farmacianaturii.ro/magazin/categorie-produs/pernute-cu-plante-bio/pernute-protectia-aurei/

Cu toate acestea, specialiştii spun că noi am evoluat bazându-ne pe văz, nu pe auz, motiv pentru care amintirile stârnite de simţul olfactiv nu sunt la fel de obiective ca cele bazate pe sistemul vizual.

Sursa: NBC News

Posted on Lasă un comentariu

Busuiocul în dificultăţi de vorbire

Busuiocul în dificultăţi de vorbire

Reţete primite prin credinţăHildegard+von+Bingen+wf_fasten_hildegard_g1

Hildegard von Bingen (1098 – 1179) a fost o călugăriţă benedictină la Disibodenberg, devenită ulterior stareţă, care s-a ocupat de discipline diferite ca: religie, medicină, biologie şi muzică. I-a fost greu în acele vremuri să se remarce în cercetare, dar a reuşit, cîştigînd aprecierea credincioşilor care credeau în viziunile ei. Călugăriţa a scris şi reţete şi sfaturi de sănătate.

Hildegard spune că omul este în mod natural sănătos, dar, prin modul de hrănire şi de trai, se poate îmbolnăvi.

Busuiocul în dificultăţi de vorbire

Pentru a ne păstra sănătatea, ea ne-a transmis şase reguli de aur:

o alimentaţie corectă, întoarcerea în natură, o proporţie echilibrată între somn, muncă şi mişcare, detoxifierea organismului.
Peste toate acestea se adaugă curăţirea sufletească prin credinţă.

Busuiocul în dificultăţi de vorbire

„Sufletul este, pentru corp, ceea ce sucul vieţii din măduva copacului este pentru un copac şi puterea sufletului îşi creează forma precum copacul îşi creează forma lui“, spunea această femeie acum 1.000 de ani.

Un principiu modern, aplicat în medicina actuală.
Deşi nu a fost niciodată canonizată, ci doar beatificată, stareţa a fost numită de credincioşi „Sfînta Hildegard din Bingen“, sau Sibila Rinului.

Busuiocul e bun pentru cei cu dificultăţi de vorbire.

„Un om căruia i s-a împietrit limba aşa că nu mai poate vorbi să-şi pună cîte o frunză sub limbă şi el îşi va recăpăta vorbitul.
Însă şi cine are febră puternică, să fiarbă busuioc în vin şi să pună ceva miere şi asta să strecoare şi să bea des pe stomacul gol înainte de masa de seară şi febra va dispărea“.
Bolile de stomac trec cu pelin negru, gătit în mîncare.
Cimbrul de grădină este leac pentru Parkinson.
Bolnavul trebuie să amestece pulberea acestei plante cu praf de chimen, praf de salvie şi apă fiartă cu miere şi să bea acest amestec după ce mănîncă.

Posted on Lasă un comentariu

Rusaliile la FARMACIA NATURII

Rusaliile  la FARMACIA NATURII Rusaliile la FARMACIA NATURII

„Gonim lucrurile necurate, ca sa ne ramana vetrele curate, ca roadele de roua din cer picate”

Provenita de la latinescul Rosalia, Rusaliile s-au suprapus peste praznicul crestin postpascal al Cincizecimii, al Pogorarii Sfantului Duh.

 

Sarbatoarea Rusaliilor sau Pogararea Sfantului Duh este o sarbatoare crestina care se praznuieste in duminica de dupa 50 de zile de la Sarbatoarea de Paste. In aceasta zi Sfanta se comemoreaza coborarea Sfantului Spirit asupra ucenicilor lui Isus Hristos. Dupa pogorarea Sa asupra Apostolilor, Sfantul Duh a ramas pentru totdeauna prezent, viu si activ in Biserica crestina.

Rusaliile  la FARMACIA NATURII

Crestinii sarbatoresc Rusaliile timp de 3 zile, in zona Moldovei si a Transilvaniei ,7 zile in zona Munteniei si a Olteniei iar in zona Banatului timp de 8 zile, fiind un prilej bun pentru o mica vacanta intr-o zona in care traditiile ne pot oferi un spectacol unic.

