CREZUL medicinei biologice
Remediile vegetale şi medicamentele de sinteză, primele provenind din surse naturale şi fiind medicamente antice, celelalte fiind descoperite de om recent, nu trebuie neapărat să se afle în conflict. Dar un concept trebuie sâ fie întotdeauna foarte clar: nu există remedii mici şi medicamente mari. Atunci când o substanţă are un efect terapeutic şi un rezultat, atunci este totdeauna considerată un medicament mare.
Marile progrese ale chimiei şi evoluţia constantă a tehnologiei au permis ameliorarea eficacităţii remediilor cunoscute de milenii, datorită identificării şi izolării principiilor active, putându-se astfel prepara forme farmaceutice mereu mai eficace.
Nu totdeauna însă această eficacitate este lipsită de inconveniente. Astfel, spargerea acelui „totum” vegetal (Totum este “întreaga moleculă activă a plantei”, obținută printr-o metodă de extracție specifică (vezi galenică ). Scopul teoretic este să fie cât mai complet posibil pentru a beneficia de toate principiile active, fiecare metodă având particularitățile sale)
ce constituie „fitocomplexul” poate determina creşterea riscului toxicităţii farmacologice, pentru că substanţa activă nu mai este modulată în acţiunea sa de alte substanţe învecinate, complementare, modulatoare şi sinergizante, dar definite adesea ca fiind „inerte”.
In „medicina biologică” există în schimb conceptul de „în conformitate cu viaţa”, atunci când se face referire la legi, la rapoarte şi dialectica legilor şi la echilibrul natural. Medicinii biologice i se atribuie nu numai cunoştinţele medicale tradiţionale, ci şi legile care guvernează viaţa altor sisteme biologice, din care face parte şi unitatea biologică „omul”.
CREZUL medicinei biologice
Omul este perceput în totalitatea sa drept un microcosmos, în interiorul căruia sunt în echilibru dinamic multiple subsisteme complete şi complexe, toate fiind ordonate şi reglate într-o armonie inimaginabilă. în această dialectică a subsistemelor, omul reprezintă un sistem fluid caracterizat printr-un echilibru dinamic, care tinde să-şi păstreze entropia proprie în osmoză dialectică, în mijlocul altor sisteme, cu echilibre la fel de dinamice.
Fiecare făptură vie, indiferent cât este de mică sau mare, fie plantă sau animal, uni sau pluricelulară, face parte din acest mare sistem fluctuant al materiei vii, care devine energie pentru a se redeveni materie, şi apoi din nou energie, în conformitate cu legile entropiei şi cele ale termodinamicii.
Cu toate acestea, viaţa, bazată pe ordinea formelor, a timpului şi legilor naturale, posedă totdeauna o coerenţă cauzală, funcţională şi existenţială, fie sub forma manifestărilor sănătoase, fie sub forma celor patologice, amintindu-ne că boala şi remediul ei sunt bine structurate într-un raport unic al necesităţii biologice.
De câte ori nu am înţeles că o boală îşi are remediul deja existent în natură, şi de câte ori boli vechi sau noi pot să-şi aibă un remediu în natură care aşteaptă să fie descoperit, pentru a le vindeca?
CREZUL medicinei biologice
Remediile şi substanţele naturale posedă acea coerenţă intimă şi analogică care le permite să „dialogheze” cu alte sisteme care posedă aceeaşi ordine, acelaşi substrat molecular, care vorbesc acelaşi limbaj universal al materiei vii, prin intermediul aceloraşi mesaje ale ordinii naturale.
Proprietăţile lor farmacodinamice le permit să reechilibreze sistemele energetice cu care interacţionează, legătura fiind mediată prin intermediul unor receptori specifici şi mecanisme de contact capabile să blocheze etape metabolice cristalizate, să activeze enzime blocate să elibereze catene respiratorii mitocondriale asfixiate prin daune iatrogene.
în acest context biologic, FITOTERAPIA, îşi găseşte spaţiul de aplicaţie terapeutică aducând o contribuţie analogică şi logică pentru vindecarea bolii, respectând omul, considerat drept expresia maximă a materiei vii.
CREZUL medicinei biologice
se poate afirma că fitoterapia este contemporană cu apariţia omului.
De milenii, specia umană utilizează plantele în scopuri medicinale. Probabil prin intermediul unor otrăviri accidentale, prin diferite încercări şi observaţii asupra animalelor ierbivore şi a animalelor care se hrănesc cu plante în anumite circumstanţe, omul a învăţat încetul cu încetul să cunoască proprietăţile vegetalelor şi să distingă dintre plante pe acelea care puteau fi utilizate drept alimente sau remedii.
Chiar şi astăzi, resursele naturale rămân un vast câmp de cercetare, inepuizabil şi încă plin de surprize deosebite, fiind izvor de binefacere de nepreţuit pentru specia umană. Este suficient să luăm în considerare faptul că şi astăzi 60% sau poate mai mult dintre prescripţiile medicale contemporane conţin sau sunt reprezentate de un produs derivat de origine vegetală.
Deşi este posibilă în prezent sinteza a numeroase medicamente în laborator, plantele continuă să rămână şi astăzi un rezervor important şi de neînlocuit de substanţe active, izvor pentru producerea de remedii, întrucât natura reprezintă cel mai mare laborator capabil să sintetizeze principii active fără nici un cost şi fără a utiliza energie adiţională.
Lumea vegetală reprezintă, printre altele şi un izvor de nesecat şi încă necunoscut pentru noi produse medicamentoase.
