Posted on Lasă un comentariu

Detoxifiere in perioada de post

PROGRAM DE DETOXIFIERE SI REVITALIZARE A ORGANISMULUI Sanatos si fericit!
IN PERIOADA DE POST
 
DIMINEATA-Detoxifiere in perioada de post
Inainte de masa se ia o capsula de Ulcogastrin impreuna cu o lingurita de Extract uleios din 7plante SALV 7- pe o bucatica de paine integrala. Acest produs il puteti folosi si din 4 In 4ore daca aveti ficatul marit si o bila lenesa ,dar si colonul plin de toxineSe face terci din Hrisca, Mei , fulgi de ovaz, alternativ, o zi folosim Mei a doua zi schimbam, cu Hrisca, pentru mai multa savoare putem adauga Scortisoara, foarte buna pentru scaderea glicemiei.
De asemenea foarte satioase sunt semintele. Putem folosi amestec de seminte de floarea soarelui, susan, dovleac, in , Chia le punem la inmuiat 1 lingura cu 3 ore inainte sau de cu seara, in lapte de soia sau lapte de Orez, sau in apa.
Dimineata si seara puteti bea o cana cu lapte de orez sau de soia cu PUDRA DE ROSCOVE( scade aciditatea ).
Se poate consuma cate 3 cubulete de ciocolata neagra de concentratie 70-85% cacao intre mese .
ORA 10 1 cps de MAGNEZIU cu B-uri + 1 cps NEUROTONIC sau 2 tablete SEDOCALM
PRANZ-Detoxifiere in perioada de post
Se face o salata de varza sau telina cu adaos de ulei de Canepa si 2 linguri seminte Canepa sau salata verde cu ridiche, etc.
Felul 2 Leguminoase : Linte de 3 ori pe saptamana, Naut ,Fasole pastai sau boabe.De doua ori pe saptamana cartofi ,de preferat fierti sau copti in cuptor , dovlecei ,tocanita de ceapa cu legume,varza calita cu adaos de condiment:ANTIINFLAMATOR si BIOUNIVERSAL ( gasiti doar la Farmacia Naturii).
SEARA-Detoxifiere in perioada de post
Cina se ia seara pana in ora 19-20. Se fac paste integrale sau Tagliatele fierte cu ciuperci si Brocoli si adaos de alge.Orez integral cu lapte de soia, tagliatele cu lapte.
Pentru detoxifiere va recomandam
MARGUSA -Detoxifiere in perioada de post
cate 2 capsule dupa fiecare masa, dimineata, pranz si seara, pentru eliminarea masiva a toxinelor din corp.
Pentru o buna digestie, pentru eliminarea gazelor va recomandam sa luati 1 capsula de COSMENZIME , in timpul mesei de pranz.
Pentru vitaminizare si imunitate va recomandam PROPOLIS CU VITAMINE 2 capsule la ora 14.
Este bine sa  ca in aceasta perioada de post si detoxifiere sa se bea multe ceaiuri-ECOHEP,ECODETOX,ECORELAX,ISOP,LAVANDA,LUCERNA,SALVIE ETC
Toate produsele si consultanta profesionala de la specialisti fitoterapeuti ,le gasiti la FARMACIA NATURII Bacau, str. EROU GH. RUSU (spatele Casei de Cultura 0728970915) si pe str. Energiei nr 32-tel 0728970913 sau prin comanda la cei din alte localitati
Posted on Lasă un comentariu

Magnatul care a renuntat la tot

Dl Sterligov este profund angajat în credința creștină ortodoxă

Magnatul care a renuntat la tot

 … pentru O VIAŢĂ REALĂ, implinită şi interesantă !

Sursa: BBC News – „The oligarch who gave it all up”

Dl Sterligov este profund angajat în credința creștină ortodoxă
Dl Sterligov este profund angajat în credința creștină ortodoxă

Omul care a devenit al doilea milionar oficial al Rusiei de dupa caderea comunismului si-a abandonat averea pentru a trai ca un taran intr-o parte indepartata a tarii.

La doar 24 de ani, German Sterligov a pus bazele propriei companii si in scurt timp, profitand de vidul de legislatie din acea vreme, a reusit sa construiasca un imperiu financiar, cu birouri in Londra si New York. Mai tarziu a incercat sa candideze la presedentia Federatiei Ruse. Dar acum, la 15 ani dupa ce a facut primul sau milion, a renuntat la afaceri si a optat pentru o viata traditionala taraneasca, traita in adancul zonei rurale rusesti, impreuna cu sotia sa si cei cinci copii. „Viata mea nu a fost niciodata mai buna – inca nu pot crede ca am o viata atat de implinita si interesanta„, a declarat el postului BBC World Service’s Outlook.

Magnatul care a renuntat la tot
Puii de curcan tocmai au iesit de sub closca – aceasta este o stire interesanta pentru noi in momentul de fata. Am reusit sa gasim fericire ca si familie – si inca nu pot sa cred ca am reusit sa parasim Moscova, cu toata atmosfera ei de mercenariat, ividie si ostilitate. Cu greu pot descrie starea sufleteasca in care ne aflam, exact cum nu poti descrie gustul unei inghetate. Trebuie sa o gusti pentru a stii asta.

Magnatul care a renuntat la tot

Noul capitalist

Domnul Sterligov traieste acum intr-o casa mica, pe care o descrie ca fiind „o soba ruseasca, cateva ferestre, pereti si un tavan„. Are deasemenea doua tractoare, un boldozer si o Toyota veche, desi pe timp de iarna la ferma se poate ajunge doar cu o caruta tarasa de cai. Ce mai apropiata casa se afla la 11 km distanta. Nu are electricitate si acum incearca sa se descotoroseasca si de telefonul mobil.

Dl Sterligov traieste o viata reala, implinita si interesanta
Dl Sterligov trăieşte o viaţă reală, împlinită şi interesantă cu adevărat

Cu toate acestea, el spune ca nici atunci cand era bogat nu a dus o viata tipica de magnat rus. „Nu aveam elefanti sau piscine„, spune el. „Dar este adevarat, am trait intotdeauna in cele mai bogate, elegante si exclusiviste cartiere, in case mari si scumpe„.
In afara de Moscova, a avut birouri pe Battery Park, langa Wall Street, in New York, si pe Curzon Street, din centrul Londrei.
Domnul Sterligov a avut succes achizitionand imprumuturi nesigure de la institutii financiare care inca se straduiau sa supravietuiasca intr-un sistem nou, capitalist. A investit in actiuni si a pus la punct o companie de comert international. In trei luni a reusit sa returneze toate imprumuturile pe care le datora.
In periada lui de prosperitate, German Sterligov a oferit locuri de munca pentru 2.500 de persoane. In prezent, acestia mai sunt doar in numar de doi, ambii muncitori, care il invata pe Sterligov cum sa faca lucruri precum constructia de ziduri sau repararea de garduri.

Magnatul care a renuntat la tot

O familie mai fericita

Domnul Sterligov si-a vandut averea la licitatie dupa ce s-a ales praful de ambitiile sale politice. Acestea incepusera cu o campanie pentru functia de guvernator al Siberiei si au fost urmate de candidaturile pentru primaria Moscovei si in final pentru presedentia Rusiei.
Mi-am dorit sa schimb viata oamenilor din Rusia in bine„, spune el. „Mi-am dorit sa aduc o noua viziune acestei tari, pentru a crea o viata mai buna. Dar nu am reusit, si am ajuns sa imi dau seama ca, chiar daca nu voi putea fi alaturi de tara mea in acest mod, familia mea inca are nevoie de mine – si am putut face schimbari la acest nivel.

A ajuns sa acumuleze datorii uriase din pricina costurilor campaniilor sale electorale. Ca rezultat, si-a vandut casa din Moscova, toate proprietatile si actiunile, si si-a platit datoriile. Apoi, dupa o calatorie in padure, si-a construit o casa cu banii care ii mai ramasesera dupa ce totul fusese vandut. „In astfel de situatii urgente, nu este timp de discutii – atunci capul familiei, barbatul, trebuie sa ia toate deciziile„, spune el.