 

In mitologia romaneasca, Rusaliile sau Ielele sunt considerate fiinte fantastice, considerandu-se a fi fiicele lui Rusalim Imparat. Nu se cunoaste originea acestui mit, “iele“ nefiind un nume, ci pronumele personal feminin “ele“, rostit popular. Rusaliile, de altfel inzestrate cu puteri magice, indeosebi de seductie,  pot fi adeseori malefice, umbla in acele zile prin vazduh si pot provoca multe suferinte oamenilor: ii schimonosesc sau innebunesc pe toti cei ce nu le respecta zilele.

In Oltenia, legat de Rusalii este si faimosul  joc al Calusarilor, dans ritual specific oltenesc ce vine de la saritul peste foc pentru a scapa de iele.  Luni, in a doua zi de Rusalii, calusarii se duc la casele unde exista bolnavi in sat.  Dansul Calusarilor este cunoscut ca fiind remediul pentru vindecarea unui suflet care a privit “Dansul Ielelor” ce i-a luat mintile, acesta fiind singurul leac. Dansul Calusarilor este un dans pastrat din vechimi care urmareste sa indeparteze vraja picurata peste cel sedus si sa puna pe fuga ielele.

Rusaliile  la FARMACIA NATURII

In vremuri vechi, barbatii care umblau singuri noaptea, drumetii care riscau sa fie prinsi de magia noptii de Rusalii de catre Iele, purtau la brau usturoi, frunze de tei, pelin sau nuc, fire de busuioc, pentru indepartarea puterii misterioase a Ielelor .

 

In Banat, pentru a gonii Rusaliile, se organizeaza chiar si azi, in unele localitati, un ritual la care participa fecioare cu varste cuprinse intre opt si paisprezece ani. Dupa ce depun un juramant: „Am sa indeplinesc goana Rusaliilor pana voi iesi la hora si nimeni decat mine si ai mei sa nu stie, altfel Rusaliile sa ma pedepseasca”, acestea merg pe camp in vinerea dinaintea Rusaliilor si culeg flori din care impletesc cununi.

 

In noaptea de sambata, fetele se imbraca in alb si, fara sa scoata un cuvant, merg pe campul de unde au adunat florile si, dupa rostirea unui descantec ritualic: „Gonim lucrurile necurate, ca sa ne ramana vetrele curate, ca roadele de roua din cer picate”, isi pun cununile pe cap si danseaza vesele in hora.

Rusaliile  la FARMACIA NATURII

In Ardeal, un obicei unic in tara de Rusalii se tine in localitatea clujeana Batin. Aici se organizeaza “Impanatul boului“, eveniment ce consta intr-o procesiune care se desfasoara pe ulitele satului, personajul principal fiind un bou impodobit cu ghirlande de flori.

 

In fata parohiei, preotul satului il sfinteste, apoi da de baut participantilor. Boul este, la un moment dat, eliberat si, conform traditiei, o fecioara “il stapaneste”, apoi face de trei ori cu el ocolul unei mese, in incurajarile asistentei. Potrivit datinii, fata se va marita intr-un an.

 

Pe Valea Gurghiului satenii sarbatoresc in fiecare an, dupa Rusalii, obiceiul numit “udatul nevestelor”. Conform traditiei, numai femeile care vor fi udate vor fi mai sanatoase si mai frumoase.

 

In zona Brasovului, in satul Sona, ceata tinerilor ii colinda pe batrani.

 

In Bucovina, unde traditia se pastreaza mai bine, oamenii se duc la biserica pentru a sfinti crengi de tei si nuc, acestea simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, care s-a pogorat peste Sfintii Apostoli. Crengutele se agata apoi la streasina caselor sau la icoane. Ramurile de tei sfintite la Rusalii sunt pastrate peste vara pentru a putea fi folosite in practicile de alungare a furtunilor si a grindinei.

 

In varietatea obiceiurilor romanesti, Rusaliile ofera un spectacol aparte, cu manifestatii diferite de la o regiune la alta, putand fi observat cu ocazia minivacantei de Rusalii.

http://www.lapensiuni.ro

 

 

Posted on Lasă un comentariu

Efemeridele – dans al vietii si al mortii

Efemeridele – dans al vietii si al mortii

Dramatica si spectaculoasa in acelasi timp, viata de numai o zi a ciudatelor insecte numite efemeride a fost redata sublim in miturile popoarelor europene, printre care si cel roman.

