Posted on Lasă un comentariu

Escherichia coli

Escherichia coli

Coli-infecţia dă sindroame hemoragice uremice (SHU), uneori mortaleEscherichia coli

Escherichia coli
Este o maladie infecţioasă acută din grupul bolilor intestinale provocată de Escherichia coli, care se transmite omului sănătos de la cel bolnav mai frecvent pe cale orală şi se caracterizează clinic prin sindroame de intoxicaţie sau deshidratare, fiind însoţite de afectarea tractului digestiv, ce se exprimă prin semne de gastroenterită sau gastroenterocolită.
Pentru prima dată Escherichia coli a fost depistată de către savantul austriac Escherich în 1886, căruia îi şi poartă numele.
Actualmente se cunosc mai multe variante serologice de E.coli. Acest germen se atârnă la familia Enterobacteriaceae, genul Escherichia. Escherichiile (eşeriile) au forma unui bastonaş, sunt gramnegative, cresc pe medii nutritive obişnuite şi au o structură antigenică complicată. Ele conţin antigenul somatic central O, flagilat – H şi somatic superficial – K.
Actualmente sunt studiaţi circa 170 de O – antigeni ai E.coli, dintre care peste 80 ştamuri sunt patogene pentru organismul uman. În baza deosebirilor după antigenul O, E.coli se subdivizează în mai multe grupuri serologice. În timpul de faţă E.coli patogene pentru organismul uman se subdivizează în trei grupuri: enteropatogene (ECEP), enteroinvazive (ECEI) şi enterotoxigene (ECET).
Eşerihiile coli enteropatogene (ECEP) sunt, de regulă, cauza bolilor, care decurg cu afectarea intestinului subţire la sugari
Escherichiile enteroinvazive (ECEI) au particularitatea de a invada epiteliul intestinal şi de a provoca o maladie asemănătoare cu şigheloza (forma dezinteriformă de escherichioză).
Escherichiile coli enterotoxigene (ECET) sunt capabile de a produce enterotoxine şi deseori sunt cauza diareei la copii şi adulţi din ţările ce se află în curs de dezvoltare, de asemenea şi la persoanele, care vizitează aceste ţări, fiind numită „diareea călătorului”
.Sursa principală de infectare cu Escherichia coli o constituie omul bolnav de escherichioză cu diferite forme clinice, manifeste, însă mai frecvent cu cele uşoare, diminuate, şterse. Mecanismul de infectare, ca şi în alte infecţii intestinale, rămâne cel fecalo-oral.
Mai frecvent maladia se transmite pe cale alimentară, mai ales prin intermediul laptelui şi produselor lactate infectate. A doua cale de transmitere a acestei infecţii intestinale este apa contaminată. În cazuri de coli-infecţie provocată de ECEP, maladia se mai poate răspândi pe calea contactului direct şi indirect cu sursa de infecţie.
Receptivitatea către escherichii cea mai sporită este la copii, iar coli-infecţia provocată de ECEP se întâlneşte numai la copiii până la 2 ani.
Escherichia coli provoacă maladii, care decurg atât sporadic cât şi sub forme de focare epidemice. Escherichioză dizenteriformă poartă un caracter sezonier (mai frecvent în lunile de vară-toamnă ale anului) şi, de regulă, se răspândeşte pe cale alimentară.
Mai demult, Escherichia coli era cunoscută ca o bacterie inofensivă, componentă normală a florei intestinului gros uman şi animal, a părţii lui terminale numită colon.

Era considerată ca o bacterie „comensală”, care „stă la masă cu noi”, hrănindu-se cu resturi nutritive din intestinul gros. Abia prin 1982 s-a semnalat o varietate periculoasă a acestei bacterii, notată ca E.coli O157:H7, care este un agent patogen ce provoacă boli grave gastro-intestinale. Această varietate de E.coli se fixează pe peretele intestinului, secretînd o shigatoxină asemănătoare cu toxina bacteriei Shigella disenteriae. Shigatoxina de E.coli patogenă pătrunde în celulele intestinului gros şi trece în circulaţia sanguină atacînd, la distanţă, tuburile urinifere din rinichi, capilarele renale şi intestinale, celulele pancreatice şi chiar neuronii din creier. Cel mai frecvent dă sindroame hemoragice uremice (SHU), uneori mortale. Boala se transmite la oameni prin carne, fructe, legume, apă infestată şi nu are ca tratament decît profilaxia prin igienă alimentară.Şi totuşi, statisticile medicale arată că, în ţările unde infecţiile diareice cu E.coli patogenă bîntuie mai mult, scade semnificativ frecvenţa de cancer de colon. O echipă de medici americani a constatat, recent, un rol protector al shigatoxinei. Deşi această bacterie şi toxină dereglează transportul de ioni între intestin şi sînge cauzînd diaree şi alte daune grave, ea blochează totodată multiplicarea celulelor canceroase şi, prin aceasta, chiar dezvoltarea cancerului intestinal, de la nivelul intestinului gros şi a părţii lui terminale numită colon. Totuşi, îmbolnăvirile cu E.coli patogenă nu sînt decît rareori atît de grave, căci tubul digestiv se mai protejează şi prin defensinele sale. Ar rămîne însă beneficiul protecţiei antitumorale.
Escherichia coli Tratamente din natura
Busuioc
1,5 l ceai de busuioc, neandulcit(este usor aromat si baubil), pe zi, timp de 3-4 luni
Mierea de albine
Actiunea antibacteriana se datoreaza unor substante din plante colectate de albine
Mierea de tei sau conifere este mai eficienta in lupta contra bacteriilor
Alaturi de binecunoscutele proprietati nutritive, mierea are o activitate antibacteriana, mentionata in papirusul Egbert si in tratatele de medicina orientale. Actiunea antibacteriana este pusa pe seama compusilor fenolici, substante provenite de la plantele vizitate de albine in cursul colectarii nectarului, fiind diferita in functie de sortimentul
respectiv. „Se pare ca mierea de culoare inchisa, cea de tei si conifere au actiunea cea mai pronuntata, evidentiata experimental mai ales pe germeni Gram negativi si E. Coli, Klebsiella, Shigella sonnei, Pseudomonas, pyocianic, germenii Gram pozitivi fiind in general rezistenti”, ne-a declarat dr. Larisa Ionescu Calinesti, medic primar de medicina interna cu atestat in apifitoterapie de la Institutul National de Medicina Alternativa si Complementara. Mierea are urmatoarele proprietati: laxativa, sedativa, antiseptica, emolienta, febrifuga, antianemica, antitoxica, mai puternice in cazul mierii diluate. Eficienta acesteia a fost evidentiata in rectocolita ulcerohemosragica, in afectiuni ORL si respiratorii (sub forma de inhalatii sau gargara), precum rinite acute si cronice, laringite, faringoamigdalite, bronsite cronice simple si asmatiforme
Propolis,antibioticul care te poate salva
Se iau pentru adult 6o picaturi pezi tinctura sau o granula cat un bob de mazare de 3 ori pe zi,timp de 3 luni.
Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut,sub forma de aliment pur.
Este o planta atat de puternica incat, cand e frecata pe picioarele cuiva, intra in singe rapid si are efect benefic in pmamani.O cataplasma cu usturoi pusa pe talpile picioarelor este foarte buna pentru oprirea tusei si alungarea racelilor.Se face tocand cativa catei de usturoi, amestecandu_i cu putin ulei de masline si aplicand mixtura pe talpi.Usturoiulajuta la reducerea tensiunii si a nivelului de zahar din singe,alunga astma si bronsita,imbunatatind circulatia si functiile inimii, previne cancerul si ajuta organismul sa se debaraseze de toxinele periculoase.
CATINA ALBA
este singura planta (din cate am gasit eu)care,pe langa multiplele ei efecte terapeutice asupra organismului,are si calitatea de a stimula producerea de INTERFERON de catre insasi celulele responsabile cu aceasta functie. Si daca stiti ca INTERFERONUL este substanta care lupta pe cale naturala cu orice VIRUS care poate aparea si afecta organismul uman,atunci este cu adevarat ‘antibioticul’ ideal.
Alte plante
Coda soarecului, radacinul de hrean, ceapa, chili, ardei iute,obligeana,romanita,limba-mielului,cimisir,turta,albastrele,
SALV 7-EXTRACT ULEIOS MINUNE CE SE COMPORTA CA UN VERITABIL ANTIBIOTIC .O CURA DE 3 LUNI vindeca total afectiunea
Ceai ecoren 3 cani pe zi