German Sterligov, magnatul care a renuntat la tot

A fost greu pentru sotia mea, care nu era obisnuita cu viata la tara, ci mai degraba cu viata de milionar. Acum este recunoscatoare, deoarece copiii nostrii duc o viata normala, o viata reala. Familia mea este fara indoiala mai fericita.

Copiii domnului Sterligov primesc educatie acasa, deoarece el crede ca mediul din scoala „ii va corupe”. Nu le va permite sa urmeze studii universitare, din acelasi motiv: „Universitatile sunt pline de depravare – nu s-ar deprinde cu altceva de acolo in afara de corupere morala. Asadar, este in afara de orice discutie„, spune el.

Este un nationalist convins şi istoric amator, a devenit profund religios in 1996 – desi nu vrea sa vorbeasca despre acest lucru, descriindu-l ca fiind „prea personal”. A militat pentru pedeapsa capitală împotriva avorturilor.

Nu mi-a mai ramas nici un ban – tot ceea ce am sunt banii din buzunar. Si mai am niste gaste, vite, un berbec si mai nou, niste curcani. Avem aproape tot ceea ce ne trebuie. Nu mai trebuie sa cumpar decat zahar, sare, ceai si ocazional paine, atunci cand suntem suficient de lenesi pentru a nu ne macina propria faina„.

Sursa: BBC News – „The oligarch who gave it all up”

Posted on Lasă un comentariu

Dragostea vine de la Dumnezeu

Dragostea vine de la Dumnezeu

Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate; dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Corinteni 13Dragostea, iubirea

10 modalitati de a iubi conform Bibliei

  1. Asculta fara sa intrerupi (Proverbe 18).
  2. Vorbeste fara sa acuzi (Jacob 1:19).
  3. Ofera fara sa te zgarcesti (Proverbe 21:26).
  4. Roaga-te fara sa te opresti (Coloseni 1:9).
  5. Raspunde fara sa te certi (Proverbe 17:1).
  6. Impartaseste fara sa pretinzi (Efeseni 4:15).
  7. Bucura-te fara sa te plangi (2:14).
  8. Increde-te fara sa eziti (Corinteni 13:7).
  9. Iarta fara sa pedepsesti (Coloseni 3:13).
  10. Promite fara sa uiti (Proverbe 13:12) .

Cele mai frumoase citate de dragoste din Biblie

“De fiecare data cand imi treci prin minte, izbucnesc in exclamatii de multumire catre Dumnezeu.” (Filipeni 1:3; Apostolul Pavel)

“Pune-ma ca pe un semn in inima ta, ca pe un semn pe bratul tau; iubirea este puternica precum moartea si manie amara precum infernul: carbunii ei sunt carbuni de foc; violente sunt vapaile ei.” (Solomon – Cantarea Cantarilor)

“Si acum acestea trei raman: credinta, speranta si dragostea. Dar cea mai mare dintre acestea este dragostea” (1 Corinteni 13:13)

“Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta, chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii si n-as avea dragoste, nu sunt nimic. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars si si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.” (1 Corinteni, 13:1-13)

“Sa ne iubim unii pe altii caci dragostea vine de la Dumnezeu. Oricine care iubeste s-a nascut din Dumnezeu si il cunoaste pe Dumnezeu.” (1 Ioan 4:7)dragostea-iubirea-scriptura

“Dragostea trebuie sa fie sincera. Uraste ce este rau; tine-te strans de ce este bine.” (Romani 12:9)

„In dragoste nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa; si cine se teme, n-a ajuns desavarsit in dragoste. Noi iubim pentru ca El ne-a iubit intai.” (1 Ioan 4:18-19)

“Cele cateva ore pe care le petrec cu tine valoreaza cat cele o mie de ore pe care le petrec fara tine !” (Cantarea lui Solomon 2:2,3)

“Dragostea vine dintr-o inima pura, dintr-o constiinta buna si dintr-o credinta sincera.” (1 Timotei 1:5)

„Sa nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta si cu adevarul.” (1 Ioan 3:18)

“Nu-mi cere sa te parasesc sau sa fac cale intoarsa de la tine. Unde mergi tu, voi merge si eu si unde vei sta tu voi sta si eu. Oamenii tai vor fi oamenii mei si Dumnezeul tau Dumnezeul meu.”
“Unde vei muri tu, voi muri si eu si voi fi ingropată acolo. Faca-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu ma va desparti de tine in afara de moarte !” (Cartea Rut 1:16)

“O dragoste mai mare decat aceasta nu poate avea cineva, ca sa-si puna sufletul pentru prietenii sai.” (Ioan 15:13)

“Nimanui cu nimic nu fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul.” (Romani 13:8)

“Deci nu mai sunt doi, ci unul singur ! Așadar, omul nu trebuie sa desparta ceea ce Dumnezeu a adus laolalta !” (Matei 19:6-8)

Posted on Lasă un comentariu

DRAGOSTEA – Cuviosul Paisie Aghioritul – „CALE catre CER”

Cuviosul-Paisie-Agioratul„Dragostea duhovnicească este mai înaltă decât dragostea ce au fraţii după trup, pentru că se înrudeşte cineva prin Hristos şi nu prin mamă. Toţi cei ce au această dragoste nobilă sunt plini de bunătate, pentru că înlăuntrul lor au pe Hristos, iar pe feţele lor este zugrăvită îndumnezeirea. Nu este cu putinţă să vină dragostea lui Hristos în noi dacă nu ieşim noi înşine din dragostea noastră, astfel ca să o dăm lui Dumnezeu şi chipurilor Sale şi să ne dăruim mereu celorlalţi, fără să vrem ca ceilalţi să ni se dăruiască nouă.

Cei care suferă mult pentru mântuirea întregii lumi şi ajută nevoindu-se în felul lor şi încredinţându-se cu smerenie în mâinile lui Dumnezeu, unii ca aceştia simt cea mai mare bucurie cu putinţă în această lume, iar viaţa lor este o slavoslovire continuă, pentru că se înalţă lăuntric ca îngerii, lăudând zi şi noapte pe Dumnezeu. Iar cei ce sunt nepăsători pentru mântuirea sufletelor lor şi încearcă să afle bucurie şi odihnă în această viaţă deşartă, se chinuiesc mereu şi se împiedică în angrenajele lumeşti cele nesfârşite, trăind încă de aici în iad.

Cei râvnitori, fiindcă se mişcă în locul ceresc al slavosloviei, primesc cu bucurie şi încercările, mulţumind lui Dumnezeu pentru acestea la fel ca şi pentru facerile de bine; pentru aceasta ei primesc mereu binecuvântarea lui Dumnezeu din toate, topindu-se lăuntric de recunoştinţa faţă de Dumnezeu pe care o manifestă, ca fii ai lui Dumnezeu, prin orice lucrare duhovnicească ar săvârşi.

Deşi Bunul Dumnezeu ne dă îmbelşugate binecuvântări şi lucrează totdeauna pentru binele nostru, şi pe toate le face ca să slujească făpturii Sale şi să se jertfească pentru om, de la plante până la animale şi zburătoare, mici şi mari – ba chiar şi El Însuşi S-a jertfit ca să elibereze pe om – , din păcate însă mulţi dintre noi suntem încă nepăsători faţă de toate acestea şi-L rănim prin marea noastră nemulţumire şi nesimţire, deşi ne-a dat conştiinţa care se moşteneşte împreună cu toate celelalte bunuri ale Sale.

Conştiinţa este prima lege a lui Dumnezeu, care a fost întipărită adânc în inimile primilor creaţi, şi pe care o primeşte în continuare fiecare dintre noi ca pe o copie de la părinţii lui atunci când se naşte.