Numite si rusalii ( dupa data in care isi fac scurta aparitie), micutele vietuitoare erau considerate intrupari ale tinerilor morti inainte a-si fi indeplinit menirea de soti sau sotii. Acestora li se acordase o zi din an, cea care corespunde unei mari sarbatori crestine, Pogorarea Sfantului Duh sau Rusalii, in care sa poata cobori pe pamant sub forta unor fiinte inaripate care sa traiasca pentru cateva clipe bucuria dragostei. Odata cu implinirea acestui moment, cei care se bucurasera de el urmau sa moara pentru a reinvia anul urmator in acelasi dans de o frumusete cruda.

Un mit rasfrant in realitate
Asemenea legendelor, efemeridele nu traiesc mai mult de o zi, singurul lor scop fiind acela de a se imperechea.
De altfel, fenomenul este unic in lumea vietuitoarelor, fapt ce i-a determinat pe multi paleontologi sa creada ca acest caracter al efemeridelor este unul arhaic.

Ele fac parte din ordinul Ephemeroptera, dupa termenii grecesti ephemeros=efemer si ptera=aripa, si sunt, in acelasi timp, descendente ale grupului stravechi de insecte numit Paleoptera, din care cele mai multe specii, multe dintre ele gigantice, au disparut de milioane de ani.

In prezent, peste 2500 de specii de efemeride sunt raspandite in toata lumea mai putin in Australia si Oceania. Spectaculosul lor dans poate fi privit si la noi in tara, in serile de iunie, cu precadere in Delta Dunarii si pe raul Tisa. In Ungaria, micile vietuitoare au primit chiar numele de “tiszavirag”, ceea ce s-ar traduce prin “florile Tisei”.

O cursa cu un final dramatic
In realitate, efemeridele traiesc intre 1 si 3 ani, dar numai in stadiul de larva. Numite si nimfe sau naiade (nimfe ale apelor dulci in mitologia greaca), larvele duc o viata exclusiv acvatica in cursul careia trec prin mai multe transformari majore.
Efemeridele – dans al vietii si al mortii

Ele traiesc in rauri sau lacuri cu apa curata (fiind foarte sensibile la orice forma de poluare), gasindu-se, in special, ascunse sub roci, plante sau chiar in sedimente. Hrana lor este constituita din algele si microorganismele acvatice care le asigura subtantele nutritive necesare dezvoltarii.

Pe parcusul anilor in care viata lor se desfasoara numai sub apa, efemeridele sufera mai multe schimbari, in care isi schimba invelisul exterior. Cu timpul, intre carcasa nimfei si invelisul nou format se acumuleaza gaze care o vor face pe aceasta sa iasa la suprafata, moment in care insecta este aproape matura.

Efemeridele – dans al vietii si al mortii

Pentru a-si putea indeplini scopul, efemeridele trec prin ultimul si cel mai dramatic proces de transformare, eliminarea invelisului exterior din care va aparea frumoasa insecta inaripata. Odata cu acesta, orice functie de supravietuire este inexistenta. Efemeridele nu se mai hranesc, aparatul lor bucal nu mai este functional, in timp ce tubul digestiv nu contine decat aer.
Urmeaza o cursa contracronometru care poate dura de la cateva ore pana la o zi, in functie de specie, in care unicul scop este reproducerea. Odata cu incheierea actului de imperechere, efemeridele mor lasand pe fundul apei ouale din care o noua generatie va iesi la lumina.

Pe parcursul vietii, atat la adapostul apelor cat si in afara lor, insectele sunt intr-un permanent pericol datorita numerosilor pradatori naturali. Ele constituie o sursa de hrana importanta pentru mai multe specii de pesti dar si pentru pasari. Cu toate acestea, mii de exemplare apar la suprafata an de an pentru a se contopi intr-un superb dans al vietii si al mortii.

Sursa- http://www.descopera.ro/

Posted on Lasă un comentariu

Leacuri contra varicelor

Leacuri contra varicelor                                                                                          URZICA

 

Venele umflate se ung mai întâi cu smântână proaspătă, apoi se presară puţin bicarbopnat de sodiu.

Separat, se opăresc tărâţe de grâu cu vin şi se formează o pastă care se aplică peste venele unse. Se aplică deasupra bandaje şi se stă în repaus, în pat, 1-2 ore.