Substanţele hormonale şi steroizii existenţi în plante au structura foarte asemănătoare cu acelora existenţi la om: progesteronul, de exemplu, este precursorul hormonilor masculini şi feminini şi posedă o structură corelată cu cea a colesterolului şi a cortizolului. “
Printfe altele — şi nu un anmănunt de neglijat – este şi faptul că structura a numeroase molecule prezente în natură este atât de complexă încât pentru sintetizarea în laborator ar fi implicate costuri prohibitive în termeni de muncă intelectuală şi economie.
Un exemplu clasic este reprezentat de substanţele steroide care constituie structura de bază a cortizonului şi contraceptivelor. Până nu de mult cortizonul şi anticoncepţionalele erau extrase din rădăcini de Dioscorea villosa, cultivată în Mexic. Să nu uităm şi faptul că Digitala a fost timp de secole unicul remediu cardiologie activ, fiind şi astăzi de neînlocuit pentru anumite afecţiuni cardiace.
Cităm suplimentar şi efedrina obţinută din Ephedra vulgaris, strofanîina, china şi chinina, acidul aceiilsalicilic, alcaloizii din Secate cornuta, Rauwolfia indicată în tratamentul hipertensiunii, papaverina, podupiiilina, stricnina, atropină, curara, coîchicina etc. Exemplele s-ar putea întinde într-un întreg volum, dar este suficient să amintim faptul că până şi în domeniul neoplaziilor plantele au demonstrat o activitate superioară a principiilor lor biologice.
Planta Pervinca minora din Madagascar (Catharanthus roseus), cunoscută încă din antichitate pentru proprietăţile sale antidiabetice, este producătorul natural de vincaleucoblastină şi de leucQcnstină, alcaloizi care blochează mitozele celulare, cu stoparea în metafază. Din aceştia se extrag vinblăstina şi vincristina, compuşi activi alternativ împotriva anumitor varietăţi de tumori, mai ales ale ţesuturilor limfatice. Numiţii alcaloizii, izolaţi în 1960 au permis reducerea notabilă a mortalităţii ca urmare a acestor afecţiuni. Vinblăstina este utilizată în special în tratamentul limfomului Hodgkin, iar vincristina în cazuri de leucemie acută. înainte de descoperirea acestor substanţe, doi indivizi din zece atinşi de boala Hodgkin puteau supravieţui, în timp ce acum posibilitatea este de nouă din zece.
CREZUL medicinei biologice
Tot în Madagascar au fost recent descoperite şi identificate alte plante cu proprietăţi terapeutice interesante: Brochoneura, cu proprietăţi anestezice şi antiflogistice, o specie locală de ficus cu acţiune abortivă, o orhidee alba care posedă acţiune opusă, anti-abortivă şi o specie de aloe care vindecă rănile infectate.
în 1965, dintr-un arbust din familia Apocinacee, Ochrisia alliptica au fost izolaţi o serie de alcaloizi, dintre care unul, elipticina, pare a avea eficacitate anti-tumorală, dar efectul este mult prea toxic. Un derivat de-al său, obţinut prin semi-sinteză, hidroxieliptina pare a fi mult mai activ şi va fi probabil utilizat în terapia medicală.
La fel şi Taxus brevifolia şi Taxus baceata (tisa), plante decorative şi foarte veninoase sunt bogate în alcaloizi cu acţiune antitumorală, cu recentă utilizare terapeutică. Cel mai important dintre ei este taxol-ul, considerat antitumoralul de ultimă oră. Această substanţă a fost experimentată pe alte 30 tipuri de tumori, dovedindu-se deosebit de eficace împotriva cancerului de ovar şi al celui pulmonar, mai ales asupra varietăţii „cu celule mici”, considerată printre formele cele mai maligne. Pentru extracţia cantităţii de taxol necesare vindecării unui singur pacient sunt necesare 30 kg de scoarţă de Taxus brevifolia, de aceea se consideră utilizarea precursorului aceleaşi substanţe: 10-desacetil-baccatina, care permite obţinerea unui taxol semisintetic din Taxus baceata. Tot pe tema neoplaziilor, să ne amintim că fructele răşinoase de pitosfor (Pittosporum toriba) şi curmalele unei varietăţi de palmier ornamental (Chamaerops excelsa) sunt bogate în principii active capabile să neutralizeze celulele canceroase.
Dacă ne gândim că pentru vindecarea unor afecţiuni complexe este necesară recurgerea la proceduri terapeutice complicate, vedem avantajul remediilor vegetale simple, care au demonstrat că posedă proprietăţi terapeutice capabile să soluţioneze procese patologice destul de grave, precum cancerul. In portocale, lămâi, bergamot, lavandă şi alte plante, de exemplu, este conţinută limonina, substanţă capabilă de prevenirea şi reducerea cancerului mamar la şoareci. Persoane care se hrănesc în mod obişnuit cu vegetale bogate în limonina, prezintă în organism metaboliţi capabili să blocheze celulele carcinogene studiate în laborator. Dar dacă acestea sunt descoperiri de „ultimă oră” în fitoterapie, alte plante extrem-de eficace au fost date uitării. Remedii cunoscute şi utilizate cu succes în trecut pentru vindecarea unor boli grave au fost, pe nedrept uitate în zilele noastre.
Bibliografie
dr. Othon Andre Iulian
Compendiu de gemoterapie clinica-DR. Fernando Pitera