Cei care au izbutit să-şi subţieze conştiinţa lor prin cercetare zilnică de sine înşişi, se simt străini de această lume, iar mirenii se miră de comportamentul lor delicat. Iar cei ce nu-şi cercetează conştiinţa lor nu se folosesc nici de studiile duhovniceşti, nici de sfaturile bătrânilor şi nici de poruncile lui Dumnezeu, pe care nu le vor putea împlini deoarece devin nesimţitori.

Cei sensibili şi afectivi, care pe toate le ţin cu scumpătate, de obicei sunt nedreptăţiţi de cei nesimţitori prin cedările continue pe care ei le fac din dragoste; însă dragostea lui Dumnezeu se află totdeauna cu ei. De multe ori se nedreptăţesc şi ei înşişi din exagerata sensibilitate, mărindu-şi micile lor păcate sau încărcându-se cu păcate străine, dar iarăşi Dumnezeu îi îndulceşte cu bunătatea Sa paradisiacă, întărindu-i totodată şi duhovniceşte.

Cei care rănesc sau nedreptăţesc pe oamenii sensibili lăuntric nu sunt oameni.
Cei care spun că sunt sensibili şi au dragoste şi gingăşie şi suferă de la semenii lor, dar spun „Dumnezeu să le răsplătească”, sunt batjocoriţi de cel viclean şi nu înţeleg că în felul acesta se blestemă pe sine în chip tainic. În această viaţă toţi oamenii dăm examene ca să trecem la cea veşnică, în rai. Gândul îmi spune că acest blestem tainic este mai prejos de temelia duhovnicească.

Aşadar, toţi cei care nedreptăţesc, pe ei înşişi se nedreptăţesc veşnic, şi cei care primesc cu bucurie nedreptăţile ce li se fac sunt îndreptăţiţi să ia plata veşnică cu dobândă.
De multe ori Bunul Dumnezeu lasă pe oamenii cei buni în mâinile celor răi, pentru a se vădi bunătatea lor şi a-şi aduna plată cerească.

Fiecare om în mod firesc va fi răsplătit de stăpânul său la care a lucrat. Cei care lucrează pentru Hristos vor primi aici „însutit şi viaţă veşnică”, iar cei ce lucrează la stăpânul cel negru, acesta le face viaţa neagră încă de aici.
Cei care lucrează pentru Hristos, dar cu mândrie, îşi spurcă virtuţile lor precum se spurcă ouăle prăjite când cade în ele puţin găinaţ, făcându-se bune de aruncat împreună cu tigaia.

Însă cei care lucrează cu smerenie şi dobândesc virtuţi şi seamănă cu smerenie, din dragoste, trăirile lor cele tainice, sunt cei mai mari făcători de bine deoarece fac milostenie duhovnicească şi ajută foarte mult sufletele slabe sau care se clatină în credinţă. Şi iarăşi, cei ce se aruncă pe ei înşişi în lume, din dragoste, după ce au aruncat lumea din ei, unii ca aceştia zboară deja în cer şi nu sunt prinşi de lume.

Dragostea cu neagoniseală exterioară ajută mult ca să se dobândească şi neagoniseala de patimi lăuntrică. Aceste două neagoniseli îl fac pe om bogat în bunătatea lui Dumnezeu.
Oamenii buni în mod firesc nu ţin răutate în inima lor, dar nici bunătatea lor n-o ţin pentru ei înşişi. De aceea nu ţin nici lucruri frumoase, nici nu se mişcă de frumuseţile lumii, arătând prin asta credinţa lor fierbinte în Dumnezeu, precum şi dragostea lor cea multă.

Nu există om mai înţelept ca cel milostiv, care dă cele pământeşti, lucruri stricăcioase, şi cumpără cele nestricăcioase, cereşti. Precum nu există mai mare neghiob în lume ca lacomul de bani, care mereu adună şi mereu nu are, şi care în cele din urmă îşi cumpără iadul prin economiile sale adunate. Aceştia care se pierd prin lucruri materiale sunt pierduţi cu totul, pentru că pierd şi pe Hristos.

Cel stăpânit de lucruri materiale totdeauna este stăpânit de întristări şi nelinişte, pentru că pe de o parte tremură ca să nu i se ia acelea, iar pe de altă parte ca să nu i se ia sufletul. Şi iarăşi, zgârcitul care şi-a strâns inima sa, făcându-şi-o de piatră. Ca să se vindece va trebui să cerceteze pe oamenii cei nefericiţi şi să-l doară pentru ei, aşa încât să fie nevoit să-şi deschidă, încet-încet, mâna sa. Şi atunci i se va înmuia şi inima sa cea de piatră, redevenind inimă de om, şi astfel i se va deschide şi uşa raiului.

Bunătatea înmoaie şi deschide inima, precum untdelemnul încuietoarea ruginită.
Cei ce se apropie de cei îndureraţi se apropie de Dumnezeu în mod firesc, deoarece totdeauna Dumnezeu Se află alături de fiii Săi îndureraţi.
Pe fiii Săi cei buni, care ajută în ridicare crucilor pe semenii lor, Dumnezeu îi întăreşte duhovniceşte şi le va uşura crucile încercărilor.

Cei care se gândesc la crucile cele grele ale drepţilor, niciodată nu se mâhnesc în micile lor încercări, cugetând că, deşi au greşit cu mult mai mult în viaţa lor, totuşi suferă mai puţin decât cei drepţi.

Cei care se nedreptăţesc pe nedrept urmează lui Hristos, iar cei se nedreptăţesc pentru păcatele lor sunt fericiţi, deoarece îşi plătesc păcatele lor în această viaţă.

Cei care nu împreună-pătimesc cu cei îndureraţi pătimesc de o boală duhovnicească de moarte, nemilostivirea. Şi iarăşi, cei care sunt deranjaţi de gemetele bolnavilor şi se revoltă fiindcă nu se pot concentra suferă de multe boli duhovniceşti.

Cei care iubesc cu adevărat şi se nevoiesc după lege rabdă cu dragoste, se jertfesc, se lipesc şi odihnesc pe aproapele lor, care este Hristos.

Cei care vor ca toate să li se dea de alţii, fără ca ei înşişi să dea ceva celorlalţi, şi cer mereu de la Dumnezeu fără să-I dea lui Dumnezeu nici măcar păcatele lor (prin pocăinţă), se vor înstrăina cu desăvârşire de Dumnezeu şi se vor preda ei înşişi în mâinile ucigaşului de oameni. Deoarece au cultivat dragostea pentru ei înşişi, firesc este să-şi mărească neliniştea deja mare pe care o au şi să sufere ceva din iad încă din această viaţă.

Cei care nu se pogoară la starea semenilor îndureraţi sunt părăsiţi de Dumnezeu şi cad atunci rău, învăţând să compătimească. În timp ce acei care se întristează şi se interesează de ceilalţi, nepăsându-le de ei înşişi, sunt apăraţi de Dumnezeu şi le poartă de grijă şi Dumnezeu şi oamenii.

Când cineva îşi dă inima sa lui Dumnezeu, atunci mintea aceluia este răpită de dragostea lui Dumnezeu şi, defăimând toate ale lumii, se gândeşte mereu la Părintele ceresc, fiind îndrăgostit de cele cereşti şi slăveşte ca un înger, ziua şi noaptea, pe Făcătorul său.

Dacă e de ajuns ca numai facerile de bine ale lui Dumnezeu, dacă se gândeşte cineva la ele, să arunce în aer o inimă recunoscătoare, cu atât mai mult, dacă se gândeşte şi la multele sale păcate şi la milostivirea lui Dumnezeu!

Cei ce se nevoiesc şi îşi simt păcătoşenia lor şi facerile de bine ale lui Dumnezeu, şi se încred în marea Lui milostivire, îşi urcă sufletele lor în rai cu mai multă siguranţă, şi cu mai puţină osteneală trupească, atunci când au şi intenţie bună.