Se bea şi ceai din flori de soc + pătlagină + păducel + frunze de dud + coada şoricelului + frunze de mesteacăn + urzică sau2 cani  ceai ECORITM SI 2 CANI CEAI ECOREN. Se bea seara, neîndulcit.

Tratament medicamentos:

multă apă şi aspirină vegetala 1-2  pe zi.Extractul uleios SALV 7 1 LINGURITA DE 3 ORI PE ZI ; Vitamina E – o capsulă pe zi.

Vitamina C: 1-2 comprimate pe zi;

SUPOZITOARE CU PROPOLIS  – un supozitor /zi, la 1-2 ore după scaune pe toată durata infecţiei.

Durerea se calmeazA IN  VARICE cu 1-2 COMPRIMATE CALMOPLANT(oral) sau 1-2 comprimate deNERVOSEDIN. Injecţii cu vitamina K – de sângerează, câte 1-2 fiole zilnic, timp în care se întrerupe administrarea Aspirinei.

Alte măsuripentru varice : repaus repetat de câte 20 minute, de câteva ori pe zi, cu picioarele ridicate cu 15-20 cm mai sus decât nivelul inimii. Se recomandă spălarea cu apă simplă, fără săpun. Comprese cu apă rece.

 

Jaleşul de grădină (Salvia Officinalis). Infuzie – se administrează intern: se beau 2 căni/zi. Infuzie din 5 g de frunze la 100 ml apă. Se administrează extern: comprese reci.

Păpădia (Taraxacum Officinale). Infuzie – se administrează intern: se beau 2-3 căni pe zi.

HRANA in varice

Fructe: căpşuni (cură), afine, castane comestibile, lămâie, mere (suc de mere, oţet), piersici.

Legume şi zarzavaturi proaspete: asmăţui, ţelină (frunze proaspete), seminţe de lobodă (când apar în asociere cu constipaţia), pătrunjel (frunze), măceşe, măcrişul iepurelui.

Cereale: orz verde, hrişcă.

Produse apicole: lăptişor de matcă, miere lichidă

Condimente şi suplimente alimentare: rozmarin, urzică, şofran.

Cure: cura cu tije de păpădie, cura cu tărâţe nr. 2, cura cu mere, cura cu sucuri de citrice amare, cura cu drojdie de bere, cura cu lămâie, cura cu sucuri şi crudităţi, cura cu macerat din fructe de pădure, cura cu mere (mai ales la persoanele supraponderale, cu adipozităţi în exces).

Altele: argilă (extern), păpădie (salată).

Leacuri contra varicelor

 

Remedii utile in varice

Rădăcină de tătăneasă – tinctură, este indicată în tratamentul varicelor prin badijonări locale, de 2-3 ori pe zi.

Frunze de pătlagină (Folium Plantaginis) – băi locale, călduţe, cu infuzie preparată din 30 g frunze la 1 kg de apă. Frunze proaspete de pătlagină aplicate local, după ce au fost strivite pe o planşetă, cu ajutorul unei sticle. Se schimbă de 2 ori pe zi.

Frunze de varză albă crudă, aplicate local, sub formă de comprese, în special în perioada de iarnă.

Răchitan (Herba Salivariae) – băi locale cu infuzie preparată din părţile superioare ale plantei (recoltate în timpul înfloririi) din care se folosesc 20-30 g la 1 kg de apă. Comprese cu infuzie concentrată.

Urzica (Herba Urticae). Infuzie, băi locale, comprese – cu infuzie concentrată.

În toate afecţiunile vasculare se utilizează seminţe, frunze, flori şi scoarţa arborelui.

Castan sălbatic (Semen Hippocastani). Pentru varice se recomandă unguente.

În alimentaţie, ca adjuvant în afecţiunile vasculare se recomandă pătrunjel (frunze şi rădăcini), tomatele, usturoi, varză, iar dintre fructe: afin, coacăz, castan dulce, lămâi şi portocale.