dr.Haralambie Fabian
Articol preluat din revista Farmacia Naturii

Posted on Lasă un comentariu

FOBIA

Proiecţii ale anxietăţii, fobiile pot invada oricare din obiectele şi situaţiile realităţii de care experienţa individuală se leagă într-un mod oarecare

Fobia simplă

frica

În acest tip de tulburare, o persoană este în mod inadecvat anxioasă în prezenţa unui anumit obiect sau unei anumite situaţii, pe care ea tinde să o evite. În prezenţa obiectului sau a situaţiei respective se poate manifesta întreaga gamă de simptome anxioase:

-simptomele psihice: presimţire amestecată cu teamă, iritabilitate, concentrare dificilă, nelinişte, instabilitatea memoriei;

-uscăciunea gurii, dificultatea de deglutiţie, borborisme, scaune frecvente; senzaţii de constricţie toracică, inspiraţie dificilă; palpitaţii, senzaţii de disconfort.

Etiologie

Cele mai multe fobii simple întâlnite la adulţi sunt o continuare a fobiilor din copilărie. În copilărie fobiile simple sunt frecvente. Între 13 şi 15 ani cea mai mare parte a acestor frici ale copilăriei dispar, dar unele persistă şi în viaţa adultă.

Cele mai multe fobii din copilărie se ameliorează fără tratament specific, dacă părinţii adoptă o atitudine fermă şi liniştitoare.

Pentru fobiile ce nu se ameliorează, tratamentul comportamental simplu poate fi combinat cu liniştea şi încurajarea.

Nu se ştie cu certitudine de ce unele fobii persistă, însă, în mod nesurprinzător cele mai severe fobii sunt şi cele care, de obicei, durează cel mai mult. Conform explicaţiei psihoanalitice, fobiile care persistă nu sunt legate de stimulul aparent, ci de o sursă ascunsă de anxietate. În termenii acestei teorii, sursa anxietăţii este exclusă din conştient prin refulare şi pusă în legătură cu obiectul manifest prin deplasare. O mică parte din fobiile simple debutează în viaţa adultă, în legătură cu stresul puternic, de exemplu o fobie de cai poate fi urmarea unei ciocniri periculoase cu un cal în galop.

Tratamentul constă în expunerea la situaţii fobiogene, formă a terapiei comportamentale.

Expunerea poate fi practicată chiar în situaţiile ce provoacă anxietatea („expunere în practică”), sau în clinică ajutând pacientul să-şi imagineze aceste situaţii („expunere în imaginaţie”). În oricare dintre procedee expunerea poate fi treptată, începând cu situaţii ce provoacă o mică anxietate şi trecând încet înspre situaţii mai dificile (desensibilizare). Sau dimpotrivă, expunerea poate fi bruscă, începând cu o situaţie ce provoacă anxietate severă-imersie („flooding”).

Fobia socială

Fobia socialaÎn această tulburare, o persoană devine în mod inadecvat anxioasă în situaţii în care este observată şi ar putea fi criticată.

Subiectul tinde să evite astfel de situaţii, iar atunci când le întâlneşte nu se angajează pe deplin, de exemplu evită conversaţiile sau stă într-un loc unde atrage mai puţin atenţia. De asemenea, anxietatea este resimţită anticipat, înainte de intrarea în situaţiile respective. Printre acestea se numără: petrecerile, seminariile, şedinţele, prilejurile de a vorbi în public.

Etiologia fobiei sociale nu este bine înţeleasă. Principala cogniţie anormală, care a fost numită „teama de apreciere negativă”, constă în îngrijorarea nejustificată ca ceilalţi să nu aibă o atitudine critică. Nu se ştie dacă această cogniţie precede tulburarea sau se dezvoltă împreună cu ea dar, în orice caz, este probabil să crească şi să perpetueze anxietatea fobică.

Tratamentul fobiei sociale constă în terapia cognitiv comportamentală, în care expunerea la situaţiile ce fac obiectul temerilor este combinată cu controlul anxietăţii. Pacienţii sunt învăţaţi să reducă efectul gândurilor parazite în două moduri. Prima metodă este distragerea, iar cea de-a doua constă în repetarea unei fraze liniştitoare care neagă conţinutul gândului.

Rata recăderilor este mică după acest tratament conchinat.

Agorafobia

fobiaPacienţii cu agorafobie sunt anxioşi atunci când se găsesc departe de casă, în aglomeraţii sau în locurile din care nu pot ieşi cu uşurinţă. Simptomelor fobiei simple se asociază simptome precum depresia, depersonalizarea şi gândurile obsesive.

Etiologie

Există trei explicaţii pentru atacurile iniţiale de anxietate. Ipoteza psihoanalitică propune conflicte psihice inconştiente, legate de pulsiuni sexuale sau agresive inacceptabile. Totuşi, singurele probe în sprijinul acestei ipoteze provin din şedinţele de psihoanaliză cu pacienţii. Ipoteza cognitivă afirmă că atacurile de anxietate se dezvoltă la persoanele cu o frică neraţională a simptomelor somatice minore (de exemplu, interpretarea greşită a palpitaţiilor ca semne de boală cardiacă severă). Ipoteza biologică afirmă că fobiile rezultă dintr-o insuficienţă a mecanismelor inhibitorii normale din ariile cerebrale care controlează anxietatea.

Tratament

Pacienţii vor fi insistent încurajaţi să meargă în locurile pe care le evită, deoarece evitarea pare să prelungească evoluţia tulburării. Tratamentul de elecţie este sub forma terapiei comportamentale în care se combină expunerea la situaţii fobiogene cu exerciţii pentru stăpânirea atacurilor de panică.

 

Posted on Lasă un comentariu

STRESUL din alimente !!!

stresul din alimente· Cofeina. Aceasta se găseşte în cafea, ceai, ciocolată, cola etc. Cofeina determină producerea de adrenalină şi în felul acesta duce la creşterea nivelului stresului. Persoanele dependente de cofeină îşi extenuează glandele suprarenale, cele care produc hormonii stresului. Aceşti hormoni ai stresului influenţează metabolismul. În consecinţă, pe termen lung, cofeina determină  si creşterea în greutate, mai ales dacă este asociată cu un regim alimentar nesănătos. Consumul excesiv de cofeină are acelaşi efect ca şi stresul prelungit.