Cei ce se nevoiesc mult, cu multă evlavie, şi au ajuns oarecum la starea îngerească, hrănindu-se de mierea paradisiacă, tot nu oferă nimic important lui Dumnezeu în comparaţie cu cele ce ni le-a oferit El. Deoarece mănâncă miere şi-I oferă ceară. Mănâncă fructul dulce şi-L oferă lui Dumnezeu cu marile Lui faceri de bine. Căci Bunul

Dumnezeu face din gunoaiele noastre, ba chiar şi din bălegar, roade frumoase cu care ne hrănim, iar noi, sărmanii oameni, roadele frumoase le facem gunoi.

Precum bunătatea lui Dumnezeu pe toate le întoarce spre bine, aşa şi noi, făpturile Sale, va trebui ca pe toate să le facem bine, ca să ne folosim şi să folosim.

Oamenii cei buni în mod firesc se folosesc chiar şi în căderile semenilor lor, pe care le folosesc ca frână tare pentru ei înşişi, ca să ia aminte să nu se abată din drum. Însă cei vicleni nu se folosesc, din păcate, nici din virtuţile celorlalţi, deoarece ei şi pe acestea le explică prin vocabularul lor viclean, pentru că sunt întunecaţi de negreala ucigaşului de oameni, nedreptăţindu-se duhovniceşte pe ei înşişi şi pe alţii, totdeauna fiind mâhniţi şi mâhnind pe semenii lor prin această negreală a lor duhovnicească, căci timpul înnourat pricinuieşte mâhnire numai oamenilor ce suferă de duhul întristării.

Bunătatea este una din multele însuşiri ale lui Dumnezeu. De aceea, ea întotdeauna iradiază bucurie, alungă norii, deschide inimile, ca şi lumina soarelui de primăvară, care scoate flori din pământ, încălzeşte chiar şi şerpii şi-i scoate din găurile lro îngheţate ca să se bucure şi ei de bunătatea lui Dumnezeu.

Oamenii perverşi sunt totdeauna înecaţi de gânduri şi prin inima lor îngheţată îngheaţă şi îneacă cu gândul pe oamenii îndureraţi care scapă la ei să se mângâie; în timp ce aceia binevoitori, prin dragostea lor duhovnicească cea nobilă, cea tescuită de durere, îneacă pe draci, eliberează suflete şi dăruiesc mângâiere dumnezeiască semenilor lor.

Fierbintea lor dragoste duhovnicească pe cei sensibili îi face mai sensibili, iar pe cei neruşinaţi îi face mai neruşinaţi.
Însă pe cel orfan, mai ales de mamă, chiar arici de ar fi, trebuie să-l îmbrăţilăm cu durere şi dragoste fierbinte, ca mai întâi să se încălzească şi să prindă curaj, pentru ca mai apoi să-şi deschidă şi el inima sa.

Orfanul mărinimos are nevoie de frână tare la marele lui entuziasm, ca să nu se vatăme de osteneală peste măsură, arătându-şi marea sa recunoştinţă.
Dragostea fierbinte a lui Hristos hrăneşte mai bine decât orice hrană materială şi dă multe calorii sufletului şi trupului, iar de multe ori tămăduieşte şi boli nevindecabile fără medicamente, odihnind suflete.

Cei ce nu îşi jertfesc şi sănătatea lor trupească pentru dragostea lui Hristos, dispreţuind odihna lor trupească, nu află odihnă duhovnicească nici în această viaţă, nici în cealaltă, cea viitoare.

Cei ce îşi jertfesc chiar şi viaţa lor, din dragoste curată, ca să ajute pe semenii lor, imită pe Hristos. Acestia în mod firesc sunt cei mai mari eroi, deoarece chiar şi moartea se teme de ei, căci au înfruntat moartea din dragoste, biruind astfel prin nemurire, luând cheia veşniciei de jos, de sub placa mormântului şi înaintând cu uşurinţă spre fericirea veşnică.

Un om sensibil în mod firesc preferă să fie omorât el însuşi, din dragoste, ca să-l apere pe aproapele său, decât a nu se îngriji sau a-i fi frică, ca apoi să fie ucis mereu de conştiinţa sa, în toată viaţa sa.

Jertfa pentru semenul nostru ascunde marea noastră dragoste pentru Hristos. Cei ce au intenţia cea mai bună să ajute, dar nu au nimic să dea, şi-i doare pentru aceasta, fac milă cu sângele inimii lor.
Iară şi cei ce vor să mărturisească pentru dragostea lui Hristos, dar nu există vreme pentru mucenicie, pot ca această dragoste a lor, de care se ard, s-o manifeste prin nevoinţă trupească pentru sufletele adormiţilor ce se chinuiesc, ca să afle puţină odihnă.

Oamenii cei nepăsători şi nemilostivi, care se gândesc numai la ei înşişi şi se hrănesc cu nesimţire, îşi umplu în acelaşi timp inimile lor cu multă nelinişte, rozându-se de carii grijilor şi remuşcărilor, chinuindu-se şi în această viaţă. În timp ce acei milostivi totdeauna sunt îndestulaţi de dragostea lui Dumnezeu şi de îmbelşugatele Sale binecuvântări, deoarece mereu hrănesc pe alţii cu dragoste. ’’

sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul – „CALE către CER”

Posted on Lasă un comentariu

APUSUL VRAJITORIEI – Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol în Zair

apusul-vrajitoriei-cuviosul-cosma-athonitul-apostol-in-zairCuviosul Cosma Athonitul, Apostol în Zair (1942-1989)
Apusul vrăjitoriei

Dimitrie Aslanides si monahul Damaschin Grigoriatul

Fii credincios până la moarte, si-ți voi da cununa vieții (Apoc. 2, 10).

Distribuţie: SC Egumeniţa SRL
O.P. 3, C.P. 301, 800730 Galaţi, www.egumenita.ro

        Pentru toți cei care, pentru dragostea lui Hristos si a aproapelui,
„îsi urăsc viața în această lume” si trăiesc pentru a propovădui
Evanghelia Păcii, întru zidirea preasfintei Biserici a lui Hristos.

„Începutul misionarului îsi are semnificația lui, desi, poate că nu e chiar o piatră de temelie… Începutul poate fi binecuvântat ori poate deveni binecuvântat la sfârsit. Ceea ce este important este ca dăruirea să fie sinceră si totală, fără rețineri, cu o dispoziție spre jertfă si lepădare de sine, si cu scopul de a ne lăsa oasele printre băstinasi.” – Cuviosul Părinte Cosma Grigoriatul, din Gânduri despre lucrarea misionară, adunate din experiență.

