Posted on Lasă un comentariu

FOBIA

Proiecţii ale anxietăţii, fobiile pot invada oricare din obiectele şi situaţiile realităţii de care experienţa individuală se leagă într-un mod oarecare

Fobia simplă

frica

În acest tip de tulburare, o persoană este în mod inadecvat anxioasă în prezenţa unui anumit obiect sau unei anumite situaţii, pe care ea tinde să o evite. În prezenţa obiectului sau a situaţiei respective se poate manifesta întreaga gamă de simptome anxioase:

-simptomele psihice: presimţire amestecată cu teamă, iritabilitate, concentrare dificilă, nelinişte, instabilitatea memoriei;

-uscăciunea gurii, dificultatea de deglutiţie, borborisme, scaune frecvente; senzaţii de constricţie toracică, inspiraţie dificilă; palpitaţii, senzaţii de disconfort.

Etiologie

Cele mai multe fobii simple întâlnite la adulţi sunt o continuare a fobiilor din copilărie. În copilărie fobiile simple sunt frecvente. Între 13 şi 15 ani cea mai mare parte a acestor frici ale copilăriei dispar, dar unele persistă şi în viaţa adultă.

Cele mai multe fobii din copilărie se ameliorează fără tratament specific, dacă părinţii adoptă o atitudine fermă şi liniştitoare.

Pentru fobiile ce nu se ameliorează, tratamentul comportamental simplu poate fi combinat cu liniştea şi încurajarea.

Nu se ştie cu certitudine de ce unele fobii persistă, însă, în mod nesurprinzător cele mai severe fobii sunt şi cele care, de obicei, durează cel mai mult. Conform explicaţiei psihoanalitice, fobiile care persistă nu sunt legate de stimulul aparent, ci de o sursă ascunsă de anxietate. În termenii acestei teorii, sursa anxietăţii este exclusă din conştient prin refulare şi pusă în legătură cu obiectul manifest prin deplasare. O mică parte din fobiile simple debutează în viaţa adultă, în legătură cu stresul puternic, de exemplu o fobie de cai poate fi urmarea unei ciocniri periculoase cu un cal în galop.

Tratamentul constă în expunerea la situaţii fobiogene, formă a terapiei comportamentale.

Expunerea poate fi practicată chiar în situaţiile ce provoacă anxietatea („expunere în practică”), sau în clinică ajutând pacientul să-şi imagineze aceste situaţii („expunere în imaginaţie”). În oricare dintre procedee expunerea poate fi treptată, începând cu situaţii ce provoacă o mică anxietate şi trecând încet înspre situaţii mai dificile (desensibilizare). Sau dimpotrivă, expunerea poate fi bruscă, începând cu o situaţie ce provoacă anxietate severă-imersie („flooding”).

Fobia socială

Fobia socialaÎn această tulburare, o persoană devine în mod inadecvat anxioasă în situaţii în care este observată şi ar putea fi criticată.

Subiectul tinde să evite astfel de situaţii, iar atunci când le întâlneşte nu se angajează pe deplin, de exemplu evită conversaţiile sau stă într-un loc unde atrage mai puţin atenţia. De asemenea, anxietatea este resimţită anticipat, înainte de intrarea în situaţiile respective. Printre acestea se numără: petrecerile, seminariile, şedinţele, prilejurile de a vorbi în public.

Etiologia fobiei sociale nu este bine înţeleasă. Principala cogniţie anormală, care a fost numită „teama de apreciere negativă”, constă în îngrijorarea nejustificată ca ceilalţi să nu aibă o atitudine critică. Nu se ştie dacă această cogniţie precede tulburarea sau se dezvoltă împreună cu ea dar, în orice caz, este probabil să crească şi să perpetueze anxietatea fobică.

Tratamentul fobiei sociale constă în terapia cognitiv comportamentală, în care expunerea la situaţiile ce fac obiectul temerilor este combinată cu controlul anxietăţii. Pacienţii sunt învăţaţi să reducă efectul gândurilor parazite în două moduri. Prima metodă este distragerea, iar cea de-a doua constă în repetarea unei fraze liniştitoare care neagă conţinutul gândului.

Rata recăderilor este mică după acest tratament conchinat.

Agorafobia

fobiaPacienţii cu agorafobie sunt anxioşi atunci când se găsesc departe de casă, în aglomeraţii sau în locurile din care nu pot ieşi cu uşurinţă. Simptomelor fobiei simple se asociază simptome precum depresia, depersonalizarea şi gândurile obsesive.

Etiologie

Există trei explicaţii pentru atacurile iniţiale de anxietate. Ipoteza psihoanalitică propune conflicte psihice inconştiente, legate de pulsiuni sexuale sau agresive inacceptabile. Totuşi, singurele probe în sprijinul acestei ipoteze provin din şedinţele de psihoanaliză cu pacienţii. Ipoteza cognitivă afirmă că atacurile de anxietate se dezvoltă la persoanele cu o frică neraţională a simptomelor somatice minore (de exemplu, interpretarea greşită a palpitaţiilor ca semne de boală cardiacă severă). Ipoteza biologică afirmă că fobiile rezultă dintr-o insuficienţă a mecanismelor inhibitorii normale din ariile cerebrale care controlează anxietatea.

Tratament

Pacienţii vor fi insistent încurajaţi să meargă în locurile pe care le evită, deoarece evitarea pare să prelungească evoluţia tulburării. Tratamentul de elecţie este sub forma terapiei comportamentale în care se combină expunerea la situaţii fobiogene cu exerciţii pentru stăpânirea atacurilor de panică.

 

Lasă un răspuns