Leacuri contra varicelor

 

Afin – fructe + Hamei + Măcese + Pătlagină (frunze) + Răchitan + Păpădie + Urzică vie

SALV 7 ,Venofit

Tinctură de tătăneasă (ulcer varicos)

Extract din mlădiţe de afin, Extract din muguri de castan sălbatic (varice), Extract din muguri de nuc (favorizează cicatrizarea în ulcer varicos)

 

 

Posted on Lasă un comentariu

Alcoolismul

AlcoolismulALCOLISM

 

Intoxicaţie acută sau cronică generată de abuzul repetat şi în cantităţi mari de băuturi alcoolice cu urmări patologice la nivelul diferitelor organe: gastrita alcoolică, congestia ficatului cu evoluţie către ciroză, miocardită alcoolică, degradări pshice, scăderea intelectului şi a capacităţii de muncă.

 

Plante medicinale indicate in alcoolism

 

Ardeiul iute (Capsicum Anuum). Tinctură medicinală de 29 grame de ardei în 100 ml  alcool, perioada de macerare va fi de 8 zile. Se administrează intern: din tictura preparată se pun 10-30 picături într-un ceai amar de anghinare, unguraş sau ţintaură. Se foloseşte în curele de dezalcoolizare.

Cătină albă (Hippophae Rhammoides). Infuzie – 2 linguri de fructe zdrobite la 500ml apă. Se administrează intern: se bea fracţionat pe parcursul unei zile. Cura durează până la dezintoxicare.

Coacăzul negru (Ribes Nigrum). Decoct, din o linguriţă de frunze uscate la 200 ml apă, timp de 5 min. Se administrează intern. Se bea o jumătate din cantitate dimineaţa şi cealaltă jumătate seara. Cura durează 30 de zile.

Drojdia de bere (Sacharomices Cerevisiae). Se foloseşte ca atare. Se administrează intern: câte 70 grame pe zi, până la dezintoxicare.

Măceşul ( Rosa Canina). Decoct din două linguri de fructe zdrobite la 500 ml apă, timp de 5 min. Se administrează intern: cantitatea se bea fracţionat, pe parcursul unei zile. Cura durează până la dezintoxicare.

Pedicuţa (Lycopodium Clavatum). Infuzie din 5 grame din părţile aeriene ale plantei la 150ml apă. Se administrează intern: se bea la o oră după micul dejun.

Salcia (Salix Alba). Infuzie din 10 grame de frunze la 200 ml  lapte. Se administrează intern: la nevoie, în stările de agitaţie şi tulburări de comportament.

Ardeiul (Caspicum Anuum – var. Cayanne, fam. Solanaceae)indicat  in alcoolism

Proprietăţi şi indicaţii:

Intern – în doze mici ajută la stabilirea unei digestii normale, iar în doze mari are acţiuni purgative: vitaminizant. Decoctul de ardei iute este folosit pentru gargară de către cei cu corzile vocale obosite. Sub formă de tinctură: câte 10-30 picături în ceai amar. Este indicat în etilismul cronic, când apare nevoia de consum de alcool.

Cătina albă (Hippophae Rhamnoides, fam. Elaeagnaceae)indicata  in alcoolism

. Mod de folosire: intern – 2 linguri de fructe zdrobite la 500ml apă clocotită; se lasă vasul acoperit 30 de minute, se bea fracţionat în cursul unei zile. (pg 199-200)

Coacăzul negru (Ribes Nigrum, fam. Saxifragaceae)indicat  in alcoolism

. Mod de folosire: cure de dezintoxicare şi reîncărcare cu zile de coacăze: 500-1000g/zi cu adaos de miere, 3 zile.

Tincturi indicaet  in alcoolism

1)   Tinctură antialcool

2)   Sunătoare, Ginseng, capsule, 3 cps/zi

  • Tinctură de ardei iute.

Alcoolism

 Se administrează de 3 ori pe zi câte 2 linguriţe de miere, apoi un pahar cu apă în care se pune 2 linguriţe de oţet de mere. Dacă  este în comă, se administrează 800 g miere de albine în doze de câte 6 linguriţe din 20 în 20 de minute.

Tinctură de ardei iute: 5-10 picături de tinctură se pun într-un kg de alcool.

Lapte de salcie: se folosesc frunzele – infuzie.

 Alcoolism

Fructe şi zarzavaturi proaspete: ardei, arpagic, ceapă, praz, revent, varză, seminţe de lobodă, seminţe de pătrunjel, seminţe de morcov, ţelină (frunze, suc de frunze, seminţe), frunze de ridiche de lună.

Leguminoase: macerat la rece din năut (se foloseşte moderat după perioada dezintoxicare), germeni de soia, mlădiţe de lucernă.