Un model de misiune în epoca lui Antihrist

Încă de la vârsta de nouăsprezece ani, el a primit de la Dumnezeu chemarea să lucreze în câmpul Său misionar. Având o personalitate dinamică, „inspirată de o dragoste arzătoare pentru Hristos, el nu a vrut să ducă o viață crestinească convențională, nici să se mărginească la o simplă carieră si slujbă eclesiastică. Dorea să se dăruiască cu totul lui Dumnezeu si aproapelui său”1. N-a căutat laude, deoarece „grija lui de căpetenie era mântuirea oamenilor si zidirea Ortodoxiei în Zair”2. Iubitul Cosma era, după cuvintele fostului Mitropolit Augustin al Florinei, „deschizătorul de drum al unei frumoase călătorii pentru neamul nostru”. El si-a făcut din porunca lui Hristos (învățați toate neamurile) un motiv de despărțire de o lume a compromisului, o poartă de intrare pentru Ortodoxie în regiunile subsahariene si în inimile nenumăratelor suflete. Spre deosebire de misionarii confesiunilor heterodoxe, el pune accent atât pe prima cât si pe a doua parte a Marii Porunci: Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Reusita lui, sau mai degrabă credinciosia lui în împlinirea primei jumătăți a Marii Porunci3, a fost o urmare directă a credinciosiei si hotărârii statornice de a împlini cea de-a doua parte, adică a-i învăța cum se cuvine să păzească toate cele ce ni le-a poruncit Hristos.
Altfel nici n-ar fi putut fi cu putință, deoarece africanii nu seamănă cu europenii de astăzi, epuizați de secole de ideologii absurde derulate în duhul miilor de filosofii umaniste, nici cu americanul tipic, dispus spre compromis si spre lucrurile comode pentru a realiza un succes de suprafață sau superficial. Sufletul lui nobil si umil înclină mai degrabă către cealaltă lume, iar mintea lui simplă, bazată pe intuiție, are încă o dispoziție sănătoasă pentru zona percepțiilor. Cu câteva luni înainte de a pleca din această viață, părintele Cosma a vizitat mănăstirea sa de metanie4 unde a vorbit pelerinilor de acolo despre mărinimia africană si dorința lor pentru o Ortodoxie ascetică, autentică. Episcopul Atanasie Yievtici, un apropiat ucenic al marelui părinte contemporan – arhimandritul Iustin Popovici, a fost si el prezent acolo. Iată relatarea lui cu privire la cuvintele părintelui Cosma: „Există oameni cu o sensibilitate si o constiință a lumii lăuntrice. De obicei europenii îi subestimează, dar gresesc enorm. Sufletul africanului înclină spre mistică si din acest motiv Ortodoxia are ceva să le spună si ceva să le ofere, dar numai Ortodoxia adevărată – Ortodoxia monahală, aghiorită. Magia si vrăjitoria sunt predominante printre frații din Africa – o adevărată demonocrație. În Africa am văzut cum poate intra Evanghelia! Tot ceea ce Hristos a spus despre posedarea demonică, eu am văzut aievea. Cu toate acestea, Dumnezeul Cel Viu si Adevărat este mult mai puternic decât satan si toți slujitorii lui. Dar, să fie bine înțeles că adevărata lucrare misionar-apostolică nu poate fi împlinită în Africa decât dacă cel în cauză se hotărăste să-si lase oasele acolo”5.
Si astfel, învățându-i pe băstinasii africani întreaga Evanghelie a lui Hristos si înfățisându-le imaginea nedeformată a Dumnezeului-Om si a Bisericii Sale, era de asteptat că dăruirea sa va fi la fel de simplă si totală. În „unicul, adevăratul si foarte folositorul”6 studiu despre lucrarea misionară, intitulat Gânduri despre lucrarea misionară, adunate din experiență, el stabileste un principiu, o piatră de temelie pentru toți cei care-i vor urma exemplul: „Începutul misionarului îsi are semnificația lui, desi, poate că nu e chiar o piatră de temelie… Începutul poate fi binecuvântat ori poate deveni binecuvântat la sfârsit. Ceea ce este important este ca dăruirea să fie sinceră si totală, fără rețineri, cu dispoziție spre jertfă si lepădare de sine, si cu scopul de a ne lăsa oasele printre băstinasi…”7 Dar cu mult înainte de a-si lăsa oasele pe câmpul misionar, trebuie – dacă vrea ca jertfa finală să fie roditoare – să se lepede de mândrie si slavă desartă. Astfel, pentru părintele Cosma, adevăratul misionar, pentru a avea parte de un sfârsit binecuvântat, nu trebuie să dea pricină de invidie si de slavă desartă, ci mai degrabă trebuie să înțeleagă că ținta lui este împreună-împărtăsirea: „împreună în luptă, împreună în suferințe si împreună întru slava Bisericii”8.
Trebuie „să ofere o inimă deschisă, iubitoare, care să comunice cu ceilalți, să se îngrijească de propriile necazuri fără a mai adăuga pe deasupra si altele; să fie atent la ce fac alții, fără a-i privi cu ochi pizmas si a pricinui dezbinare”9. Împlinindu-si datoria cu umilință, „adevăratul misionar nu caută vreo apreciere a lucrării sale, nici de la băstinasi, nici de la cei din alte locuri, deoarece mărturia constiinței sale sănătoase precum si mărturia părintelui său duhovnic si a colaboratorilor săi îi sunt suficiente”10.

1 Arhimandritul Gheorghe de la Grigoriu, Apostolul Zairului – Părintele Cosma Grigoriatul, Asociația Misionară Sfântul Cosma Etolul, Tesalonic, 1996, p. 160.
2 Idem, p. 161.
3 În decurs de 12 ani, slujind Bisericii din Zair, părintele Cosma a botezat în jur de 15.000 de suflete.
4 Mănăstirea de metanie [de la metanoia = schimbare a minții, pocăință] sau a pocăinței sale. Prin aceasta se înțelege pe de-o parte locul de care aparține monahul respectiv, iar pe de altă parte locul în care el se pocăieste spre mântuire [n. tr].
5 Episcopul Atanasie Yievtich, Ieromonahul Cosma Aghioritul, în Pravoslavie, organul de presă al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Sârbe, nr. 530/1989, p. 15.
6 Arhimandritul Gheorghe, Apostolul…, p. 160
7 Cosma Grigoriatul, Gânduri despre lucrarea misionară, adunate din experiență, Frăția ortodoxă pentru misiuni externe, Tesalonic, 1988, pp. 7-8.
8 Idem, p. 7.
9 Ibid.
10 Ibid.

Un început ascetic

Urmându-si principiile, părintele Cosma nu a dat pricină nici unei îndoieli – cuvintele lui se întemeiau pe experienţă, iar începutul si sfârsitul său erau binecuvântate. Toate sunt întemeiate pe aceea că el „era înainte de toate un ascet si apoi un misionar”, după cum scrie undeva în cartea sa arhimandritul Ioanichie. Din experienţă cunostea însemnătatea ascezei, a postului, a privegherii, a rugăciunii pentru Biserică. „Îi mulţumim Domnului – scrie Stareţul Gheorghe -, chiar dacă era unul ca noi, el dispreţuia desfătările carnale si pământesti, plăcerile omenesti, toate făcându-le pentru dragostea lui Hristos, alegând o cale aspră, nevoitoare, plină de lupte, deosebit de obositoare si mai presus de puterile umane, toate făcându-le pentru dragostea lui Dumnezeu, a fraţilor si semenilor săi”.
Stareţul Gheorghe adevereste toate acestea cu o relatare despre primele zile ale părintelui Cosma la mănăstire:
„Am trecut odată pe lângă chiliuţa părintelui Cosma si i-am văzut patul: scânduri de lemn, iar pe ele – un cearsaf mic si subţirel. Nici măcar o pătură nu avea. Văzând aceasta si alte lucruri, m-am gândit că fratele avea harul lui Dumnezeu si că trebuie să devină monah”11.
Dar asceza sa nu se limita numai la a dormi pe scânduri de lemn sau la post, priveghere si rugăciune. Mai presus de toate, părintele Cosma era neînduplecat în zidirea Bisericii din Zair. Părintele Mihail Hristodoulidis din Cipru scrie despre vizita lui la misiunea Kolwezi si despre asceza lucrării părintelui Cosma:
„Ceea ce-l distingea cel mai mult era sârguinţa si osteneala la lucru, metoda si organizarea muncii, inteligenţa, iuţimea si usurinţa cu care înfrunta greutăţile, priceperea si credinţa nestrămutată, duhul dragostei si al jertfei… Neobosit în muncă, era în stare să muncească ore întregi în orice fel de sarcină. Programul Centrului Misionar era stabilit începând de la miezul nopţii până a doua zi seara târziu si tot asa. Muncă din straja dimineţii până în noapte pe drumuri inexistente, cu vehicule si masini care se stricau în permanenţă, cu jertfe de sânge, întru multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în tulburări, în osteneli… în posturi, în privegheri (II Cor. 6, 4-5)”12.
Descrierea de mai sus îsi găseste multiple confirmări nu numai într-un număr de mărturii asemănătoare, dar si în însesi cuvintele părintelui Cosma, care ne trimite totodată către un alt aspect al importanţei pe care o acorda ascezei. El scrie următoarele:
„Este bine-cunoscut că noi lucrăm aici pe temelia a douăzeci si patru de ore, în condiţii precare, alegându-ne cu neputinţe în trup si slăbiciune în duh. Prin urmare, pentru o realizare a desăvârsirii trupesti si sufletesti, existenţa a două mănăstiri, una pentru femei si alta pentru bărbaţi, la o oarecare depărtare de baza misiunii, poate fi socotită destul de potrivită… Mănăstirea funcţiona strict ca o mănăstire ori, cu binecuvântarea Mitropolitului local, ca un metoc al Sfântului Munte, fără să se amestece cu Misiunea”13.
Părintele Cosma credea că o Biserică locală nu putea rezista fără monahism, motiv pentru care a dat întâietate întemeierii unei mănăstiri si, către sfârsitul vieţii sale, si-a văzut împlinirea planurilor sale o dată cu înfiinţarea unei mănăstiri pentru femei închinată Sfântului Nectarie.
11 Arhimandritul Gheorghe de la Grigoriu, cuvânt ţinut la o zi după moartea neasteptată a părintelui Cosma, sâmbătă, 28 februarie 1989, la Metocul Sfintei Mănăstiri Grigoriu, Stavroupoli, Tesalonic.
12 Părintele Mihail Hristodoulidis, O Ierapostolos, în Misiuni Externe, nr. 113/1989, pp. 209-217.
13 Gânduri despre lucrarea misionară, adunate din experienţă, p. 11.