· Alcoolul este o cauză majoră ce provoaca stresul. Culmea ironiei este tocmai faptul că mulţi oameni se apucă de băut pentru a combate sau atenua stresul. Dacă însă alcoolul este asociat cu stresul, combinaţia este fatală. Alcoolul stimulează secreţia de adrenalină, ceea ce duce la apariţia unor probleme precum tensiunea nervoasă, irascibilitatea şi insomnia. Excesul de alcool duce la creşterea depozitelor de grăsime din zona inimii şi slăbeşte funcţia imunitară. De asemenea, alcoolul micşorează capacitatea ficatului de a elimina toxinele din organism. În condiţii de stres, organismul produce o serie de toxine. Dacă aceste toxine nu sunt filtrate de ficat, ele continuă să circule prin organism, provocând daune majore.

· Dulciurile. Zahărul nu conţine substanţe nutritive esenţiale. El furnizează o creştere bruscă de energie în organism, care este posibil să ducă la extenuarea glandelor suprarenale. Acest lucru poate duce la irascibilitate, o slabă capacitate de concentrare şi depresie. Consumul ridicat de zahăr reprezintă o povară serioasă pentru pancreas, fapt ce măreşte riscul apariţiei diabetului.

· Alimentele sărate. Sarea creşte tensiunea, epuizează glandele suprarenale şi induce instabilitatea emoţională. Folosiţi un înlocuitor al sării care să conţină potasiu, în loc de sodiu. Evitaţi alimentele gata preparate, cu un conţinut ridicat de sare, precum şunca, murăturile, cârnaţii etc.

· Alimente grase. Evitaţi consumul de alimente bogate în grăsimi saturate, cum ar fi produsele de origine animală, produsele lactate, alimentele prăjite şi cele din meniurile de fast-food. Grăsimile supun sistemul cardiovascular la un stres inutil.

· Laptele de vacă şi produsele lactate. Acestea provoaca stresul organismului prin substanţele pe care le conţin, de exemplu proteina numită caseină, care este foarte greu de digerat şi poate declanşa reacţii alergice.

· Carnea roşie. Carnea roşie, care are un conţinut ridicat de proteine, sporeşte concentraţia de dopamină şi norepinefrină din creier, ambele substanţe fiind asociate cu stari precum anxietatea şi stresul.

· Alimentele gata preparate şi rafinate , precum pâinea albă şi făina rafinată, supun la stres organismul ca urmare a faptului că sunt sărace în substanţe nutritive, conţinând din abundenţă calorii inutile. În plus, pentru a digera alimentele rafinate, organismul dumneavoastră trebuie să-şi folosească propriile vitamine şi minerale, adică să îşi consume rezervele. Alimente pe bază de făină albă sunt prăjiturile, biscuiţii, pâinea şi produsele de patiserie.alimentatie-bio-piramida

· Margarina şi alte uleiuri vegetale procesate. Acestea au un conţinut foarte ridicat de acizi graşi trans, iar o dietă care abundă în aceşti acizi poate avea un efect negativ asupra colesterolului, crescând riscul afecţiunilor cardiace. În acelaşi timp, aceste produse blochează asimilarea de către organism a acizilor graşi esenţiali, benefici pentru sănătate.

· Alimente condimentate. Condimentele conţin uleiuri volatile, care au capacitatea de a irita mucoasa stomacului. Este mai bine să evitaţi să consumaţi curry, ardei iuţi şi cârnaţi foarte picanţi, prezenţi în bucătăria mexicană şi indiană, precum şi unele băuturi. Un meniu cu curry sau chilli, conţinând un amestec de condimente foarte picante, are capacitatea de a perfora, la propriu, mucoasa gastrică.

· Aditivii alimentari, conservanţii şi alte substanţe chimice. Aditivii alimentari provoacă un stres enorm organismului, deoarece acesta este nevoit să lucreze din greu pentru a le face faţă; rezultă că energia şi substanţele nutritive atât de valoroase sunt irosite, în loc să fie folosite în mod profitabil, de exemplu, la întărirea sistemului imunitar.

Produse eficiente pentru a combate stresul

[prima_products_with_skus title=”” skus=”CC001,CS024,MP00-01,PT01-03,ST01-01,SNN01,SNN02,SNN03″ numbers=”” columns=”4″ image_width=”150″ image_height=”150″ image_crop=”yes” product_saleflash=”yes” product_title=”yes” product_price=”yes” product_button=”yes”]

Alte produse pentru: , , , , , , , , altele.

 SFATURI recomandate:

Trei solutii pentru combaterea stresului.
MEMORIE SI TINERETE VESNICA
PSORIAZISUL

Posted on Lasă un comentariu

Boala celiaca, intoleranta la gluten

boala celiaca Boala celiaca, o afecţiune cronică ce este cauzată de indigestia de gluten, împiedică intestinul subţire să absoarbă anumiţi nutrienţi, provocând şi leziuni la acest nivel, fiind o afecţiune a sistemului imun pentru acele persoane. Simptomele care trebuie să te trimită la medic sunt: scădere sau creştere foarte mică în greutate după introducerea cerealelor în alimentaţie, inapetenţă, diaree, scaune urât mirositoare, balonări, dureri abdominale, paloare a pielii sau tendinţa de a sângera uşor. Leziunile provocate la nivelul intestinului subţire afectează absorbţia normală a nutrienţilor, în special a grăsimilor, calciului, fierului şi fosfaţilor (sindrom de malabsorbţie).

Glutenul este o masă proteică elastică şi vâscoasă prezentă în majoritatea cerealelor. Responsabil de dospirea pâinii şi a altor produse de brutărie, glutenul serveşte de liant alimentar. Glutenul se găseşte în boabele mai multor cereale, printre care grâu, orz, ovăz şi secară. În cazul grâului, reacţia alergică este îndreptată împotriva gliadinei (o fracţiune de proteină prezentă în glutenul din grâu). În cazul orzului, hordeina este toxică, iar pentru secară – secalina.

Boala celiaca mai poartă numele de celiachie, sprue celiac, enteropatie gluten sensibilă, enteropatia glutenică sau sprue nontropical.

Cercetările medicale din ultimii ani au identificat anumite gene care definesc o predispoziţie crescută pentru boală. Prezintă un risc crescut de a dezvolta boala persoanele care au o rudă de gradul întâi cu sprue celiac (mamă, tată, frate, soră, fiică sau fiu).
Factorii de mediu, precum infecţiile virale sau bacteriene, pot declanşa diferite modificări la nivelul intestinului subţire în cazul persoanelor predispuse genetic. Ingerarea alimentelor care conţin gluten declanşează apoi diferite reacţii imune, ce cauzează leziunile intestinale caracteristice bolii. Studiile genetice actuale se concentrează asupra legăturii dintre gene, factorii imuni şi de mediu ce caracterizează fiziopatologia bolii. Studiile realizate până acum nu au demonstrat vârsta reală de apariţie a bolii, precum şi mecanismul apariţiei complicaţiilor pe termen lung.

Simptomele caracteristice bolii celiace apar secundar leziunilor intestinale cauzate de ingestia glutenului. Acestea diferă de la un caz la altul, de la simptome uşoare care trec deseori neobservate, la simptome şi complicaţii severe care au un impact negativ asupra vieţii de zi cu zi. Unele dintre ele au caracter intermitent (apar şi dispar la un anumit interval de timp) deseori manifestate prin: balonare, meteorism, discomfort abdominal, scaun anormal, diareic, scăderi în greutate, în ciuda unui apetit normal,datorate tulburărilor digestive şi de absorbţie; fatigabilitate şi slăbiciune, anemii, vărsături; boala conducând frecvent la osteoporoză, amenoree, pubertate întârziată, tulburări de memorie şi concentrare, implicit tulburări psihice. Toate aceste simptome nespecifice, care pot apărea şi în alte afecţiuni, întârzie deseori diagnosticul bolii celiace.

Riscul apariţiei bolii este crescut în cazul familiilor cu antecedente heredo-colaterale semnificative. 10% dintre persoanele care au o rudă de gradul întâi cu boala celiacă dezvoltă la un moment dat boala. În cazul persoanelor predispuse genetic, boala celiacă poate fi declanşată de diferiţi factori de mediu, inclusiv infecţiile virale şi bacteriene.

Diagnosticul bolii celiace este deseori confundat cu alte afecţiuni, precum intoleranţa alimentară sau sindromul intestinului iritabil datorită simptomelor asemănătoare. Deseori diagnosticul bolii celiace este unul de excludere al celorlalte afecţiuni cu simptome similare dar care nu răspund la tratament. Examenul clinic şi testele de laborator stau la baza diagnosticului de boală celiacă. Diagnosticul este confirmat de efectuarea unei biopsii a intestinului subţire, intervenţie realizată în timpul endoscopiei digestive (explorarea video a tubului digestiv). Boala celiaca declanşează un răspuns imun sistemic cu apariţia în exces a anumitor anticorpi.

În cazul copiilor cu boala celiaca, poate fi necesară suplimentarea dietei cu fier şi calciu. Odată cu începerea dietei alimentare fară gluten, simptomele dispar de obicei după 2-3 săptămâni şi odată cu vindecarea leziunilor intestinale, absorbţia revine la normal.
Tratamentul şi evoluţia bolii – presupun evitarea totală a glutenului şi înlocuirea cerealelor cu gluten prin produse fabricate din cereale fără gluten toxic, la care se adaugă aditivi alimentari capabili să înlocuiască proprietatea de liant al glutenului. Etichetarea alimentelor de larg consum din comerţul alimentar obligă producătorii alimentari să declare existenţa glutenului. Deşi produsele fără gluten sunt absolut necesare pentru persoanele afectate de boala celiacă şi tot mai căutate, sunt puţine locuri unde le puteţi găsi, iar Farmacia Naturii, din dorinţa de ai ajuta pe cei afectaţi de boala celiaca, pune la dispoziţie alimente sigure, naturale, fără gluten, cum ar fi: făină, pâine, paste, dulciuri şi biscuiţi etc.

Medicaţia este necesară doar în cazul în care apar complicaţii severe ale bolii sau în cazul copiilor care au simptome persistente, în ciuda dietei fără gluten. Medicaţia este administrată până la remiterea simptomelor. Unele complicaţii, precum deficitul staturo-ponderal nu se pot trata prin administrarea medicamentelor. Rar, unii copii cu boala celiaca şi cu dietă fară gluten au nevoie de tratament cu medicaţie corticosteroidă pentru a reduce inflamaţia intestinală şi a îmbunătăţi absorbţia intestinală a nutrienţilor şi vitaminelor alimentare.

Posted on Lasă un comentariu

AMIGDALITA e un CANCER TRATABIL. Insa noi complicam lucrurile!

In natura si in viata, totul e perfect, e simplu, doar noi complicam lucrurile!

amigdalitaAMIGDALITA PRIVITĂ PRIN PRISMA NOII MEDICINE GERMANE

sursa: ascultatisufletul.wordpress.com

Sper sa nu te sperie afirmatia conform careia AMIGDALITA ESTE CANCER! Nu ai motive si o sa iti demonstrez pe parcursul articolului de ce. Si oricum, cancerul nu este mai grav, in peste 90% din cazuri decat o simpla raceala, iar acest lucru l-am dezbatut deja pe larg in alte articole. Ai stiut ca o femeie pana la 20 de ani face pe putin vreo 10 cancere de san care, spre norocul ei, trec neobservate? De cate ori se nelinisteste, se ingrijoreaza pentru cineva drag (frate, sora, parinti, pisica, caine) si traieste acest lucru in mod conflictual, face o mica proliferare de celule la nivelul glandelor mamare. In cazul in care trairile sale de acest gen sunt de perioada de timp si de intensitate scazuta, tumora nu va fi sesizata. Ghinionul unei femei apare atunci cand, pentru preventie, isi face mamografie. Daca tocmai atunci trece printr-o asemenea faza conflictuala, nici nu vreau sa mai explic ce se poate intampla. Intelegi de ce esti impulsionata si tinuta in frica sa iti faci acele controale cat mai des? Tocmai acesta este rolul controalelor medicale: sa te tina in frica si sa isi faca clienti. Nu ai observat ca ti se ofera posibilitatea sa iti faci analize gratuite dar, in urma acestor analize, nu prea se intampla sa nu mergi acasa cu o reteta? In cel mai bun caz… Cea mai buna analiza ar fi autoanaliza: sa ma analizez eu pe mine, sa observ cum ma simt, ce probleme am, la ce nivel se afla starea mea de bine. Dar acest lucru este mai greu realizabil atat din cauza dezinformarii la care asistam, cat si din cauza fricii ce rezulta din aceasta dezinformare…

Eu nu am amigdale. Mi-au fost scoase cand am fost mic. Multe lucruri nu imi aduc aminte, decat ca mi se umflasera de cateva ori, dupa care am fost dus la operatie. Faza cand am fost legat de scaun si mi-au pus pe fata o masca pe care inainte au imbibat-o intr-o solutie pentru a ma adormi, ce mirosea a acetona, mi-a ramas clar intiparita in memorie. De fiecare data, de atunci incoace, cand simt miros de acetona, retraiesc acele momente, cand ma zbateam in scaun si il imploram in zadar pe medic sa ma ajute, sa ma salveze, sa nu o lase pe asistenta sa ma adoarma, sa imi faca rau. Cu mintea mea de copil stiam, simteam ca acei medici si asistente nu imi fac bine, desi ai mei credeau contrariul… Iar, cu mintea de acum, stiu ca mi-au scos amigdalele degeaba, m-au chinuit degeaba, si o sa afli in cele ce urmeaza si de ce…

amigdalita-evolutieAmigdalele, ca si origine, sunt niste glande stravechi, desi medicina le clasifica ca si parti ale sistemului limfatic, pe motiv ca sunt inundate de vase limfatice. Functia biologica straveche ale acestor glande (amigdale) era de a umezi (pentru facilitarea inghitirii) imbucaturile de mancare din zona gurii, din gat. Pe parcursul evolutiei, aceste functii de imbibare, de pregatire, de umezire a hranei, au fost preluate de glandele parotide si de cele salivare (de sub limba); totusi, amigdalele au ramas, inca nu au disparut cu totul.

Atunci cand cineva sufera un conflict de genul “cu siguranta imi intra imbucatura (care poate fi mancare, un contract, o afacere, o sarcina, o jucarie, orice alt cadou, orice lucru de care are nevoie)” si, cu toate astea, o scapa, nu ii mai intra, acest conflict este in stransa legatura cu functia de baza a amigdalei (prin urmare, ea va intra in reactie). Atata timp cat persoana se nelinisteste, tanjeste, doreste, se streseaza ca nu a reusit sa obtina imbucatura pe care aproape ca a “inghitit-o”, a vrut-o intens, a crezut ca o are deja si care a facut-o sa aiba trairi de genul “ca si cum ar fi avut-o”… atata timp persoana se va afla in faza activa a conflictului. In aceasta perioada, amigdalele vor creste in dimensiuni, intensificandu-si functia si incepand sa produca o cantitate tot mai mare de secretii, cu rolul biologic de a imbiba, umezi mai bine imbucatura, pentru a putea fi inghitita, ca sa nu o scape.

Aceasta crestere a amigdalelor este, de fapt, un adenocarcinom (cancer malign !!) care, totusi, nu are obicei sa fie diagnostizat (spre norocul persoanei) deoarece, in primul rand, aceste tipuri de conflicte nu au obicei sa dureze mai mult de o saptamana, maxim o luna (deci cresterea amigdalelor nu va fi exagerata), iar, in al doilea rand, aceasta perioada nu este insotita de simtome stanjenitoare de gen dureri, trecand astfel neobservata. In natura, in viata, totul e perfect, e simplu, doar noi complicam lucrurile! Gandeste-te, daca aceasta perioada ar fi insotita de dureri, ai mai avea pofta de acea imbucatura, ai mai tanji dupa ea?!

amigdalitaIn faza postconflictuala (de vindecare), cand persoana se linisteste, se impaca cu gandul ca a scapat imbucatura, accepta situatia ca atare, sau, din contra, dupa atatea “chinuri”, in sfarsit a obtinut acea imbucatura (desi crezuse ca o scapa)… in aceasta perioada incepe descompunerea tuberculoasa a adenocarcinomului (cancerului) format in perioada activa a conflictului, proces cunoscut de stiinta medicala ca si amigdalita. Gura, respiratia persoanei in cauza va fi urat mirositoare tocmai pentru ca aceasta descompunere este realizata de catre “nenorocitele” astea de ciuperci, impotriva carora luptam cu atata indarjire. Ciupercile sunt activate de catre organism, ca sa vina sa descompuna straturile de tesut superfluu din amigdale, care fusesera create in perioada conflictuala si nu se afla in acea zona din motivele invocate si anume pentru ca ele ar cauza infectia locala.

Nestiindu-se cauzele reale ale bolilor si nefacandu-se legatura intre emotiile, trairile noastre si efectele pe care le produc acestea in organism, foarte multe boli se pun pe seama amigdalelor: are copilul mancarimi la ochi? il dor dintii? tuseste? are eruptii cutanate?… sigur amigdalele sunt de vina, desi nu exista niciun fel de legatura intre ele. Oare de ce? Pentru ca indepartarea amigdalelor are efecte secundare relativ nesemnificative si, in acelasi timp, este foarte profitabila. Se intervine pentru a nu sta cu mainile in san si pentru ca sa nu iasa la iveala faptul ca nu se stiu cauzele reale, originea acestor modificari, reactii din biologic, pe care le numesc boli. Si totusi, nimeni nu o sa scape de alergii, de eczeme, de dureri de dinti sau de orice altceva, odata amigdalele extirpate.

Este, deci, un lucru important si as atrage atentia parintilor, ca, atunci cand copilasul are amigdalita, aceasta este, de fapt, un simptom al fazei de vindecare al unui conflict de tipul “nu pot obtine”, care s-a rezolvat intr-o anumita directie. In mod norocos, amigdalele sunt intr-un loc in care nu pot sa infunde vreun canal, nu pot sa produca nicio complicatie, modificarile la nivelul lor nu sunt periculoase fiziologic, deci, in afara de o atenuare de simptome, nu ar fi necesara interventia numita “amputare”, care nu e o solutie viabila, reala.

Si totusi, de ce este amigdalita numita boala a copilariei, de ce e mai frecventa la copii? Pentru ca, copiii sunt mai creduli, cred ca pot avea o gramada de lucruri, ca o sa primeasca o gramada de lucruri, si astfel, traiesc, din aceste motive, mai multe dezamagiri, mai multe conflicte ca nu au putut obtine ce si-au dorit. Trebuie inteles faptul ca, daca copilul nu recade din nou si din nou in faza activa a conflictului, nu va mai avea probleme niciodata cu amigdalele. Ca si parinte, este responsabilitatea ta sa fii atent la aceste lucruri, sa ii oferi copilului tau o viata lipsita de conflicte, lipsita de boli… Succes!”

[prima_products_with_skus title=”REMEDII UTILE PE CARE SA VA BAZATI !” skus=”CS028,UT02-02,CS032,SNR01,SNR02,SNI18,CS003,CS001″ numbers=”” columns=”4″ image_width=”150″ image_height=”150″ image_crop=”yes” product_saleflash=”yes” product_title=”yes” product_price=”yes” product_button=”yes”]

Posted on Lasă un comentariu

Scleroza multipla

Scleroza multipla

Scleroza multiplă – o boală a sistemului nervos central (SNC)Scleroza multipla

În cazul sclerozei multiple, mielina este afectată în diverse zone, cunoscute sub numele de plăci sau leziuni. Când mielina este distrusă sau lezată, capacitatea nervilor de a transmite impulsurile nervoase la/de la creier este afectată, astfel apare diversele simptome ale sclerozei multiple.

Care sunt cauzele bolii?

Nu se cunoaşte cauza precisă a bolii,conform cercetărilor, scleroza multipla este o boală autoimună (sistemul imunitar atacă propriile ţesuturi), anticorpii creaţi de organism acţionând împotriva structurilor proprii. Scleroza multipla nu este direct ereditară, deşi studiile arată o predispoziţie familială. Nerespectarea unui regim corect (oboseală intensă, alimentaţia incorectă), abuzul de băuturi alcoolice, fumat, droguri, temperaturile ridicate şi căldura înaltă, care provoacă ameţeală pot contribui la declanşarea bolii.

Care sunt simptomele sclerozei multiple?

Apare ameţeala, ataxie, probleme de înghiţire, tremuratul. Scleroza multipla poate produce paralizia parţială sau totală. Majoritatea pacienţilor cu scleroză multiplă au doar o parte dintre aceste simptome. Poate afecta: vederea (apare vederea dublă sau în ceaţă), echilibrul, concentrarea, rezistenţa la efort (oboseală fizică sau intelectuală, cronică), coordonarea mişcărilor, vorbirea.

Preocupări ale bolnavilor : scleroza multipla este fatală?

Nu este. Statisticile arată că oamenii cu aceasta boala au o viaţă aproape normală. Tratamentul timpuriu va ajuta prevenirea complicaţiilor asociate sclerozei multiple.

Munca vă dăunează? Oboseala este ingrozitoare.

Nu este dovedit ştiinţific că oboseala firească determinată de muncă are vreun efect asupra sclerozei multiple. Aproximativ 30% dintre pacienţii cu scleroza muncesc program întreg după 20 de ani de boală.

Este indicat să nu aveţi copii. Adevarat?

Fals. Aceia care se îngrijorează de transmiterea bolii la copiii lor ar trebui să ştie că de fapt acest risc este foarte scăzut, undeva între 1% şi 5%. Majoritatea femeilor afectate găsesc că simptomele sunt mai puţin prezente în timpul sarcinii. Scleroza multipla nu este contagioasă, nimeni din familie nu va fi afectat.

Regimul poate vindeca scleroza multiplă.

Dieta echilibrata poate face minuni, trebuie încercat !

Medicaţie

Nici unul dintre medicamente nu vindecă boala, dar conform studiilor ele reduc frecvenţa şi severitatea atacurilor, vizează la reducerea efectelor, a crizelor şi încetinirea evoluţiei bolii.

Tratamentul: medicamentos antiinflamator şi imono-modulator , kinetoterapie, psihoterapie, antibiotice, vitamine şi minerale. Adjuvante naturale: Bitter Suedez, ceai de Creţişoară, Salvie, Coada Calului, băi cu Cimbru, Urzică, comprese cu frunze de Brânca Ursului, Melisa, produse apicole, Leurda etc.

[prima_products_with_skus title=”” skus=”UT11-01, UT11-02, UT11-03, CS040, CS012, CS010, CS055, CS024″ numbers=”” columns=”4″ orderby=”sku” order=”asc” image_width=”150″ image_height=”150″ image_crop=”yes” product_saleflash=”yes” product_title=”yes” product_price=”yes” product_button=”yes”]

ORICE VINDECARE E POSIBILA DACA CERI ASTA LUI DUMNEZEU!

Pe cât posibil, să fie activi fizic şi intelectual, să îşi organizeze timpul încât să-şi conserve energia, Să-şi stabilească priorităţile, să înveţe şi să practice exerciţii de relaxare, să-şi menţină simţul umorului, să stabilească obiective realiste.

Aveţi grijă de voi:

  • hrăniţi-vă corespunzător,
  • faceţi mişcare şi
  • odihniţi-vă îndeajuns.

Cu alte cuvinte ascultaţi-vă spiritul !

Posted on Lasă un comentariu

PSORIAZISUL

288116-psoriazisPsoriazisul nu este o ameninţare directă la durata vieţii, ci la calitatea ei. Indiferent de stadiul sau forma bolii, pacientul poartă stigmatul „leprosului”, scos în afara lumii. Persoanele sănătoase se feresc de contactul cu un bolnav de psoriazis – în timp, acest lucru are un impact extrem de puternic asupra vieţii lui sociale, profesionale şi afective. Psoriazisul nu este o boală contagioasă.

Simptome:: Se manifestă prin apariţia de pete roşietice şi rotunde, cu marginile bine delimitate şi acoperite de coji de piele suprapuse, de culoare albicioasă, care bate în argintiu. În unele cazuri, zonele respective produc mâncărimi. La debut, erupţia cutanată poate fi discretă şi limitată: doar o placă roşie localizată la articulaţiile cele mai solicitate (coate, genunchi) sau pe scalp, în zone ascunse de păr. Foarte repede, roşeaţa se transformă în pete mari, acoperite de scuame în formă de solzi argintii. Pe lângă aspectul fizic traumatizant, acestea îngreunează şi limitează mişcările pacientului, până la imobilizarea lui.

Cauze:: La baza bolii stă o alterare genetică, transmisă pe cale ereditară şi influenţată de factorii de mediu. Cauzele apariţiei acestei boli nu sunt cunoscute în întregime. Recent, un grup de cercetători de la Universitatea din Roma a reuşit să demonstreze originea poligenetică a bolii şi să identifice „defectarea” mai multor gene responsabile de activitatea celulelor keratocite, aflate în stratul extern al epidermei. Se presupune că genele care determină apariţia bolii sunt solicitate şi activate de infecţiile provocate de un virus din familia herpesului. Aceste infecţii duc la un dezechilibru imunitar, în care organismul nu mai este capabil să controleze boala.

Factori declanşatori::
Stres sau un eveniment psihoemotiv puternic;Traumatisme fizice (arsuri, cicatrice chirurgicale, lovituri întâmplătoare de mică intensitate, dar frecvente, în acelaşi loc);

Medicamente (pe bază de litiu, betablocante). Unele forme de steroizi pot duce la înrăutăţirea bolii în momentul reducerii dozajului sau al suspendării;Infecţii cu streptococ betahemolitic (amigdalite);Alimentaţie lipsită de calciu;Dezechilibru hormonal – apare la vârsta pubertăţii, menopauzei;Alcoolism şi fumat.

 Tratamente naturale::Noni (Morinda Citrofolia) este un megafruct cu un conţinut de peste 160 vitamine, minerale şi alte nutriţionale.

Prin conţinutul său în substanţe nutritive şi multiplele sale efecte pozitive întrece toate aşteptările. Acest fruct tropical originar din Polinezia, Tahiti şi Insulele Hawai, este cunoscut şi utilizat de băţtinaşi de peste câteva secole, dar a devenit cunoscut în lumea largă în ultimele 2 decenii.

Multiplele efecte benefice ale fructului Noni derivă din substanţele componente: aminoacizi, enzime, vitamine, substanţe minerale, xeronină, proxeronină, scopoletină,  damnacantal. Are acţiune adaptogenă, motiv pentru care restabileşte activitatea celulelor disfuncţionale. Xeronina şi proxeronina scad pragul de percepţie a senzaţiei de durere, cauzate de artrite şi artroze, implicit artrita psoriatică.

Tratament : Noni – pulpă – 1-4 linguri / zi în cure de minim 3 luni; capsule / tablete – 1-3 capsule sau tablete /zi în cure de minim 3 luni; cataplasme / pomezi cu pulpă de fruct – aplicaţii locale pe zonele afectate cel puţin o dată pe săptămâna, repetitiv câteva luni.

Contraindicat femeilor gravide.

Din punct de vedere al debutului trebuie remarcat un aspect particular observat la copii: apariţia bolii, sub forma unor elemente mici, punctiforme, ca nişte picături (“psoriazisul în pictură”), generalizate, în urma unor infecţii acute ale căilor respiratorii superioare este un lucru extrem de rar la adulţi. Boala poate recidiva dacă sunteţi supuşi unor stări de stres, consumului de alcool sau folosiţi antiinflamatoare nesteroidiene.

Complicaţiile psoriazisului pot fi considerate mai degrabă forme clinice diferite: psoriazisul eritrodermic, pustulos, artropatic. Toate sunt forme de boală care pot surveni în cursul evoluţiei unui psoriazis “banal” sau se pot instala de la început ca atare. Necesită un diagnostic corect şi precoce, deoarece pot determina alterarea stării generale şi alte complicaţii.

În momentul de faţă, tratamentele în psoriazis nu vizează cauza (cauzele) deoarece acest lucru reprezintă încă o necunoscută, ci se limitează la metode de îndepărtare a scuamelor şi de limitare a eritemului tipic bolii. Există o serie de tratamente “dure” de tipul: Metotrexat, Ciclosporina, Retinoizi ce rezolvă pe perioade mai lungi problematica acestei boli, însă nu definitiv.

                                                                                                                                  

 Dr. Manuela UDREA

Posted on Lasă un comentariu

Cancerul poate fi învins!

cancerul -suplimenteCancerul se referă, terminologic, la un grup de afecţiuni caracterizate prin creşterea anormală şi necontrolată a unei sau a unui grup de celule, care invadează ţesuturile înconjurătoare şi care se pot împrăştia la distanţă de ţesutul sau organul în care s-au format.
Dintre factorii care duc la apariţia cancerului, enumerăm tutunul, infecţiile, alimentaţia nesănătoasă, profesia, lumina solară şi radiaţiile ionizante, poluarea, aditivii alimentari, alcoolul ş.a. În unele cazuri este de vină imunitatea scăzută.

Cancerul nu este incurabil dacă boala a fost depistată la începutul evoluţiei.

Următoarele semnale de alarmă trebuie să ne determine să mergem la un control medical imediat:
– noduli sau întărituri ce se percep prin pipăire, mai ales la sân;
– schimbarea neobişnuită a unui neg (creşterea exagerată) sau a unui semn din naştere;
– schimbări de durată a activităţii intestinale sau a vezicii biliare;
– răguşeală cronică sau tuse cronică;
– greutate la aglutinare, la o vârstă înaintată;
– hemoragii persistente sau scurgeri prin orificiile corpului; hemoragii în afara ciclului menstrual;
– răni care nu se vindecă;
– inflamaţii persistente;
– scăderi în greutate nemotivate.

Scopul tratamentelor împotriva cancerului este de a distruge sau de a îndepărta tumora sau toate celulele canceroase din organismul pacientului. Tratamentul pentru cancer a fost îmbunătăţit enorm în ultimii ani şi mii de oameni sunt vindecaţi. În sprijinul mijloacelor terapeutice moderne vine fitoterapia, asociată cu dietoterapia. Destul de multe produse cancerigene pot pătrunde în organism prin mâncăruri datorită conservanţilor chimici, fierberii excesive a alimentelor, aditivilor alimentari etc.Se recomandă o dietă fără carne, care nu face decât să alimenteze celulele canceroase.

Alimentaţia prin hrană vie, adică prin crudităţi,cu alimente biologice din zone nepoluate.De la depistarea bolii,se vor consuma doar salate de fructe,de legume,cartofi fierţi sau copţi,fulgi de ovăz,pâine integrală de grâu sau de secară (fără sare),sucuri proaspete de legume şi fructe.Este interzisă consumarea zahărului şi a dulciurilor,a grăsimilor animale,a făinii albe,a sării şi condimentelor exotice.Dintre fructe şi legume, nu se vor consuma castravete, dovleac, ciuperci, ananas şi toate conservele din legume şi fructe.

Cancerul are un dusman: plantele cu proprietăţi imunostimulatoare, antiinflamatoare şi antitumorale.

Dintre plantele specifice florei ţării noastre, recomandate în tratamentul bolii canceroase amintim Năprasnicul, Usturoiul, Podbalul, Săpunariţa, Cimbrul de cultură, Iarba Mare, scoarţa de Stejar, Salvia, Rostopasca, Lemnul Câinesc etc. Rădăcina de Ghinţură conţine principii active capabile să stimuleze înmulţirea leucocitelor şi să crească rezistenţa organismului la infecţii.

Echinacea, plantă provenită din America de Nord, cu efecte imunostimulatoare, a fost introdusă în cultură şi în ţara noastră şi se poate găsi sub formă de capsule, ceai sau sirop.

Medicina tradiţională chineză foloseşte în tratamentul tumorilor două ciuperci cu efecte imunostimulatoare: Shiitake şi Rheishi, care se găsesc şi la noi în diverse produse fitoterapeutice. Din experienţa oamenilor care au trecut pragul „Farmaciei Naturii” şi cu seninătate sau încrâncenaţi ne-au spus „am cancer”, vă putem spune, cu mâna pe inimă: cancerul poate fi învins!

BIOCHIMIST AURORA BAZAVAN

Posted on Lasă un comentariu

Eruptia dentara si tratamentul modificarilor de structura

eruptia dentaraParticularităţile dinţilor tineri permanenţi la om, secvenţa erupţiei ca şi ordinea mineralizării sunt supuse unui determinism genetic, iar viteza cu care apar grupele dentare ce completează numărul dinţilor caracteristic fiecarei grupe de vârstă, este strâns corelată cu dezvoltarea somatică ceea ce face ca accelerarea acestuia să fie însoţite de accelerarea erupţiei şi invers.

Vitezele de apariţie a grupelor dentare sunt în mai mare măsură corelate cu modificările din greutatea copiilor şi în mai mică măsură cu cele ale înălţimii. Aceasta presupune intervenţia unor hormoni şi vitamine care reglează atât dezvoltarea generală cât şi erupţia dentară.

Dintre hormonii cu importanţă în viteza erupţiei dentare se citează hormonul tiroidian şi hormonul de creştere din lobul anterior al hipofizei( somatotrop), iar dintre vitamine, în mod special, A,C şi D.

Dintre vitamine, rolul cel mai important îl are vitamina D cu rol în mineralizarea ţesuturilor dentare şi în lipsa căreia se produc întârzieri în erupţia dinţilor. Vitamina C produce accelerări sau întârzieri ale erupţiei dentare, după cum este administrată în exces sau aportul este deficitar.

Variaţiile patologice ale erupţiei dentare sunt dependente de o serie de factori deosebiţi care sunt factori generali şi factori locali.

Modificări de structură 

Modificările de structură sunt cele mai frecvente şi se instalează de-a lungul a două perioade formative.Toate modificările de structură prezintă caracteristici generale comune care le fac uşor de diagnosticat:

1. interesează în mod dominant dinţii permanenţi şi foarte rar pe cei temporari;

2. localizarea se face în mod selectiv numai pe anumite grupe dentare, dar cu o formă identică pe dinţii simetrici şi omologi;

3. defectele de formă, întindere şi localizare variabilă interesează întotdeauna parţial suprafaţa smalţului la un număr limitat de dinţi şi au o distribuţie liniară.

Aspectul smalţului din zona afectată este rugos, dar rezistent, iar după erupţie îşi poate modifica culoarea în galben – brun sau chiar negru, prin încărcarea cu pigmenţi din cavitatea bucală.

Etiologie: boli foarte grave din perioada prenatală cum sunt sifilisul congenital şi rubeola prenatală din primele 2 luni de sarcină.

Tratamentul modificărilor de structură, date fiind caracteristicile acestor anomalii este numai profilactic şi se referă la evitarea afecţiunilor amintite, iar cel curativ se restrânge la posibilităţile de reparare a defectelor, fie prin mijloace protetice, fie cu ajutorul materialelor de tipul compozitului.

Am dezvoltat mai pe larg despre formarea şi erupţia dinţilor temporari şi mai ales a dinţilor tineri permanenţi ce pot apărea pentru a arăta că aceste modificări de structură pot fi rezolvate nu numai protetic ci şi cu ajutorul fructului BOROJO.

Sunt medic dentist şi am 2 băieţi în vârstă de 11 ani şi respectiv 6 ani. Băiatul cel mare a suferit la vârsta de 3 ani şi 3 luni un traumatism cranian în urma căruia diagnosticul a fost – avulsia dinţilor temporari frontali superiori, fractură de proces alveolar, fractură de piramidă nazală cu înfundare. Avulsia constă în pierderea dinţilor (a unui grup de dinţi) cu tot cu rădăcină, de pe arcada dentară în urma unui traumatism. La momentul respectiv s-a putut rezolva fractura de piramidă nazală prin intervenţie chirurgicală, în schimb nu s-a putut soluţiona nimic în privinţa dinţilor permanenţi, aceştia erau modificaţi la culoare – gălbui accentuat, iar suprafaţa vestibulară a dinţilor (suprafaţa exterioară) avea aspect rugos, sfărâmicios, grad mic de mobilitate.

Singura terapie pe care am putut s-o adopt a fost reparaţia suprafeţelor vestibulare cu materiale compozite deoarece rădăcinile dinţilor nu sunt foarte bine dezvoltate datorită traumatismului. Menţionez că un dinte frontal superior ( 21) nu i-a erupt fiind cantonat în fosa nazală.

Acum sunt în stare să afirm că după ce băiatul meu a consumat Pulpă de fruct Borojo – o lingură/zi timp de 3 luni consecutiv, dinţii tineri permanenţi afectaţi au căpătat o culoare mai deschisă, nu mai sunt atât de friabili şi sunt mai rezistenţi. Înainte de a consuma acest produs, dimineaţa îl mai durea capul, iar acum durerile de cap au dispărut. Efectele produsului sunt evidente şi în cazul dezvoltării dentiţiei tinere permanente ce suferă modificări de culoare şi rezistenţă deoarece şi băieţelul cel mic a luat Borojo Pulpă, iar un dinte frontal superior (21) ce îi erupea modificat de culoare – gălbui şi-a schimbat culoarea şi a devenit alb.

Medic stomatolog,
Mirela DOBRESCU

Posted on Lasă un comentariu

GLANDA TIROIDA – localizare, simptome, tratamente

Glanda tiroida – localizareGlanda tiroida

Glanda tiroidă este aşezată în loja tiroidiană, în partea antero-laterală a gâtului. Pe faţa anterioară a părţii superioare a traheii, pe laturile acesteia şi ale laringelui. Este formată din doi lobi- drept şi stâng- şi din istm.
Datorită aşezării lobilor şi istmului, tiroida are aspectul literei “H”. Ea are o culoare roz-cenuşiu. Mărimea glandei tiroide variază foarte mult cu sexul, vârsta, momentul fiziologic, trecutul patologic şi zona geografică. În general, la adult, ea are o greutate de 30-40 grame; la femeie este puţin mai mare decât la bărbat. La exterior este acoperită de o capsulă conjunctivă care trimite septuri spre interior şi care împart lobii în lobuli, iar pe aceştia în foliculi glandulari ce se prezintă ca nişte vezicule. Foliculii conţin coloidul tiroidian, format dintr-o substanţă proteică pe care se fixează tiroxina. Din colid, tiroxina poate fi eliberată la nevoie şi trecută în sânge.
Glanda tiroida are o irigaţie foarte bogată, fiind organul cel mai abundent vascularizat din organism. Debitul sanguin circulator este de 360-600 mL/100 grame organ/minut.

Tiroxina este principalul hormon tiroidian din sânge. Tiroida exercită şi o acţiune complexă asupra celorlalte glande endocrine. Ea influenţează funcţiile ovarului, testiculului, suprarenalelor, hipofizei, paratiroidelor etc. Acţiunea aceasta a tiroidei este influenţată de secreţiile celorlalte glande endocrine, stabilindu-se astfel o interrelatie tireoendocrină. Pentru ca să dirijeze funcţionarea normală a organismului, tiroida trebuie să producă cantităţi normale de hormoni.

Hormonii tiroidieni exercită efecte metabolice în diferite ţesuturi ale organismului prin creşterea consumului de oxigen şi a producţiei de căldură ca rol principal dar au şi efecte specifice pe diferite organe cum ar fi creşterea frecvenţei şi debitului cardiac, creşterea activităţii digestive, efecte scheletice ce contribuie la creşterea şi modelarea oaselor, controlul centrului respirator, efecte pe musculatură, sistem nervos. Toate aceste efecte sunt exacerbate în hipertiroidism şi diminuate în hipotiroidism, fiind direct răspunzătoare de tabloul clinic specific.

Glanda tiroida – cauze si simptome

Hipertiroidismul este consecinta excesului de hormoni tiroidieni eficace la nivelul ţesuturilor, hormoni sintetizaţi în exces la nivelul glandei. Simptomele sunt hiperactivitate, labilitate afectivă, insomnie, intoleranţă la căldură, palpitaţii, oboseală, “lipsă de aer” la efort, scădere ponderală cu poftă de mâncare crescută (la tineri) sau scăzută (la bătrâni), reducerea sau dispariţia sângerării menstruale, scăderea libidoului, tranzit intestinal accelerat, sete, poliurie, prurit. Semnele care apar sunt tahicardie, guşă, tegumente calde, catifelate, transpiraţii abundente, tremor fin al extremităţilor, hiperchinezie, hiperreflexie, eritem palmar, onicoliza, alopecie, retracţie palpebrală, exoftalmie. Guşa este reprezentată de creşterea de volum a glandei. Din punct de vedere al funcţiei glandei tiroide, pacienţii pot fi: eutiroidieni (funcţie normală), hipertiroidieni, hipotiroidieni. Doar o creştere asimetrică poate fi consecinţa unei formaţiuni tumorale benigne(adenom) sau maligne.

Nodulii tiroidieni pot fi maligni sau benigni. Se diagnostichează prin palpare sau ecografie. Factorii de risc pentru caracterul malign al unui nodul sunt: radioterapie externă în doze antiinflamatorii la nivelul capului sau gâtului în copilărie sau adolescenţă, antecedente familiale de carcinom tiroidian medular, vârsta sub 20 de ani sau peste 60 de ani, sexul masculin. Clinic, sugestive sunt următoarele semne: nodul dur, unic, cu contur neregulat, aderent (fixat). Dar absenţa factorilor de risc şi a semnelor caracteristice nu exclud caracterul malign al unui nodul astfel încât se impune puncţia cu ac subţire a nodulului.

Glanda tiroida – tratament naturist

Sunt mai multe remedii aduse de plantele medicinale benefice in echilibrarea functiilor glandei tiroide:

  • Ceai de tiroida ECOTIROID compus din: Sanziana (Galii herba), Salvie (Salviae herba), coaja de Salcie (Cortex salicilis), Busuioc (Basilici herba), Coada Calului (Equiseti herba), Melisa (Melissae herba), Isop (Hyssopi herba), Cimbrisor (Serpylli herba), Sunatoare (Hyperici herba). Se amestecă 1 linguriţă de plante la 250 ml de apă clocotită, se infuzează 2-3 minute, se strecoară, se beau 3 căni pe zi cu 1 linguriţă de Bitter suedez.
  • Suc de Orz verde, 3×50 ml pe zi;
  • infuzie din ceai de Drăgaică (sânziene), 2 ceşti pe zi;
  • infuzie de creţişoara şi coada calului, 2 ceşti pe zi (una dimineaţa şi una seara cu o oră înainte de culcare);
  • Masaj la gât cu alifie de drăgaică;
  • Comprese cu varză, alternante cu aplicaţii de argilă diluată într-un decoct de coajă de Stejar;
  • Cură cu suc de Lămâie;

DR.LAURENTIU CUSTURA

[prima_products_with_skus title=”Glanda tiroida – produse naturiste” skus=”CS041, CC015, SNC07, AL001, AL005, UT11-01, UT11-02, UT11-03″ numbers=”” columns=”4″ image_width=”150″ image_height=”150″ image_crop=”yes” product_saleflash=”yes” product_title=”yes” product_price=”yes” product_button=”yes”]