Cereale: grâu, orez integral, mei, hrişcă, orz, mlădiţe de orz, ovăz.

Produse apicole: Lăptişor de matcă, polen (se foloseşte după perioada de dezintoxicare).

Condimente şi suplimente alimentare: dafin, cardamon, busuioc, şofran.

Cure: Regimul cu cereale integrale (Regimul Oshawa), Cura cu ulei de floarea soarelui, Cura cu mere, Curacu struguri, Cura cu drojdie de bere, Cura cu tărâţw nr. 1 şi Cura cu tărâţe nr. 2, Cura cu miere + propolis + usturoi.

Altele: Lăptucă, seminţe de dovleac, ulei de dovleac, ulei de floarea soarelui, ulei de palmier, ulei de ricin

Biolog Ortansia Hatinciuc

 

Posted on Lasă un comentariu

Abcesul dentar

Abcesul dentarAbces dentar

 

Abcesul este o inflamaţie cu puroi în jurul dintelui bolnav. În dreptul dintelui bolnav, mucoasa bucală congestionată şi dureroasă este bombată cât un bob de mazăre, netratat se poate ajunge până la cangrenă (adică invadarea canalului dentar de microbi).

 

Plante medicinale indicate, reţete populare pentru abcesul dentar:
Coada şoricelului (Achillea millefolium). Infuzie – se administrează extern: se ţine în gură 3 minute, se repetă la fiecare oră.

Muşeţelul (Matricaria Chamonilla). Infuzie – se administrează extern: gargară.

Tătăneasă (Symphytum Officinale). Decoct – se administrează extern: se ţine în gură 5 minute.

Sunătoarea (Hypericum perforatum). Infuzie – se administrează extern: gargară. Maceratul în ulei (ulei de sunătoare), se foloseşte extern ca cicatrizant.

 

Remedii naturale utile in abcesul dentar

Argila – cataplasme cu argilă pe obraz, reînnoite din două în două ore. Capsulele se aplică local, prin desfacere.

Bitter suedez – se diluează 1/1 cu apă, iar soluţia obţinută se ţine în gură în dreptul dintelui dureros.

Propolis – soluţie alcoolică 20-30%, 30 de picături în ceai, de 2-3 ori pe zi, înainte de mese.

Extract uleios foarte eficient in  Abcesul dentar

Salv 7 – previne şi tratează dureri dentare.

Ulei volatil de lavandă – se administrează extern prin tamponare, este antiseptic şi cicatrizant.

Extract hidroalcoolic de coada şoricelului – se administrează extern prin tamponări locale.

Extract hidroalcoolic de muşeţel – se administrează intern, 20-30 de picături, de trei ori pe zi.

Tincturi folosite in Abcesul dentar

Tinctura de gălbenele – se administrează extern, prin tamponări locale.

Tinctură de sulfină – extern: prin tamponări locale.

Tinctură de sunătoare – extern: prin tamponări locale.

Tinctura de tătăneasă – extern: prin tamponări locale; intern: 20 de picături de trei ori pe zi.

Tinctură de propolis – extern, prin tamponări locale, în tern, 20-30 picături, de 3 ori pe zi.

 

Posted on Lasă un comentariu

Gangrena-leac popular

Gangrena-leac popular

Mijloc popular de terapie a gangrenei şi abceselor

leac de la vracii rusi
leac de la vracii rusi

In cazul gangrenei, medicina recurge, de regula, la bisturiu. Vracii recomanda însă următorul remediu:

Se ia o bucată de pâine neagra (de preferinţă din secara) proas­păta, se pune sare din abundenţă şi se mestecă în gură cu stăruinţă. Locul bolnav se înconjoară cu un strat gros de pâine astfel mesteca ta şi se bandajează. Remediul este sigur şi foarte puternic.

Unii medici au încercat să „perfecţioneze” acest remediu prac­ticat de vraci, adăugând la pâinea neagra cu sare câte ceva din preparatele farmaceutice, care, după parerea lor, ar putea înlocui mestecarca. Toate încercările au eşuat însa, probabil datorita rolului pe care îl joaca în vindecarea gangrenei saliva amestecata cu pâine şi sare.

