sursa: formula-as.ro; autor: Catalin Manole
Exista un spirit al plantelor? In cautarea unui raspuns, trei “maestri” ai universului verde mi-au vorbit despre legatura lor speciala cu natura. Plantele ne dezvaluie stiinta spiritului si ne apropie de Dumnezeu. Sunt aliatii nostri. Ne vindeca trupul si sufletul […]
In mijlocul cercului
– Care este planta ta?
– Nu stiu. Ar trebui sa am o planta?
– Orice om ar trebui sa aiba o planta a lui, care il reprezinta si este aliatul sau.
– Si ce planta ma reprezinta pe mine?
– Asta tu trebuie sa afli, imi spune Iulia si toarna apa fierbinte peste ceaiul de ginkgo-biloba. Din cesti se ridica un abur parfumat…
Pe una dintre stradutele Bacaului, intr-o farmacie tixita de ceaiuri, stau impreuna cu Iulia Barbu, la o masuta rotunda. Sorbim ceai, si eu incerc sa aflu si de la ea daca exista un “spirit al plantelor”. De peste sapte ani, Iulia se ocupa de plante. Acum are, probabil, cea mai mare cultura de ceaiuri ecologice din Romania. De-a lungul timpului, le-a plantat si a incercat sa le inteleaga, sa comunice cu ele. Este poarta ei de intrare in universul naturii, un univers originar, in care omul revine la parteneriat cu mediul sau, asa cum a fost candva, la inceputuri. Mirosul sutelor de ceaiuri de pe rafturi face aerul din camera mai dens, il umple si ii da consistenta. Chiar si simpla miscare de a duce ceasca la buze starneste vartejuri de arome care se combina si se impletesc pe langa tine. In raza de soare care intra pe fereastra si se opreste pe umarul Iuliei, am impresia ca vad parfumurile ierburilor. “Du-te la munte sau in padure sau oriunde, in natura. Incearca sa vezi plantele din jurul tau si sa iti dai seama care te atrage. E de ajuns sa le acorzi atentie si ele iti raspund. Mai degraba planta te va alege pe tine. Va fi una care iti trezeste atentia, care te atrage. S-ar putea sa fie planta care te reprezinta. Sau poate ai deja in minte o planta. Dupa ce ai descoperit-o, trebuie sa va cunoasteti. Sa deveniti intimi. Posteste o saptamana si mergi cu un cort in locul unde creste. Fa un cerc din pietre. Aprinde planta aceea uscata, amestecata cu tamaie, si afuma locul, facand de trei ori inconjurul cercului de pietre. Apoi ramai o zi si o noapte in interiorul cercului. Fa-ti ceai din acea planta, mestec-o si miroase-o, studiaz-o atent. Iti va arata lucruri pe care doar ea le stie. Asa vei avea o planta a ta si ea iti va deveni sprijin si aliat la nevoie, te va invata ceea ce stie ea. Vei auzi si vei vedea lucruri neasteptate. Ah, si nu uita mirosul, cel mai tainic dintre simturi. Poate asa vei descoperi spiritul plantelor”, imi spune Iulia. Cand rade, i se lumineaza intreaga fata. Rade cu ochii. Mergem sa imi arate gradina ei. Pe dealurile din apropierea orasului. Bacaul se intinde jos, dincolo de gradina, cu blocuri albe, ca de creta. Ne plimbam printre tufe de levantica, de menta, de salvie si de rozmarin. Imi explica despre fiecare ce face si ce calitati are, ca si cum mi-ar prezenta prietenii ei cei mai buni, de care e mandra. Asa le explica ore intregi si oamenilor care vin la magazinul ei de plante. “Unii vin disperati. De multe ori sunt in faza terminala de cancer si vin sa ma intrebe pe mine ce sa faca. Nimeni nu poate lua decizii in locul lor, dar eu le spun ce as face eu. “Ce ati face?”, ma intreaba.
