SALV 7 – Extract uleios 200 ml cu un ceai gratuit

Descriere

SALV 7 – Extract uleios 200 ml cu un ceai gratuit

Aceasta oferta va da posibilitatea sa alegeti din oferta noastra orice ceai gratuit la 30 gr.

Precizati in nota comenzii ce ceai doriti.

 SALV 7 – “aurul verde” al plantelor

Adjuvant în bolile hepato-biliare, digestive, cardio-vasculare, boli de nutriţie (diabet). Conţinutul mare de antioxidanţi naturali neutralizează radicalii liberi.

SALV 7 compoziţie:

• Extract uleios de Cimbru (Satureja hortensis L; 14g) – “IARBA FERICIRII”
• Extract uleios de Cimbrişor (Thymus vulgaris L; 15g) – “ANTIBIOTICUL SĂRACULUI”
• Extract uleios de Busuioc (Ocimum basilicum L; 14g) – “REGELE PLANTELOR”
• Extract uleios de Salvie (Salvia officinalis L; 14g) – “CEA CARE SALVEAZĂ VIEŢI”
• Extract uleios de Menta (Mentha piperita L; 14g) – “PLANTA CU O SUTĂ DE VIRTUŢI“
• Extract uleios de Melisă (Melissa officinalis L; 15g) – “LEAC PENTRU MEMORIE ŞI REÎNTINERIRE”
• Extract uleios de Isop (Hyssopus officinalis L; 14g) – “IARBA SFÂNTĂ”

SALV 7 –  utilizare:

• Adulţi: Câte 1-2 linguriţe de 2-3ori/zi
• Copii 1-4 ani: Câte 10-20 picături de 2-3 ori/zi
• Copii peste 4 ani: Câte o linguriţă de 2-3 ori/zi

Salv7 se administrează înaintea meselor principale. A se agita înainte de utilizare. Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată, echilibrată şi un mod de viaţă sănătos.

SALV 7-Contraindicaţii:

contraindicat femeilor însărcinate sau care alăptează. A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor mici. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic.

SALV 7-

Păstrare: a se păstra la temperaturi de maxim 25°C, în ambalajul original.

Producator  de extract uleios Salv7:

SC FARMACIA NATURII SRL

Termen de valabilitate: 12 luni de la ambalare.
Ambalare: sticluţă de 200ml.

Extrase din cartea

SĂNĂTATE ŞI ARGINŢI prin folosirea şi cultivarea a 7 plante binecuvântate, autoare Iuliana Barbu)

Sfeşnicul cu şapte braţe,

care ne-a parvenit de-a lungul epoci­lor ca un important simbol evreiesc reprezentând cele şapte zile ale creaţiunii, îşi are originea în umila plantă de Salvie care creşte pe munţii şi colinele din Palestina. Când este presată, Salvia (Salvia officinalis) ia aproape exact forma şi conturul sfeşnicului cu şapte braţe – menorah – cu trun­chiul său central şi cele trei perechi de ramificaţii laterale, toate în­doite în sus şi spre interior, simetric; pe fiecare ramură, grupurile de muguri („knops” sau „knobs”) ai sfeşnicului auriu biblic, exact aşa cum erau descrise acum trei mii de ani, în Exodul, 37:17.

Creştinii consideră Busuiocul o plantă sacră,

deoarece spun că el a crescut pe locul unde Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au descoperit Sfânta Cruce. Este o plantă originară din India, cunoscută şi folosită încă din urmă cu trei milenii şi care s-a bucurat de o răspândire rapidă în toată lumea.
La indieni, despre busuioc se spune că este planta lui Krishna şi a lui Vishnu, de aceea era pus pe pieptul celor care mureau, pentru a fi protejaţi pe drumul spre Rai.
Bucheţele de busuioc s-au descoperit şi în mormintele faraonilor egipteni. Hinduşii nu se duc la culcare fără o rămurică de busuioc pusă pe piept, menită să îi ducă în timpul somnului pe tărâmurile paradisiace.

Conform Bibliei, Isopul era folosit în multe ritualuri de purificare.

După ce David şi-a mărturisit păcatele, a fost spălat cu isop. David ştia că nu prin isop i se vor ierta păcatele, ci, după ce a mărturisit, a fost purificat fizic în semn de nou început: ”Stropi-mă-vei cu isop, şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei, şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi”. (Psalmul 50). Din Tâlcuiri ale Sfinţilor Părinţi, aflăm că David, prin cuvintele acestea, prooroceşte pentru sine, cum că se va ierta păcatul lui mai desăvârşit, şi că pentru iertarea aceasta i se va umple inima de bucurie, deoarece legea curăţă, prin stropirea cu isop, pe unii care se spurcau. “Pentru aceasta, după asemănarea buruienii acesteia curăţitoare, nădăjduiesc că mă vei stropi cu curăţitoare stropire”. Iar aceasta este una cu un cuvânt de iertare de la Dumnezeu, ori cu lacrima pocăinţei, fiindcă şi lacrima, de la Dumnezeu se dăruieşte, şi mai ales ceea ce iese fără osteneală.

Menţiuni şi semnificaţii biblice cu referire la Mentă.

Într-un rând, lisus face această mustrare: „Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile cele mai grele ale legii: dreptatea, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi, fără ca pe acelea să le lăsaţi; călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!” (N.T., Matei 23:23-24, BVA, pag. 1487-1488). Faptul că din Izmă (Mentă) trebuia să se dea zeciuială arată că aceasta era o plantă preţioasă în Ţara Sfântă

 Cimbrul este considerat ca fiind una dintre mirode­niile menţionate în Biblie de mai multe ori, în Cântarea Cântărilor.

Experţii cred că a fost inclus, împreună cu lavanda, rozmarinul, salvia şi lămâiţa – toate, membre ale familiei mentei – în grădinile lui Solomon din Etham. Se crede că Solomon avea în grădinile lui din Etham lămâiţă, printre celelalte plante aromate – toate rare şi scumpe, toate cunoscute pentru uleiurile lor volatile. În Talmud, cele treizeci şi nouă de cărţi cu comentarii biblice care interpre­tează legile din Biblie şi datează din secolul întâi, găsim lămâiţa în­scrisă ca parte dintr-un remediu, pentru boala puerperală (boală infecţioasă care apare la lăuze datorită pătrunderii în uter a unor microbi), care in­clude Chimion (Cuminum cyminum), Chimen (Carum carvi)) şi Mentă (Mentha piperita).

Lămâiţa (Melisa)

s-a găsit şi în mormântul lui Tutankhamon şi creşte şi în Egiptul zilelor noastre. Tratatele asiriene despre plantele me­dicinale citează lămâiţa în tratamentul bolilor de plămâni şi stomac. Peste animalele de jertfă se presăra lămâiţă, pentru a le face mai plăcute zeilor.
Călugării de pe vremuri nu aveau voie să planteze cimbru în grădinile lor, fiindcă era o «plantă a amorului»! (M. Petrovici, 2006)

Numele Cimbrului de cultură este împrumutat din latinul “thymus”,

care la rândul său se trage din grecescul “thymon”. Numele grecesc al plantei este de obicei pus în legatură cu thymos “spirit”, care la origini însemna “fum” (înrudit cu latinul fumus “fum”; de unde “parfum”), şi cu verbul thyeim “a afuma, a oferi ofrande de tămâie” (Dauzat A., Dubois J., Mitterand H., 1964). Referinţa se face probabil la parfumul puternic al cimbrului. Mai există şi o altă explicaţie, cum că numele grecesc vine de fapt din egipteana veche (tam), care denumea o plantă folosită în procesul de mumificare (www.condimenteweb.ro).