Deşi remediul descris este puternic şi sigur, autorul recomanda celor bolnavi de această foarte grava maladie sa se adreseze de îndată medicului… Leacuri de vraci – dr,P. M. Kurennov

 

Afecţiune caracterizată prin distrugerea ţesuturilor, ce afectează membrele şi viscerele, datorata de întreruperea locală a circulaţiei sangvine.

Gangrena uscată – necroză a ţesuturilor datorata lipsei de oxigenare (circulatia sangvina este intrerupta), produs de o embolie arte­rială, o tromboză, o amputaţie traumatică, o compresie (în cursul unui accident) care a durat mai mult de şase ore, o arterită (inflamaţia unei artere), o arterio­scleroză sau o degerătură.

Tratamentul constă în restabilirea circulaţiei în regiunile afectate, administrate antibiotice pentru a se împiedica instalarea unei gangrene umede ( in caz de se constata o infectie)

Gangrena umedă – evolutie a unei gangrenă uscată sau a uni plagi ce se complică cu o suprainfecţie, ţesuturile sunt umflate şi zemuinde.

Tratamentul consta in amputaţia chirurgicală a regiunii bolnave şi ablaţia ţesuturilor vii din apropierea plăgii. www.csid.ro

 

 

Posted on Lasă un comentariu

Transpiraţie de picioare

Două remedii puternice contra transpiraţiei de picioarePIcioare

  1. Se pisează puţina coaja de stejar; praful obţinut se presără în ciorapi până când transpiraţia se reduce ia jumătate. Nu se reco­manda încercarea de a scăpa complet de aceasta, întrucât o transpi­raţie uşoară este necesară organismului. De asemenea, dupa cum afirma unii vraci, daca transpiraţia este redusa prea brusc apar dureri puternice de cap.
  2. Picioarele care transpiră se spala în fiecare zi cu apa rece.

Daca nici unul dintre aceste remedii nu ajuta lat ranspiraţia de picioare , poate fi încercat praful de alaun, care se pune in ciorapi. Daca aceşti ciorapi sunt purtaţi mai mult, picioarele nu mai transpira deloc.

PM.KURENNOV Leacuri de vraci

Posted on Lasă un comentariu

Diabetul se poate vindeca în numai câteva minute!

Diabetul se poate vindeca în numai câteva minute!diabet

Un studiu prezentat recent la Conferința Mondială pe tema diabetului, organizată la Vancouver, în Canada, produce mare agitație în lumea medicală.

Un experiment desfășurat de Universitatea Newcastle din Marea Britanie susține că diabetul de tip 2 se poate vindeca de manieră permanentă cu ajutorul unei intervenții chirurgicale minore!

Speciliștii britanici au produs senzație în comunitatea științifică cu descoperirea lor!

Diabetul se poate vindeca definitiv dacă se extrage chiar și mai puțin de un gram de grăsime din pancreas.

Metoda a fost experimentată pe 27 de pacienți obezi, dintre care 18 erau diagnosticați cu diabet de tip 2, tratați în Spitalul Universitar Newcastle.

Toate aceste persoane au fost supuse unei intervenții chirurgicale minim-invazive bariatrice, prin care a fost montat un inel gastric pentru reducerea absorției substanțelor nutritive.

După aceste operații toți pacienții au pierdut în greutate, iar scanările ulterioare au confirmat că acest proces corespunde unei reduceri drastice a nivelului de grăsime din organism.

În cazul diabeticilor, în ciuda pierderii kilogramelor în plus nu se înregistra și o scădere a nivelului de grăsime din pancreas. Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că o intervenție directă asupra pancreasului poate avea efect.

Rezultatele acestei operații au fost spectaculoase, iar toți cei 18 pacienții s-au vindecat de diabet.
Diabetul zaharat de tip 2, cunoscut și sub numele de diabet cu debut la vârstă adultă se caracterizează prin faptul că pancreasul continuă să producă insulină, uneori chiar mai multă decât în mod natural.

Organismul dezvoltă rezistență la efectele insulinei, astfel încât în realitate există un deficit insulinic. În întreaga lume s-a înregistrat o creștere exponențială a acestei maladii, pe fondul creșterii în greutate a populației.
Până în prezent, se credea că nu există un tratament împotriva acestei teribile maladii cronice, iar pacientul trebuie să țină sub control strict nivelul de zahăr din sânge, glicemia.

SURSA :http://www.reporterntv.ro/