Diabetul se poate vindeca în numai câteva minute!

Diabetul se poate vindeca în numai câteva minute!diabet

Un studiu prezentat recent la Conferința Mondială pe tema diabetului, organizată la Vancouver, în Canada, produce mare agitație în lumea medicală.

Un experiment desfășurat de Universitatea Newcastle din Marea Britanie susține că diabetul de tip 2 se poate vindeca de manieră permanentă cu ajutorul unei intervenții chirurgicale minore!

Speciliștii britanici au produs senzație în comunitatea științifică cu descoperirea lor!

Diabetul se poate vindeca definitiv dacă se extrage chiar și mai puțin de un gram de grăsime din pancreas.

Metoda a fost experimentată pe 27 de pacienți obezi, dintre care 18 erau diagnosticați cu diabet de tip 2, tratați în Spitalul Universitar Newcastle.

Toate aceste persoane au fost supuse unei intervenții chirurgicale minim-invazive bariatrice, prin care a fost montat un inel gastric pentru reducerea absorției substanțelor nutritive.

După aceste operații toți pacienții au pierdut în greutate, iar scanările ulterioare au confirmat că acest proces corespunde unei reduceri drastice a nivelului de grăsime din organism.

În cazul diabeticilor, în ciuda pierderii kilogramelor în plus nu se înregistra și o scădere a nivelului de grăsime din pancreas. Astfel, cercetătorii au ajuns la concluzia că o intervenție directă asupra pancreasului poate avea efect.

Rezultatele acestei operații au fost spectaculoase, iar toți cei 18 pacienții s-au vindecat de diabet.
Diabetul zaharat de tip 2, cunoscut și sub numele de diabet cu debut la vârstă adultă se caracterizează prin faptul că pancreasul continuă să producă insulină, uneori chiar mai multă decât în mod natural.

Organismul dezvoltă rezistență la efectele insulinei, astfel încât în realitate există un deficit insulinic. În întreaga lume s-a înregistrat o creștere exponențială a acestei maladii, pe fondul creșterii în greutate a populației.
Până în prezent, se credea că nu există un tratament împotriva acestei teribile maladii cronice, iar pacientul trebuie să țină sub control strict nivelul de zahăr din sânge, glicemia.

SURSA :http://www.reporterntv.ro/

V-ar mai putea interesa ...

  • Produse asociate
  • Sfaturi asociate

Nu exista relationari.

  • CEAI1

    SUPLIMENTE AJUTATOARE PENTRU DIABETICI

    SUPLIMENTE AJUTATOARE PENTRU DIABETICI Diabetul este o boala de metabolism, manifestata prin faptul ca celulele noastre nu pot prelua zaharul de care avem nevoie pentru activitatile zilnice. In mod normal, pancreasul formeaza si elibereaza un hormon denumit insulina care, prin intermediul singelui, ajunge la celule. Insulina circula in singe fixata de unele globuline si este inactivata la nivelul ficatului. Cea mai mare cantitate de insulina este preluata de musculatura, de … mai multe →
  • 1404776559_deti_i_detstvo-2

    POST SI SANATATE

    POST SI SANATATE Mulţi se întreabă: „De ce se acorda o importanţă atât de mare înfometării?” Răspunsul este simplu. Corpul omului poate fi asemuit cu un aparat de oxidare. Pe parcursul a douăzeci şi patru de ore, în el se ard patru sute de grame de grăsimi. POST SI SANATATE Când întrerupem aprovi¬zionarea cu „combustibil”, organismul işi schimba imediat sursa de aprovizionare, făcând apel la depozitele proprii. Şi ce anume … mai multe →
  • Chimenul negru negrusca negrilica

    Chimenul negru ( Negrilica ) – „remediul pentru orice, in afara de moarte”

    sursa: viataverdeviu.ro Aceasta umila, dar imens de puternica samanta omoara MRSA (Stafilococus aureus multiplu rezistent, la mai multe tipuri de antibiotice), vindeca acele corpuri otravite de arme chimice, stimuleaza regenerarea celulelor beta muribunde din pancreasul diabetic, si face inca si altele, despre care putini stiu ca exista. Semintele plantei anuale cu flori, Nigella Sativa, au fost pretuite pentru proprietatile lor vindecatoare din timpuri imemoriale. Desi este numita de catre vorbitorii … mai multe →
  • click-sanatate-plante-banale-efecte-extraordinare

    Plante banale, efecte extraordinare – Click! pentru femei

    Plante banale, efecte extraordinare – articol publicat în revista Click! pentru femei, Redactor Severin Sorina (vezi articolul online aici sau cel publicat mai jos) Pirul are proprietăți diuretice Această plantă conține vitamine (A și B), săruri de potasiu și siliciu, substanțe mucilaginoase (benefice în caz de răceală și tuse), precum și zaharuri și uleiuri volatile. Pirul este recomandat persoanelor care suferă de afecțiuni ale ficatului și rinichilor, întrucât, grație proprietăților … mai multe →
  • agaricus-blazei-ciuperca-lui-dumnezeu

    CIUPERCA LUI DUMNEZEU

    „Ciuperca lui Dumnezeu” – asa este supranumita Agaricus Blazei Murill, date fiind proprietatile absolut uimitoare, fiind o ciupercă comestibilă, originară din Brazilia, care si-a găsit însă mediul propice şi în Japonia, unde e cultivată în ferme speciale şi transformată într-un supliment minune. Utilizată în terapia cancerului, diabetului, tumorilor, colesterolului şi al osteoporozei, ciuperca a ajutat mulţi pacienţi să învingă boli grave şi să cîştige în sănătate. Din acest motiv, a … mai multe →
  • diabet

    Natura in ajutorul diabeticilor

    Natura in ajutorul diabeticilor Extractul din mlădiţe de Afin este un produs al PlantExtrakt, se recomandă ca adjuvant în complicaţii vasculare în diabet sau hemoragii retiniene în diabet (în asociere cu Morus nigra), diminuarea capacităţii vizuale (miopie, cecitate nocturnă), cistite, enterite, colibaciloză intestinală. Extractul din muguri de dud este un extract hidro-glicero-alcoolic, se recomandă ca adjuvant în diabet noninsulinodependent (tip II) în asociere cu Acer campestre, Olea europaea sau Juglans … mai multe →

Comentarii ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *