Posted on

Cum m-am vindecat cu plante de la Farmacia Naturii

Cum m-am vindecat cu plante de la Farmacia Naturii

 

Revenim cu scrisori de la pacientii nostri ,ce au avut bucuria vindecarii unor boli cu ajutorul plantelor si al dietei alimentare.

Toate îngrijirile medicale trebuie să aibă ca punct de pornire promovarea binelui. Hipocrate,”părintele medicinei”, scria: “în boli să urmărim doua fapte: să fim de folos, ori să nu vătămăm”

Nu trebuie să-i provocăm pacientului mai mult rău decât a suferit deja. Trebuie să ne gândim că devotamentul este uitarea de sine, iubirea aproapelui fără nici o recompensă decât aceea pe care o aduce binele cu el.

Medicul trebuie să înveţe să-l însoţească pe pacient în temerile sale, disperat in faţa necunoscutului oferit de boală, cu griji şi obligaţii pe care nu le mai poate îndeplini, cu temperamentul şi educaţia sa.

Doctorul nu ar trebui să se limiteze la a prescrie un tratament medicamentos. Ar trebui să-l trimită pe pacient la câteva şedinte cu un nutriţionist, cu un specialist în exercitii fizice, astfel încât să înveţe cum să-şi diminueze riscurile”. Prof. dr. Nathan D. Wong .

Omul bolnav îşi pune viaţa în mâinile medicului, deschizându-i porţile sufletului său în aşteptarea cuvântului magic, cuvânt care poate salva sau ucide. “Căderea omului în păcat a produs o mutaţie în vocaţia originară a omului, suferinţa devenind astfel parte din condiţia noastră. Oricât am dori, oricât ar progresa ştiinţa, tehnica, noi nu putem evita suferinţa pentru ca Mântuitorul Iisus ne învaţă că trebuie să trecem prin cruce ca să putem avea acces la bucuria Învierii” (I.P.S. Daniel).

Medicul nu trebuie să se opună evoluţiei fireşti, ci să întărească voinţa de însănătoşire – în caz de boală – sau voinţa de a păstra sănătatea, trăind în armonie cu Dumnezeu şi natura. Această voinţă se află, în stare latentă în orice organism. Ea poate fi stimulată pe diferite căi. Adevăratul proces de vindecare se desfăşoară întotdeauna prin mijloace lăuntrice. Natura însăşi este “medicul intern” pe care fiecare om îl poartă în el.

Sădesc în mine speranţa că poate, curând, oamenii vor comunica şi prin cuvânt vor zidi o viaţă trăită în iubire. Barbu Iuliana

Cazul 1

Mama s-a vindecat de Tromboflebita cronica

M-am vindecat cu ceai

Chezan M Cluj

La recomandarea doamnei fitoterapeut Iuliana Barbu am facut mamei un tratament 3 luni cu ceai Ecoritm ,Salv 7,vin de salvie ,suplimente alimentare pentru circulatia sangelui si un unguent preparat ,dupa o schema bine structurata si regim alimentar cu multe legume si fructe.

Rezultatul a fost uimitor mama se simte excelent si ulceratiile s-au inchis.

Va multumesc Farmacia Naturii.

Cum m-am vindecat cu plante de la Farmacia Naturii

2.Dumitru Ion-Fundulea

Doamna Iuliana Va multumesc din inima ,am renuntat la pastilele de diabet

Dupa 4 luni de tratament va spun ca am analizele perfecte ,colesterol bun glicemie buna.

Desi nu m-ati incurajat sa renunt la medicatia alopata eu totusi vazand ca ma simt din ce in ce mai bine cu tratamentul dv.am incercat sa vad ce se intampla o luna fara ele ,rezultatul a fost fantastic,am mers la control ca de obicei si totul era in regula .

Nu am avut curaj sa spun medicului pana la a 4 luna cand eram la fel de bine.M-a felicitat si a zis sa continui tot asa.Marturisesc ca au mai luat tratament inca 3 prieteni cu aceleasi probleme si ei au spus ca e bine.

Cred ca regimul din cartea dv Sanatos si Fericit si tratamentul cu Ceaiurile si tincturile dv au facut o mare si spectaculoasa vindecare.

Dragi iubitori ai Farmaciei Naturii ,aveti incredere in plante,ele vindeca si ajuta,dar sa tineti cont ca inainte de a lua o decizie de schimbarea tratamentului sa va intrebati medicul de familie si sa va consultati cu specialisti in domeniu ,caci fiecare om este unic si reactiile la tratamente pot fi diferite.Pentru consultanta si informatii Ș0728970912,0728970915,farmacia_naturii@yahoo.com