Citeşte textul integral Apusul vrajitoriei – Cuviosul Cosma Athonitul Apostol in Zair.pdf sau treci în revistă cuprinsul.

—–     Cuprins     —–

[column]
[twocol_one]

Prefaţă la prima ediţie grecească ……………. 7
Introducere la ediţia engleză ……. 8
Un model de misiune în epoca lui Antihrist …….. 9
Un început ascetic ………….. 10
Acrivia în Ortodoxie ………… 11
Un principiu fundamental: Lucrarea sub binecuvântarea episcopului local 12
Un vizionar care a luat lucrurile cu binisorul…. 14
Un pom roditor pentru generaţiile următoare … 14
APOSTOL ÎN ZAIR……. 16
Viaţa Cuviosului părintelui nostru Cosma Grigoriatul 16
Nasterea si educaţia ………….. 16
Studii …………………… 17
Viaţa în Biserică ………………….. 17
Scoala tehnică si alte îndeletniciri ……… 17
Serviciul militar …… 18
Frăţia Sfânta Cruce si alte studii……….. 19
Prima perioadă a misiunii …… 20
Întoarcere în Grecia …………… 21
La sfânta mănăstire Grigoriu ……………. 22
A doua perioadă misionară …. 24
Educaţia duhovnicească a africanilor …. 25
Ferma si posibilităţile de crestere a animalelor ….. 26
Bisericile Misiunii din regiunea Kolwezi……………. 27
Călătorii în Grecia …………….. 28
Personalul misionar din Kolwezi………… 29
Cum a reusit Misiunea ………. 29
Amenajările si proprietăţile Misiunii …… 30
Dragoste pentru semenii săi… 31
Datoriile de judecător si păstor …………. 33
Samba, doctorul african……… 33
Atelierele Misiunii … 34
Catehizare, Botez si Căsătorie …………… 34
Viaţa liturgică si vizitele misionarilor….. 35
Traduceri în swahili …………… 37
Recunoasterea Ortodoxiei …… 37
Încercări si experienţe dureroase……….. 38
Neasteptatul său sfârsit ……… 40
Epilog ……… 43
Ultimele zile ale Cuviosului părinte Cosma Grigoriatul 43
Kolwezi: mai, 1989 ……………. 43
Vineri – 20 ianuarie 1989……. 43
Vineri – 27 ianuarie 1989……. 43
Luni, 30 ianuarie 1989: Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi 44
CUVÂNT LA URMĂ…… 46
CUVÂNT LA URMĂ II… 48
Fragmente din scrisorile Cuviosului părintelui Cosma Grigoriatul 51
Sosirea si începuturile …….. 51
Ca în Noul Testament ……… 53
Dragostea si suportul pentru mănăstire ……….. 54
Puterea apelor sfinţite ale Botezului… 55
Nu nădăjduiţi în oameni, ci în Domnul Misiunii .. 56
Lupta va fi una de lungă durată……… 56
Problema hirotoniilor ………. 57
Pogorârea Duhului Sfânt, ieri, azi si în veci……. 58
Discernământ pastoral ……. 59
Fragmente din cartea Cuviosului părintelui nostru Cosma Grigoriatul 61
Locul de acţiune …………….. 61
Forţele umane…… 61
Modurile si mijloacele de realizare a evanghe-lizării 62
Din zona rurală spre centru…………… 62
Din centru spre zona rurală…………… 63
Filantropia……….. 63
Viaţa liturgică …… 63
Provocările evanghelizării…. 64
Sincretism……….. 64
Colonialismul contemporan …………… 65
Rolul Ortodoxiei… 65
ORTODOXIE SI VRĂJITORIE PE CONTINENTUL NEGRU 67

[/twocol_one]
[twocol_one_last]

MOSTENIREA…………. 70
CUGETĂRI DESPRE, SI ÎNTÂMPLĂRI DIN VIAŢA CUVIOSULUI PĂRINTELUI COSMA 70
Ajutor oferit de călători ………. 70
Călătorii pe drumuri mocirloase………… 70
Sărbători parohiale……………. 71
Scăparea de vrăjitori………….. 71
Respectul autorităţilor faţă de părintele Cosma …. 71
Munca de traducere de la Centrul Misionar………. 71
Locul de pelerinaj si candela părintelui Cosma ….. 72
Scolile conduse de Misiunea Ortodoxă …………….. 72
Declaraţia de după moarte a părintelui Cosma ….. 73
Cererile părintelui Cosma si returnarea sticlei …… 73
Îndemnat să continue cu catehizarea …. 73
Copiii de la internat ne-au spus… ……… 74
Preoţii zairezi ne-au spus… …. 74
Mijlocirea părintelui Cosma vindecă pe ipodiaconul Serafim Ilunga 74
ÎNTÂMPLĂRI SI RELATĂRI DESPRE VRĂJITORIE 76
„Este mai mare decât mine” …………… 76
Cercul vicios al demonocraţiei ……….. 76
Înselat de iubirea de arginţi …………… 77
Preotul ortodox este foc pentru vrăjitor …………. 79
Neputincios în faţa puterii lui Dumnezeu………. 80
Lovitura finală ….. 81
Un tânăr vrăjitor vine la lumină……… 81
Înfrângerea unui misionar romano-catolic …….. 82
Un misionar protestant primeste o lecţie ………. 82
MINUNI, NEVOINŢĂ MISIONARĂ SI SEMNE ALE SFINŢILOR 84
Vrem Troparul Sfântului Patapie ……. 84
Duceţi-vă la adevărata Biserică, unde preoţii au bărbi si sutane 84
Un romano-catolic este condus la adevărata Biserică 84
Porumbelul si flacăra pâlpâitoare……. 85
Credinţa ta te-a mântuit ….. 85
O tânără fată este readusă la viaţă …. 86
O femeie închinătoare la idoli…………. 87
„Nu pe aici… Acolo e o biserică” ……… 88
Un student de la internat ne-a spus… ………….. 88
Hoţie la parohia Sfinţilor Teodor Tiron si Teodor Stratilat 88
Sfat duhovnicesc ……………. 88
Sfinţii sunt cu noi în toate împrejurările ……….. 89
Vindecat de Sfântul Teodor……………. 89
Vindecată de sterilitate ……. 89
Copilul trebuie să moară în biserică …………….. 89
O fulgerare……….. 90
O epidemie de pojar ………… 90
Protecţie minunată …………. 90
Păziţi de holeră …. 90
„Cum se roagă ortodocsii?” ……………. 90
Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu… si toate acestea se vor adăuga vouă 91
Cineva în sutană intră în biserică…… 92
Sfântul David intră în cort …………….. 93
O convertire minunată…….. 94
O intervenţie minunată……. 94
O vizită minunată …………… 94
Am văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu 94
Un nou Saul vine la Biserică………….. 95
Îndoita vindecare a unei fete anemice …………… 97
Arhanghelul Mihail în Kolwezi………… 97
O minune a Sfântului Nectarie si a Sfintei Anastasia Romana 98
Obiecte sfinţite salvate din calea focului ……….. 98
Du-te în Biserica Ortodoxă ……………. 99
Credinţa noastră ortodoxă ajunge până în îndepărtata Sandoa 99
Aventuri în lucrarea de pastoraţie…. 100
Mai bine sărac si ortodox decât bogat si eretic 100
Mai bine sărac si ortodox decât bogat si musulman 100
MĂRTURII ALE BOTEZURILOR …………… 102
Anexa 1: Kenya…….. 105
Anexa 2: Pasi pe insula Java … 107