“Pai, locuiesti in sat, langa padure? Atunci mergeti si vedeti un film”. “Ce film?” “Ala care ruleaza in gradina: padurea, natura, pasarile care zboara, iarba, florile inflorite”. Asta le spun, pentru ca mi se pare ca multi mor inainte de a muri de boala: mor de frica bolii. Sunt disperati, alearga din spital in spital, din medic in medic, pe la banci, sa faca rost de bani pentru medicamente. Mor de frica si de epuizare. Asa ca ii trimit sa vada ce face iarba, care stie ca moare si nu se misca din loc, sa vada ce fac florile, care stiu ca toamna dispar.” In mijlocul unui rotocol de pamant e un firicel verde, cu frunze neobisnuite. Imi atrage atentia si eu intreb ce este. “Este ceea ce ai baut mai devreme, ginkgo-biloba. A plantat-o fiul meu si uite ca s-a prins. Vine si vorbeste cu ea, o uda, o sapa, si din cand in cand ii aduce cate un mic cadou. Plantele, ca si oamenii, au nevoie de cate o mica bucurie, o ofranda. Poate sa fie orice, o bucatica de zahar sau de ciocolata, un desen sau o frunza. Ele inteleg gestul nostru si se bucura.” Las si eu, langa ginkgo-biloba, un fir de iarba.
Iulia imi povesteste despre ceaiurile ei. Are femei credincioase, angajate sa ii culeaga plantele. Nu merg niciodata la cules fara sa isi faca inainte o rugaciune. Asta inseamna ca plantele vor simti maini curate si asta conteaza pentru un ceai bun. Au venit la ea niste nemti si i-au cerut cinci mii de tone de musetel. “Noi avem anumite locuri de unde il culegem, dar asemenea catitate nu poti sa aduni nici din tot judetul Bacau. Romanii ar trebui sa inteleaga ce sansa avem noi fata de vestici. Ne-am pastrat natura si credinta. Asta ar putea sa ne transforme intr-o farmacie a naturii pentru Europa. Am putea sa traim linistiti, numai din ceea ce ne ofera natura, daca am vrea. Vesticii nu mai au credinta, natura lor e in buna parte reconstruita artificial si, in plus, ei sunt puturosi. Nu mai au chef sa umble pe dealuri si sa adune plante. Cu respect pentru natura, asta ar putea sa fie una dintre sansele Romaniei.”
O pasare zboara peste noi dintr-un pom in altul. Se roteste larg. Pluteste. Se uita la noi, la plante. “Sa nu zbori repede”, pare sa spuna, si planeaza usor, peste parfumul gradinii. […]
Deschide usa si un val de aer parfumat ma invaluie si ma ademeneste pe scarita de lemn, pana in pod. Ma trezesc in fata unei incaperi lungi, in mijlocul unui miros ce imi trezeste pe rand emotii diferite. Cat e podul de lung, pe sus, atarnate de grinzi, peste tot, sunt plante. Pe jos sunt cele proaspete, puse la uscat de curand. “Uscate fara soare, sa se usuce tot verzi”, imi spune Emanoil. Sus, pe grinzi, sunt zeci de saci. Trec pe sub ei cu ochii inchisi, incercand sa ghicesc mirosul care-mi curge in crestet. De-a lungul peretilor, alti saci, inscriptionati cu carioca: maces, coada-calului, salcam. Parfumurile sunt ca un peisaj concret, ocolesti un miros, zabovesti in altul, savurezi nuantele amarui sau te afunzi in cele dulci. Frunze ascutite sau rotunjite, plante lucioase sau inca acoperite de un puf fin, flori colorate sau palide. Toate sunt acolo, si fiecare cu secretul ei. Toate adunate ca la un sfat al inteleptilor, ce urmeaza sa insanatoseasca, printr-o bautura misterioasa, oamenii.
Poate in cele 115 plante vindecatoare se afla sprijinul lor. Poate in ceaiurile parfumate ale Iuliei. Poate in uimirea lui Wolfgang, in fata trandafirului.
sursa: formula-as.ro; autor: Catalin Manole