Descriere
Zeolitul proprietatiZeolit si Ganoderma – descrieri si utilizare:
Zeolit este numele unui mineral, un aluminosilicat care s-a format cu milioane de ani în urmă, din interacţiunea dintre lava fierbinte emisă de către vulcani şi apa de mare. În lume sunt cunoscute zeci de tipuri de zeoliţi, cu structuri şi compoziţii chimice diferite, dar în terapie s-a folosit până acum unul singur, numit clinoptilolit. Numele de zeolit, a fost dat de către mineralogul suedez Axel Frederik Cronstedt şi vine din greaca veche, unde zeō înseamnă „a fierbe”, iar lithos înseamnă „piatră”. Deci zeolitul ar însemna în traducere etimologică „piatra care fierbe”, aluzie la formarea acestuia prin spectaculoasa interacţiune dintre lava încinsă şi apa mării. Folosirea zeolitului în terapie este o tradiţie cu o vechime de câteva mii de ani, acest mineral fiind un remediu important în medicina Ayurveda (medicina tradiţională indiană) şi în medicina tradiţională chineză, dar şi în medicina populară rusească.
Zeolitul se utilizează ca adjuvant în: boala canceroasă (cancer hepatic, mamar, ovarian, al intestinului gros și al rectului, la prostată, la plămâni etc.), leucemie, deficiențe imunitare, infertilitate la bărbați, hepatita la alcoolici, hepatita virală B și C, tiroidită auto-imună, noduli tiroidieni, hipertiroidie, gripă, insuficiență cardiacă, infarct, artrită și poliartrită reumatoidă, distrofie musculară, arsuri solare, iradiere, radioterapie in cancer, sechele ale intoxicației cu cupru, mercur, arseniu.
Numită şi Reishi, Ganoderma este o ciupercă din clasa Basidiomycetes utilizată în medicina tradiţională chineză de peste 4000 de ani. În China şi în Japonia antică ganoderma era considerată un ,,elixir al nemuririi”, fiind utilizată de către şamani pentru a-şi prelungi viaţa şi a-şi menţine starea de calm în timpul meditaţiilor. În secolul al XVI-lea, în Farmacopeea Ben Cao Gang Mu era menţionat faptul că, Ganoderma influenţează energia Qi a inimii, fiind recomandată pentru tratarea bolilor din zona pieptului, creşterea capacităţii intelectuale şi îmbunătăţirea memoriei. În medicina tradiţională chineză ciuperca era întrebuinţată pentru: mărirea longevităţii, îmbunătăţirea funcţiilor hepatice şi respiratorii, tratarea tumorilor şi a bolilor de inimă, creşterea imunităţii şi rezistenţei organismului, scăderea tensiunii arteriale şi a colesterolului, eliminarea stărilor de oboseală şi mărirea vitalităţii.
ACŢIUNI MAJORE ale GANOZHEOLYTH: absorbant intestinal, detoxifiant, antioxidant, imunomodulator, antiviral (prin stimularea producerii de interferon), hepatoprotector, stimulent al circulaţiei periferice şi cerebrale, îmbunătăţeşte oxigenarea ţesuturilor, măreşte longevitatea.
ALTE ACŢIUNI ale GANOZHEOLYTH: antiinflamator, analgezic, hipolipemiant, slab hipoglicemiant, hipotensiv uşor, antitrombotic, antibacterian.
GANOZHEOLYTH contribuie la:
– detoxifierea tractului gastrointestinal şi eliminarea metalelor grele din organism
– îmbunătăţirea capacităţii de detoxifiere generală a organismului
– mărirea longevităţii
– protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ
– încetinirea tranzitului intestinal
– funcţionarea normală a sistemului imunitar, prin normalizarea secreţiei de interferon
– protejarea celulelor hepatice.
Compozitie per comprimat a suplimentului GANOZHEOLYTH:
Tuf zeolitic mineralizat cu 83,3% Zeolit (600 mg); Ganoderma Lucidum – extract hidroalcoolic cu 20% polizaharide (300 mg); celuloză microcristalină; stearat de magneziu; dioxid de siliciu coloidal
Administrarea suplimentului GANOZHEOLYTH:
Adulţi: câte 1 comprimat de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea mesei.
Tineri între 15 şi 18 ani: câte 1 comprimat de 2 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea mesei.
Copii între 7 şi 14 ani: câte ½ comprimat de 2-3 ori pe zi, cu 30 de minute înaintea mesei.
Precautii: În sarcină şi alăptare se administrează cu recomandarea medicului.
Contraindicatii: alergie la oricare dintre componentele produsului.
Ambalare: flacon cu 60 comprimate
Producator: Dacia Plant
Recenzii
Nu există recenzii până acum.