[/twocol_one_last]
[/column]

Citeşte textul integral Apusul vrajitoriei Cuviosul Cosma Athonitul Apostol in Zair.pdf

Posted on Lasă un comentariu

PARINTELE ARSENIE, O PERSONALITATE DE ÎNALTĂ STATURĂ MONAHALĂ, CUM N-A MAI AVUT BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

    Parintele Arsenie Boca parintele-arsenie-boca(n. 29 septembrie 1910, Vața de Sus, România – d. 28 noiembrie 1989, Sinaia, Prahova), părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București).
Parintele Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic roman al secolului XX. La mormântul său de la Mănastirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini. (vezi sursa)

Ţara Făgăraşului a fost binecuvântată de Dumnezeu şi odată cu ea întreaga noastră ţară, trimiţându-ni-l pe Parintele Arsenie Boca spre a trezi, sfătui, mustra duhovniceşte şi îndruma pe oameni pentru a trăi viaţa în duhul şi spiritualitatea autentic creştină, asemenea primilor creştini.
A fost o mişcare care a cuprins zeci de mii de creştini de toate vârstele şi treptele sociale. Din rândul acestora a făcut parte şi un tânăr dintr-o comună din apropierea Mănăstirii Brâncoveanu, care a auzit vorbindu-se despre Părintele Arsenie şi astfel s-a născut în sufletul său dorinţa de a-l vedea, de a-l cunoaşte şi, mai ales, de a se lăsa îndrumat de Sfinţia sa.
După ce au trecut câţiva ani, angajat sufleteşte şi perseverând pe calea vieţii duhovniceşti; cu râvnă sporită, cu multe rugăciuni şi osteneli, a ajuns să se spovedească la Părintele Arsenie. A fost cea mai mare bucurie a vieţii sale până la acest moment binecuvântat. Stările de har, de trăire duhovnicească nu le putea descrie, dar le simţea din plin şi mulţumea lui Dumnezeu cu lacrimi pentru această binecuvântare.

A trecut un an de la spovedania făcută la Părintele Arsenie când, pe neaşteptate, a simţit în suflet un gând vrăjmaş, păgân, hulitor de Dumnezeu şi de tot ce este sfânt. Cu trecerea timpului aceste stări au luat proporţii aşa încât, după încă un an, uraganul necredinţei, al ateismului s-a dezlănţuit cu o furie pe care numai iadul, duhul negaţiei şi al minciunii putea să-l dezlănţuie. Luptându-se din răsputeri cu ispita satanei, a ateismului, tânărul se îngrozea, gândindu-se că va ajunge să-şi piardă credinţa şi odată cu aceasta şi mintea.
Singura lui scăpare era Dumnezeu şi Părintele său duhovnicesc, Arsenie, pe care s-a hotărât să-l caute la mănăstire. Durerile lui sufleţeşti nu le-a destăinuit nimănui, nici chiar părinţilor lui, adică a păstrat o tăcere desăvârşită în acest sens. Răvăşit sufleteşte, tulburat, îngrozit, aproape de pragul sau doaga nebuniei, s-a înfăţişat la Parintele Arsenie care, văzându-l, l-a întrebat, înainte ca tânărul să-i spună durerea sa: „Ce fac cei din sat, care spuneau că nu este Dumnezeu şi tu spuneai că este?“. Părintele s-a referit la gândurile de referinţă care îl luptau furibund în timp ce el era în sat. Tânărul i-a spus cu ochii în lacrimi: „Părinte, mă chinuieşte cumplit gândul necredinţei“. A confirmat personal ceea ce Părintele i-a spus cu câteva momente înainte. „Dacă nu veneai se putea să ajungi ateu“, i-a spus Părintele Arsenie şi apoi l-a îndemnat să cheme în ajutor mila şi harul lui Dumnezeu, spunându-i: „Spovedania şi Împărtăşania“. Aşa a luat sfârşit chinul tânărului greu încercat de ispita necredinţei.
După câţiva ani de zile s-a găsit la Mănăstirea Brâncoveanu o copie a unui manuscris al Părintelui Arsenie în care se descriau stările sufleteşti ale celor care, datorită păcatelor înaintaşilor lor sau poate ale celor în cauză, trăiau momente asemănătoare cu cele pe care le-a trăit tânărul respectiv.
*
O tânără dintr-o comună de lângă Făgăraş s-a hotărât să intre într-o mănăstire cu dorinţa de a se călugări, după ce, câţiva ani de zile, a cercetat Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus – unde l-a cunoscut pe Părintele Arsenie. Sfinţia sa, după un scurt timp, a primit-o la Sfânta Taină a Spovedaniei, fapt care a fost o surpriză în viaţa celor care se osteneau cercetând această mănăstire. Uneori au fost situaţii când credincioşii aşteptau ani de zile până le venea rândul să se spovedească la Părintele Arsenie.
Formată duhovniceşte în atmosfera de evlavie a acestei mănăstiri, tânăra Viorica – în călugărie Veronica – a intrat în Mănăstirea Bistriţa – Vâlcea, apoi la Mănăstirea Ţigăneşti – Ilfov şi, la urmă, la Mănăstirea Horezu, unde a urmat câţiva ani Seminarul teologic monahal. Prin decretul de expulzare a monahilor din mănăstiri, monahia Veronica a plecat din mănăstire cu inima îndurerată, împreună cu alte monahii, lucrând apoi în viaţa civilă în domeniul sanitar ca, după câţiva ani, să înceapă un şir de suferinţe fizice, care au durat 12 ani.
Înzestrată de Dumnezeu cu o sensibilitate sufletească deosebită, interiorizată, la care s-au adăugat roadele nevoinţelor călugăreşti, monahia Veronica a atins un grad de puritate morală, de viaţă duhovnicească deosebită, fiind o pildă vie pentru toţi cei care au cunoscut-o. După trecerea sa la cele veşnice în anul 1985, surorile sale duhovniceşţi din Mănăstirea Prislop, cu care a făcut ucenicie la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, au întrebat pe Părintele Arsenie: „Prea Cuvioase părinte, care va fi acum starea sufletului Maicii Veronica, având în vedere lunga ei suferinţă, pe care a purtat-o mulţumind lui Dumnezeu pentru că a cercetat-o astfel, apoi curăţia îngerească a vieţii sale, râvna pentru cele duhovniceşti şi viaţa sa de adevărată călugăriţă?“. La această întrebare Părintele Arsenie a dat un răspuns pe care numai un părinte duhovnicesc de talia Sfinţiei sale a putut să-l dea: „Dacă aţi şti voi în ce lumină se află acum sufletul Maicii Veronica!…“. Părintele ştia ceea ce se petrece cu un suflet după ce a trecut dincolo.
*
Părintele Arsenie a aflat, prin darul lui Dumnezeu, că un episcop nu şi-a mântuit sufletul plecând din lumea aceasta şi a ajuns la locul de osândă. În viaţa lui se îngrijise foarte mult de o mănăstire şi călugării 1-au pomenit la Sfânta Liturghie şi la parastase. După 30 de ani, în timpul unei Sfinte Liturghii, Părintele a spus că în acel moment episcopul acela a ieşit din chinurile cele veşnice şi, şi-a mântuit sufletul.
Părintele Arsenie, referindu-se la realităţile cereşti, a afimat că după plecarea sa din lume, el va merge acolo unde a mai fost: „Eu ştiu unde mă duc, eu am mai fost acolo“. De asemenea, a spus fiului său duhovnicesc – părintelui SimionTodoran – următoarele cuvinte, care se referă tot la realităţile cereşti: „Mă duc, dar de acolo de unde mă voi duce, eu vă ajut mult mai mult decât am făcut până aici“.
Preotul Constantin Prescure din parohia Berivoii Mici din Ţara Făgăraşului mergea adeseori la biserica parohiei Drăgănescu, pe care o picta Părintele Arsenie. Erau apropiaţi sufleteşte, aşa încât Părintele, la un moment dat, i-a destăinuit un gând, care l-a uimit pe preotul respectiv: „Mă, să ştii că eu, dacă vreau, pot să trăiesc până în anul 2000″. Întâlnirea dintre ei, când a rostit aceste cuvinte, a avut loc în jurul anului 1970. Preotul respectiv este fratele semnatarului acestor rânduri şi, pentru că a auzit un lucru care l-a uimit, a simţit nevoia să-l spună şi altora. În situaţia aceasta mi s-a adresat, spunându-mi: „Auzi, mă, să dispună cineva de viaţa sa încât să poată muri atunci când vrea el“.
Mai spunea Părintele: „ Mă, să creşteţi în Hristos!“.
*

CONFERINŢA DE LA TIMIŞOARA, 24 NOI.2004 (EXTRASE CU REFERIRE LA PARINTELE ARSENIE):

Firea sa retrasă, reţinută, interiorizată şi puţin comunicativă avea ca suport un caracter moral inflexibil, vulcanic, dinamic, fapt dovedit în momentul în care a început lucrarea de trezire religioasă realizată la Mănăstirea Brâncoveanu. La această mănăstire era, în acea vreme, un pelerinaj de proporţii, „bulboană spitituală uriaşă“- cum a numit-o Nichifor Crainic — „când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj cântând, cu zăpada până la piept“. Dar nu numai atât, ci credincioşi din aproape toate regiunile ţării îşi îndreptau paşii spre Mănăstirea Brâncoveanu pentru a-1 asculta pe Părintele Arsenie, fapt care 1-a determinat pe Părintele Stăniloae să spună: „Părintele Arsenie a.fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc, adică o personalitate de o înaltă statură monahală, cum n-a mai avut Biserica noastră Ortodoxă Română“.
În lucrarea duhovnicească săvârşită de Părintele nostru este de presupus că avea, pe lângă însuşirile native de excepţie, şi o pregătire intelectuală şi o latură harismatică, un dar deosebit dăruit de Dumnezeu ca urmare a nevoinţelor şi a purităţii vieţii sale morale, fapt care i-a determinat pe colegii săi de liceu şi de la teologie să-i spună „sfântul“. Că a fost un harismatic, că s-a învrednicit de vederea unor persoane sfinte, a Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului şi a Sfântului Serafim de Sarov a mărturisit-o Sfinţia Sa însuşi câtorva din apropiaţii săi. Fiind la Sfântul Munte Athos, în Grecia, s-a rugat Mântuitorului Hristos şi Maicii Domnului să-i călăuzească paşii spre un duhovnic cunoscător al tainelor vieţii duhovniceşti, care să-1 îndrume în viaţa călugărească. După rugăciuni stăruitoare la Fecioara Maria s-a învrednicit de o vedenie în care Maica Doninului l-a luat de mână, 1-a urcat pe un munte înalt, cu o prăpastie atât de mare încât cu greu putea cineva să meargă cu piciorul liber, şi 1-a încredinţat Sfântului Serafim de Sarov (1759-1833), care 1-a îndrumat în viaţa monahală. În momentul acela Maica Domnului s-a făcut nevăzută. Când avea nevoie de duhovnic mergea singur în acel loc, iar Maica Domnului 1-a întărit încât a postit 40 de zile, timp în care a fost îndrumat de sfântul care i s-a arătat.
Părintele Teofil de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus ne-a arătat în cartea sa: „Cine sunt eu?“ că în anii liceului a ascultat o predică a Părintelui Arsenie în care a spus că Mântuitorul Hristos i s-a arătat în biserica Mănăstirii Brâncoveanu sub chipul unui copil care plutea în aer, Mântuitorul fiind în acel timp în cadrul uşii din peretele care desparte naosul de pronaos. În această vedenie Domnul i-a arătat haina cu care Părintele era îmbrăcat, deşi albă şi curată, avea totuşi o pată. Această pată reprezenta un păcat (Părintele nu a spus niciodată ce a fost acel păcat).
Altădată Domnul Hristos i s-a arătat în sfântul altar deasupra Sfintei Mese, tot sub chipul unui copil, căruia i s-a adresat cu cuvintele: „sfinte îngere, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul“. Neprimind nici un răspuns şi-a dat seama că nu este un înger, ci Însuşi Domnul, Căruia i s-a adresat apoi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,miluieşte-mă pe mine, păcătosul“ şi a primit răspunsul din care a înţeles că va trebui să rămână acolo, la acea mănăstire, şi să săvârşească lucrarea duhovnicească rânduită.
Într-o conferinţă pe care a ţinut-o în faţa unor preoţi a spus următoarele cuvinte: „Aşa că, în deplină cunoştinţă a misiunii noastre, putem păşi la lucru că noi nu suntem singuri. Mântuitorul este cu noi. Personal am această cunoştinţă de care nu sunt vrednic. Mi-am văzut Stăpânul şi mi-a arătat păcatele! Aşa se deosebeşte adevărul de părere căci mi-a arătat păcatele mele, nu ale altora. Harul lui Dumnezeu, sălăşluit în sufletele celor care au fost luminaţi cu Sfântul Botez, devine lucrător în măsura în care credinciosul colaborează cu el, adică prin nevoimţe, rugăciuni, postiri, privegheri, ajunări, prin lacrimi de pocăinţă. Urmarea acestei nevoinţe este că cel în cauză ajunge până la o măsură dumnezeiască încât se face vrednic să săvârşească lucruri mai presus de puterile omeneşti, de a săvârşi fapte supranaturale, atunci când şi unde voieşte Dumnezeu“.
De asemenea daruri s-a învrednicit Părintele Arsenie. Dovadă sunt faptele săvârşite înaintea multor credincioşi, despre care aceştia dau mărturie.
Un fost cântăreţ de la Mănăstirea Sâmbăta îşi aminteşte că atunci când Părintele Arsenie era stareţul mănăstirii, într-o dimineaţă, ieşind Părintele din biserica cea veche pentru a merge spre altarul din pădure pentru a săvârşi Sfânta Liturghie, uitându-se în urmă să vadă dacă Părintele vine, s-a cutremurat şi a zis: „Vai, Părinte, sunteţi în foc?“. „Am simţit şi eu că mă arde ceva“ a zis Părintele. Şi atât. S-a ferit să comenteze sau să comunice stările de har ale milei lui Dumnezeu care nu l-au părăsit niciodată.
Ne spunea Părintele că ne ştie toate păcatele noastre şi ale neamului nostru, că a vorbit cu sfinţii pe care-i pictează. Cei care mergeau la el îi simţeau puterea şi ajutorul şi pe mulţi îi vindeca pe loc.
*
În lucrarea Părintelui Arsenie avem şi cazuri de vindecări miraculoase. A vindecat un orb pe care mai întâi l-a spovedit şi l-a împărtăşit şi apoi i-a zis să iasă din biserică. Cei prezenţi au vrut să-l ajute fiind orb, dar Părintele i-a oprit zicându-le să-l lase să meargă singur. Ajungând la uşă bolnavul a zis: „Măi, fraţilor, eu văd?“. În acel moment i-a revenit vederea pentru toată viaţa.
*
Un om paralizat la pat a fost dus cu căruţa la mănăstire şi Părintele i-a zis să coboare din căruţă. El a coborât şi de atunci a mers normal.
*